«...aflăm că suntem în ascunzătoarea culei! Aci se refugiau ai casei, femeile, copiii şi se ascundeau obiectele de preţ, pe când bărbaţii se luptau pe jos în foişoare până ce izbutiau să îndepărteze pe prădători. Cu respiraţia oprită ne aşezăm pe patul de scânduri şi pe vatră şi ca purtaţi de vraja unor puteri nevăzute, ascultăm în taină cum se deapănă domol legenda acestor ziduri vechi:
«Către sfârşitul veacului al 18-lea trăiau prin aceste locuri neamul Măldăreştilor. Cel mai de seamă era dumnealui jupân Gheorghe sân Constandin Măldărescu şi dumneaei jupâniţa Eva, soţia lui, cari, cu ajutorul dumnealor Radu, Barbu şi Ion Brat, rubedenii de ale dumnealor, au pus de au ridicat biserica din sat ce se vede şi azi.
«Apoi, după ce au ridicat casa Domnului, s'au gândit să-şi ridice şi lor o casă, spre a le fi de adăpost, lor şi urmaşilor lor, şi aşa au pus de au zidit această culă. Aci au trăit ei multă vreme in linişte, până când jupân Gheorghe, ajuns la adânci bătrâneţe, închise ochii. Jupâniţa Eva, rămasă singură, a mai trăit până la al nouozecilea an, mergându-i numele pentru milosteniile ce făptuia, dar mai ales pentru bogăţiile ce avea, când, într'o zi, îi sosi şi ei ceasul cel de pe urmă. În ziua aceea, pe înserate, se pregătia de ploae, iar nori negri-vineţi alergau văzduhurile, tunând şi fulgerând. Jupâniţa se retrase de grabă în etacul ei, aprinse lumânarea dela Paşti şi îngenuchind în faţa icoanei se ruga; când, deodată, aude glasuri de oameni streini in curte. Se înoptase bine, când i se păr'u că cineva loveşte în uşe. Zăvoarele erau puse şi uşile încuiate; totuşi frica o cuprinse când auzi cum tâlharii loviau cu putere în uşe. Atunci strigă ajutor ...dar nimeni n'o mai auzia din causa vijeliei şi a ploaiei ce se pornise ca un potop!
«Auzi cum uşa căzu sub loviturile tâlharilor... Atunci fugi în camera de alături şi pe uşa din dos eşi afară în curte, abia putând să fugă spre grădina din vale. Dar soarta nu iartă, căci, la scăpărarea unui fulger, un tâlhar o vede, o fugăreşte, o prinde şi o aduce la tovarăşii lui de pradă. Bătrâna încremenise cu degetele incleştate pe lumânarea dela Paşti, cu care fugise afară ... Tâlharii o târîră în casă ... Dar când aprinseră lumânarea şi când îi cerură cheile dela lada cu bani şi o văzură ţeapănă şi învineţită de ghiara morţei, se speriară atât de groaznic, încât o scăpară din mâini şi ca nişte năluci fugiră în noapte... »
&&&
«În satul Măldăreşti din judeţul Vâlcea se află o biserică şi două cule, cari, prin felul alcătuirii lor, au multe asemănări între ele, fiind făcute de aceeaşi ctitori şi de urmaşii lor aproape în aceeaş epocă; căci, după cum vom vedea, biserica şi cula cea mică s'au zidit către finele secolului al XVIII-lea, iar cula cea mare către începutul secolului al XlX-lea.
Prin elementele lor arhitectonice şi decorative şi prin plăsmuirea fundamentală a lor, atât biserica cât şi culele presintă un deosebit interes din punctul de vedere al desvoltării artei noastre din acea vreme. — Pe lângă aceasta, grija ce au avut fondatorii lor de a le întări ca pe nişte fortăreţe, ne arată starea de nesiguranţă şi prădăciune cauzată de frământările lumii în timpurile când ele au fost zidite.
Pentru aceste consideraţiuni şi pentru a putea înlesni cercetarea lor din toate punctele de vedere, ne-am propus de a ne apropia de fiecare din ele şi a le consacra lucrarea de faţă, care, pornită mai mult din- tr'un spirit de curiositate artistică, ar putea, la trebuinţă, să fie folosită de cei ce şi-ar propune să studieze mai de aproape cestiu- nea culelor la noi şi de pe aiurea.
Lăsând de-o parte soseaua ce trece prin satul Măldăreşti şi, cum vii dinspre târgul Horez, apucând la stânga pe drumul mai îngust ce se ridică pe un piept de deal, în scurt timp ajungi la o răspântie ce se întinde mai pe toată spinarea dealului.
În partea stângă a răspântiei se vede, ridicându-se, pe de-asupra copacilor, acoperişul înegrit al uneia din cule, anume al aceleia mai nouă, zisă Măldărescu; ceva mai nainte, pe dreapta, aşezată pe povârnişul ce se lasă spre apa Luncavăţului, se arată a doua culă, cea mai vechie, zisă Grecianu; iar in fund, la capătul răspântiei, se înalţă biserica satului, o biserică mică, cu pridvor deschis, cu două turle, învelite, ca şi biserica, cu acoperişuri de şindrilă, joase, întinse şi cu streşini largi.
Intrăm în pridvorul bisericii — un pridvor sprijinit pe stâlpi de zidărie, zugrăviţi, ca şi pereţii, încă în bună tradiţiune, şi ne oprim dinaintea uşei de intrare, încadrată în ramă de piatră.
Această ramă este impodobită cu bogate sculpturi ce represintă ramuri, flori şi frunze, inconjurând uşa de jurîmprejur: la partea de sus este cioplită cu litere chirilice pisania...»
(fragmente)
Sursă selecție: «Biserica şi culele din Măldăreşti (Vâlcea)»/ Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice: BCMI/ Editura: Comisiunea Monumentelor Istorice/ București 1912/ Referinţa bibliografică pentru nr. revistă: V; nr. în TOM: 1-4; anul 1912; seria Veche; studiul integral în pdf fără descărcare.
Informații preluate din ProEuropeana/ Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale
Capturile de ecran sunt de asemenea studiul recomandat. Mai multe capturi de ecran.
Valentin Smedescu
__
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu