Pietrari: Cronică teatrală rurală

După cum anunțam într-o postare anterioară, joi, 11 iulie, la amiază, îi invitam pe cei mici la un atelier de teatru, iar seara îi așteptam pe părinți și bunici la comedia „Doctor fără voie” de Molière, toate acestea având loc La Pietrari datorită proiectului cultural intitulat ”Cultură-n Șură”, proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, parteneri fiind: Romania Educab, Centrul de Cultura si Arta al Judetului Salaj, Teatrul Studentesc PODUL, SC Prutul SA, Tur Cento Trans, Ark Media Advertising, Biblioteca Județeană Vâlcea, Primăria Comunei Pietrari.
Cum a fost această seară? Cuvintele mele sunt de prisos... iar surprizele legate de acea seară au continuat...Iată ce am primit în urma reprezentației magistrale a actorilor, din partea doamnei prof.univ. Gabriela Popescu, fostă bibliotecară a Bibliotecii Universității din Craiova:

”Cronică teatrală rurală
Plină de-ndrăzneală”

                                       semnată de Gabriela Popescu

Pe la țară, la Pietrari,
Unde este colț de rai,
La Ileana-n bătătură
Am venit la ”Teatru-n Șură”!
Minune ca în povești
Au venit din București
Să aducă în oboare
Acte de culturalizare.
O idee genială:
Să aduci teatru la... țară.
Am citit pe Internet
Și-atunci ne-am făcut pachet
Am luat trenul din Craiova
Să vedem ce n-am văzut:
Teatru-n șură, la debut.
Și-am venit așa, hoinari,
Noi, la teatru, la Pietrari,
La spectacol...fără bani!

Curtea mare, aranjată,
Spectatorii îi așteaptă.
Și, să știți că au venit,
Pe noi, chiar ne-au uluit.
Doamnna Lili, profesoara,
A venit cu verișoara;
Nenea Mitru, tanti Gica,
Cu Leana și  cu Florica,
Rozica și don Marcel
Să se distreze nițel;
Nenea Gică nu mai pleacă
La cosit,
La spectacol a venit!
E și domnul Nicolae
Cu pălăria lui de paie;
E și Ioana a lu’Curcă
Și privesc, nu se încurcă!
Conițe destul de multe,
Gătite care mai de care,
N-au venit la întâmplare
Să-l vadă pe Moliere
Că au și citit de el.
Copiii de la bibliotecă
N-au plecat la discotecă
Și-au venit de bună voie
Să vadă ”Doctor fără voie”
Ca să cunoască pricina,
Că-i învață doamna Crina.
Ce copii frumoși avem!
Numai să nu se urce-n tren!

Lume multă, curtea plină,
Cine loc n-a apucat,
Chiar pe jos s-a așezat,
Că nu este de pierdut
Spectacol nemaivăzut.
Actorii n-au făcut rabat
Și din suflet au jucat
Pe o scenă...unicat!
(Chiar dacă i-a mai lătrat
Dulăul din bătătură
Surprins...fără de măsură)
Nu s-a consumat alcool,
Nu au fost hârtii covor.

A fost...Și s-a terminat.
Cu toții am aplaudat
Frumusețea de o seară;
Teatru-n șura de la țară
A cerut aplauze...
Curgeau fără pauze
Noi nu ne-am fi oprit
Numai frigul ne-a gonit.

Doar atâta de la mine.
Hai! Să ne-auzim de bine!
Și-ntr-o altă bătătură
Să mai joace ”Teatru’n Șură”!

A consemnat pentru dumneavoastră,
Bibliotecar,
Crina Popescu

Pietrari: Câștigătorii concursului "Vâlcea, colț de rai", etapa locală, iunie 2019

Secțiunea LEGENDE

Locul I - ELE2019

Povești cu haiduci…

A fost odată ca niciodată…așa încep toate poveștile. Dar oare poveștile cu haiduci tot așa ar trebui să înceapă? Eu zic că ar trebui să înceapă cu ”Niciodată nu vor mai fi asemenea curajoși pe acest pământ”... Despre unul dintre aceștia vă voi spune poveștile ce le-am aflat și eu în serile de iarnă, la gura sobei, povestite mult mai frumos decât pot eu povesti, de către bunicul meu. Tare mult as mai vrea sa stau sa-l ascult si acum, dar e dus in Tara de nicaieri, de acolo de unde nici povestile nu se mai intorc.
 În vremurile vechi, când turcii năvăleau în ţară şi oamenii tânjeau după siguranţă, un model a fost viteazul. Cu puteri supranaturale şi viteji, fermecaţi să nu poată fi răniţi de nici o armă, capabili să învingă monştri, sărind în ajutorul celor neputincioşi - iată cum sunt eroii, fie că sunt feţi-frumoşi din basme, fie haiduci. Corbea, Toma Alimoş, Miu Zglobiu, Radu Anghel, Pintea Viteazul, Codrian, Iancu Jianu sunt doar câţiva dintr-un şir lung de haiduci care i-au apărat pe nevoiaşi, încercând să ia de la bogaţi şi să dea celor săraci. Nu-i de mirare că oamenii i-au iubit şi încă îşi amintesc de ei în cântece şi poveşti.
Trăia, demult, în comuna Pietrari, un haiduc. Se numea Ion Pietrariu. Tatăl său, Gheorghe Pietrariu, își avea originea tot pe aceste meleaguri și era un om înstărit, cu mult pământ și multe animale. Era pietrar de meserie, unul dintre cei mai buni, asa cum erau multi de-ai nostri. Ion era fiul cel mic, căci mai avea un frate pe nume Vasile. Toată treaba câmpului era în seama lui, iar haiducul nostru păzea pe atunci oile.
Ion, mai neastâmpărat din fire, făcea tot timpul boacăne în timp ce stătea cu oile la păscut, având impresia că nu îl vede nimeni. De fapt, toți oamenii care erau la arat îl vedeau și, cum se întâlneau cu tatăl lui, îi și spuneau tot ce făcea fiul lui în timp ce oile pășteau, și-i mai spuneau și că nu avea să devină un om bun. Gheorghe Pietrariu, om de seamă, nu pleca urechea la toate cele ce i se spuneau, convins de ce hram poartă băiatul lui cel mic.
Într-o seară, pe când Vasile abia venise de la arat, întrebat dacă a terminat, acesta i-a explicat tatălui său că fiarele  plugului trebuie subțiate pentru a putea termina. Cum avea mulți bani, luați arvună și munciți, l-a trimis de-ndată pe Ion la un meșter pentru a subția fiarele. Ion a pus fiarele în spate și a pornit la drum.
Ajuns în târgul de la Râureni, tocmai ce l-a văzut un țigan și i-a propus să-i ascută fiarele, dar Ion nu a vrut. A mai mers puțin și a dat iarăși de un țigan care i-a propus același lucru, dar nu a acceptat nici atunci. Văzând că nu are cu cine sta de vorbă, a mers drept înainte, până a dat de un fierar bătrân. Acesta l-a pus să se uite drept în ochii lui și a înțeles imediat ce-și dorea băiatul. I-a cerut trei galbeni pentru lucrul ce avea să i-l facă și i-a spus să vină dimineață. A doua zi, din fiarele date de Ion, pușca era gata, iar Ion era atât de mulțumit încât i-a spus fierarului să  îi mai facă și niște pistoale. Fierarul le avea deja făcute, așa că i-a cerut doi galbeni și pe ele. Flăcăul le-a luat și a pornit în lume.
Prima oprire a făcut-o la Hanul Roșu, un han pe malul Bistriței. Cum era zi de sărbătoare, hanul era plin de oameni. Ion și-a pus pușca în șold și a luat pistoalele în mână, apoi a intrat in han. Oamenii din han, întrebați dacă au auzit de Ion Pietrariu, au răspuns că nu, așa că flăcăul le-a spus să se dea din calea lui dacă vor să mai trăiască, căci are ceva de vorbit cu negustorul. Ajuns față în față cu negustorul, l-a întrebat și pe el dacă știe cine este Ion Pietrariu, dar acesta a răspuns, ca și ceilalți oameni, că nu. Mânios, Ion i-a cerut bani în schimbul vieții, iar negustorul nici că a mai stat pe gânduri și i-a dat o ladă plină cu galbeni. A oprit o parte din bani pentru cheltuială, iar pe cealaltă a îngropat-o într-un loc cunoscut numai de el, se pare în peșterile ascunse în munții din Costeștii Vâlcii.
După aceasta, Ion s-a dus la o stână din Vaideeni, unde munceau de câțiva ani niște ciobani, pe care stăpânul lor îi tot amăgea cu bani tocmai de când începuseră să muncească acolo. Văzându-le Ion puterea și forța de muncă, le-a propus să îl urmeze dacă vor să se îmbogățească. Auzind acestea, ciobanii au acceptat bucuroși să i se alăture. Om scurt, îndesat, rumen la faţă, ras şi cu mustaţa deasă şi scurtă, îmbrăcămintea lui: dulamă, pantaloni şi scurteică, pe cap- şapcă, la brâu- pistoale şi un cuţit cu plăsele de os şi puşca în cumpănă în mâna dreaptă. Ajunsese de o dibăcie vestită în călărie şi în vânătoare, încăleca fără a pune piciorul în scară şi nici mâna pe coama calului nu punea, şi, mai spunea bunicul, băga glonţul prin veriga de la inel.
A trecut o vreme, iar la stână se zvonea că familia lui Ion era la închisoare, datorită jafurilor comise de acesta, așa că el s-a hotărât să se predea, împreună cu ciobanii, pentru a-și elibera familia. Au încălecat și au pornit spre Râmnic. Oamenii, văzându-i pe haiduci, fugeau care-ncotro, de frică, iar boierilor le sărea inima din piept, căci știau că haiducul avea să le ia banii. Totuși, Pietrariul nu lua bani de la oricine, doar de la boierii foarte bogați, iar înainte de a-i vizita le trimitea o scrisoare în care le spunea să pregătească un anumit număr de galbeni, deoarece trebuia să își plătească tovarășii, ciobanii. Boierii, de-ndată ce primeau scrisoarea, puneau paznici la curte câteva săptămâni bune, dar viteazul venea când ei nu se așteptau și erau nevoiți să îi dea câți galbeni dorea el în schimbul vieților lor.
Ajuns înspre vară la casa părintească, haiducul a găsit-o încuiată, semn că tatăl, mama și fratele său chiar erau la închisoare. De supărare, Ion a intrat într-un han, Hanul Haiducilor, și s-a pus pe băut, alături de ciobani. Pe unul dintre tovarăși l-a pus să păzească hanul, iar lumea, văzându-l, întreba cine este înăuntru. Astfel a ajuns la urechile poliției din Râmnic cum că Ion este la Hanul Haiducilor.
Într-un târziu, au ajuns acolo și polițiștii, și comisarii, și l-au pus pe ciobanul ce păzea hanul să îi spună lui Ion să iasă, dar acesta nu a vrut să îl deranjeze, știind că era la masă, așa că oamenii legii s-au lăsat, pe moment, păgubași.După ce Ion Pietrariu și ciobanii s-au ospătat pe cinste, au hotărât să meargă să se predea pentru a reda libertatea familiei. Zis și făcut! De-ndată ce a dat ochii cu familia sa, haiducul le-a cerut iertare și le-a dat niște galbeni. După aceasta, oamenii legii l-au băgat la închisoare, alături de tovarășii săi, deși erau speriați ca nu cumva Ion să le dea drumul celorlalți prizonieri. În celulă, unul dintre ciobani a început să cânte la fluier și, deși aveau picioarele puse în butuci, au început toți să danseze cu atâta suflet încât au spart până și butucii. Au dat drumul și celorlalți prizonieri și s-au apucat împreună cu toții de hoții.
Într-o zi, pe când stătea Ion într-o crâșmă, a zărit o olteancă frumoasă, cu părul ca spicul de grâu și ochii la fel de cristalini ca apa rece de izvor. S-au dat în vorbă. Trecură câteva zile și cei doi se înțelegeau foarte bine. Acum, cu ajutorul femeii, potera dorea să îl prindă pe haiduc și, după câteva încercări, a și reușit. Au hotărât că cea mai potrivită pedeapsă pentru el era spânzurătoarea. O fată de boieri, văzându-l așa de frumos și gândindu-se la soarta sa crudă, a decis să îl salveze, căsătorindu-se cu el. Ion, neavând de ales, a acceptat. S-au cununat de-ndată. La un moment dat, rămânând singuri într-o odaie, Ion a întrebat-o pe fată dacă dorește cu adevărat să trăiască cu el. Fata, văzând pe fața lui că nici el nu prea dorea acest lucru, l-a lăsat să plece în lume.
A întâlnit-o iarăși pe olteancă și s-au pus împreună pe tot felul de nelegiuiri, luând de la bogați și  dând săracilor.
Într-o zi, trecând prin Pădurea Govorei, femeia a zărit, trecând la vale, un om. A pus pușca la ochi și l-a împușcat. Îngrozit, Ion nu a apucat să mai zică nimic că femeia a și întors pușca spre el. Văzând una ca asta, viteazul i-a luat-o imediat din mână și a apăsat pe trăgaci fără să mai gândească.
Au trecut câteva săptămâni și haiducul a început să aibă grele remușcări, căci o iubise foarte mult pe femeie. Pentru a-și limpezi gândurile, s-a dus pe malul Oltului și, într-un moment de agonie, a hotărât să intre în apele Oltului și să nu mai iasă de acolo.
Se spune că de-atunci, când Oltul iese din matcă, e semn că sufletul neostoit al haiducului Ion Pietrariu încă nu s-a resemnat și vrea să întâlnească din nou sufletul femeii mult-iubite, pentru a-și cere iertare și a fi veșnic împreună.
Povestile bunicului meu se reluau, iarnă după iarnă, de multe ori schimbate pe ici, pe colo, adăugite de diferitele călătorii pe care le făcea ”la vale”cu căruțele încărcate cu piatră sau cu var, cu pere sau cu prune afumate în cuștiubarele făcute din pământul lutos lipit de bunica an de an...A fost sau nu a fost haiducul Pietrariu un haiduc adevărat, a fost doar poveste de iarnă spusă copiilor și nepoților, nu am cum să știu. Dar, ce știu, este că nu o voi uita niciodată și că o voi povesti și eu nepoților mei!
Pe jumătate intraţi în legendă şi pe jumătate în istorie, haiducii au fost personaje care au aprins imaginaţia populară, născând poveşti şi cântece cu care au crescut generaţii întregi de străbuni de-ai noştri. Unii dintre haiduci au fost revoluţionari aflaţi în mijlocul evenimentelor conduse de Tudor Vladimirescu, care au dus la renaşterea naţională a României. Pentru istoricii şi mai ales scriitori romantici din perioada căutărilor naţionale ale românilor, haiducii erau simbolurile aspiraţiei către libertate, neatârnare şi dreptate a românilor. Adevărați eroi ce nu trebuie uitați!


Locul II - GAB2019

Biserica... cea călătoare

După o zi călduroasă de iulie a anului 2014, hotărâsem împreună cu sora mea să petrecem o după-amiază un pic altfel...o după-amiază de groază! Pentru a duce la îndeplinire acest lucru am stabilit că avem nevoie de o atmosferă cât mai potrivită și am decis că trebuie să mergem în... cimitir! Zis și făcut, mai ales că avem casa așezată tocmai lângă biserica din satul nostru, Anghelești!
Mergând prin cimitir, aproape mă împiedic de o lespede micuță de piatră pe care stă scris …7164. Ce să fie oare cu această cifră? Să fie o dată istorică? Să fie vorba de dimensiuni uriașe? De distanțe? Fiind curioasă din fire, las deoparte planul ”groazei” și încep să caut pe telefon informații legate de această cifră, de Pietrari, comuna noastră și despre contextul ce ar putea lega toate aceste informații. Misterul a fost repede dezlegat! Prietenul GOOGLE m-a ajutat să aflu conexiunile făcute: în toate descrierile oferite de știința căutării în surse virtuale era vorba despre una dintre cele mai vechi biserici din Vâlcea, dar și din Oltenia! Cu siguranță mulți dintre dumneavoastră, cinstiți cititori, nu bănuiați că între colinele împădurite ale Pietrarilor se află o asemenea comoară!
    La sfârșitul veacului al XVI-lea (mai exact la 1656, an ce este echivalent vechiului an 7164) a fost ctitorită pentru prima dată  Biserica din lemn Anghelești-Cărpiniș sub hramul „Sfinților Împărați Constantin și Elena”, ce mai târziu avea să apară și cu hramul „Sfântul Nicolae” în diferite izvoare istorice. Mica bisericuță, folosită de noi, de copii, ca ascunzătoare în jocuri, o știam așa de bine: construită din grinzi masive de stejar, cu un pronaos poligonal, având o formă ce parcă semăna cu o navă, lipsindu-i pridvorul, statea de straja de veacuri in cimitir, ascultand parca, cu talpa-i intinsa pe pamantul uscat de vremuri, tanguirile sufletelor stramosilor nostri. Bisericuța noastră nu avea turn, ca celelalte biserici, iar tinda-I era largă, în timp ce naosul şi altarul pareau decroşate treptat.
 O istorie și mai ciudată are acest lăcaș: se pare că aceasta a fost construită la Genuneni, sat ce face parte din comuna Frâncești, și dată, printr-un schimb misterios, la Pietrari.
   Unele legende atestă că aceasta a fost schimbată pentru avere, în timp ce altele povestesc cum a fost folosită într-un schimb de artefacte. Legenda mea preferată este de departe aceea că biserica a fost un dar de consimțământ dat de proprietarul acesteia pentru comuna Pietrari; un dar de mariaj dacă pot să-l numesc așa.
    Povestea începe nu cu obișnuita sintagmă ”A fost odată ca niciodată…” ci cu ipoteza destul de plauzibilă că această biserică a fost construită cu scopul navigării pe mare, astfel explicându-se și forma navală a acesteia. Transformarea în biserică a fost un simbol pentru dragostea celor doi creștini, soț și soție, el din Genuneni, ea din Pietrari, care hotărâseră să plece pe mare cu ea, după ce ar fi coborât pe Olt, apoi pe Dunăre, doar că o furtună le-a zădărnicit planurile. Singura care s-a întors printr-un miracol a fost barca, exact în locul din care au plecat cei doi spre noua lor viață, în Genuneni, parcă încercând să dea timpul înapoi, cu scopul de a-i avea înapoi la ea.
     Deoarece femeia, fiica unui preot din Pietrari, era foarte credincioasă, urmând îndeaproape calea lui Dumnezeu, locuitorii din Genuneni au hotărât să trimită barca în Pietrari, transformând-o într-o bisericuță, astfel ca toată lumea ce intră în ea să-și recupereze speranța, să se întoarcă la origini, așa cum a făcut biserica noastră călătoare.
     După cum am spus mai sus, aceasta a fost mutată la Pietrari cu scopul de a fi un dar, doar că atunci când a fost asamblată înapoi, bucată cu bucată, una dintre grinzi, cea care preciza vechimea construcției, a fost pusă invers. Din această cauză, până să fie mutată la Muzeului Satului de la Bujoreni, locul unde poate fi vizitată în prezent, nu s-a știut cu exactitate vechimea, valoarea sau proveniența sa. Cât timp a aparținut comunei Pietrari,nimeni nu a avut nicio posibilitate să știe adevărul, legenda bărcii ce aduce speranța în viața oamenilor pierzându-se în negura vremilor.
Din timp în timp, trecem pragul muzeului pentru a o prăznui și pentru a aprinde o lumânare în memoria celor ce nu mai așteaptă de veacuri să apară speranța la orizont.

Locul III- MALI2019

Taina cufărului ascuns

Mereu m-am intrebat de unde vine numele comunei noastre...De la ce ar putea sa vină ,,Pietrari"? Vara trecută am descoperit acest mister...

Eram la bunica mea în podul casei când mi-a atras atenția ceva. Era un cufăr maro, prăfuit, cu un model auriu pe margini. L-am deschis, iar înăuntru era răspunsul la întrebarea mea. Înconjurat de o mulțime de hârtii îngălbenite de trecerea timpului, în mijlocul cufărului se afla un jurnal cu coperți din piele legate cu un fir ce părea să fie din aur. L-am deschis, iar pe prima pagină scria anul…1536. Era exact anul atestării documentare a satului Pietrari. Cuprinsă de curiozitate, am început să-l citesc entuziasmată. Pe filele îngălbenite de trecerea timpului stătea scris cu o caligrafie excepțională că în vremurile de demult existau nişte creaturi din piatră numite Pietrei care în timpul războaielor apărau localitatea. Erau ființe făcute din piatră din cap până-n picioare, astfel încât doar ochii verzi ca frunzele se puteau distinge printre mormanul de pietre care odată ce simțeau invadatorii, prindeau viață. Toți dușmanii se întrebau cum o comună atât de mică și de neînsemnată rămăsese întreagă și neatinsă de-a lungul atâtor războaie pe care, de cele mai multe ori, le și câștigaseră. Într-o zi, ceilalți oameni din afară şi-au dorit și ei să afle motivul pentru care cei din Pietrari nu pierduseră niciun război. Aşa că, într-o noapte s-au adunat sute de oameni pentru a invada satul şi au descoperit secretul. Imediat ce au pus piciorul pe pământ, în fața lor s-au adunat toate pietrele care pe loc au alcătuit  o armată de creaturi uriaşe. Atunci când s-au apropiat, oamenii au fugit speriați, uitând de motivul pentru care veniseră, jurând că niciodată nu se vor mai apropia de acel loc ,,blestemat". Ce s-a întâmplat cu uriașele creaturi din piatră, încotro s-au dus și pe unde și-or odihni crenelurile, nimeni nu mai știe. În onoarea celor care au apărat comuna veacuri în şir, numele comunei este Pietrari. Ușor, ușor, am ajuns și la sfârşitul jurnalului unde scria că dacă te duci într-o anume vară, la ceas târziu în noapte, pe coastele abrupte ale dealurilor din Pietrari poți auzi cum pietrele scrâșnesc între ele povești despre războaiele la care au luat parte și despre cum fără ele, noi, cei care trăim astăzi pe aceste meleaguri, nu am mai fi fost aici.

Sectiunea  DESEN/PICTURĂ

Locul I - GEO2019

Locul II - DAR2019

Locul III - ANA2019

 Locul III- PAT2019

Lucrările premiate au fost jurizate de un juriu ce a fost compus din Anamaria Sandulescu,  prof. de limba și literatura română, Tatiana Sima, prof. de religie și desen și bibliotecar, Crina Popescu. 

Cu ocazia festivităţii de încheiere a anului şcolar, s-a realizat jurizarea tuturor lucrărilor înscrise la concursul  ”Vâlcea, colț de rai”, ediția 2019, faza locală, câștigătorii fiind premiați.

Bibliotecar,

Crina Popescu.

Pietrari: Premii câștigate la competiții naționale de către coderii Wizards Code Club Pietrari

Up-date: 

25.07.2019
Ambasadoarea noastră, Daria Mărăcinescu, a câștigat a câștigat locul 1 în competiția natională de Scratch inițiată prin proiectul Code Kids la care au participat 33 de copii din 11 biblioteci comunale! Felicitări!!!! Datorită ție, clubul de coding de la Pietrari va primi o DRONĂ PROGRAMABILĂ! 🏆🏆🏆

Felicitări și celorlalți coderi ai Wizards Code Club Pietrari ce au participat la competiție!
Tare mă mândresc cu micii mei vrăjitori ai codării! 💖

Iată poveștile noastre:
1. Povestea Dariei poate fi accesată la https://scratch.mit.edu/projects/319676752/…
2. Povestea Elenei Popescu, o altă coderiță câștigătoare a unei alte competiții, cea de eseuri, o găsiți la https://scratch.mit.edu/projects/318705030…
3. Povestea lui Cosmin Tița https://scratch.mit.edu/projects/319753317

Trei povești deosebite, realizate într-un program destul de dificil, ce necesită multă muncă și perseverență. Pentru mine, toți trei sunteți câștigători! 🏆

Vacanța noastră frumoasă continuă!

Iar veștile bune vin unele după celelalte:
- premiul I câștigat de Elena Popescu la competiția de eseuri organizată de Fundatia Progress a ajuns azi la bibliotecă. Premiul Elenei constă într-un robot MBot, ciocan de lipit în trusă și o lupă cu suport de prindere, aceste echipamente fiind absolut necesare în asamblarea roboților Arduino Uno.
- opt dintre cei doisprezece participanți ai Wizards Code Club Pietrari s-au calificat la faza a II-a a competiției naționale Nextlab.tech la care au participat peste 3360 de competitori! 💖💖💖
Laura Simion, Daria Maracinescu, Elena Popescu, Tita Gabriela, Alexandru Mohora, Tita Cosmin, Luca Merisescu și Ionela Georgiana sunt cei care s-au calificat la faza a II-a a competiției naționale a Nextlab.tech!

Ce urmează?
Să parcurgă un al doilea flux de lecții ce are ca scop construirea unui robot de tip line-follower, folosind kit-urile câștigate în prima fază a concursului. Cei mai buni coderi vor participa la concursul de robotică ce se va desfășura în zilele de 25-26 octombrie 2019, la sediul Nextlab.tech din București.
Astăzi, coderii mici și mari, alături de ambasadorii lor, și-au dat întâlnire în sala Bibliotecii Pietrari pentru a sărbători reușitele colegilor lor, dar și pentru a continua lecțiile cursului 3, pentru a lucra la roboțeii eco și la noul braț hidraulic. Desigur, ne-am și jucat: Trivia, Catan, Știu și câștig, Puzzle România, jocuri outdoor, etc.

Imagini activitati Ateliere coding

Și, da! Vacanta noastra ne place, place, place! 😊😊😊🏆

Bibliotecar,
Crina Popescu

Păușești Măglași-Câștigătorii concursului"Vâlcea ,colț de rai"-etapa locală 2019

Secțiunea DESEN

Premiul I
2710G

Premiul I
Elly

  

Premiul I

Stefi

Premiul I

Mary

Secțiunea POEZIE

Premiul I

Vis de vară,cu poeziile:

                                               Copilăria

Copilărie, timp frumos , a fiecărui' dintre noi

Ce mult aș vrea din amintiri , zglobie astăzi să revii,

Dar cum dorința mea-i doar utopie

În amintiri rămâi ,copilărie…

Când eram mici credeam tot ce auzeam, orice

Basme, povești cu feți frumoși,cai năzdrăvani și blonde zâne

Credeam ce ne spuneau bunicii

Că în păduri sălășluiesc  piticii.

Și mai aflam , tot de la ei,

Că-n scorburi de copaci sunt zmei

C-a fost odată , mai demult,

Ceva ce noi  n-am mai văzut.

La grădiniță când eram

Prea mult în basme nu credeam

Și fiind acolo mulți copii

Ne petreceam cu jucării.

Apoi, când am crescut mai mari

De-odată ne-am trezit școlari

Făceam trăsnăi, ne și  jucam ,

Dar de-nvățat , noi ,nu uitam.

Și parcă acum , învățând carte

Copilăria a rămas departe…

"Îmbătrânim", dar , orice-ar fi

În suflete rămânem tot copii…

 Copilărie, timp frumos , a fiecărui' dintre noi

Ce mult aș vrea din amintiri , zglobie astăzi să revii,

Dar cum dorința mea-i doar utopie

În amintiri rămâi ,copilărie…                                   

                                            Albumul

Bunicii au acasă –n odaia de la drum

Imagini de trăire în scoarțe de album.

Privindu-le îmi pare  că văd și că-nțeleg

Un film adevărat al timpului trecut…

Un străbunic moșnean pe prima foaie

Cu șubă de aba și cu pieptar de oaie.

Privirea lui severă-nțelegem că ne spune:

"Urmați-mă , copii, cu ce-am făcut în lume."

Om înțelept, corect și muncitor

Agonisea cu socoteală, făcea spor.

În sat și în împrejurimi atunci era

Gospodar bun ș-averea lui creștea.

Văd pe bunic-copil în grup cu alți copii

Cu uniforme de școlari și ochi senini.

Bunica , mai departe pe altă filă

Cu părul prins la spate- o copilă.

Și ei au fost școlari și învățau,

Chiar dacă timpuri bune nu erau.

Învățătura i-a făcut să fie

Oameni care știau o meserie.

Și mai privesc pe file de album

Pe ce cărări porniră, pe ce drum

Plecară de acasă de la țară

Ca viața să le fie mai ușoară.

În halat alb, în mână c-o seringă

La un spital lucra a mea bunică .

În munca ei, uman vindecătoare,

Iubirea sa de oameni  era mare.

În poza asta… ce să spun?

Un camion la margine de drum,

Bunicul lângă el poza-n picioare

El și mașina gata de plecare…

Voluminos album…fotografii sunt multe,

O mărturie vie a vremilor trecute…

În poza asta care-mi place mie

Părinții mamei sunt la cununie.

În altă poză care n-are dată ,

Familia întreagă în grup e adunată.

Îmi văd bunicii tineri și-n jur copiii lor

Două surori alături , în față-un frățior.

Scriu astă poezie, privind la un album

Acasă la bunici-n odaia de la drum

Și-n casa de pe strada ce duce la zăvoi

Unde părinții mamei  se bucură de noi.

Blând  ne privesc, și-și spun voioși :

"Uite-i crescură mărișori!...

Noi am făcut ce s-a putut…

Sperăm să facă , ei mai mult"

 Prin fața mea senină  se derulează acum

Imagini de trăire din scoarțe de album

Privindu-le îmi pare că văd și că-nțeleg

Un film adevărat al timpului trecut…

Premiul I

Floare de colț, cu poeziile :

                                Omul nu-i ca pasărea…

-Spune-mi  rândunică dragă

Unde-ai fost o iarnă -ntreagă?

-Am zburat în lumea mare

Ș-am trăit în țări cu soare.

-De ce te-ai întors acasă

Dintr-o lume așa frumoasă?

-Oricât soare -ar fi în lume

Doar la cuibul meu mi-e bine!

-Cum de-ai nimerit acasă

Fără hărți , fără busolă?

-Dorul mi-a croit cărare

La căsuța mea de paie.

-Spune-mi rândunică  dragă,

  Tot zburând în lumea largă

  N-ai văzut români în lume

  Cum o duc, le-o fi lor bine?

  C-au plecat de lângă vatră

  Și-i pustie a lor ogradă.

  Rugi mari cresc în a lor vie

  Și grădini de șerpi sunt pline…

 -Dragă copiliță ,dragă

  Des îi văd în lumea -ntreagă.

  Au de toate , bogăție,

  Dar l-i inima  pustie.

  Și așa le-o fi de gheață,

  Zi de zi în a lor viață

  Că de-ntors… nu s-or întoarce

  Cât au bani și -o albă pâine  …

  -Și nici dorul nu-i mai poartă

   La căsuța lor uitată?

  -…Omul… nu e pasăre…

   Dorul… are granițe!...  

                                        

                                  Vacanța mare

Cu emoții și mult soare

A venit vacanța mare.

Merg la munte și la mare,

La bunici îmi fac cărare.

Am bagajele făcute

Și visez frumos de-o vreme

Valuri-nalte și-nspumate,

Brazi măreți și creste-nalte.

Măslinie la culoare,

La urechi cireșe coapte,

Cine va mai fi ca mine,

O prințesă cu smaralde?

Poate numai zâne bune

Din povești cu mândre fapte

Ce-mașteaptă ordonate

Să le răsfoiesc pe toate…

Mă întreb , eu cu mirare

Ce faci tu-n vacanța mare?

Mergi la munte sau la mare?

Ori acasă stai cuminte?...

Nu contează ce vei face,

Important e că îți place

S-o petreci cu bucurie

Cu haz mult și-n armonie .

Premiul I

TeA ,cu poezia

                          Cuvintele sunt  imaginea sufletului

Chiar dacă,

Uneori, cuvintele

Vin din

Inima noastră...

Niciodată nu

Trebuie să

Exageram,

Lovindu-ne din

Exterior.

Suntem

Unici în tot şi în

Nimic.

Totul suntem noi!

Imaginația

Moare

Atunci când

Gândul

Intră

Nevrând,

Exteriorizându-se

Altfel.

Sufletul

Unui

Fluture
Luceşte în întunericul

Etern,

Transmițând

Unicul sentiment

Lăcrimând în

Unica

Iubire.

                                       Secțiunea Proză-legendă

Premiul I

10 Dor

                                                          Un loc de poveste

 La poalele Subcarpaților Getici, străbătută de la miazăzi la miazănoapte de răul Olănești se află comuna mea natală, Păușești Măglași, așezare binecuvântată de Dumnezeu cu oameni harnici și locuri de legendă, din care pornesc drumuri spre adevărate   vetre de spiritualitate românească:mănăstirile  Sărăcinești,Jgheaburi, Iezer,Pahomnie, Pătrunsa, Bradu, Frăsinei.

 Cu câțiva ani în urmă, într-o zi frumoasă de vară, am pornit și eu împreună cu familia mea pe un astfel de drum , urmând firul râului Olănești și  apoi pe cel al afluentului său, pârâul Cheia. Destinația noastră era schitul Iezer, ctitorit de domnitorul Radu I și de fiul său Mircea cel Bătrân și înzestrat cu moșii și danii în secolul XVI de domnitorul Mircea Ciobanul și soția sa, Doamna Chiajna . A fost  o adevărată plăcere să parcurgem drumul de țară care duce spre mănăstire și care începe din capătul satului Cheia . Fermecați de muzica apei limpezi a pârâului Cheia și de frumusețea numeroaselor troițe presărate pe-o parte și  pe cealaltă a drumului am făcut popas la una dintre acestea pentru a ne potoli setea cu apa rece care izvora de sub o stâncă .O potecuță ascunsă printre pomi, care cobora spre albia pârâului Cheia mi-a atras atenția și pașii care m-au condus în fața  unei stânci pe care erau sculptate două cruci imense ," pictate" în verdele crud al mușchilor și a căror mister aveam să-l descopăr citind povestea acelui loc de poveste , scrisă pe unul din pereții troiței de la capătul potecuței.

  Odată , demult cu vreo cinci secole în urmă , domnitorul Mircea Ciobanul  și-a măritat, cu mare fast fiica cea mică, contrar obiceiului acelor timpuri ca fiica cea mare să se căsătorească prima. Foarte supărată de faptul că sora ei fusese căsătorită înaintea ei, fiica cea mare a domnitorului a fugit de la tatăl său în Țara Ungurească,  unde s-a căsătorit cu un ungur. Mâhnita fiică știa că Mircea Vodă refăcuse mănăstirea Iezer, înzestrând-o cu moșii și alte câte au trebuit, printre care și un cazan cu bani pus la temelia mănăstirii Iezer ca atunci când se va întâmpla să se strice mănăstirea să fie găsiți banii cu ajutorul cărora să fie refăcută . Necăjită fiind peste măsură pe tatăl ei , cea dintâi fiică a domnitorului a spus soțului său despre mănăstirea Iezer și despre locul în care au fost ascunși banii de aur. Aflând acestea , soțul fiicei celei mari a domnitorului  s-a pornit  cu oaste ,ca un tiran  de acolo din țara ungurească , venind peste munții nemțești în locurile sălbatice în care se afla mănăstirea și a tăiat în bucăți pe părinții călugări, distrugând mănăstirea, luând cu el banii și apoi mergând spre țara lui.

 Se spune că-n vremurile în care se-ntâmplau astfel de lucruri în frumoasele locuri din preajma Iezerului se găseau  mine de aur exploatate de sașii din Ardeal. Legenda  mai spune că însuși Mihai –Viteazul și-a lăsat la Iezer rezerva vistieriei sale mai înainte de a pleca în războiul din Ardeal și că , după ce a fost ucis pe Câmpia Turzii , mănăstirea a fost devastată de năvălitori străini, care au omorât în anul 1601, un număr de 300 călugări care locuiau pe atunci într-însa și au luat cu ei comorile ascunse de Mihai, la Iezer…

Legendele-s legende , cert lucru este  că localnicii au luat trupurile martirilor și le-au îngropat în aval de schit cu aproximativ 500 de metri , pe albia pârâului Cheia, la capătul potecuței pe care curiozitatea mi-a purtat  și mie pașii .În memoria  mucenicilor de la Iezer, în locul îngropării lor sătenii au dăltuit în stâncă trei cruci ( două dintre acestea se mai văd și astăzi)și o troiță . Locul în care se odihnesc rămășițele părinților călugări este cunoscut până în zilele noastre sub numele de "Crucile Moșilor".

   Răcoriți de apa limpede și rece a izvorului din apropierea crucilor Moșilor și impresionați  de povestea crimelor, înfăptuite în numele aurului  cu cinci veacuri în urmă la Iezer, ne-am continuat  călătoria la Mănăstirea Iezer, unde am aprins și eu o lumânare pentru sufletele mucenicilor de la Iezer.

Secțiunea Proză- eseu

Premiul I 
ALLE
                                          Proprietatea

    Am ales sa scriu  în eseul meu despre" Proprietate". Nu voi scrie lucruri știute, legi, privilegii, ci voi scrie ceea ce cred eu despre proprietate. Dacă totul e clar până aici, eu zic să începem. În primul rând, vreau să clarificam ceva: proprietatea reprezintă bunurile, nu și oamenii din viața ta. Toți uităm asta uneori. Să deții o proprietate e destul de dificil, mai ales în perspectiva unui adolescent de 14 ani. Știu că familia mea, pentru a deține o proprietate, mai precis o "bucata de pământ" ,cum se spune pe aici, au nevoie de zeci de hârtii și hârtiuțe, dar mai ales de bani. Eu, gândesc ca atunci când ai o proprietate, automat devii o persoană relativ liberă și așa cum a spus și Mircea Eliade : "A fi liber înseamnă, înainte de toate, a fi responsabil față de tine însuti." Poate ca acest eseu vi se va părea ieșit complet din tema"Proprietatea" însa ,dacă vă veți face timp și îl veți analiza, o să observați ca este doar puțin mai complex. Am observat deopotrivă, ca noi oamenii nu înțelegem anumite lucruri. De aceea a apărut încălcarea proprietății. Socrate a spus,cândva: "Mulțumește-te cu ceea ce este, dar caută mereu ceva mai bun." , iar eu sunt destul de sigură ca nu se referea  la a fura proprietățile altor persoane pentru scopurile proprii. Dacă persoanele din jurul tău râd de tine deoarece nu deții Gucci, Y3, Yezzy ,adu-le aminte ce a spus Henry Ford : " Un om sărac nu este un om fără bani, este cel care nu are niciun vis". O alta coardă sensibilă pentru unele persoane pe care eu vreau să o ating este cadoul. Am uitat cum e sa primești un cadou mic.  În ziua de astăzi, dacă nu îi cumperi  iubitei tale o geanta scumpă sau ,dacă nu îi achiziționezi fiului tău o mașină  când împlinește vârsta de 18 ani ești judecat. Însă nu ar trebui sa uitam de asemenea nici cuvintele lui Dalai Lama: " Dăruiește-i persoanei pe care o iubești: aripi pentru a zbura, rădăcini pentru a se întoarce și motive pentru a rămâne" uită cine este de fapt femeia. Ea nu este o proprietate. Nu vreau sa intru în amănunte sau să fiu indiscreta, însa cred ca unor persoane ar trebui ca Novalis  însăși să se adreseze și să le spună că " Femeia este simbolul bunăvoinței si al frumuseții". Cred cu tărie însa, ca însuși Mihai Eminescu era de acord cu egalitatea proprietăților, iar atunci când cineva îți lua, îți dădea și înapoi, așa cum  a și spus : "Scris în cartea vieții este și de veacuri, și de stele / Eu sa fiu a ta stăpâna, tu stăpân al vieții mele." , desigur cu ironia de rigoare, deoarece acesta vorbea de dragostea purtată. Știu ca ceea ce urmează sa spun nu are neapărat legătura cu tema eseului, însa așa cum am spus, scriu liber, tot ceea ce simt. Indiferent de ceea ce se va întâmpla, niciodată în viața ta nu lăsa pe nimeni sa te trateze ca pe o proprietate pentru că așa cum mi-a spus o persoana cândva: " Iubirea nu este un motiv să tolerez lipsa de respect" așa că întotdeauna când te vei simți proprietate cuiva scrie-ți pe o hârtie și aceste cuvinte: " Nu am venit aici ca să mă potrivești în lumea ta. Am venit sa mi-o creez pe a mea". Iar la  final, pentru că eu nu sunt o persoana credincioasă doar cu vorba și pentru ca am învățat că Dumnezeu nu trebuie să lipsească din viața mea ,mie "Nu îmi e frică de Dumnezeu, ci de absenta Lui.", așa cum însuși Octavian Paler a spus.


bibliotecar, Ioana Goran

                                                                 

Pietrari: Cultură'n Șură vine și la Pietrari!

Teatru la ”țară” sau cum reînviem cultura în micul sat din apropierea Munților Buila!
Lume, lume!
Cultură'n Șură vine și la Pietrari, după ce a susținut mai multe reprezentații în localitățile Vaideeni și Titești!
Joi, 11 iulie, la amiază, îi invităm pe cei mici la un atelier de teatru, iar seara îi așteptăm pe părinți și bunici la comedia „Doctor fără voie” de Molière, un spectacol modern după un text clasic celebru.

Jucăm în curte la Jana lu' Cârstei, la Castel, cum i se mai spune :) sau, pentru cei mai tineri, la doamna Elena Merisescu acasă, căreia îi mulțumim! Adresa exactă: strada Linia Nouă (fostă Jilava) nr. 292.

Spectacolul este o reinterpretare modernă a piesei clasice, în care se caută răspunsul la întrebarea: „În ce măsură haina îl face pe om? (sau, în cazul nostru - halatul pe medic?) Spectacolul a fost premiat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Atelier” ediția 2018.

Intrarea la spectacol și participarea la atelier sunt gratuite.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Parteneri: Romania Educab, Centrul de Cultura si Arta al Judetului Salaj, Teatrul Studentesc PODUL, SC Prutul SA, Tur Cento Trans, Ark Media Advertising, Biblioteca Județeană Vâlcea, Primăria Comunei Pietrari
Partener media: Radio România Cultural

Bibliotecar,
Crina Popescu

Pietrari: Vacanța la bibliotecă 2019

Astăzi a avut loc deschiderea activităților cuprinse în proiectul "Vacanța la bibliotecă". 
Au participat copii, voluntari, părinți și bunici. 
Agenda noastră din această vacanță cuprinde cursuri și ateliere de astronomie, codare, lectură și experimente, pictură, cusături populare, muzică, jocuri și concursuri pentru cei mici, ce vor avea loc în luna iulie, dar și seri de film, de observații astronomice, ateliere de dezvoltare personală, cursuri de prelucrare a semințelor și a materialului săditor necesar organizării "Bibliotecii de semințe", toate organizate pentru adolescenți, ce se vor desfățura în lunile iunie și august.

Activitățile cuprinse în cadrul proiectului au în vedere:
1. petrecerea într-un mod  creativ-educativ a timpului liber;
2. stimularea în randul tinerilor a interesului pentru recunoașterea și promovarea adevăratelor valori și modele culturale; 
3.lărgirea orizontului de cunoaștere; 
4.dezvoltarea abilităților și a înclinațiilor artistice ale copiilor.


Au fost prezentate modulele de instruire propuse în cadrul proiectului, programul zilnic de desfățurare a acestora, materialele necesare unei bune derulări, etc. De asemenea, viitorii "cursanți" au făcut cunoștință cu echipa de traineri voluntari care vor participa pe parcursul vacanței de vară la proiectul propus de bibliotecă.


In urma prezentării de astăzi părinții și-au  înscris copiii la mai multe module de instruire, înțelegând aspectele educative vizate prin proiectul "VACANȚA LA BIBLIOTECĂ".


Bibliotecar:
Crina Popescu

Galicea- ,, Vacanța la bibliotecă”