vineri, 29 aprilie 2022

 Oglinda neamului

„Neamul Comăneștilor la ceas de taină” - o întâlnire de suflet în Biblioteca Publică Vaideeni
Dintotdeauna Paștile a fost timp de întâlnire pentru neamuri și prieteni. Întâlnirea din această zi, 26 aprilie 2022, a fost ceas de taină pentru o mică parte din neamul Comăneștilor. Prilejul a fost oferit de prezentarea lucrării „Oglinda neamului”, autor Ion Marinescu, prezentare care a avut loc la Biblioteca Publică Vaideeni.
Ne-a onorat cu prezența, primarul comunei, domnul Achim Daniel Băluță.




Ani de-a rândul, Ion Marinescu, de profesie economist, astăzi în vârstă de 88 ani, a strâns materiale pentru această lucrare care are ca punct de pornire anul 1804, o genealogie a două neamuri, Velcovici și Comănescu. Neamul Velcovici, venit din Voievodina din care își trage rădăcinile autorul și neamul Comănescu, cel al soției, profesor Alexandrina Marinescu (Nina, pentru prieteni), venit dinspre Săliștea Sibiului, statornicite, primul în Oteșani iar celălalt în Vaideeni, Vâlcea.

„Prin studiul de față, liber și de proporții reduse, ne-am propus să aducem în prezent amintiri din viața a mai multor generații ale neamului Velcovicilor și Comăneștilor, mari și vechi familii, urmărind în timp de peste 200 de ani (1804-2020), generațiile care s-au succedat îmbogățind astfel cunoștințe despre străbuni, bunici și părinți, cu urmașii lor.”
(Ion Marinescu - Oglinda neamului (din partea autorului).


















Orice copac rodește în pământ bun. Din semințele lui vor rodi mereu alții.

 


Mulțumiri, bibliotecarei Gabriela Smeadă, gazda noastră și tuturor celor prezenți!
Nu știm dacă această lucrarea va vedea lumina unui tipar adevărat dar este cu siguranță un punct de pornire pentru cunoaștere, pentru corectarea eventualelor erori și mai ales pentru continuitate.

Mihaela Silvia Marinescu - Biblioteca Publică „General Nicolae Ciobanu” Costești
Foto: Gabriela Smeadă, Biblioteca Publică Vaideeni


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu