sâmbătă, 22 ianuarie 2022

163 de ani de la Unirea Principatelor Române

       Data de 24 ianuarie a rămas în istorie drept ziua în care s-a înfăptuit Mica Unire sau Unirea Principatelor Române, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. A fost primul pas important în formarea teritoriului României de azi, următorul eveniment având loc la 1 decembrie 1918, când a fost înfăptuită Marea Unire. 

     Elevii școlii Gimnaziale Amărăști ne-au trecut pragul bibliotecii astăzi, însoțiți de domnul profesor de istorie Ion Luca și de doamna director, Diana Catrina.

     Sărbătorirea “ micii uniri” a debutat cu o prezentare Power Point, și elevilor li s-a adus la cunoștință importanța acestei zile, s-a explicat cum s-a ajuns la unire și de ce această zi este importantă pentru istoria neamului românesc.

     Tot în această zi și elevii din ciclul primar au venit la bibliotecă, împreuna cu doamnele învățătoare. Aceștia au avut câteva fișe de lucru, și anume rebus- Mica Unire 24 ianuarie 1859, desenarea regiunii în care locuiesc și drapelului României în culorile corespunzătoare. La final, am jucat „ Hora Unirii”

„ Unirea a fost un vis de veacuri al românilor. Pentru dânsa ei trăiră, munciră, suferiră și muriră    - Nicolae Bălcescu











Bibliotecar: Alexandra Bercea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu