marți, 8 noiembrie 2022

Concursul «Vâlcea – colț de rai/ Ediția a XI/ 2022: concurenții din localitățile vâlcene fără bibliotecă funcțională pot participa trimițându-ne direct creațiile



Pui de om - fată ori băiat - din Vâlcea rurală/ mic-urbană, dacă Biblioteca publică din satul sau orășelul tău nu funcționează - și e foarte probabil să ,,se întâmple” asta -, ne poți trimite direct creațiile tale – din categoria poezie, eseu, desen/ pictură, legendele/ poveștile Vâlcii; ele vor evaluate cu aceeași dreaptă măsură de ,,oameni mari” care și ei au fost cândva adolescenți cu preocupări literare și artistice; poate și cu gânduri ca ale tale, că „nu-i vede” nimeni cât de sensibili și de buni sunt.

Îți adresăm, așadar, invitația să participi la un concurs în care să-ți prezinți o creație (sau mai multe), însoțită de un pseudonim pe care ți-l alegi tu însăți/ însuți și pe care să ni-l transmiți pe mesageria instant a paginii Biblioteci Valcene, pe mesageria instant a contului subsemnatului, pe adresa biblioteci.valcene@gmail.com, chiar și pe WhatsApp - la nr. 0744556201. Reflectam la idee (acum încercăm să o înfăptuim cu toate complicațiile care vor decurge din aceasta) după ce astă-vară am primit și am publicat un excepțional eseu al unei copile din Mălaia; el ne-a transmis nu de o colegă bibliotecară (biblioteca din localitate nu funcționează), ci o doamnă profesor-coordonator, cu specializarea Limba și literatura română. (1) Am ajuns la concluzia că nu este ,,etic”, ba chiar e o ,,discriminare” absurdă – pentru care copiii nu au nicio vină – ca din localitățile vâlcene fără bibliotecă publică funcțională să nu poată participa nimeni ...dincolo de toate investițiile de până „anțărț” în bibliotecari și echipamente IT, în Advocacy/ coalizarea comunităților etc. ...în sfârșit, dincolo de dorințele ca Programul ,,Biblionet – lumea în biblioteca mea” să continue perpetuu, dezvoltând permanent proiecte conexe în toate comunitățile locale. Revenind, știi tu, pui de om din din Vâlcea rurală/ mic-urbană, că Societatea pentru Studiul Limbilor Romanice din Franţa a organizat ,,demult” - cu ocazia jubileului bimilenar al cetăţii Montpellier (1878) - un concurs literar internaţional cu tema „Cântecul latinului”? Că au participat 56 de poeţi din ţări vorbitoare de limbi romanice (spaţiile italian, francez, spaniol, portughez şi sud-american)? Că - după ,,deconspirarea” autorilor, care au concurat sub pseudonim – acel concurs a fost câștigat de Vasile Alexandri, cu poezia «Cântecul gintei latine»? „Bardul de la Mirceşti nu a participat cu gândul de a câştiga premiul literar internaţional, ci doar pentru a face cunoscut popoarelor-surori că şi locuitorii ce sălăşluiesc, de milenii, la Porţile Orientului vorbesc o limbă de origine latină şi nu slavă, cum pretindeau cercetătorii ţarişti”… (2) Primul premiu internațional acordat literaturii române nu a fost câștigat, așadar, ca urmare a „perseverenței” și „norocului” la ,,bingo” ori ,,păcănele”, ci pentru că Vasile Alexandri a citit, a scris și și-a cultivat talentul/ cunoașterea, devenind o personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea... (3) Cu bine și succes! - pui de om din Vâlcea! Așteptăm cu interes creațiile tale; după ce ni le trimiți, ele vor fi încărcate în online laolaltă cu ale tuturor competitorilor și le vei putea vedea/ vor fi văzute de oricine! Și, cine știe, după deconspirarea pseudonimelor, poate vei câștiga chiar tu un premiu? Pentru început „doar” județean? Semnat: Juriul Concursului «Vâlcea – colț de rai» (4) PS: îi rugăm/ încurajăm deopotrivă pe părinții, bunicii - deopotrivă și pe unchii, mătușile s.a.m.d. - copiilor/ adolescenților vâlceni care se încadrează în condițiile (deloc restrictive, ba chiar extrem de ,,lejere”) ale concursului - anunțat în 18 aprilie (trebuie citit Regulamentul ediției) - să ne dea ...tot concursul. (5) &&& Dragi colegi bibliotecari din Biblioteci Valcene implicate până în prezent în Concurs (și în alte proiecte ,,specifice”, desigur), termenul de 1 Decembrie până la care trebuie să încheiem etapa locală și să încărcăm în online creațiile elevilor utilizatori ai serviciilor noastre este pur orientativ, însă rugămintea este să nu depășim decât în mod excepțional 15 decembrie 2022. Extinzând încărcarea pe blog și centralizarea creațiilor + jurizarea (identificarea autorilor după numele real + tabloul final al participanților/ redactarea diplomele etc.) și pentru localitățile fără bibliotecă funcțională, ne va rămâne foarte puțin timp până la Ziua Culturii Naționale din 15 Ianuarie 2023, la mijloc fiind și Sărbătorile de Iarnă. Alese mulțumiri, succes tuturor! ❤🙏👏 Valentin Smedescu _____________ (1) https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/pfbid0378rDcG2XFSZcrbG3kWk6AGZL43FWpsjoz2AeBAH9ZwHbgMm1QR8XitMFow5eReACl (2) Primul premiu internaţional acordat literaturii române - https://www.crainou.ro/2019/08/30/primul-premiu-international-acordat-literaturii-romane/ (3) https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Alecsandri (4) Juriul este constituit din aceeași admirabili concitadini ai noștri împreună cu care am dus la bun final, pro bono publico, edițiile din primi 10 ani ai proiectului - https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/pfbid0g44cAyjyi2MNsM7hEhTxSZwDCHrUiT13aASZRKbWKbiVhinuNKecDJxqkHgR9Z6Xl (5) Anunțul cu Regulamentul adaptat pentru Ediția a XI a fost publicat la https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/pfbid0352kd4usbArJSKPTb6FD5frcsjwSDct6G9Lv888x5kwt1skggLtSarbKkK8KNFVGMl

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu