Motto:„A cui este mâna care se întinde spre tine atunci când eşti căzut la pământ? Şi al cui este sufletul care aleargă, nestrigat, să-fi dea o fărâmă de speranţă, atunci când ştie că eşti deja pierdut? Numele bunului samarinean nu va fi trecut nici în documentele vremii, nici în manualele de istorie... Se va şterge de pe pământ, dar va rămâne mereu pe buzele lui Dumnezeu.” (3)
În dimineaţa zilei de 2 martie 2012 preotul Gheorghe I. Petre-Govora a trecut de la vremelnicie la veşnicie, la vârsta de 102 ani. Articolul de faţă prezintă câteva frânturi de gânduri şi sentimente ale părintelui, dezvăluite de el însuşi autorului acestui material, cu patru ani înainte de a deceda.
Repere biografice și profesionale (4). Preotul Petre-Govora s-a născut la 23 aprilie 1910. A fost primul din cei trei copii ai familiei Petre din comuna Orleşti, judeţul Vâlcea, localitate binecuvântată de Dumnezeu cu multe podgorii, dar unde „viţa de vie nu face numai struguri, ci şi boabe de lumină" (5). Şi dacă este adevărat că acel „genius loci” influenţează prin trăsăturile ancestrale destinul unui om, acest lucru s-a întâmplat şi cu Gheorghe I. Petre. De la Orleşti - unde săpăturile arheologice au atestat existenţa tracilor şi dacilor subcarpatici din perioada de mijloc a epocii bronzului, cu peste 1500 de ani î. Hr. (6) — el avea să dobândească pasiunea de arheolog şi istoric, dar şi menirea de a sluji lui Dumnezeu. Familia sa, de oameni muncitori, a hotărât ca singurul băiat să ducă mai departe misiunea bisericească a bunicului său, Petre, care a fost preot în comună. (7)
După terminarea studiilor primeşte harul preoţiei la 13 iulie 1931, pentru parohia „Sfântul Nicolae” din Govora Sat ( 8 ), pe care a păstorit-o timp de peste 60 de ani. Îndatoririle slujirii preoţeşti le-a împletit în mod armonios cu pasiunea de culegător de folclor şi apoi cu cea de colecţionar al urmelor creştine, adunând icoane vechi, adevărate capodopere ale neîntrecuţilor maeştri anonimi ai penelului, precum şi cărţi de cult, tipărite la Râmnic sau în alte centre tipografice, care au circulat în această zonă. De aici, nu a fost decât un pas până la pasiunea pentru arheologie, care s-a născut o dată cu descoperirile întâmplătoare pe care le-a făcut în împrejurimile satului Govora şi cu tot felul de obiecte aduse de săteni. Colecţionând piesă cu piesă, cu răbdare şi perseverenţă şi deseori cu sacrificii materiale, reuşeşte să organizeze o colecţie, adăpostită la început în biserică şi apoi în propria locuinţă. Când numărul exponatelor a devenit mare, în anul 1973, s-a adresat autorităţilor din Băile Govora, care i-au pus la dispoziţie o vilă dezafectată, în acest sens. Se va înfiinţa muzeul care va fi denumit ,,Colecţia de Arheologie şi Artă Religioasă «pr. Gheorghe Petre-Govora»». În anul 1977, aceasta s-a mutat în fosta vilă Pănciulescu (9) din Băile Govora.
Devenind o secţie a Muzeului Judeţean Vâlcea, Muzeul din Băile Govora se remarcă prin expoziţia de carte veche românească care cuprinde exemplare extem de valoroase: Cazania lui Varlaam (Iaşi-1643), Pravila Mare sau Îndreptarea Legii (Târgovişte-1652), Evanghelia şi Apostolul lui Şerban Cantacuzino (Bucureşti-1682, 1683), Liturghierul lui Antim Ivireanul (Târgovişte-1713), un Octoih (Veneţia-1761), Biblia lui Andrei Şaguna (Sibiu,1856-1858), Biblia (Buzău-1855), Biblia tipărită în româneşte cu alfabet chirilic (Petersburg-1819). Editura Lugduni Batavorum este prezentă în expoziţie printr-o tipăritură în limba latină - Respublica Moscoviae et Urbes (astăzi Leiden, Olanda - 1630), în care cronicarii apuseni relatează evenimente de la începutul secolului al XVI-lea în sud-estul european. Deosebite sunt icoanele pictate pe lemn şi sticlă precum şi piesele de artă creştină, toate din secolele XVII-XIX.
Cu sprijinul permanent al specialiştilor de la Institutul de Arheologie din Bucureşti şi cu ajutorul cunoştinţelor dobândite la Facultatea de Istorie, pe care a absolvit-o la vârsta de 40 de ani, preotul din Govora a reuşit să facă performanţă. Refugiat din faţa istoriei contemporane în istoria străveche a locurilor, el a adunat cioburi şi semne pe care a învăţat să le citească. Mai vechi decât dovezile Troiei, au aglomerat Muzeul său din Băile Govora. De fapt, ele vorbesc singure despre trecutul nostru multimilenar.
Materialele arheologice descoperite la Valea Răii (ceramică, unelte casnice, idoli din ceramică), specifice culturii Starcevo-Criş, ne vorbesc despre neoliticul timpuriu. Între piesele cele mai interesante descoperite de preot se numără şi o seceră, prelucrată dintr-un corn de bovideu, pe curbura interioara fiind amplasate lame de silex. Secera datează din epoca neolitică şi se află la Muzeul Naţional Bucureşti (10). Din aceeaşi perioadă datează şi obiecte de ceramică, ceramică pictată, unelte casnice, arme de vânătoare şi râşniţe manuale, descoperite la Ocnele Mari.
Perioada de tranziţie de la epoca neolitică la aceea a bronzului este ilustrată prin obiecte care apaîin culturii Coţofeni, denumită astfel după numele comunei Coţofenii din Dos, jud. Dolj. Începând cu anul 1960, Gh. I. Petre descoperă prima aşezare de tip Coţofeni din nord-estul Olteniei, pe dealul Săpunaru din Govora Sat, pentru ca în continuare să identifice o serie de aşezări şi puncte arheologice specifice acestei culturi: punctul Zdup (Ocnele Mari), Stogşor (Băile Govora), Grădiştea sau Modoia (11). Obiectele din această perioadă sunt cele din ceramică, mai ales ornamentată, idoli zoomorfi şi unelte din rocă dură.
Pentru perioada bronzului, colecţia adăposteşte un bogat material arheologic caracteristic culturilor Glina, Orleşti precum şi ceramica culturii Verbicioara (denumită astfel după satul Verbicioara, com. Verbiţa, jud. Dolj). Prin cultura Verbicioara, care ,,a cuprins demografic toată zona Vâlcii (Ocnele Mari, Căzăneşti, Govora, Buneşti, Fişcălia, Orleşti, Prundeni, Călina, Drăgăşani, Capul Dealului, Suteşti, Ştefăneşti, Lungeşti, Milostea, Grădiştea, Roşiile, precum şi în stânga Oltului la Bercioiu-Ruda şi Drăgăneşti-Vultureşti), ne găsim în faza de maximă înflorire a civilizaţiei tracice, când produsul metalurgiei poartă amprenta unei arte desăvârşite, iar meşteşugul olăritului atinge culmile măiestriei ” (12).
La Govora a fost descoperită o groapă rituală cu mai multe vase ceramice, cu corpul bombat, frumos decorate cu motive geometice şi simboluri solare. Acest tip de ceramică - iniţial - s-a considerat că ar aparţine fazei IV a culturii Verbicioara, pentru ca mai târziu cei mai mulţi arheologi să admită că ar putea caracteriza un aspect cultural distinct, numit „Grupul Govora” (13). Unele vase găsite în această groapă cultică de la Govora pot fi admirate astăzi în muzeu.
De asemenea, în Muzeul din Băile Govora se află obiecte descoperite în siturile arheologice învecinate şi care aparțin primei epoci a fierului (Hallstatt), precum şi celei de-a doua epoci, geto-dacică (La Tene). Un loc aparte este rezervat descoperirilor de la Ocnele Mari-Cosota, unde a fost identificată antica cetate Buridava, care, în secolele II-I î. Hr., a fost cel mai important centru economic, politic, militar, religios şi comercial din zona subcarpatică. Specialiştii în arheologie, cum ar fi Dumitru Berciu, afirmă că numele lui Burebista s-ar putea să nu fie străin de acela al Davei de la Ocniţa şi al dacilor buridavensi (14), el fiind stăpânul bogăţiilor salifere de la Ocnele Mari.
Atât sarea, cât şi minele de aur, precum şi celelalte bogăţii ale Daciei au făcut ca aceasta să fie râvnite de romani. Potrivit izvoarelor timpului, cantitatea de aur şi de argint găsite de Traian în Dacia ar fi fost de 165.500 kg de aur şi 331.000 kg de argint (15), pe lângă cupe şi obiecte de valoare, care au depăşit orice posibilităţi de a fi estimate. O consecință a uriaşei prăzi de război capturate de Traian a fost emiterea de către împăratul roman cuceritor a unor monede comemorative de argint şi aur, dintre care unele au fost descoperite de Petre Gheorghe în punctul „Poeni”. Pe locul garnizoanei de la Buridava romană - Stolniceni, el a descoperit ţigle romane ştampilate cu sigla legiunilor romane: Leg. V. M. (Legiunea a V-a Macedonica), C. Aper - comandant de unitate militară, P. S. (Pedites Singularis) precum şi piese care au aparținut gărzii personale a împăratului sau a guvernatorului „Moesiei Inferior”. Toate aceste exponate se găsesc la Muzeul din Băile Govora.
Descoperirile preotului Petre Gheorghe oglindesc puterea sa de muncă, ataşamentul pentru valorificarea trecutului nostru istoric, consecvenţa, priceperea şi efortul în slujba comunităţii locale, ele acoperind întreaga evoluţie umană pe meleagurile noastre din preistorie şi până astăzi. Luminate de credinţa în Dumnezeu, aceste descoperiri dovedesc formarea, continuitatea şi statornicia poporului român în hotarele lui fireşti.
Prof. dr. Gheorghe Deaconu sublinia: „travaliul părintelui Petre de la Govora a fost complet, coerent şi consecvent, concurând, în singurătatea demersului, activitatea unui întreg centru de arheologie, de la descoperirea unei relicve şi până la punerea ei în valoare: explorare, cercetare, interpretare, exegeză, conservare, restaurare, valorizare. Într-un cuvânt, o virtuală şcoală de cunoaştere, protejare şi promovare a patrimoniului cultural naţional" (16).
La toate acestea se adaugă şi alte merite ale părintelui Petre I. Gheorghe. Ca membru activ al Institutului de Tracologie al Academiei Române, participând la numeroase colocvii şi simpozioane naţionale cu studii şi comunicări asupra frontierelor Imperiului Roman, a adus contribuţii deosebite privind continuitatea daco-romană pe Limes Alutanus, în lumina noilor cercetări arheologice şi spiritualitatea poporului român, care nu este cu nimic mai prejos decât a altor popoare ale Europei. Are peste o sute de comunicări ştiinţifice, apărute în publicaţiile de specialitate din ţară şi din străinătate, precum şi un număr de cinci cărți cu caracter istoric (17).
(...)
Pentru toate acestea, şi nu numai, Dumnezeu l-a răsplătit cu venerabila vârste de 102 ani, pe care puţini dintre muritori au privilegiul să o trăiască, cu realizări bogate, cu mintea lucidă, cu capacitatea de a întreţine o conversaţie. Poate că aceasta a fost o răsplată şi pentru bunătatea sa sufletească.
În 1942, preotul Petre Gheorghe a fost trimis de Episcopia Râmnicului în Transnistria (18), să-i ajute pe români te nu moară fără Dumnezeu.
Într-un interviu — realizat de Onică Adrian-Vasile din Timişoara în 4-5 iunie 2005 — el îşi aminteşte: „Bisericile fuseseră transformate în magazii de colhoz, turlele şi crucile fuseseră date jos, iar icoanele fuseseră ascunse de către credincioşi. Noi am purces la repunerea în drepturi a dreptei credinţe, adică am refăcut bisericile. Eu aveam la Sirova biserica, ce fusese magazie de colhoz, dar cu turlele începute a fi dărâmate. Mi-au spus credincioşii că cel care s-a suit pe turle, să dea crucile jos, a picat şi a murit. Că au fost din ăştia mai răi, cum erau şi pe la noi .”
Întâmplarea ficea, ca în trenul care mergea de la Bucureşti la Zaporoje, să intre în legătură cu comandantul trenului, căpitanul Ciurăscu Gheorghe, care era un intermediar între evreii din Bucureşti şi cei care sufereau în ghetouri, aducându-le acestora în taină scrisori, bani, fotografii cu cei dragi. Trecând peste barierele religioase şi etnice şi dând dovadă de umanitarism, preotul Petre Gheorghe a intrat în această acţiune de ajutorare a evreilor, care a durat un an de zile. Fiind depistată această filiera, pe căpitanul Ciurăscu l-au condamnat să meargă în linia întâi pe front, iar pe preot l-au trimis acasă în 1943, arestat şi deferit tribunalului de război pentru faptele sale omeneşti şi duhovniceşti. Întrebat la proces: „De ce ai făcut asta, părinte? Ştii ce au făcut evreii şi evreicele în Basarabia? Aruncau cu apă fiartă pe soldaţii noştri” La care preotul a răspuns: ,,Ştiu, acestea sunt orori ale vremurilor, conflagraţiile. Eu am făcut ceea ce a făcut Mântuitorul Hristos. Le-am spus parabola samarineanului milostiv (19), căzut între tâlhari, pe care l-a ajutat un om străin de neam. Când le-am spus asta, au rămas cu gura căscată. Primul procuror, care era şi colonel, pe nume Teodorescu, a rămas şi el uimit. Le-am spus că dacă mă condamnă sunt împotriva acţiunii Mântuitorului Iisus Hristos”.
Toate au trecut şi Dumnezeu a avut grijă de el. La vârsta de 94 de ani, adică la 25 iunie 2004, părintele Gheorghe Petre-Govora a fost răsplătit pentru ajutorul dat în perioada Holocaustului evreilor deportaţi în Transnistria. Într-un cadru organizat de Ambasada Israelului la Palatul Patriarhiei Române din Bucureşti i s-a conferit titlul „Drept între popoare”, care se acordă persoanelor ce nu sunt de etnie evreiască şi care au salvat vieţi de evrei sau au ajutat pe evrei în perioade dificile, punându-şi propria viaţă în pericol. Titlul constă într-o medalie şi o diplomă onorifică emise de Institutul Yad Vashem din Ierusalim, pe medalie fiind inscripţionate cuvintele din Talmud: „Cine salvează o singură viaţă, salvează o lume întreagă’’. Acestea i-au fost înmânate preotului Gheorghe Petre de către ambasadorul Israelului la Bucureşti, doamna Rodica Radian-Gordon, fiind primul preot ortodox care primeşte o asemenea distincţie.
Aşa a petrecut cei 102 ani de viaţă preotul Petre-Govora: împărţindu-se între arheologie şi datoriile preoţiei, între logică, istorie, ştiință şi duhovnicie, dăruită la toţi cei ce o solicită firă ură de rasă sau ocultism. În trecerea sa prin vreme - în asistarea sa la evenimentele colosale petrecute pe această vale, fostă învolburată a Oltului - Dumnezeu l-a făcut martor atâtor evenimente, remarcându-se prin trăirile lui, prin realizările lui, prin memoriile lui, intrând într-un veac nou cu mesajul patriotic al cercetărilor sale.
Câteva contribuţii ale preotului Gheorghe I. Petre-Govora (în arheologie)
Gheorghe I. Petre-Govora a adus o mare contribuţie la cunoaşterea trecutului milenar al zonei de nord-est a Olteniei, prin semnalarea unor descoperiri importante care atestă locuirea acestei zone încă din epoca neolitică.
*
A avut contribuţii semnificative la înmulţirea descoperirilor din epoca bronzului şi a fierului, cum ar fi spre exemplu cele aparţinând culturilor Verbicioara (20) şi Ferigile (21).
*
Descoperirile din siturile arheologice - aparținând Hallstattului timpuriu - din nord-estul Olteniei (22) au devenit cunoscute şi au intrat în circuitul ştiinţific datorită preotului Petre Gheorghe.
*
A descoperit situl cetăţii dacice de la Ocniţa, ca apoi să fie studiat din punct de vedere arheologic de către prof. univ. dr. Dumitru Berciu.
*
A studiat conceptul de „fereastră a sufletului”(23) legat de ritualul de înmormântare, prezent în unele complexe funerare preistorice.
*
Dintre descoperirile şi săpăturile arheologice (din preistorie şi până în epoca romană) făcute de preot în nord-estul Olteniei voi aminti câteva din judeţul Vâlcea:
Cremenari - Galicea, Olanu (epoca paleolitică); Bujoreni, Căzăneşti, Orleşti (epoca neolitică); Govora (epoca eneolitică); Vlădeşti, Cetăţuie - Rm. Vâlcea (epoca bronzului); Ferigile — Costeşti (Hallstatt); Cosota — Ocnele Mari, Băbeni (La Tâne); Stolniceni, Castrul Sâmbotini - Dăeşti, Castrul Arutela - în apropierea oraşului Călimăneşti (epoca romană).
În unele sitaaţii, cum ar fi săpăturile din situl de la Ocnele Mari — aparţinând epocii bronzului — mărturiile sale rămân unice, deoarece punctele arheologice din zona respectivă au fost înghiţite în urma prăbuşirilor şi alunecărilor de teren.
*
A pus în evidenţă drumul sării şi descoperirile din jurul Ocnelor Mari, ceea ce a dus la identificarea aşezărilor neolitice — din cultura Starcevo-Criş — de la Valea Răii.
Părintele a intuit un drum al sării, pe Olt până la Vidin, care trecea către est, în Muntenia şi în vest, către drumul ce leagă Gorjul cu Mehedinţiul...»
(selecție)
Sursa: Dragoș-Ionuț Ecaterinescu/ «Omagiu preotului Gheorghe I. Petre-Govora (1910-2012)»/ revista ,,Litua - Studii şi Cercetări”/ Editura: Muzeului Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu”/ Târgu-Jiu 2020.
Autorul studiului - muzeograf la Muzeul de Arheologie şi Artă Religioasă din Băile Govora - l-a cunoscut îndeaproape pe pr. Gheorghe Petre-Govora: ,,...am fost mai apropiat de părinte şi l-am cunoscut pe când avea 96 de ani. Îi duceam corespondenţa, care venea pe adresa muzeului, şi cărţi din bibliotecă, pe care le solicita. La prima întâlnire cu dânsul m-au impresionat: figura sa blândă şi înţeleaptă - parcă avea o părticică din sfinţenia unor mari duhovnici - pasiunea şi interesul cu care vorbea despre muzeu şi despre istorie, memoria sa extraordinară. Iubirea pentru trecutul acestor meleaguri şi interesul pentru arheologie îl determinau să facă cu uşurinţă divagaţii pe diverse teme, precum şi conexiuni între domeniile sale preferate, arheologia şi teologia. Discuţiile cu dumnealui erau o adevărată plăcere, întrucât avea un ascuţit simţ al umorului care se împletea cu erudiţia şi calitatea sa de fin observator, a tot ceea ce se întâmpla în jur. Citea foarte mult şi se informa continuu. De fiecare dată când ne despărţeam îmi spunea: „să ajungi şi tu bătrân! ” (23).
Întreg excelentul studiu – conținând, printre altele, redarea unor ,,gânduri cu privire la filosofia existenței umane”, ,,gânduri cu privire la trecerea dincolo” etc. dar și o lungă listă cu titlurile studiilor/ comunicărilor științifice ale preotului Gheorghe Petre-Govora prezentate la manifestări ori publicate în reviste de specialitate, de astăzi,
integral în PDF fără descărcare.
Informații preluate din
ProEuropeana/ Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale Fotografiile părintelui Petre-Govora înainte de jumătatea vieții și la aniversarea de 100 ani ilustrează studiul în original.
Valentin Smedescu
_____
*în religia romană clasică, prin ,,genius loci” se definea spiritul protector al unui loc
1 Prima variantă - a acestui material - a fost publicată în ,,Păstorul Ortodox ”, Editura Arhiepiscopiei Argeşului
şi Muşcelului, Curtea de Argeş, 2015, pp. 300-317.
2 Dragoș-Ionuț Ecaterinescu, muzeograf, Muzeul Judeţean ,,Aurelian Sacerdoţeanu" Vâlcea, Calea lui Traian, nr.143, Râmnicu Vâlcea, email: dragosecaterinescu@yahoo .ro.
3 Jurnalul Naponal, 15 iulie 2004, p. 26.
4 Pr. Constantin Mănescu, Memoria vie a unui muzeograf vâlcean, în „Buridava. Studii şi materiale”, VIII, Editura Offsetcolor, Rm. Vâlcea, 2010, pp. 289-292.
5P rof. univ. dr. Dumitru Otovescu (coordonator), Monografia sociologică a oraşului Băile Govora, Editura Beladi, Craiova, 2002, p. 188.
6 Pr. Gheorghe I. Petre-Govora, Satul Orleşti la aproape şase secole de existenţă documentară, în „Orizont”, Anul IV, nr. 812, 13 iunie 1971, p. 2.
7 Prof. dr. Corneliu Tamaş, Preotul Gheorghe I. Petre-Govora la optzeci de ani, în „Mitropolia Olteniei”, serie nuă Anul XLII (1990), nr.1-3, p. 338.
8 LMI 2004: VL-II-m-B-09775. Amănunte despre această biserică se găsesc în: Pr. Gheorghe I. Petre-Govora, GOVORA - de la primii oameni la contemporani, Editura Petras, Rm. Vâlcea, 2001, pp. 77-78.
9 Aceasta fiind revendicată de către fostul proprietar, la finalul anului 2013, piesele Muzeului de Arheologie au fost transferate într-un nou sediu (vila Al. Iliescu, vezi: Dragoş-Ionuţ Ecaterinescu, Radu-Gabriel Geiculescu, Scurt istoric al vilei Alexandru Iliescu, Băile Govora, judeţul Vâlcea în „Buridava...”, X, 2012, pp.188-193. (Acesta este un capitol care nu face obiectul acestui articol). De asemenea s-a procedat la reorganizarea expoziţiei de bază.
10 Pr. Gheorghe I. Petre-Govora, op.cit., p. 10.
11 Idem, O preistorie a nord-estului Olteniei, Editura Petras, Rm. Vâlcea, 1995, pp. 16-21.
12 Idem, Tracii, vieţuitori milenari ai ţinuturilor vâlcene, în „Orizont”, Anul XI, nr. 1931, 21 iulie 1978, p. 6.
13 Simona LazSr, Sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii flerului în sud-vestul României, Editura Universitaria, Craiova, 2011, p. 28-42.
14 Prof. univ. dr. Dumitru Berciu, Buridava dacică, Bucureşti, 1981, p. 123.
15 Pr. Gheorghe I. Petre-Govora, Aureii imperiali în Dacia romană, Editura Patrimoniu, Rm. Vâlcea, 2003, p. 9.
16 Prof. dr. Gheorghe Deaconu, Gheorghe Petre-Govora. Căutător, trezorier şi ocrotitor de mărturii, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Vâlcea, 2001, p. 2.
17 O preistorie a nord-estului Olteniei, Editura Petras, Rm. Vâlcea, 1995; GOVORA-de la primii oameni la contemporani, Editura Petras, Rm. Vâlcea, 2001; Aureii imperiali în Dacia Romană, Editura Patrimoniu, Rm. Vâlcea, 2003; Pravila bisericească de la Govora, Editura Tribuna, Sibiu, 2004; FLACĂRA MEMORIEI. Dialog cu preotul şi arheologul GHEORGHE PETRE-GOVORA, Editura Petras, Rm. Vâlcea, 2005 (interviu realizat de Eugenia Vasile).
18 A fost preot misionar în Episcopia Odesei, în regiunea Golta pe Bug; a ajutat şi a salvat mulţi evrei din ghetourile Crivoi-Ozero şi Trei Dube. Dosar 10060.
19 Luca 10, 25-37.
20 Reprezentativ este depozitul de vase ceramice de la Govora Sat, judeţul Vâlcea. Vezi: Pr. Gheorghe Petre-Govora, O preistorie , pp. 49-50, fig. 8; Idem, GOVORA- de la primii oameni. , p. 14, p. 15 - fig. 3.
21 Se remarcă depozitul ceramic de la Bistriţa, judeţul Vâlcea. Idem, O preistorie , p. 67, fig. 1- 4.
22 Simona Lazăr, op. cit., p. 63; Idem, Cultura Vârtop în Oltenia, Editura Fundaţia Scrisul Românesc, Craiova, 2005, p. 41-42.
23 Dragoş-Ionuţ Ecaterinescu, ,,Fereastra sufletului” în gândirea teologică a preotului Gheorghe I. Petre-Govora (1910-2012), în „Transilvania”, nr. 3/2018, pp. 76-83.
