„ Gurbanele”, este o sărbătoare moştenită din timpul dacilor, păstrata
doar de unii localnici ai satului Sirineasa şi consta in sacrificări de miei de culoare alba care semnifica mântuirea de
păcate şi însănătoşirea celor bolnavi. Gurbanele se fac la marginea unei
păduri iar resturile de la masa se
îngroapă acolo, deoarece daca acestea sunt aduse acasă aduc numai necazuri şi
pagube.
" Gurbanele sau praznicul celor sfinte este un praznic al rudarilor în
ziua de Sf. Gheorghe pe traditie veche (
6 mai)sau la Ispas. Acest praznic e făcut numai de "cei luaţi din sfinte,
care au rămas damblagii de vre-o mână, de gură, de vreun picior sau de cine
ştie ce".
Imediat ce omul e luat din sfinte, pune pe o femeie
bătrână, iertată de păcatele lumeşti, să se roage la sfinte, să-i spuie ce
trebuie să facă pentru a se vindeca. Sfintele îi spun în vis ce fel de praznic
sa facă şi în ce zi.
În ziua de Ispas sau de Sf. Gheorghe, după cum îi e ziua
aleasă, bolnavul cumpără un miel alb (să nu fie însă pătat mult cu negru, sau
negru de tot), trei sticle de vin, şi pleacă într-o poiană curată în pădure.
Odată cu el merg alţi oameni, dar curaţi - să nu se fi alăturat cel puţin două
săptămâni de femeie - şi îmbrăcaţi ca în ziua de Paşti. Merg şi femei, tot
curate, şi copii, că ei sunt curaţi. Fac o groapă şi junghie mielul deasupra
ei, ca să se scurgă sângele în ea, apoi îl jupoaie bine, să nu rămână plotog
(urechile trebuie sa rămână în piele). După aceea se şterge cuţitul pe frunze
verzi, şi cu el se spintecă mielul jupuit, i se scot măruntaiele, şi se curăţă
aruncând murdăria în groapă. Măruntaiele se fierb şi se vâră iarăşi, în miel,
cusându-se burta cu un surcel subţire verde, ca să nu pice măruntaele. Astfel
pregătit, mielul se vâră într-o frigare de lemn verde, făcută atunci, şi se
frige la foc, răsucindu-se numai într-o parte, şi stropindu-se din când în când
cu saramură, cu un mătăuz făcut iarăşi atunci dintr-o crecuţă verde cu frunze.
În vremea asta se atârnă căldarea de mămăliga pe cocae
(un lemn înfipt lângă vatra focului, pe care se agaţă căldarea la fiert), şi se
pune o ulcică nouă cu apă la foc. Se face o mămăligă, două, precum şi cinci
azime de făină de grâu curat.
Când mielul e fript se rupe în două, şi o jumătate se
pune lângă groapă, iar cealaltă se rupe în trei bucăţi şi se pune pe trei mese.
Din azime, două se pun lângă groapă, iar trei se împart, câte una pe fiecare
masă. Mămăliga iar aşa: se pune jumătate lângă groapă, iar jumătatea rămasă se
împarte pe trei mese.
Se aşează toţi la mese şi, înainte de a începe să
mănânce, unul mai bătrân zice :
Voi sfintelor, voi bunelor, să daţi snaga şi puterea lui
cutare, că el v-o prăznui din an în an, cu-n berbec gras, cu trei butii de vin
şi cu trei cuptoare de pâine. Daţi snaga şi puterea lui, din virtutea lui, că
el v-o prăznui din an în an şi v-o prăznui cât o fi el. (Baia de Aramă,
Mehedinţi).
Sau se roagă trei inşi (Hinova, Mehedinţi) zicând:
Voi sfintelor şi milostivelor, aduceţi-vă aminte de
cutare. Daţi-i snaga şi puterea şi virtutea, în tot corpul lui, în toate oasele
lui, că el v-o purta de grijă din an în an, cu-n berbece gras, cu-n cuptor de
pâine şi c-o bute de vin.
În vremea acestei rugăciuni bolnavul stă cu mâna dreaptă la piept. Pe urmă
mănâncă limba mielului şi după asta pot să mănânce şi ceilalţi. Vinul e băut
numai în trei rânduri, bând toţi la rând dintr-o ulcică nouă. După ce termină
cu cele puse pe mese, şi nu s-au săturat, pot să mai mănânce, dar lângă groapă.
Tot ce rămâne de la ospăţ, fie chiar o jumătate de miel,
se bagă-n groapă. Se spală şi mesele şi tot se pune în groapă. Frigarea în care
s-a fript mielul şi cocaia pe care s-a atârnat căldarea de mămăligă se rup în
bucăţi, se vâră în groapă şi se bat în pământ cu muchia securei. Se pun în
groapă chiar şi cărbunii ce rămân de la foc şi se acoperă tot cu pământ.
Acest ospăţ poate fi făcut de doi luaţi din sfinte în
aceiaşi poiană, la acelaşi foc, dar trebuiesc făcute două gropi.
Ceea ce este interesant e că în unele zone (Baia de
Aramă, Mehedinţi) e Gurbanele e făcut şi de români care sunt luaţi din sfinte.
Cuvântul "Gurbanele" e cunoscut de olteni numai
acolo unde sunt rudari. Românii luaţi din sfinte care nu fac acest praznic,
pentru a se tămădui, iau parte la sacrificiul pe care-l fac rudarii.
Când un rudar nu poate sa prăznuiască în ziua numită, se
duce într-o poiană curată şi se roagă:
Voi sfintelor, bunelor, să mă iertaţi că n-am putut să vă
prăznuiesc.
şi face praznicul altă dată."
Obiceiul chiar a făcut minuni“
Gheorghe Strâmbeanu are 43 ani şi este unul dintre organizatorii din fiecare an
a sărbătorii Gurbanelor. Ştie în amănunt ce trebuie făcut şi ce nu şi respectă
toate obiceiurile, aşa cum le-a învăţat de la părinţi. “Se face pentru un om bolnav
care este îmbrăcat din cap până în picioare în alb. Pentru a se face bine,
trebuie să participe trei ani consecutiv la ritual. Dintre noi se aleg trei
preoţi, mielul trebuie să fie neapărat alb. Şi coacerea mielului se face
într-un mod special. Se pune la câţiva metri distanţă de foc pentru a se coace
în mod uniform. De la cinci dimineaţa începe ritualul. Luăm toate măruntaiele
şi le fierbem, apoi le băgăm înapoi în stomacul animalului. Le strângem numai
cu frunze de fag, nu folosim mirodenii, nu folosim tacâmuri, totul se rupe.
Bolnavul e primul care mănâncă din miel, în momentul în care este gata, după
ore bune. Îi rupem din creier, inimă şi limbă, mănâncă, apoi ne apucăm şi noi.
Când se termină ospăţul, tot ce rămâne, de la oase, piele şi orice altceva,
până la frunzele de fag şi tăciunii rămaşi, se îngroapă, nimic nu se ia acasă
pentru că aduce mare ghinion“, spune Gheorghe Strâmbeanu, unul dintre “preoţii
ceremoniei“. “Şi pentru mine s-a făcut acest ritual ani la rând, când am fost
bolnav. Obiceiul chiar face minuni. Ştiu că la un moment dat ziceam că nu mai
fac, că mă însănătoşisem, dar când se apropia sărbătoarea mă apuca durerea de
picior sau de altceva. Era un semn şi făceam din nou“, completează vâlceanul.
„Preoţii trebuie să fie puri“
Nu oricine poate să fie “preot“ la ceremonia Gurbanelor: “O săptămână înainte
de sărbătoare nu facem niciun fel de păcat, nu ne atingem de femei. Niciodată
nu încălcăm acest lucru. În plus, la distanţă de 10 - 11 metri de miel se frig
şi trei peşti mari, prinşi numai cu mâna. Se pune câte unul pe câte o măsuţă,
alături o pâinică făcută pe loc şi trei sticle de vin. Când se frig, se pun cu
capul la răsărit. Pe masă se pun cu capul la apus şi ce rămâne de la peşte se
aruncă în groapă după terminarea ritualului.“ În momentul în care bucatele sunt
gata, preoţii rostesc câteva fraze care s-au păstrat de sute de ani. Zicem aşa:
Voi, Sfintelor, Bunelor, Frumoaselor, Milostivelor, să vă aduceţi aminte de
corpul lui... (numele bolnavului). Să-i daţi snaga şi puterea şi virtutea
corpului lui, că el vă poartă de grijă din an în an, cu un berbece gras, cu un
cuptor de pâine, cu o butie de vin. Ce e în casă să trăiască, ce-i afară să
izvorască”, spune Gheorghe Strâmbeanu.
