Secțiunea: pictură/desen
locul I
CORALINE
ELLY
ELSA
locul II
ANDU
Secțiunea :pictură pe temă religioasă/icoană
IZA
Secțiunea:Poezie
locul I
HEIDY
Carantină
Ce mai toamnă!Ce mai vreme!
Trec în stoluri rândunele…
Înspre țări scăldate-n soare
Nimeni nu le mai privește…
Nimeni nu le strigă-n noapte:
Să călătoriți cu bine!
Să vă întoarce-ți sănătoase!
Ce mai școală!Ce mai carte!
Fără bănci, fără ghiozdane!...
Buchisesc din greu școlarii
De pe cărți fără coperte…
Nimeni nu le simte pulsul
Nimeni nu le poartă mâna
Pe caiete liniate…
Ce mai timpuri! Ce mai sate!
Cu biserici ferecate,
Oameni triști cu măști pe față…
Doar cu ochii la vedere
Să mai vadă grozăvia
Ce-ngenunche omenirea…
Ce mai lume!Ce mai vremuri!
Frici ne bântuie viclene
Și ne-aruncă o pânză-n față
Să vedem doar nori și ceață…
Să uităm că vremuri
grele
Au tot fost ș-or să mai fie
Că speranța și iubirea ne salvează fericirea.
Pandemie
Trăim o vreme de restriște, cu grijă, panică, nevoi
Un virus ce covid îi spune, pune probleme și la noi.
S-a răspândit, e pandemie, îngrijorează lumea-ntreagă
Nu s-a știut nici un remediu ca situația să dreagă.
E dezolant să vezi afară atâta lume speriată
Cu măști acoperindu-și fața și apropiere distanțată,
Că nu mai sunt elevi în clase, că multe școli , acum se-nchid
Și presa care tot
anunță, c-avem recorduri de covid
Am fost nepregățiți, trebuiau multe
Ca oamenii să știe , să poată și să lupte…
Se caută și chiar e gata un vaccin
Să apere și să ferească,
să scape oamenii de chin.
Timp de toamnă
Ce-i afară?Ce-i afară?
Umezeală,frig , răceală
Și verdeața a pierit
Totul pare pustiit.
Dimineți cu brumă, ploi
Copaci fără frunze…goi
C-au căzut , de-a valma toate
Veștejite și plouate
Multe păsări călătoare
Au plecat peste hotare
Undeva în țări…departe
Unde iernile-s mai calde.
Au rămas netemătoare
Nici de ger,nici de ninsoare
Să ierneze pe la noi
Vrăbii multe, pițigoi.
E târziu,e toamna-n toi
Teamă, grijă și nevoi
Pentru multe ce se cer
Când e iarnă și e ger.
ANNE
Un simplu călător
Și-am coborât din deal de munte
Pe un tărâm plin de amănunte.
Orice om pe care-l întâlneai
La prima vorbă, cu el te veseleai
Erau oameni buni, dornici de ajutor
Ce nu mai întâlnisem pe alt tărâm mișcător
Oamenii erau veseli și fără îndoiala,
Făcuți cu cea mai bună croială.
M-am apropiat de-o fată și cu stimă
am întrebat:
„Unde mă aflu,domnișoară? Trebuie sa
aflu neapărat!”
Vedeam copii cum trec pe rând
Jucându-se voioși, și lumea în jurul
lor dispărând
„În Vâlcea, domnule”răspunse fata
Eu anumit, m-am gândit imediat la
tata.
Ce-mi povestea mereu cât de frumos
este în oraș,
Iar eu am ajuns, un simplu păstoraș.
Peisajul era de vis,
Parcă dintr-o carte desprins
Am plecat puțin mai departe,
Dar peste noapte,
Ușile mi-au fost deschise de-un chip
angelic
Chiar daca eu arătam „postbelic”
Mi-a povestit despre oraș înainte de
culcare
Și am rămas cu cea mai mare mirare.
Totul era perfect
Așadar nu pot găsi vreun defect
Dimineața următoare plec la drum
Cine știe unde voi ajunge acum...!
Dar cert este ca,
Asemenea oraș îl voi trece pe-o lista
unică,
Caci m-a surprins din toate punctele
de vedere
Fără a avea cea mai mare avere.
Oameni simpli si modești,
La care poți să și locuiești...
Locul II
ROMY
Orașul meu
Un oraș
ca în povești,
Doar la
noi mai găsești.
Râmnicu
Vâlcea el se numește,
Și doar
locuri frumoase adăpostește.
Muzee,
munți și oameni harnici,
Plini de
viață și chiar darnici.
Meleaguri
parcă desenate
Cu multă
frumusețe ornate.
Secțiunea :proză scurtă/eseu
locul I
LUANA
Visul meu
...Am stat atât de mult timp să mă gândesc la ce vis am, încât mi-am dat seama ca am mai multe vise, însa cele mai adânci și importante vise ale mele sunt(in ordinea acesta):
~să devin un doctor renumit
~să călătoresc peste tot în lume
~să pot să devin un model demn de urmat pentru ceilalți
oameni
Știu ca sună foarte
pompos să zic ca vreau sa devin un model demn de urmat pentru ceilalți oameni,
însa pentru mine, cea mai mare onoare ar fi ca cineva sa se uite in ochi mei si
să spună ca vrea sa fie ca mine.
Partea cu călătoritul e
mai mult pentru a-mi satisface curiozitățile legate de ceilalți oameni, legate
de modul de viața, gastronomie, tradiții, legende...orice!!!
Abia acum vine
adevărata parte interesanta...cel mai important vis al meu. Da,știu ca e greu,
da știu ca e mult de învățat, da știu cat de multă responsabilitate e, dar deja
am luat in considerare toate aceste parți „negative” în calcul. Adică uneori
stau să mă întreb...vorbiți cu un copil în clasa a 8-a care vrea să devina
medic, chiar vă gândiți ca nu si-a luat în calcul lucrurile negative care se
pot întâmpla?Chiar vă gândiți ca nu realizează faptul ca drumul pe care l-a
ales nu este unul deloc ușor?
Haideți sa va zic eu
cum am ajuns la această meserie. Am pornit de la faptul ca vreau sa fac ceva ce
nu poate face oricine...de ce? Pentru ca(și acum voi fi narcisistă!)știu ca
sunt o persoana destul de speciala, iar unele lucruri pe care eu le fac cu
ușurința, pentru alții pot fi extrem de grele. Sunt o persoana care stă si
analizează mult înainte să ia o decizie , întoarce problema pe toate
părțile(da, sunt capricorn!). M-am gândit si m-am întrebat: Ești pregătită ca
într-o zi sa dai vestea că operația nu a fost un succes? Ești pregătita ca la
un moment dat să spui familiei că pacientul a ajuns prea târziu la spital? Ei
bine,da! Chiar sunt pregătita sa zic si asta. Cum sunt așa de sigura ca pot
face asta? E atât de simplu...așa e și în viața. Sunt momente când vrei ca
totul sa se termine în acel moment si momente în care îți dorești să dureze o
eternitate. De ce trebuie să mă raportez numai la aceea operație eșuata si să
nu văd alți 15 pacienți vindecați, alte 15 familii fericite? O să învăț din
greșelile mele, o să trăiesc suferința alături de membrii familiilor
respective, apoi o să mă spăl cu apa rece pe fata ca să-mi aduc aminte că în
salon mai sunt alți trei pacienți a
căror viața depinde de mine.
Mereu mă întreb de ce toata lumea când aude de
medicina e speriată? Eu când aud de medicina mă gândesc la ceva, pot spune,
chiar magic. Acum că stau să mă gândesc, încă de mica aveam o simpatie pentru
doctori(probabil de aceea îi numeam eroii în halate albe). Sunt pregătita să-mi
dedic toata viața acestei meserii, sunt pregătita sa-mi petrec anii de
studenție printre mii de cărți, iar cu puțin noroc pot face asta alături de
prietena mea și cred că aceasta chestie va fi ca un plus pentru mine, dar si
pentru ea...lucrurile vor fi mult mai distractive si interesante.
Vreau să rămân aici, în Vâlcea, vreau să stau
alături de familia mea si sa o pot ajuta atunci când au cea mai mare nevoie de
mine. Vreau sa schimb ceva aici și sincer...chiar cred că pot să fac asta(iar
sunt narcisista, știu)...pana la urma,nu suntem noi generația care va aduce o
schimbare?Exact, noi vom schimba ceva, indiferent de ce vor crede ceilalți
despre noi.
M-am mai gândit la faptul că toți vor să știe ce
ramura a medicii aș vrea să urmez, însa nimeni nu mă întreabă ce fel de doctor
aș vrea să fiu. Da,as vrea sa urmez cardiologia, chestia asta o știe toata
lumea, însa nimeni nu a fost curios să întrebe ce fel de doctor as vrea sa
fiu... cel mai probabil vă așteptați să zic ca voi vrea să fiu cel mai drept si
priceput doctor din univers,dar nu e chiar așa...aș vrea să fiu, în primul
rând, un doctor responsabil, un doctor motivat, un doctor care poate scoate un
zâmbet de la un pacient care nici măcar nu mai știe ce înseamnă să râzi. Vreau
ca pacienții când mă vad pe stradă să mă salute și să se gândească la mine ca
la un fel de prieten. Vreau sa fiu demnă de halatul alb pe care îl port si la
finalul zilei să nu am ce sa-mi reproșez, ci sa zic: „Bravo, Luana! Ai dat, din
nou, tot ce e mai bun din tine!”
Ca sa-mi îndeplinesc visul, am zis că trebuie să
trec și la fapte încă de pe acum. Am început sa-mi dau silința mai mult la
chimie, am început să-mi învăț FIECARE lecție la biologie(fără șmecherii, fără
lecții sărite) și să-mi înving temerile(în viziunea mea, doctorii nu ar trebui
să aibă frica de ceva, cu mici excepții). Zis si făcut... am început sa-mi
înving fricile. Treaba asta am început-o acum doi ani și ceva, ducându-mă
într-o tabără pentru a-mi învinge frica
de înălțimi( nu-mi era chiar atât de frica, dar nici nu pot spune că eram în
apele mele când vedeam ca e mult pana jos) făcând bungee jumping... persoana de
acolo ne-a spus și cam cât de sus am fost și cam de unde am căzut noi in gol.
Pentru a ne fi mai ușor nu ne-a spus în metri, ci ne-a zis tare si răspicat că
pe acolo ar trebui sa fie etajul 10 al unui bloc. Apoi am fost la înot,deși îmi
era mai frica de apă decât de cai și decât orice altceva, iar acum dacă mă bagi
în mare sau piscina nu mă mai scoți la suprafață prea curând. Mi-am învins
frica de ace, iar de vreo luna și jumătate îi iau tensiunea si glicemia bunicii
mele singură(mi-a fost puțin teama sa-i fac injecția pentru glicemie la
început, însa acum e ceva perfect normal).
Cred ca ar fi momentul să mă opresc pentru ca ar mai
fi multe lucruri despre visul meu care trebuie menționate, însa prefer ca unele
lucruri sa fie surpriza pentru viitor.
Singurul lucru pe care aș mai vrea să-l menționez
este motto-ul meu: „I can do that! No one and nothing will stand in my
way!”(l-am scris în engleza pentru că e una dintre materiile mele preferate 😉)
Nu uita un lucru,atâta
timp când un vis e încă in inima ta nu-l închide acolo, indiferent de ce va
zice lumea. Arata-le ca poți și trăiește-ti viața exact așa cum vrei, una
singura ai!
MARY
Tradiții , datini și obiceiuri de altădată
În lumea satului, sărbătorile de iarnă au însemnat
dintotdeauna bucurie, datini, tradiții
și obiceiuri. Lipsite de fastul de astăzi( brad strălucitor, multe, multe cadouri, masa plină cu tot felul de bunătăți…),
sărbătorile de iarnă din vremea copilăriei bunicului meu, copilărie petrecută
în plin război mondial,în urmă cu peste 80 de ani,aveau și ele bucuriile,
tradițiile și obiceiurile lor, așa cum
povestește bunicu:
Sărbătorile de iarnă în copilăria mea, pentru
noi , copiii însemnau ,în primul rând, vacanță. Din ajunul Crăciunului până
după Sfântul Ioan, scăpam de școală, mare bucurie pentru copiii acelor vremi,
care vedeau școala ca pe ceva la care părinții te obligă să mergi , iar
învățătorii erau ,pentru ei, oameni de care să te temi.
O altă
bucurie era tăiatul porcului de Ignat, spre sfârșitul postului Crăciunului,
post în care nu se mânca carne, lapte, ouă, tot ce era mai bun de mâncat în acele timpuri pentru oamenii
satului.
Fiecare
familie , cu ce avea, cu ce se putea, creștea și sacrifica ,după stare , unul sau mai mulți porci. Cine
nu avea porc de Crăciun, ieșea din rândul lumii care-l compătimea;”Vai de el ,
bietul săracul, n-are nici porc de Crăciun!”
Porcii se
tăiau înainte de Crăciun pentru a rămâne timp suficient în vederea pregătirii
din carne și șorici a piftiilor,
cârnaților, tobei, potroacelor , a cărnii pentru fripturi sau prăjeli în tigaie. Fiind încă post ,nimeni nu
gusta din carnea sau șoriciul porcului, că de mâncat , nici vorbă!…”pomana
porcului” nu se inventase .După ce se punea de-o parte carnea necesară pentru
zilele Crăciunului,gospodarii procesau ceea ce rămânea din porc .Se separau
slăninile, mușchii, oasele, organele, picioarele și căpățâna .Din porc se
înlătura foarte puțin .Uneori, înainte de pârlirea porcului ,se smulgea și
părul de pe coama lui pentru a fi întrebuințat. Se sărau toate părțile porcului
separate și pentru un timp rămâneau într-un vas mare. Urma zvântarea la aer a
tot ce era pus la sărat și punerea la afumat în podul casei, procedeu care se
realiza prin deschidea unei firide în
coșului de fum al sobei .Tot acest
ritual al tăierii porcului se desfășura după reguli dinainte cunoscute. Dacă
întrebai de ce se întâmplă așa și nu
altfel , auzeai răspunsul „noi așa am pomenit, adică așa știm noi de la cei
dinaintea noastră.
Colindul
din ajunul Crăciunului era o altă bucurie
a oamenilor din zona noastră. Colindatul acesta se numea „Colindeț” așa
cum se numea și covrigul pe care-l primeau de la săteni colindătorii.
Colindători
cu steaua sau irozi nu aveam în sat .Rar
se întâmpla să rătăcească prin satele
noastre astfel de colindători veniți din alte părți.
Moș
Crăciun, Moș Gerilă de mai târziu, cel care aduce daruri copiilor cuminți, nu
venea în satele noastre .Cu manta roșie și barba albă, l-am cunoscut , ilustrat
în cărțile școlare .Pomul de iarnă, bradul din pădure, ornat cu lumini și
daruri nu exista în casele sătenilor din zona noastră, el nefiind consacrat
nici în orașe în care era, de asemenea ,la început și revelionul,petrecerea de la cumpăna dintre .
Alte
obiceiuri și tradiții prezente în zona noastră-satele comunelor
Păușești-Măglași și Stoenești- la vremea sărbătorilor de iarnă erau
:”ploconul”-darul finilor ,oferit nașilor și „datul în grindă” a copiilor mici”
de către moașă - obiceiuri petrecute în prima zi a noului an -și sfințirea apei
de Bobotează.
Pentru
familia mea, ca de altfel pentru majoritatea familiilor din Zmeurăt, satul
copilăriei mele,bucuria sărbătorilor de iarnă însemna în primul rând, să primești o carte poștală
de pe front din care să înțelegi că toți ai tăi plecați la război sunt în viață,
să ai o bucată de carne de pus pe masă în
ziua de Sfântă Sărbătoare a
Nașterii Domnului…Pentru mine și astăzi
bucuria sărbătorilor de iarnă înseamnă mai cu seamă , să fim sănătoși
să fim împreună, sa ne bucurăm de
Sfintele Sărbători…
ALLEX
„Problemele” generației din ziua de azi
Unii ne spun „Generația Z” sau „Generația Zen”. Preferăm pizza,
chipsurile și hamburgherii. Navigăm pe mai multe ecrane simultan, iar pentru
noi totul e AICI și ACUM. Suntem tinerii rebeli, născuți dupaă2000, mereu în
conflict cu părinții, cu școala sau cu societatea. Unii ne cred sclipitori,
alții de-a dreptul relaxați și fără posibilitatea de a face ceva în viitor.
Suntem generația care vine tare din urmă și cu mare viteză. Suntem
copiii formidabili, dar neînțeleși ai timpului în care trăim. Suntem ambițioși
și grăbiți, inteligenți și cu idei sclipitoare, dar niciodată dispuși să
respectăm vreo regulă. Suntem generația care face ce ne place mai mult: trăim
azi, mai intens și pe repede-înainte, la fel ca și ieri și mâine, fără să ne
gândim prea mult la viitor.
Suntem generația care se uită la părinții noștri cum vin acasă obosiți
sau stresați, fără chef de a trai viața cum trebuie trăită...De ce am vrea
să fim ca ei? În aproximativ 15 ani să avem un orar bine stabilit de altcineva, să ne trezim la ora 6
dimineața, iar în cel mai bun caz sa fim acasă la ora 18...să muncim pentru
visul altcuiva?!
Asta nu prea suna a planul de viitor al
unui copil... Suntem cea mai visătoare generație de până acum; visăm să
schimbăm lumea prin ideile noastre, dar imaginația ne este îngrădită de niște
limite. Trăim într-o societate a cărei baze au fost construite pe vremea
„comunistă”: învățăm de pe niște manuale de pe vremea părinților noștri, chiar
dacă noi suntem obișnuiți să ne concentrăm atenția asupra unui text scurt și la
obiect; la școală ne sunt predate materii vocaționale care, pe majoritatea, nu
o sa ne ajute in viitor, precum Educația Muzicală și Educația Plastică, materii
logice (Matematică, Fizică, Chimie) chiar daca mulți nu le înțeleg, dar hai sa
nu schimbam subiectul principal...
Facem parte dintr-o generație în care dacă nu vom munci pentru visele noastre
vom ajunge să muncim pentru împlinirea viselor foștilor noștri colegi din
școală...dar cel mai frustrant pentru majoritatea este faptul ca acel copil cu
note „mediocre” care era mereu cu capul in nori si visător, care nu era bun la
memorarea unor argumentări la Limba Română sau la aplicarea unor formule la
Matematică, va avea propria afacere si le va stabili salariile celor cu 10 pe
linie .
Iar, am derivat de subiectul
inițial, dar cred ca am zis tot ce am avut de zis legat de generația din care
fac parte.
Poate că unii ne consideră niște „piei de vară”, dar eu sunt extrem de
mandră că fac parte din generația asta de viitori adulți care vor schimba lumea
prin gândirea noastă.
Bibliotecar, Ioana Goran
Biblioteca Publică"Antim Petrescu"Păușești-Măglași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu