vineri, 5 iulie 2019

Păușești Măglași-Câștigătorii concursului"Vâlcea ,colț de rai"-etapa locală 2019

Secțiunea DESEN

Premiul I
2710G





Premiul I
Elly







  


Premiul I
Stefi







Premiul I
Mary




Secțiunea POEZIE

Premiul I
Vis de vară,cu poeziile:

                                               Copilăria

Copilărie, timp frumos , a fiecărui' dintre noi
Ce mult aș vrea din amintiri , zglobie astăzi să revii,
Dar cum dorința mea-i doar utopie
În amintiri rămâi ,copilărie…

Când eram mici credeam tot ce auzeam, orice
Basme, povești cu feți frumoși,cai năzdrăvani și blonde zâne
Credeam ce ne spuneau bunicii
Că în păduri sălășluiesc  piticii.

Și mai aflam , tot de la ei,
Că-n scorburi de copaci sunt zmei
C-a fost odată , mai demult,
Ceva ce noi  n-am mai văzut.

La grădiniță când eram
Prea mult în basme nu credeam
Și fiind acolo mulți copii
Ne petreceam cu jucării.

Apoi, când am crescut mai mari
De-odată ne-am trezit școlari
Făceam trăsnăi, ne și  jucam ,
Dar de-nvățat , noi ,nu uitam.

Și parcă acum , învățând carte
Copilăria a rămas departe…
"Îmbătrânim", dar , orice-ar fi
În suflete rămânem tot copii…

 Copilărie, timp frumos , a fiecărui' dintre noi
Ce mult aș vrea din amintiri , zglobie astăzi să revii,
Dar cum dorința mea-i doar utopie
În amintiri rămâi ,copilărie…                                   



                                            Albumul


Bunicii au acasă –n odaia de la drum
Imagini de trăire în scoarțe de album.
Privindu-le îmi pare  că văd și că-nțeleg
Un film adevărat al timpului trecut…

Un străbunic moșnean pe prima foaie
Cu șubă de aba și cu pieptar de oaie.
Privirea lui severă-nțelegem că ne spune:
"Urmați-mă , copii, cu ce-am făcut în lume."

Om înțelept, corect și muncitor
Agonisea cu socoteală, făcea spor.
În sat și în împrejurimi atunci era
Gospodar bun ș-averea lui creștea.

Văd pe bunic-copil în grup cu alți copii
Cu uniforme de școlari și ochi senini.
Bunica , mai departe pe altă filă
Cu părul prins la spate- o copilă.

Și ei au fost școlari și învățau,
Chiar dacă timpuri bune nu erau.
Învățătura i-a făcut să fie
Oameni care știau o meserie.

Și mai privesc pe file de album
Pe ce cărări porniră, pe ce drum
Plecară de acasă de la țară
Ca viața să le fie mai ușoară.

În halat alb, în mână c-o seringă
La un spital lucra a mea bunică .
În munca ei, uman vindecătoare,
Iubirea sa de oameni  era mare.

În poza asta… ce să spun?
Un camion la margine de drum,
Bunicul lângă el poza-n picioare
El și mașina gata de plecare…

Voluminos album…fotografii sunt multe,
O mărturie vie a vremilor trecute…
În poza asta care-mi place mie
Părinții mamei sunt la cununie.

În altă poză care n-are dată ,
Familia întreagă în grup e adunată.
Îmi văd bunicii tineri și-n jur copiii lor
Două surori alături , în față-un frățior.

Scriu astă poezie, privind la un album
Acasă la bunici-n odaia de la drum
Și-n casa de pe strada ce duce la zăvoi
Unde părinții mamei  se bucură de noi.

Blând  ne privesc, și-și spun voioși :
"Uite-i crescură mărișori!...
Noi am făcut ce s-a putut…
Sperăm să facă , ei mai mult"

 Prin fața mea senină  se derulează acum
Imagini de trăire din scoarțe de album
Privindu-le îmi pare că văd și că-nțeleg
Un film adevărat al timpului trecut…


Premiul I
Floare de colț, cu poeziile :

                                Omul nu-i ca pasărea…

-Spune-mi  rândunică dragă
Unde-ai fost o iarnă -ntreagă?
-Am zburat în lumea mare
Ș-am trăit în țări cu soare.

-De ce te-ai întors acasă
Dintr-o lume așa frumoasă?
-Oricât soare -ar fi în lume
Doar la cuibul meu mi-e bine!

-Cum de-ai nimerit acasă
Fără hărți , fără busolă?
-Dorul mi-a croit cărare
La căsuța mea de paie.

-Spune-mi rândunică  dragă,
  Tot zburând în lumea largă
  N-ai văzut români în lume
  Cum o duc, le-o fi lor bine?

  C-au plecat de lângă vatră
  Și-i pustie a lor ogradă.
  Rugi mari cresc în a lor vie
  Și grădini de șerpi sunt pline…

 -Dragă copiliță ,dragă
  Des îi văd în lumea -ntreagă.
  Au de toate , bogăție,
  Dar l-i inima  pustie.

  Și așa le-o fi de gheață,
  Zi de zi în a lor viață
  Că de-ntors… nu s-or întoarce
  Cât au bani și -o albă pâine  …

  -Și nici dorul nu-i mai poartă
   La căsuța lor uitată?
  -…Omul… nu e pasăre…
   Dorul… are granițe!...  

                                        
                                  Vacanța mare

Cu emoții și mult soare
A venit vacanța mare.
Merg la munte și la mare,
La bunici îmi fac cărare.

Am bagajele făcute
Și visez frumos de-o vreme
Valuri-nalte și-nspumate,
Brazi măreți și creste-nalte.

Măslinie la culoare,
La urechi cireșe coapte,
Cine va mai fi ca mine,
O prințesă cu smaralde?

Poate numai zâne bune
Din povești cu mândre fapte
Ce-mașteaptă ordonate
Să le răsfoiesc pe toate…

Mă întreb , eu cu mirare
Ce faci tu-n vacanța mare?
Mergi la munte sau la mare?
Ori acasă stai cuminte?...

Nu contează ce vei face,
Important e că îți place
S-o petreci cu bucurie
Cu haz mult și-n armonie .


Premiul I
TeA ,cu poezia

                          Cuvintele sunt  imaginea sufletului

Chiar dacă,
Uneori, cuvintele
Vin din
Inima noastră...
Niciodată nu
Trebuie să
Exageram,
Lovindu-ne din
Exterior.
Suntem
Unici în tot şi în
Nimic.
Totul suntem noi!
Imaginația
Moare
Atunci când
Gândul
Intră
Nevrând,
Exteriorizându-se
Altfel.
Sufletul
Unui
Fluture
Luceşte în întunericul
Etern,
Transmițând
Unicul sentiment
Lăcrimând în
Unica
Iubire.



                                       Secțiunea Proză-legendă

Premiul I
10 Dor
                                                          Un loc de poveste

 La poalele Subcarpaților Getici, străbătută de la miazăzi la miazănoapte de răul Olănești se află comuna mea natală, Păușești Măglași, așezare binecuvântată de Dumnezeu cu oameni harnici și locuri de legendă, din care pornesc drumuri spre adevărate   vetre de spiritualitate românească:mănăstirile  Sărăcinești,Jgheaburi, Iezer,Pahomnie, Pătrunsa, Bradu, Frăsinei.
 Cu câțiva ani în urmă, într-o zi frumoasă de vară, am pornit și eu împreună cu familia mea pe un astfel de drum , urmând firul râului Olănești și  apoi pe cel al afluentului său, pârâul Cheia. Destinația noastră era schitul Iezer, ctitorit de domnitorul Radu I și de fiul său Mircea cel Bătrân și înzestrat cu moșii și danii în secolul XVI de domnitorul Mircea Ciobanul și soția sa, Doamna Chiajna . A fost  o adevărată plăcere să parcurgem drumul de țară care duce spre mănăstire și care începe din capătul satului Cheia . Fermecați de muzica apei limpezi a pârâului Cheia și de frumusețea numeroaselor troițe presărate pe-o parte și  pe cealaltă a drumului am făcut popas la una dintre acestea pentru a ne potoli setea cu apa rece care izvora de sub o stâncă .O potecuță ascunsă printre pomi, care cobora spre albia pârâului Cheia mi-a atras atenția și pașii care m-au condus în fața  unei stânci pe care erau sculptate două cruci imense ," pictate" în verdele crud al mușchilor și a căror mister aveam să-l descopăr citind povestea acelui loc de poveste , scrisă pe unul din pereții troiței de la capătul potecuței.
  Odată , demult cu vreo cinci secole în urmă , domnitorul Mircea Ciobanul  și-a măritat, cu mare fast fiica cea mică, contrar obiceiului acelor timpuri ca fiica cea mare să se căsătorească prima. Foarte supărată de faptul că sora ei fusese căsătorită înaintea ei, fiica cea mare a domnitorului a fugit de la tatăl său în Țara Ungurească,  unde s-a căsătorit cu un ungur. Mâhnita fiică știa că Mircea Vodă refăcuse mănăstirea Iezer, înzestrând-o cu moșii și alte câte au trebuit, printre care și un cazan cu bani pus la temelia mănăstirii Iezer ca atunci când se va întâmpla să se strice mănăstirea să fie găsiți banii cu ajutorul cărora să fie refăcută . Necăjită fiind peste măsură pe tatăl ei , cea dintâi fiică a domnitorului a spus soțului său despre mănăstirea Iezer și despre locul în care au fost ascunși banii de aur. Aflând acestea , soțul fiicei celei mari a domnitorului  s-a pornit  cu oaste ,ca un tiran  de acolo din țara ungurească , venind peste munții nemțești în locurile sălbatice în care se afla mănăstirea și a tăiat în bucăți pe părinții călugări, distrugând mănăstirea, luând cu el banii și apoi mergând spre țara lui.
 Se spune că-n vremurile în care se-ntâmplau astfel de lucruri în frumoasele locuri din preajma Iezerului se găseau  mine de aur exploatate de sașii din Ardeal. Legenda  mai spune că însuși Mihai –Viteazul și-a lăsat la Iezer rezerva vistieriei sale mai înainte de a pleca în războiul din Ardeal și că , după ce a fost ucis pe Câmpia Turzii , mănăstirea a fost devastată de năvălitori străini, care au omorât în anul 1601, un număr de 300 călugări care locuiau pe atunci într-însa și au luat cu ei comorile ascunse de Mihai, la Iezer…
Legendele-s legende , cert lucru este  că localnicii au luat trupurile martirilor și le-au îngropat în aval de schit cu aproximativ 500 de metri , pe albia pârâului Cheia, la capătul potecuței pe care curiozitatea mi-a purtat  și mie pașii .În memoria  mucenicilor de la Iezer, în locul îngropării lor sătenii au dăltuit în stâncă trei cruci ( două dintre acestea se mai văd și astăzi)și o troiță . Locul în care se odihnesc rămășițele părinților călugări este cunoscut până în zilele noastre sub numele de "Crucile Moșilor".
   Răcoriți de apa limpede și rece a izvorului din apropierea crucilor Moșilor și impresionați  de povestea crimelor, înfăptuite în numele aurului  cu cinci veacuri în urmă la Iezer, ne-am continuat  călătoria la Mănăstirea Iezer, unde am aprins și eu o lumânare pentru sufletele mucenicilor de la Iezer.



Secțiunea Proză- eseu
Premiul I 
ALLE
                                          Proprietatea

    Am ales sa scriu  în eseul meu despre" Proprietate". Nu voi scrie lucruri știute, legi, privilegii, ci voi scrie ceea ce cred eu despre proprietate. Dacă totul e clar până aici, eu zic să începem. În primul rând, vreau să clarificam ceva: proprietatea reprezintă bunurile, nu și oamenii din viața ta. Toți uităm asta uneori. Să deții o proprietate e destul de dificil, mai ales în perspectiva unui adolescent de 14 ani. Știu că familia mea, pentru a deține o proprietate, mai precis o "bucata de pământ" ,cum se spune pe aici, au nevoie de zeci de hârtii și hârtiuțe, dar mai ales de bani. Eu, gândesc ca atunci când ai o proprietate, automat devii o persoană relativ liberă și așa cum a spus și Mircea Eliade : "A fi liber înseamnă, înainte de toate, a fi responsabil față de tine însuti." Poate ca acest eseu vi se va părea ieșit complet din tema"Proprietatea" însa ,dacă vă veți face timp și îl veți analiza, o să observați ca este doar puțin mai complex. Am observat deopotrivă, ca noi oamenii nu înțelegem anumite lucruri. De aceea a apărut încălcarea proprietății. Socrate a spus,cândva: "Mulțumește-te cu ceea ce este, dar caută mereu ceva mai bun." , iar eu sunt destul de sigură ca nu se referea  la a fura proprietățile altor persoane pentru scopurile proprii. Dacă persoanele din jurul tău râd de tine deoarece nu deții Gucci, Y3, Yezzy ,adu-le aminte ce a spus Henry Ford : " Un om sărac nu este un om fără bani, este cel care nu are niciun vis". O alta coardă sensibilă pentru unele persoane pe care eu vreau să o ating este cadoul. Am uitat cum e sa primești un cadou mic.  În ziua de astăzi, dacă nu îi cumperi  iubitei tale o geanta scumpă sau ,dacă nu îi achiziționezi fiului tău o mașină  când împlinește vârsta de 18 ani ești judecat. Însă nu ar trebui sa uitam de asemenea nici cuvintele lui Dalai Lama: " Dăruiește-i persoanei pe care o iubești: aripi pentru a zbura, rădăcini pentru a se întoarce și motive pentru a rămâne" uită cine este de fapt femeia. Ea nu este o proprietate. Nu vreau sa intru în amănunte sau să fiu indiscreta, însa cred ca unor persoane ar trebui ca Novalis  însăși să se adreseze și să le spună că " Femeia este simbolul bunăvoinței si al frumuseții". Cred cu tărie însa, ca însuși Mihai Eminescu era de acord cu egalitatea proprietăților, iar atunci când cineva îți lua, îți dădea și înapoi, așa cum  a și spus : "Scris în cartea vieții este și de veacuri, și de stele / Eu sa fiu a ta stăpâna, tu stăpân al vieții mele." , desigur cu ironia de rigoare, deoarece acesta vorbea de dragostea purtată. Știu ca ceea ce urmează sa spun nu are neapărat legătura cu tema eseului, însa așa cum am spus, scriu liber, tot ceea ce simt. Indiferent de ceea ce se va întâmpla, niciodată în viața ta nu lăsa pe nimeni sa te trateze ca pe o proprietate pentru că așa cum mi-a spus o persoana cândva: " Iubirea nu este un motiv să tolerez lipsa de respect" așa că întotdeauna când te vei simți proprietate cuiva scrie-ți pe o hârtie și aceste cuvinte: " Nu am venit aici ca să mă potrivești în lumea ta. Am venit sa mi-o creez pe a mea". Iar la  final, pentru că eu nu sunt o persoana credincioasă doar cu vorba și pentru ca am învățat că Dumnezeu nu trebuie să lipsească din viața mea ,mie "Nu îmi e frică de Dumnezeu, ci de absenta Lui.", așa cum însuși Octavian Paler a spus.


bibliotecar, Ioana Goran


                                                                 












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu