vineri, 10 decembrie 2021

Păușești-Măglași-Concurs "Vâlcea -colț de rai"-etapa locală, ediția a X-a

 Căștigătorii concursului “Vâlcea , colț de rai 2021-etapa locală –“din localitatea Păușești-Măglași sunt:

Secțiunea Pictură/ Desen

Locul I

Lorea



Ella





Ilinca




Secțiunea Icoană

Premiul I

Mary




Allee


Lamarda


Secțiunea Poezie

Locul I:

 MARA

Toamnă târzie

 

E toamnă târzie, trecută acum

În mersul firesc pe-al timpului drum

Că roata-n natură se-nvârte mereu

Asa a lăsat pentru noi , Dumnezeu.

 

Zile sărace-n lumină și scurte

Cer înnorat,burniță, ploi mărunte…

Verdeața de frică acum e -ngrozită

Că-ngheață -n curând ș-apoi se usucă.

 

Culoarea verde a timpului plăcut

A-ngălbenit , s-a ruginit demult,

Se vestește-n curând alba  zăpadă

Din cerul gri peste lume să cadă

 

Să dea o nuanță de liniște pură

Chiar dacă e frig și ger în natură

Gunoaie,răutate,prostie, minciună

În albul zăpezii, apună!

 

Ceva din ploi ,ceva din soare

 

Copilaria mea a fost un joc, o joacă

Din care n-a lipsit nicicând bunica-mi dragă,

Care-ntreba,ades  cu gingășie:

-În jocul de azi ce ți-ar plăcea să fii, copilă?

-Sora mea, mare aș vrea să fiu

Să am ghiozdan cu inimioare,

Să știu să scriu orice doresc

Și să citesc orice-ntâmplare.

-Să -nceapă jocul , draga mea!

Te vei trezi de dimineață,

La școală-n grabă vei porni

Vei învăța și multe teme de rezolvat, tu vei avea…

-M-am  răzgândit, bunică dragă!

În jocul de azi aș vrea să fiu

Mămica mea cea iubitoare,

Să port pantofi cu toc înalt,

Să fiu ca ea frumoasă floare.

-Să-nceapă jocul , draga mea!

Te vei trezi în zori de zi,

Vei da copiilor mâncare

Îi vei spăla , le vei găti

Și la serviciu te vei duce, zi de zi…

-M-am razgândit, bunică dragă!

În  jocul  de astazi mi-ar plăcea

Să fiu, bunică, așa ca tine

Să știu o mie de povești

Și să mă joc cu nepoței, o zi întreagă, două, trei…

-Să-nceapă   jocul, draga mea!

Te vei trezi cu noaptea-n cap

Să-ți iei pastilele prescrise,

Pe  ger,pe arșiță , pe zloată te vei grăbi la nepoței

Să nu râmână singurei,când pleacă la servici grăbiți,

Frumoșii lor și dragi părinți…

-M-am răzgândit bunică dragă…

În jocul de azi n-aș vrea să fiu , decât ce sunt:iubit copil…

-Îmi place mult ce-ai vrea să fii, nepoata mea cu chip de soare

Și ochi frumoși ca stropi de ploaie,

Căci fiecare vârstă are ceva din ploi, ceva din soare…

 

De-ar fi să joc același joc

Acum , când anii au trecut

Când am ghiozdan cu inimioare

Si știu să scriu orice-mi doresc

Si să citesc orice-ntamplare,

Unicul  meu răspuns ar fi

Că vreau să fiu ce sunt:copil

Căci fiecare vârstă are ceva din ploi , ceva din soare…

Și sigur , când va fi să  fiu

Mămică bună și frumoasă,

Bunică dragă și-nțeleaptă

Îmi voi dori să fiu …ce sunt ,

Căci fiecare vârstă are , ceva din ploi , ceva din soare...

 

Locul I 

LIANA

Râmnicu Vâlcea

Rar mai vezi oameni așa

Așa oameni ca aici

Muncitori și plini de viață

Niciodată puși pe ceartă.

Inima le este mare

Cu ea plină,doritoare

Uniți și plini de bunătate

 

Vă vor ajuta în parte.

Acum vă las să ghiciți

La cine m-am referit

Ce oameni am lăudat

Este simplu de ghicit

Am vorbit despre olteni,mai exact despre vâlceni.

 

Trandafirul

Acum mii și mii de ani

A coborât din ceruri

Mai din greșeală, mai din adins

Un înger decăzut

 

A fost trimis ca să distrugă

Toată omenirea

Puteri avea și încă multe

Puternic el era

 

A fost născut, crescut

De o familie bogată

Familie rea și egoistă

Exact cum el dorea

 

Ani-au trecut și nimeni, niciodată

N-a vrut cu el ca să vorbească

Simțeau răul și puterea, dar într-o buna zi

Un suflet pur și blând veni, să-i asculte povestea

 

Îngerul negru și fata au petrecut mult timp

Și fără sa-si dea seama venise timpul pentru el

Să-si facă misiunea și să distrugă totul

Mai ales omenirea

 

C-o zi înainte de dezastru

Îngerul urca la ceruri

Și se ruga de însuși cel ce l-a trimis

In lacrimi și foarte ostenit

 

"O să distrug tot

Copaci, oameni și flori, dar lasă-mă

Să apar fata care, mi-a dăruit

Înțelegere, nu nepăsare"

 

Auzind acestea, cel rău de ridică

Pocni din degete s-apoi distruse totul

Pământul era gol acum, mai era doar o fata

Lăsată-n  agonie șoptind ușor, c-o ultimă putere

 

Vreau să te vad căci știu că tu

Ești mai bun decât atât

Îngerul coborî îndată, si-a strânsă-o în brațe tare

Strigând iertare, mila printre lacrimi

Celui ce cândva era dușman

 

Dumnezeu atunci, întinzând mâna,

A spus încet, încet de tot

Tu, înger decăzut, tu rău ca el nu ești, dar ea

E-un înger bun acum și iată, ca de cum a ajuns

Stă și se roagă pentru tine,  strângând în gura mare mie:

"Vreau ca el sa stea cu mine! "

 

 

LOCUL I

ANIELA


Solist

 

Te descriu ca fiindu-mi vis,

Împlinit și greu de descris

Nu te pot asemăna cu ceva trist

Căci tu îmi ești in viața solist.

 

Tu îmi cânți in zi și noapte

Ale tale gânduri toate

Și mă descrii in mii de cuvinte

Imposibil de ținut minte…

 

Mă fascinează al tău glas,

Plin de toată dragostea care a mai rămas

Și dragostea nu mai e doar un cuvânt

Ci înfățișează întregul pământ.

 

Doar tu o faci să fie în acest fel

Nici nu e nevoie de un inel

Căci prin iubirea ce ne va rămâne etern

Niciodată nu voi fi doar un subaltern.

 

 

Călătorie

 

O bancă ne este adăpost

Și împrejurul nu mai e anost

Totul în jurul nostru pierde glas

Tu și eu suntem tot ce a mai rămas.

 

Luminile se mai văd vag in depărtare

În timp ce visăm împreună spre alte hotare.

Lumea aceasta nu ne mai aparține,

Aici rămân doar dorințele puține…

 

Cu tine aș vrea, în altă lume

Să zbor și să uit de lucruri anume

Doar pe tine să te am

Fiecare bucățică, gram cu gram.

 

Să fim doar noi in universul necunoscut

Să fim amândoi un “renăscut”

Să o luam de la capăt împreună

Doar noi doi, o viață și o lună...

 

Atingerea ta

 

Și numai în mâinile tale

Iubirea prinde definiții fundamentale.

Numai în brațele-ti pline de căldură

Lumea care judecă nu mai e dură.

 

Si cum să refuz îmbrățișarea mult așteptată

Când este una îndepărtată?!

Probabil este ceva imposibil,

Să te am din nou în brațe e greu credibil.

 

Numai tu poți doar printr-o mână

Să-mi pui inimii frână

Să nu mai văd, să nu mai aud

Să faci astfel cel mai frumos moment mut.

 

Atingerea-ți e incomparabilă

Și comportarea inimaginabilă

Însă în lumea mea rămân doar o visătoare

Visând la atingerea ta pătrunzătoare

 

Doar o ființa muritoare

 

În imaginația lui ea e una

Ce strălucește mai puternic decât luna,

Ce nu are nevoie de stele

Căci este mai puternică decât ele.

 

În fiecare noapte cu a ei măreție

Îl veghează pe el cu discreție

Și îl privește de sus,

Fără a avea nimic de spus.

 

El stă și se uita la ea

De parca i-ar aștepta renașterea

Ar vrea sa fie împreună

Și dacă se poate niciodată sa nu apună.

 

Gândurile îl macină zi de zi

Iar mintea nu i se poate limpezi

Ea este acolo, etern, în depărtare

El pe Pământ doar o ființa muritoare.

 

 

 

                                        Secțiunea Proză scurtă/Eseu

Locul I:

ALEX

O nouă lume


    Trăim cu toții într-o lume diferită față de lumea de acum 50-100 de ani, dar vreau să cred că evoluăm în bine. Și nu mă refer la tehnologie sau știință, mă refer strict la oameni. Poate pare puțin neclar la ce vreau să aduc referirea, dar nu cred că pe vremea bunicilor sau a străbunicilor  noștri erau atât de multe persoane cu inimile pline de venin ce își hrăneau orgoliile prin aducerea de suferință altora.
    Acum e ceva perfect normal ca doar să judeci un om, fără să te pui în pielea lui. Mă simt de parcă suntem la un bal mascat, cu măștile până și în culise..Suntem în stare să ucidem visele altora cu zâmbetul pe buze doar ca să nu ne simțim în pericol...
   Faptul că poți dărâma pe cineva doar cu niște simple vorbe nu ar trebui sa te facă să te simți superior- ar trebui să te încarce de rușine, dar nu prea e așa..
   Trăim într-o lume în care poți numi cu ușurință o fată care a fost violată "ușuratică", un om cu niște simple tatuaje "delincvent", un cuplu de proaspeți părinți care vor sa îi ofere bebelușului tot ce își dorește "oameni egoiști", și așa mai departe..
   Acum pot doar să sper că această răutate specifică oamenilor va dispărea la fel de repede cum a apărut.

 

LOCUL I

ANY

Satul meu natal

 Pentru fiecare dintre noi locul în care ne-am născut si în care am crescut reprezintă ceva special, e acel loc unde la orice pas te lovește o amintire sau o poveste.

 Dacă aș sta să descriu satul meu natal mi-ar lua zile bune, însă pentru a face o imagine de ansamblu voi spune câteva cuvinte. Imaginați-vă un loc înconjurat de măreția munților, ascuns sub bolta cerească care este delimitată de cei mai înalți brazi din vârful dealurilor, din când în când mai zărești cate un grup de case așezate una lângă alta și o grămadă de poieni care conțin povești incredibile de pe vremea războaielor si nu numai.

 Când eram puțin mai micuță tatăl meu mă ducea  in mici expediții prin locuri din sat, care nu prea erau des atinse de picior omenesc și ne mai povestea uneori despre vremurile de demult si ce mai auzise si el de la oamenii bătrâni. O poveste si un loc mi-au rămas bine întipărite în minte, o poiană, nu departe de altă pădure, care avea o formă oarecum denivelată, din curiozitate am întrebat de ce este așa. Atunci tata a zis că pe vremea când erau războaie aici a fost aruncată o bombă de către inamicii care voiau să ne doboare. Atunci m-am gândit cate lucruri s-au întâmplat înainte ca noi să trecem pe acolo, ce istorii si mistere ascunde un simplu loc care s-a dovedit a fi extrem de special. Aceasta este una dintre multe povești si descoperiri pe care le-am făcut în propriul meu sat.

  Pe lângă peisaje, mistere și istorie aici se află niște persoane extraordinare. Copiii de vârstă mea cu care am atâtea amintiri, pentru mine, ei sunt oarecum „personajele principale" ale vieții mele. Cu ei am crescut, împreună am învățat să rostim primele fraze, ne-am jucat, am râs, am plâns, am făcut tot împreună și mereu am să le mulțumesc pentru asta. La un moment cu toții vom crește si fiecare o va lua pe drumul lui, dar există un lucru, mai bine spus un loc, care ne „unește” pe toți: SATUL NOSTRU NATAL.

 

Viața

            Viața…ce este cu adevărat acest cuvânt mic care exprima lucruri atât de mari?, ei bine putem spune ca viața este văzută diferit de fiecare dintre noi, pentru unii este vorba de bani, pentru alții de familie, de fericire,de lux si așa mai departe, există o mie  de feluri prin care putem interpreta viața.

     În momentul în care te naști, nimeni nu îți spune cum să trăiești, ce să faci, ce să eviți, cum sa nu faci greșeli. Unii oameni probabil că ar vrea să știe ce îi așteaptă și cum să fie “perfecți” doar pentru că au știut de la naștere ce au de făcut, dar eu am o gândire diferită. Niciodată nu aș vrea sa știu ce mă așteaptă mâine, tot ce am nevoie să știu e că mâine e o zi în care încă nu există nicio greșeală. Nu mi-aș dori să îmi fie impus de la începutul vieții unde am să lucrez sau ce țari am să vizitez. Viața nu este doar o provocare sau un chin până treci de la o zi la alta, noi alegem ce facem cu viața noastră și pentru că avem acest drept, pentru că ne-am născut liberi si fără un “scenariu” pe care sa îl urmăm niciodată nu ar trebuii sa lăsam sa treacă zilele pur și simplu. Un lucru știu sigur, nimeni nu va trăi la infinit, dar eu nu vreau să las lumea asta în spate fără a avea amintiri, realizări, lucruri de care sa fiu mandră. Pană la urma o viața avem, doar nu o să o lăsam degeaba fără sa o trăim?

            “Trăiește-ți viața! ” pare o îndemnare ușor de zis,dar oamenii sunt adesea confuzi dacă nu primesc detalii despre cum să facă asta. Ei bine, aceasta îndemnare este puțin ciudată, oarecum magică, aș zice, deoarece rezultatul ei este diferit la fiecare om. Uneori pentru a simții ca trăiești viața și că nu îți irosești timpul nu ai nevoie decât de un zâmbet de la o persoană dragă. Știm cu toții cat de bine ne simțim râzând si distrându-ne...poate că, de multe ori, asta e tot ceea ce avem nevoie.

            De când a apărut acest virus, COVID-19, majoritatea persoanelor, fie copii, fie adulți, au stat acasă, ceea ce a provocat o oarecare rutină si totul părea că se repetă la nesfârșit. In această perioadă am învățat, totuși, că deși zilele par a se repeta, mereu ai șansa de a îmbunătăți ceva, acel mic ceva, oricât de mic ar fi, poate schimba ziua si poate duce la o versiune mai bună a ta. 

            Cu toate aceste “sfaturi” încă nu putem spune că știm ce să facem cu viața noastră, totul rămâne un mister căruia fiecare “detectiv” trebuie să îi găsească rezolvare.

 

Locul I 

LARA

Ce înseamnă pentru mine un război?

 

Războiul poate fi de mai multe feluri. Poate să fie un război pentru pace, pentru teritoriu sau un război „interior”. Toate aceste feluri de războaie sunt dureroase şi lasă cicatrici adânci.

Războiul pentru teritoriu sau pace aduce moarte, răni şi durere în ambele părți. Moartea cuiva drag e greu de acceptat. Ne convingem pe noi înşine că e imposibil să moară. E cu atât mai greu pentru generația noastră. Noi nu cunoaştem războiul. Poți să găseşti morții o însemnătate, nu doar o durere. E o ură de nesuportat, atunci când simțim că este o  moarte lipsită de sens. Ura eternă... o durere care nu se vindecă. Asta e războiul.       

Războiul este ceva foarte frustrant deoarece tot haosul începe de la un cuvânt aruncat aiurea. Este o vorbă veche cu foarte mult adevăr în ea: „tăcerea e de aur”. De la gură se trag toate relele. Cuvintele sunt folosite pentru minciuni, promisiuni false sau amenințări. Sunt doar unelte pentru a înşela oamenii. Chiar şi acum, după ani buni de la ultimul război, în continuare nu putem să realizăm că toate aceste lucruri rele ni le facem cu propriile noastre mâini, nu realizăm faptul că un cuvânt aruncat poate duce la un adevărat dezastru.          

Putem să spunem că la un război interior (ca de exemplu atunci când cineva vrea să se lase de un anumit viciu, ca fumatul. Acesta duce o întreagă luptă înăuntrul său ca să-şi atingă scopul.) moartea nu e sfârşitul. Pierderea determinării este adevăratul sfârşit. Atunci când determinarea se termină, poți spune că războiul pe care tu l-ai dus înăuntrul tău a fost câştigat de acel viciu care îți ține subconştientul blocat într-o carceră rece şi nu-ți permite să ajungi la el ca să-l poți ajuta. Niciodată nu trebuie să-ți pierzi determinarea...nu ştii cât de aproape eşti de câştig...un lucru odată început trebuie să fie şi terminat. întotdeauna mai există o cale. Dacă brațele îți vor fi smulse, atunci loveşte-l cu piciorul. Dacă piciorele-ți vor fi rupte, atunci muşcă. Dacă capul va fi tăiat, fă ca sângele tău să curgă veşnic prin el, iar atunci când e aproape să te uite, străpunge-i liniştea cu spiritul tău. Chiar dacă vei fi făcut bucățele trebuie doar să-ți îndeplineşti obiectivul, indiferent de cât de multă lume este împotriva ta.                         

 Din punctul meu de vedere, războaiele au început din cauza lăcomiei şi egoismului anumitor persoane. Nimeni nu a ştiut când şi cum să se oprească, toți îşi doreau putere, toți îşi doreau să fie cei mai buni, însă nimeni nu dorea pace, nimeni nu simțea durerea familiilor rămase fără diverşi membri, ei doreau putere şi nimic mai mult. Războaiele sunt fără sens, sunt create de oameni răi care îşi doresc ca ei să dețină totul. „Cei ce-şi apară mintea împotriva lăcomiei, mâniei şi greşelii se bucură de o pace solidă şi reală.”

 

   Prietenia

 

Multă lume vorbește despre prieteni, multă lume cunoaște termenul și multă lume consideră că are cel puțin un prieten. Ceea ce multă lume nu pricepe e faptul că nu toată lumea reușește să-și facă „un cel mai bun prieten” din grădiniță, școală sau liceu. E greu să fii singur pe perioada școlii pentru că simți că nu ai un sprijin, că nimeni nu vrea să te asculte și că toată lumea e împotriva ta. Începi să crezi că e vină ta, că tu ești motivul pentru care cei din jurul tău te evită în mod excesiv și că tu ești cea care are „probleme de comportament”, dar nu-i chiar așa. Există multe prietenii „de fațadă” sau „de ochii lumii”. Genul acesta de prietenii nu ajută, sunt toxice și obositoare, iar de cele mai multe ori reușesc să fie și foarte vizibile din exterior. Scopul unui prieten e de a fi acolo pentru tine, scopul e să ne găsim prieteni care să ne accepte așa cum suntem, să stăm lângă persoane care ne aduc zâmbete sincere pe față. De ce simțim noi, oamenii, nevoia excesivă de a sta cu cineva? De ce vrem atât de tare să avem un prieten? Răspunsul este unul extrem de simplu: pentru că ne este frică de singurătate. Singurătatea e precum o gaură neagră, totul e fără de culoare în jur, iar în timp devine din ce în ce mai înfricoșătoare. Nimeni nu se obișnuiește cu singurătatea, chiar dacă mulți oameni afirmă cu tărie că se descurcă perfect și singuri, fără familie, prietenii sau alte „bătăi de cap” pentru ei. Acest gen de oameni sunt cei mai simplu de citit pentru că se poate vedea durerea din sufletul lor, durerea că nu au putut găsi un prieten, un om care să petreacă timpul cu ei sincer și pentru că așa vor ei. Realitatea în care trăim ne lovește crunt încă de mici, pentru că lumea aleargă bezmetic după putere, bani, faimă, iar noi toți suntem crescuți in acest gen de mentalitate. Încercăm încă de mici să avem prietenii care provin din grupuri mari și impunătoare și dăm la o parte copilul cu care nu vorbește nimeni deoarece e considerat fraier Puțini oameni mai știu diferența dintre calitate și cantitate, iar asta doar din cauza faptului că vor cu un strop de atenție mai mult ca ceilalți.

Nu există o definiție pentru prietenie, pentru că nu toată lumea caută același tip de prieteni. Pentru cineva un prieten poate însemna loialitate, pentru alții înțelegere, pentru alții amândouă și așa mai departe. Ce contează ,de fapt, într-o prietenie pentru mine? Ei bine, aș putea zice un singur lucru, iar acela este: fericire. De ce? Deoarece chiar și atunci când ai un necaz, dacă ai un prieten alături de tine pornești la drum cu zâmbetul pe buze. Țin să menționez că prietenia nu e de aur, așa cum spun ceilalți, ci e de argint pentru că există posibilitatea să se oxideze  oricând, dar dacă ai foarte mare grijă o să rămână cu ține pentru totdeauna.

Mențiune

MIHA

Meseria mea de vis

Viitorul ne rezervă multe. Sunt sigură că toți visăm  la o viață perfectă,iar ca sa avem o așa viață ne trebuie o slujbă perfectă pentru noi, cum ar fi  avocat, doctor ,pompier…Eu nu mă imaginez, însă în  enumerarea dată pentru că meseria mea de vis este una mai neobișnuită pentru o fată,aceea de „criminolog”.Probabil vă gândiți ce e un criminolog, cu ce se ocupă acesta…păi , probabil ați auzit cuvântul „crime”,criminologul , în viziunea mea,este un expert care studiază și  evaluează natura infracțiunilor ,îi studiază pe infractori/criminali .Acesta e visul meu profesional, acum la an deceniu și un pic de viață, și cred ca ,dacă mi-l împlinesc voi avea și viața perfectă pentru că mie îmi place mult să contribui  la aflarea adevărului și la stabilirea liniști în sufletul oamenilor și al comunității .


Ioana Goran,bibliotecar-Biblioteca Publică "Antim Petrescu"Păușești-Măglași

 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu