luni, 17 ianuarie 2022

Premiile Concursului „Vâlcea - colț de rai”, Ediția a X-a (2021)


Video la https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/videos/611199236652891

• cinci secțiuni: Proză scurtă/ Eseu; Poezie; Pictură/ Desen; Pictură pe temă religioasă (Icoană); Legendele/ Poveştile Vâlcii

• creații în online la libera alegere a elevilor, care să pună în evidenţă date şi fapte istorice, monumente, trăsături nobile ale spiritului oamenilor, frumusețea reliefului (florei, faunei), a tradiţiilor locale şi a valorilor cultural-spirituale locale şi universale (Regulamentul Ediției – link la nota de subsol 1)
• jurizare online (link n. subs. 2, inclusiv către creații), sub pseudonim; numele reale sunt obținute de la doamnele bibliotecare partenere după stabilirea premiilor
• participanți Ediția a X-a: 118 copii și adolescenți din 11 localități/ biblioteci vâlcene; album foto (link subs. 3)
• din partea Bibliotecii Județene ,,Antim Ivireanul” Vâlcea: 31 premii I, II, III, „premiul special” sau „mențiune”; unii copii/ adolescenți excepționali sunt premia(n)ți la mai multe secțiuni
• pentru sârguință și meritul de a se fi calificat în Etapa județeană, 99 de elevi primesc și ei felicitările noastre, „Diploma de participare” din partea Bibliotecii Județene Vâlcea și premii constând în cărți
• partenerii noștri tradiționali - din acest an ni se alătură și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, mulțumim! 👏 - oferă distincții/ premii proprii, așa cum consideră de cuviință (link subs. 3)
• în video avem, la început, „testimonialele” a trei dintre membrii Juriului - Mihai Sporiș (președinte), Violeta Scrociob, Dumitru Zamfira - și două capturi de ecran cu mesajul text/ jurizarea poetului Felix Sima); în continuarea filmului vorbesc toate cele 11 colege bibliotecare (link subs. 4) implicate în proiect (alfabetic, după localități)
• la legătura ultimă (5) din subsolul postării am încropit un ,,catalog” flip cu sintezele premiilor pe secțiuni/ entitățile culturale care le oferă + toate diplomele oferite de Biblioteca Județeană Vâlcea și partenerii din proiect (mai puțin diplomele de participare oferite de de BJAI, redactate similar celor ale premianților); mulțumiri pentru Andrei Vatca/ Flipsnack Oradea, care ne facilitează publicarea gratuită de resurse în flip!
Premiile vor ajunge la premianți prin intermediul doamnelor bibliotecare locale, care sunt rugate să vină la Biblioteca Județeană Vâlcea când pot (stabilim detaliile la telefon).
Felicitări premianților/ tuturor participanților, colegelor bibliotecare din teritoriu, juriului; mulțumiri de suflet tuturor celor care susțin proiectul!
Senin în gânduri și în viață,
La Mulți Ani Culturii Naționale!

❤👏🙏🤗

&&&
Premiile/ pseudonimul/ numele/ localitatea
Secțiunea Proză scurtă/ Eseu
I. Alex/ Alexandra Elena Baltac/ Păușești-Măglași & STEFI2021/ Ștefania Preda/ Pietrari
II. PA8/ Maria Adelina Predescu/ Amărăști & Any/ Ana Maria Brănescu/ Păușești-Măglași
III. Lara/ Laura Ioana Stroe-Zanfir/ Păușești-Măglași
Premiu special: Heidi/ Alexandra Maria Stan/ Costești/ pentru omagiul adus Domnițelor din Costești și coregrafei Maria Constantinescu.
Mențiuni: MIRU 2021/ Miruna Preda/ Pietrari & DAD2011/ Andrei Dragoș Dina/ Bălcești.
&&&
Secțiunea Poezie
I. Mara/ Maria Bojin/ Păușești Măglași
II. Mar/ Ana Maria Mara/ Horezu
III. TUD/ Ioana Tudorescu/ Tomșani
Mențiuni:
PA8/ Maria Adelina Predescu/ Amărăști
Liana/ Laura Ioana Stroe-Zanfir/ Păușești-Măglași
Aniela/ Ana Maria Brănescu/ Păușești-Măglași
&&&
Secțiunea Desen/ Pictură
I. CRINA2009/ Ioana Crina Mălăoiu/ Galicea
Premiul ,,Anton Pann” decernat de către Societatea Culturală Anton Pann, echivalent al Premiului I oferit de BJAI): ANA2021/ Ana Maria Hodină/ Pietrari
II. B.E.M./ Eusebiu Marian Bădulescu/ Bălcești & MARIA2021/ Ștefania Maria Sima/ Pietrari
III. DE7/ Daria Elena Popa/ Amărăști & AUR2021/ Stanciu Dragoș/ Pietrari
Mențiuni:
- C.M.S.L./ Maria Ștefania Constantin/ Bălcești
- DAR02/ Daria Florentina Ilinescu/ Galicea
- ELA/ Elena Elisabeta Preda/ Horezu
- Ilinca/ Maria Bojin/ Păușești-Măglași
&&&
Secțiunea Pictură pe temă religioasă (Icoană)
I. AND/ Andrei Ionescu/ Horezu
II. Mary/ Maria Bojin/ Păușești-Măglași
III. INNA/ Ana Maria Hodină/ Horezu
Secțiunea Legendele/ Poveștile Vâlcii
I. DAR2021/ Daria Gorun/ Pietrari
II: DENI/ Maria Denisa Murgu/ Horezu
III: DUFFY DUCK/ Jonela Simona Munteanu/ Costești
Premiu special: VIVA/ Călin Constantin Șude/ Costești (pentru alt mod de tratare a legendei Mânăstirii Arnota)
Mențiune: R161/ Robert Ionuț Voicu/ Galicea
&&&
Premii oferite în acest an de (către parteneri
ai noștri în proiect/) Cenaclul «Petale»:
Premiul ,,Ilorian Păunoiu”/ Poezie: Mara/ Maria Bojin/ Păușești-Măglași
Premiul ,,Iulian Trușcă”/ Eseu: PA8/ Maria Adelina Predescu/ Amărăști
Premiul ,,Alexandru Horezeanu”/ Proză: HEIDI/ Alexandra Maria Stan/ Costești
Premii oferite în acest an de către (parteneri
ai noștri în proiect/) Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului:
1. Premiul Patriarhul „Justinian Marina”: Spiderman/ Ilie Remi Denis Șontrop/ Costești
2. Premiul ,,Bartolomeu Anania”: AD8/ AD8/ Alexandra Dinuț/ Amărăști
Premii oferite în acest an de către (parteneri ai noștri în proiect/) Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea:
Premiul «Petre Tănăsoaica»/ Poezie: Mara/ Maria Bojin/ Păușești Măglași
Premiul «Ion Soare»/ Proză: STEFI2021/ Ștefania Preda/ Pietrari
Premiul «Costea Marinoiu»: Poveștile/ Legendele Vâlcii: DENI/ Maria Denisa Murgu/ Horezu & DAR2021/ Daria Gorun/ Pietrari
Premiul «Alexandru Popescu Mihăești»/ Eseu: DAR/ Darius Tudorescu/ Tomșani
Premiul «Constantin Iliescu»/ Pictură: B.E.M./ Eusebiu Marian Bădulescu/ Bălcești
Premiul «Maria Gaghel»/ Pictură religioasă: AND/Andrei Ionescu/ Horezu
Premiul «Tina Popa»/ Desen: MIRU2021/ Miruna Preda/ Pietrari
Diploma de Merit oferită de către Cercul de la Râmnic «România/ Grădina Maicii Domnului» doamnelor bibliotecare vâlcene implicate în proiect
Alexandra Bercea/ Amărăști
Georgiana Dumitrana/ Bălcești
Eliza Matei/ Copăceni
Mihaela Silvia Marinescu/ Costești
Daniela Bădică/ Diculești
Maria Tițu/ Galicea
Aniela Badea/ Horezu
Ioana Goran/ Păușești-Măglași
Crina Popescu/ Pietrari
Georgeta Cîrstea/ Tomșani
Viorica Stroe/ Valea Mare.
&&&
În total, 118 copii și adolescenți din 11 biblioteci vâlcene au participat la Etapa județeană a Ediției a X-a a concursului:
I. Amărăști/ bibliotecară Alexandra Bercea:
1. DE7/ Daria Elena Popa
2. PA8/ Maria Adelina Predescu
3. L123/ Lavinia Maria Popa
4. N2009/ Nicoleta Florea
5. C2009/ Carmina Elena Geonea
6. SA6/ Sergiu Simion
7. 112I/ Ionuț Pruteanu
8. 113A/ Alejandro Vladu
9. AD8/ Alexandra Dinuț
10. FV/ Veronica Florea
&&&
II. Bălcești/ bibliotecară Georgiana Dumitrana:
1) T.E.I./ Eric Tudor
2) I.M.I./ Miruna Ionescu
3) G.V.I./ Vlad Geică
4) C.A.I./ Antonia Croitoru
5) C.E.I./ Eva Călugărița
6) M.E.B./ Esmeralda Miclescu
7) D.V.S./ Maria Dinu
8 R.N.B./ Nicolas Rîmniceanu
9) R.A.B./ Alesia Rîmniceanu
10) T.E.B./ Elisa Tomoțache
11) D.D.V./ Diana Dinu
12) D.S.V./ Simina Dinu
13) B.E.M./ Eusebiu Marian Bădulescu
14) A.M.P./ Ana-Maria Preduț
15) A M.M/ Ana-Maria Mitricună
16) P. D.L./ Denis Pîrlac
17) C.M.S.L./ Maria Ștefania Constantin
18) MIC2011/ Ionuț Marcu
19) DAD2011/ Andrei Dragoș Dina
20) OMG2013/ Georgiana Ochea
21) NFV2010/ Valentina Nicolăescu
22) DAV18/ David Andrei Dumitrana
23) D.N.L.B./ Nicolae Leonard Diaconu
24) A.Ș.P.L./ Ștefania Pleșa
25) S.Ș.L./ Ștefania Stoican
26) U.A.L./ Amalia Udrea
&&&
III. Copăceni/ bibliotecară Eliza Matei
1. AR 3/ Rareș -Marian Văduva
2. ANI 5/ Ana-Maria Banu
3. STEFI 3/ Alexandra-Ștefania Cionică
4. CAT 3/ Cătălina Vețeleanu
5. ISA 4/ Isabela-Anamaria Șopîrlă
6. LARI 5/ Larisia -Teo Coțovanu
7. TANI 4/ Tania -Elena Diaconu
8. MONI 5/ Monica-Elena Badea
&&&
IV. Costești/ bibliotecară Mihaela Silvia Marinescu:
1. ALBĂ CA ZĂPADA/ Maria Alexandra Furdui
2. CRENGUȚA/ Petruța Daniela Ungureanu
3. HEIDI/ Alexandra Maria Stan
4. CRĂIASA ZĂPEZII/ Antonia Ionescu
5. SPIDERMAN/ Ilie Remi Denis Șontrop
6. VIVA/ Călin Constantin Șude
7. DUFFY DUCK/ Jonela Simona Munteanu
&&&
V. Diculești/ bibliotecară Daniela Bădică
1. ROSI 1/ Miruna Mihaela Muftar
2. TRANDAFIR/ Andreea Glavu
3. LALEA/ Alesia Elena Cupăreanu
4. BUJOR/ Raisa Maria Cupăreanu
5. CARTE1/ Tudor Safta
6. GAROAFA/ Maia Popa
7. ROBOT/ Radu Denis Constantin
8. URSULET/ Maria Moraru
9. PISIC/ Ștefania Nicolae
&&&
VI. Galicea/ bibliotecară Maria Tițu
1. CCI21/ Constantin Ianis Comăneci
2. PAS21/ Ștefania Alexia Ploae
3. 9TR4U6/ Cristina Andreea Jarcalete
4. S12I/ Dumitru Ionuț Stătioiu
5. R161/ Robert Ionuț Voicu
6. ML21/ Maria Alesia Liță
7. A2XY/ Florian Adelin Mărunțelu
8. VE21/ Erica Ștefania Vladu
9. JȘ2021/ Ioana Ștefania Joița
10. CRINA2009/ Ioana Crina Mălăoiu
11. DAR02/ Daria Florentina Ilinescu
12. PAC2009/ Maria Cristina Pătrașcu
13. D89T2/ Gavriela Emilia Duchin
14. X92UAC81/ Cristian Mădălin Mărunțelu ;
&&&
VII. Horezu/ bibliotecară Aniela Badea
1. ISA/ Raisa-Violeta Pîngulescu
2. AMI –Amalia-Ioana Tănasie
3. SMD/ Amelia Smedescu
4. TEO/ Alexia-Teodora Bălescu
5. ELA –Elena Elisabeta Preda
6. MAR/ Ana Maria Mara
7. ROXY/ Maria Roxana Banciu
8. DENI/ Maria Denisa Murgu
9. ELA/ Azelia Hațegan
10. AND/ Andrei Ionescu
11. MINA/ Iasmina Bobora
12. ȘTEFI/ Ștefania Bornete
13. AND/ Andrei Denis Ionescu
14. INNA/ Ana Maria Hodină
VIII. Păușești-Măglași/ bibliotecară Ioana Goran
1. Mara/ Mary/ Ilinca/ Maria Bojin
2. Liana/ Lara/ Lorea/ Lamarda/ Laura Ioana Stroe-Zanfir
3. Aniela/ Any/ Ana Maria Brănescu
4. Alex/ Alle/ Alexandra Elena Baltac
5. Miha/ Mihaela Diana Ghițescu
6. Ella/ Elisa Florea
&&&
IX Pietrari/ bibliotecară Crina Popescu
1. ANA2021/ Ana Maria Hodină
2. MARIA2021/ Ștefania Maria Sima
3. AUR2021/ Stanciu Dragoș
4. PATRI2021/ Patricia Ghiorma
5. MAGDA2021/ Magdalena Stanciu
6. EMIRA2021/ Emira Păunescu
7. MIRU2021/ Miruna Preda
8. DRAG2021/ Yarina-Elena Gheorghiu
9. COSTIN2021/ Costina Bogzoiu
10. DAR2021/ Daria Gorun
11. STEFI2021/ Ștefania Preda
12. MIRUN/ Miruna Grigore
&&&
X. Tomșani/ bibliotecară Georgeta Cîrstea
1. NICO/ Nicoleta Gabriela Lungu Burlacu
2. TUD/ Ioana Tudorescu
3. FLOAR/ Alexa Lazăr
4. GEO/ Georgiana Maria Chirca
5. AMA/ Ana-Maria Ciopec
6. IORDA/ Lucia Iordănescu
7. ANDRA/ Alexandra Budrigă
8. DAR/ Darius Tudorescu
9. ISA/ Antonia Găman

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu