Secțiunea DESEN
Premiul I
2710G
Premiul I
Elly
Premiul I
Stefi
Premiul I
Mary
Secțiunea POEZIE
Premiul I
Vis de vară,cu poeziile:
Copilăria
Copilărie, timp frumos , a fiecărui' dintre noi
Ce mult aș vrea din amintiri , zglobie astăzi să revii,
Dar cum dorința mea-i doar utopie
În amintiri rămâi ,copilărie…
Când eram mici credeam tot ce auzeam, orice
Basme, povești cu feți frumoși,cai năzdrăvani și blonde zâne
Credeam ce ne spuneau bunicii
Că în păduri sălășluiesc
piticii.
Și mai aflam , tot de la ei,
Că-n scorburi de copaci sunt zmei
C-a fost odată , mai demult,
Ceva ce noi n-am mai
văzut.
La grădiniță când eram
Prea mult în basme nu credeam
Și fiind acolo mulți copii
Ne petreceam cu jucării.
Apoi, când am crescut mai mari
De-odată ne-am trezit școlari
Făceam trăsnăi, ne și
jucam ,
Dar de-nvățat , noi ,nu uitam.
Și parcă acum , învățând carte
Copilăria a rămas departe…
"Îmbătrânim", dar , orice-ar fi
În suflete rămânem tot copii…
Copilărie, timp
frumos , a fiecărui' dintre noi
Ce mult aș vrea din amintiri , zglobie astăzi să revii,
Dar cum dorința mea-i doar utopie
În
amintiri rămâi ,copilărie…
Albumul
Bunicii au acasă –n odaia de la drum
Imagini de trăire în scoarțe de album.
Privindu-le îmi pare
că văd și că-nțeleg
Un film adevărat al timpului trecut…
Un străbunic moșnean pe prima foaie
Cu șubă de aba și cu pieptar de oaie.
Privirea lui severă-nțelegem că ne spune:
"Urmați-mă , copii, cu ce-am făcut în lume."
Om înțelept, corect și muncitor
Agonisea cu socoteală, făcea spor.
În sat și în împrejurimi atunci era
Gospodar bun ș-averea lui creștea.
Văd pe bunic-copil în grup cu alți copii
Cu uniforme de școlari și ochi senini.
Bunica , mai departe pe altă filă
Cu părul prins la spate- o copilă.
Și ei au fost școlari și învățau,
Chiar dacă timpuri bune nu erau.
Învățătura i-a făcut să fie
Oameni care știau o meserie.
Și mai privesc pe file de album
Pe ce cărări porniră, pe ce drum
Plecară de acasă de la țară
Ca viața să le fie mai ușoară.
În halat alb, în mână c-o seringă
La un spital lucra a mea bunică .
În munca ei, uman vindecătoare,
Iubirea sa de oameni
era mare.
În poza asta… ce să spun?
Un camion la margine de drum,
Bunicul lângă el poza-n picioare
El și mașina gata de plecare…
Voluminos album…fotografii sunt multe,
O mărturie vie a vremilor trecute…
În poza asta care-mi place mie
Părinții mamei sunt la cununie.
În altă poză care n-are dată ,
Familia întreagă în grup e adunată.
Îmi văd bunicii tineri și-n jur copiii lor
Două surori alături , în față-un frățior.
Scriu astă poezie, privind la un album
Acasă la bunici-n odaia de la drum
Și-n casa de pe strada ce duce la zăvoi
Unde părinții mamei
se bucură de noi.
Blând ne privesc,
și-și spun voioși :
"Uite-i crescură mărișori!...
Noi am făcut ce s-a putut…
Sperăm să facă , ei mai mult"
Prin fața mea
senină se derulează acum
Imagini de trăire din scoarțe de album
Privindu-le îmi pare că văd și că-nțeleg
Un film adevărat al timpului trecut…
Premiul I
Floare de colț, cu poeziile :
Omul nu-i ca pasărea…
-Spune-mi rândunică
dragă
Unde-ai fost o iarnă -ntreagă?
-Am zburat în lumea mare
Ș-am trăit în țări cu soare.
-De ce te-ai întors acasă
Dintr-o lume așa frumoasă?
-Oricât soare -ar fi în lume
Doar la cuibul meu mi-e bine!
-Cum de-ai nimerit acasă
Fără hărți , fără busolă?
-Dorul mi-a croit cărare
La căsuța mea de paie.
-Spune-mi rândunică
dragă,
Tot zburând în lumea
largă
N-ai văzut români în
lume
Cum o duc, le-o fi
lor bine?
C-au plecat de lângă
vatră
Și-i pustie a lor
ogradă.
Rugi mari cresc în a
lor vie
Și grădini de șerpi
sunt pline…
-Dragă copiliță
,dragă
Des îi văd în lumea -ntreagă.
Au de toate ,
bogăție,
Dar l-i inima pustie.
Și așa le-o fi de
gheață,
Zi de zi în a lor
viață
Că de-ntors… nu s-or
întoarce
Cât au bani și -o
albă pâine …
-Și nici dorul nu-i
mai poartă
La căsuța lor
uitată?
-…Omul… nu e
pasăre…
Dorul… are
granițe!...
Vacanța mare
Cu emoții și mult soare
A venit vacanța mare.
Merg la munte și la mare,
La bunici îmi fac cărare.
Am bagajele făcute
Și visez frumos de-o vreme
Valuri-nalte și-nspumate,
Brazi măreți și creste-nalte.
Măslinie la culoare,
La urechi cireșe coapte,
Cine va mai fi ca mine,
O prințesă cu smaralde?
Poate numai zâne bune
Din povești cu mândre fapte
Ce-mașteaptă ordonate
Să le răsfoiesc pe toate…
Mă întreb , eu cu mirare
Ce faci tu-n vacanța mare?
Mergi la munte sau la mare?
Ori acasă stai cuminte?...
Nu contează ce vei face,
Important e că îți place
S-o petreci cu bucurie
Cu haz mult și-n armonie .
Premiul I
TeA ,cu poezia
Cuvintele sunt imaginea sufletului
Chiar dacă,
Uneori,
cuvintele
Vin din
Inima
noastră...
Niciodată nu
Trebuie să
Exageram,
Lovindu-ne din
Exterior.
Suntem
Unici în tot
şi în
Nimic.
Totul suntem
noi!
Imaginația
Moare
Atunci când
Gândul
Intră
Nevrând,
Exteriorizându-se
Altfel.
Sufletul
Unui
Fluture
Luceşte în
întunericul
Etern,
Transmițând
Unicul
sentiment
Lăcrimând în
Unica
Iubire.
Secțiunea Proză-legendă
Premiul I
10 Dor
Un loc de poveste
La poalele
Subcarpaților Getici, străbătută de la miazăzi la miazănoapte de răul Olănești
se află comuna mea natală, Păușești Măglași, așezare binecuvântată de Dumnezeu
cu oameni harnici și locuri de legendă, din care pornesc drumuri spre
adevărate vetre de spiritualitate
românească:mănăstirile
Sărăcinești,Jgheaburi, Iezer,Pahomnie, Pătrunsa, Bradu, Frăsinei.
Cu câțiva ani în
urmă, într-o zi frumoasă de vară, am pornit și eu împreună cu familia mea pe un
astfel de drum , urmând firul râului Olănești și apoi pe cel al afluentului său, pârâul Cheia.
Destinația noastră era schitul Iezer, ctitorit de domnitorul Radu I și de fiul
său Mircea cel Bătrân și înzestrat cu moșii și danii în secolul XVI de
domnitorul Mircea Ciobanul și soția sa, Doamna Chiajna . A fost o adevărată plăcere să parcurgem drumul de
țară care duce spre mănăstire și care începe din capătul satului Cheia .
Fermecați de muzica apei limpezi a pârâului Cheia și de frumusețea numeroaselor
troițe presărate pe-o parte și pe
cealaltă a drumului am făcut popas la una dintre acestea pentru a ne potoli
setea cu apa rece care izvora de sub o stâncă .O potecuță ascunsă printre pomi,
care cobora spre albia pârâului Cheia mi-a atras atenția și pașii care m-au
condus în fața unei stânci pe care erau
sculptate două cruci imense ," pictate" în verdele crud al mușchilor
și a căror mister aveam să-l descopăr citind povestea acelui loc de poveste ,
scrisă pe unul din pereții troiței de la capătul potecuței.
Odată , demult cu
vreo cinci secole în urmă , domnitorul Mircea Ciobanul și-a măritat, cu mare fast fiica cea mică,
contrar obiceiului acelor timpuri ca fiica cea mare să se căsătorească prima.
Foarte supărată de faptul că sora ei fusese căsătorită înaintea ei, fiica cea
mare a domnitorului a fugit de la tatăl său în Țara Ungurească, unde s-a căsătorit cu un ungur. Mâhnita fiică
știa că Mircea Vodă refăcuse mănăstirea Iezer, înzestrând-o cu moșii și alte
câte au trebuit, printre care și un cazan cu bani pus la temelia mănăstirii
Iezer ca atunci când se va întâmpla să se strice mănăstirea să fie găsiți banii
cu ajutorul cărora să fie refăcută . Necăjită fiind peste măsură pe tatăl ei ,
cea dintâi fiică a domnitorului a spus soțului său despre mănăstirea Iezer și
despre locul în care au fost ascunși banii de aur. Aflând acestea , soțul
fiicei celei mari a domnitorului s-a
pornit cu oaste ,ca un tiran de acolo din țara ungurească , venind peste
munții nemțești în locurile sălbatice în care se afla mănăstirea și a tăiat în
bucăți pe părinții călugări, distrugând mănăstirea, luând cu el banii și apoi
mergând spre țara lui.
Se spune că-n
vremurile în care se-ntâmplau astfel de lucruri în frumoasele locuri din
preajma Iezerului se găseau mine de aur
exploatate de sașii din Ardeal. Legenda
mai spune că însuși Mihai –Viteazul și-a lăsat la Iezer rezerva
vistieriei sale mai înainte de a pleca în războiul din Ardeal și că , după ce a
fost ucis pe Câmpia Turzii , mănăstirea a fost devastată de năvălitori străini,
care au omorât în anul 1601, un număr de 300 călugări care locuiau pe atunci
într-însa și au luat cu ei comorile ascunse de Mihai, la Iezer…
Legendele-s legende , cert lucru este că localnicii au luat trupurile martirilor și
le-au îngropat în aval de schit cu aproximativ 500 de metri , pe albia pârâului
Cheia, la capătul potecuței pe care curiozitatea mi-a purtat și mie pașii .În memoria mucenicilor de la Iezer, în locul îngropării
lor sătenii au dăltuit în stâncă trei cruci ( două dintre acestea se mai văd și
astăzi)și o troiță . Locul în care se odihnesc rămășițele părinților călugări
este cunoscut până în zilele noastre sub numele de "Crucile Moșilor".
Răcoriți de apa
limpede și rece a izvorului din apropierea crucilor Moșilor și
impresionați de povestea crimelor,
înfăptuite în numele aurului cu cinci
veacuri în urmă la Iezer, ne-am continuat
călătoria la Mănăstirea Iezer, unde am aprins și eu o lumânare pentru
sufletele mucenicilor de la Iezer.
Secțiunea Proză- eseu
Premiul I
ALLE
Proprietatea
Am ales sa scriu în eseul meu despre" Proprietate".
Nu voi scrie lucruri știute, legi, privilegii, ci voi scrie ceea ce cred eu
despre proprietate. Dacă totul e clar până aici, eu zic să începem. În primul
rând, vreau să clarificam ceva: proprietatea reprezintă bunurile, nu și oamenii
din viața ta. Toți uităm asta uneori. Să deții o proprietate e destul de
dificil, mai ales în perspectiva unui adolescent de 14 ani. Știu că familia
mea, pentru a deține o proprietate, mai precis o "bucata de pământ" ,cum
se spune pe aici, au nevoie de zeci de hârtii și hârtiuțe, dar mai ales de
bani. Eu, gândesc ca atunci când ai o proprietate, automat devii o persoană
relativ liberă și așa cum a spus și Mircea Eliade : "A fi liber înseamnă, înainte
de toate, a fi responsabil față de tine însuti." Poate ca acest eseu vi se
va părea ieșit complet din tema"Proprietatea" însa ,dacă vă veți face
timp și îl veți analiza, o să observați ca este doar puțin mai complex. Am
observat deopotrivă, ca noi oamenii nu înțelegem anumite lucruri. De aceea a
apărut încălcarea proprietății. Socrate a spus,cândva: "Mulțumește-te cu
ceea ce este, dar caută mereu ceva mai bun." , iar eu sunt destul de
sigură ca nu se referea la a fura
proprietățile altor persoane pentru scopurile proprii. Dacă persoanele din
jurul tău râd de tine deoarece nu deții Gucci, Y3, Yezzy ,adu-le aminte ce a
spus Henry Ford : " Un om sărac nu este un om fără bani, este cel care nu
are niciun vis". O alta coardă sensibilă pentru unele persoane pe care eu
vreau să o ating este cadoul. Am uitat cum e sa primești un cadou mic. În ziua de astăzi, dacă nu îi cumperi iubitei tale o geanta scumpă sau ,dacă nu îi
achiziționezi fiului tău o mașină când împlinește
vârsta de 18 ani ești judecat. Însă nu ar trebui sa uitam de asemenea nici cuvintele
lui Dalai Lama: " Dăruiește-i persoanei pe care o iubești: aripi pentru a
zbura, rădăcini pentru a se întoarce și motive pentru a rămâne" uită cine
este de fapt femeia. Ea nu este o proprietate. Nu vreau sa intru în amănunte
sau să fiu indiscreta, însa cred ca unor persoane ar trebui ca Novalis însăși să se adreseze și să le spună că "
Femeia este simbolul bunăvoinței si al frumuseții". Cred cu tărie însa, ca
însuși Mihai Eminescu era de acord cu egalitatea proprietăților, iar atunci
când cineva îți lua, îți dădea și înapoi, așa cum a și spus : "Scris în cartea vieții este și de veacuri, și de stele / Eu sa fiu a ta stăpâna, tu stăpân al vieții
mele." , desigur cu ironia de rigoare, deoarece acesta vorbea de dragostea
purtată. Știu ca ceea ce urmează sa spun nu are neapărat legătura cu tema
eseului, însa așa cum am spus, scriu liber, tot ceea ce simt. Indiferent de
ceea ce se va întâmpla, niciodată în viața ta nu lăsa pe nimeni sa te trateze
ca pe o proprietate pentru că așa cum mi-a spus o persoana cândva: "
Iubirea nu este un motiv să tolerez lipsa de respect" așa că întotdeauna
când te vei simți proprietate cuiva scrie-ți pe o hârtie și aceste cuvinte:
" Nu am venit aici ca să mă potrivești în lumea ta. Am venit sa mi-o creez
pe a mea". Iar la final, pentru că
eu nu sunt o persoana credincioasă doar cu vorba și pentru ca am învățat că
Dumnezeu nu trebuie să lipsească din viața mea ,mie "Nu îmi e frică de Dumnezeu,
ci de absenta Lui.", așa cum însuși Octavian Paler a spus.
bibliotecar, Ioana Goran
