Râmnicu-Vâlcii - imagini peste timp*

Centrul „extirpat” al Râmnicului-Vâlcii - un veac înainte ca ,,lupta de clasă” și lipsa rațiunii să șteargă până și umbra caselor ,,regimului burghezo-moșieresc”; de fapt, înainte să dispară o întreagă identitate culturală, construită vreme de multe secole, pentru a se face loc alteia, și acum în curs de regăsire/ redefinire...

,,Orașul la sfârșit de veac XIX, început de veac XX, cu o populație cifrată la circa 7.600 locuitori, era cunoscut ca un important centru comercial și manufacturier. Astfel, se găseau aici mai multe fabrici de cărămidă, de țigle și teracotă, fabrici de paste făinoase, mori pentru cereale și multe ateliere meșteșugărești. Avea apoi să se adauge o fabrică de tăbăcirea pieilor de animale și încălțăminte...” **

«...ceea ce aveţi în faţa dumneavoastră este o carte poştală ilustrată color, editată de Librăria „Oscar Thuringher" din Râmnicul Vâlcii, poartă ştampila de poştă 3 ianuarie 1900, fiind expediată de la Râmnic la Corabia. Este o imagine a Râmnicului la sfârşitul secolului al XIX - lea.

La nr. 1 - casele boierului Munteanu Petre, ridicate înainte de 1879, anul în care Masinca Munteanu le vinde judeţului pentru suma de 25.000 lei. În aceste case, în 1880, va fi instalat Regimentul 2 Dorobanţi. Avem descrierea exactă a caselor făcută de inginerul-şef al serviciului de drumuri C. Saunett, cu adresa nr. 605/8 octombrie 1879: ,,Construcţia se compune din un corp principal, cu faţa spre strada Traian, având un cat peste un parter şi două alte corpuri de zidire cu parter, toate închise printr-un zid de jur-împrejur... Catul inferior are o înălţime de la sol până la plafon de 2,35, iar cel superior de 6,633 metri". Componenţa a fost făcută cu scopul de a cumpăra casele lui Petre Munteanu de către judeţ, pentru instalarea Regimentului II Dorobanţi. Casele au fost cumpărate prin Decret Regal în urma Raportului Ministrului Nostru de Interne sub nr. 20581 din 1879. În virtutea articolului din legea organică a Consiliilor Judeţene, ,,Ministerul Nostru de Interne este însărcinat cu executarea acestui decret dat în Bucureşti, la 27 octombrie 1878". Ministrul de Interne Kogălniceanu. După 1880, o perioadă de timp, un spital a funcţionat în casele boierului Munteanu.

La nr. 2 - casa medelnicerului Alecu Bujoreanu, construită probabil pe la 1855 - 1856. La sfârşitul secolului al XIX-lea, casa devine proprietatea d-lui Alecu Alexiu, acesta o revinde căpitanului M. Plătineanu, care, între 1906 - 1907, o renovează complet. În Fondul Prefecturii judeţului Vâlcea, există dosarul nr. 119/1834, în care se află „Catagrafia de toţi hălăduitorii oraşului Râmnicului, după porunca cinstitei ocârmuiri" cu nr. 5836/1835. La culoarea neagră, la reperul nr. 195, este trecut medelnicerul Alecu Bujoreanu, nr. 1791, din satul Bujoreni.

La nr. 3 - casa d-nei Stăncuţa Meculescu, este descrisă în 1875, cu ocazia închirierii pentru a funcţionarea Școala de fete. Doamna Stăncuţa Meculescu oferă pentru şcoala de fete casa sa situată alături de tribunal, casă mare cu şapte camere dintre care un salon spaţios. Termenul de un an, cu zeciuiala de cinzeci galbeni. 25 aprilie 1875, dosar nr. 901. Şcoala de fete a funcţionat în această casă până în anul 1906, când a fost expropriată în vederea alungirii şi alinierii bulevardului Tudor Vladimirescu. În dosarul nr. 901/1875, găsim deosebite informaţii despre şcoala de fete pe anul şcolar 1874-1875. „Programa şcolară de examinare generală pentru finele anului şcolar se va ţine la Seminarul Eparhiei Râmnicu Vâlcea la religie, istorie şi geografie, naturale, matematică, medicină, limba latină, desen şi caligrafie, muzică şi morală." Sunt prezentate clasele şi numărul de eleve care efectuau cursurile şcolii. „Clasa I cu 53 eleve, clasa a II - a 30 eleve, clasa a III - a 52 eleve, clasa a IV - a 56 de eleve."

La nr. 4 - clădirea Gării CFR, ridicată în anul 1887, cu ocazia dării în exploatare a liniei ferate Drăgăşani - Râmnicul Vâlcii, la 20.06.1887, în lungime de 52,8 km. Relaţia Râureni-Ocnele Mari a intrat în funcţie la 15.07.1888 cu o lungime de 6,6 kilometri. Calea ferată pe distanţa Râmnicul Vâlcii-Jiblea a intrat în exploatare la 22.11.1898, cu o lungime de 16,2 kilometri. Tronsonul de cale ferată Jiblea-Râul Vadului (frontieră) este dat în exploatare la 01.08.1902, în lungime de 47,1 kilometri. Construcţia căii ferate în defileul Oltului este de concepţie românească, proiectată de inginerul Mihail Rămniceanu, străbate prin 7 tunele, 3 poduri metalice, fiind considerată o lucrare de referinţă în istoria construcţiilor de căi ferate. Recent, această gară-monument a fost demolată.

La nr. 5 - casele lui Badea Strămbeanu, consemnate în catagrafia caselor din 1899, amplasată pe partea stângă a străzii Traian, la nr. 82. Casele au fost cumpărate de la Gh. Procopiu. In această clădire Ecaterina N. Ion, la 3 noiembrie 1903 deschide un magazin de coloniale şi băuturi spirtoase. A mai existat cârciuma-băcănie a lui Ion Niculescu, un atelier de cismărie a lui Ştefan Marinescu şi Gh. C-tinescu, consemnate în raportul dr. Sabin din anul 1903.

La nr. 6 - casă cu etaj, pe dreapta, la intersecţia străzii Traian cu bulevardul Tudor Vladimirescu, proprietatea lui Al. Dănicel. La parterul ei, la 10 ianuarie 1904, Ilie Filip Georgescu deschide o prăvălie cu băuturi spirtoase.

La nr. 7 - casa I. Elinescu, construcţie mare cu parter şi etaj, ridicată în a doua jumătate a secolului XIX. La parterul ei au existat mai multe prăvălii şi ateliere, mai important a fost atelierul de croitorie a lui Gatfried Palima. Clădirea va fi demolată în prima decadă a secolului XX, pentru a se putea construi Oficiul Poştal, ridicat între anii 1907 - 1908.

La nr. 8 - casa Masinca Emanoilescu. În anul 1906, o parte din casă este expropriată pentru a se putea lărgi şi alinia Bulevardul Tudor Vladimirescu. Cu această ocazie, este complet renovată. La 27 octombrie 1915, Mihai A. Maxim deschide, la etajul clădirii, hotelul „High Life”. Din 1927, hotelul devine proprietatea lui C-tin Dumitrescu. La parterul clădirii, au funcţionat diverse magazine ca în anul 1915, se deschide librăria - tipografie şi legătorie de cărţi ,,Matei Basarab" a societăţii cooperatiste , cafeneaua ,,Linţoaica", cafeneaua ,,La Tanţa" etc.

La nr. 9 - Biserica Maica Domnului, amplasată în centrul oraşului, zidită de Mircea Ciobanul. Rezidirea s-a terminat în 26 iunie 1747, rezidire făcută de către logofătul Radu Râmniceanu, cu ajutorul jupânului Ion Movileanu şi jupân Grigorie.

La nr. 10 - biserica evanghelică Sfântul Anton de Padova, ridicată între 1723 - 1724.

La nr. 11 - casa Ştefan Iordănescu, construcţie ridicată în a doua jumătate a secolului XIX. La 31 mai 1905, Alex. V. Dăncilă deschide, la parterul clădirii, un atelier de cismărie, la 31 octombrie 1914, Petrescu S. Dumitru deschide un atelier de plăpumărie cu firma ,,Plăpumarul craiovean”.

Sursa: Titi Mihail Gherghina/ «Hoinar prin Râmnicul de altădată» vol. II/ Editura Almarom 2020, de astăzi - resursă Biblioteci Valcene constituită pe site-ul de memorie și cunoaștere locală la care contribuim - https://www.istorielocala.ro/index.php/biblioteca-judeteana-antim-ivireanul-valcea/item/2330-r%C3%A2mnicu-v%C3%A2lcii-imagini-peste-timp.html

___________

**Articol apărut în „Curierul de Vâlcea", an XXV, nr. 6880, 4 decembrie 2014, p. 4;
**https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2mnicu_V%C3%A2lcea