marți, 19 aprilie 2016

Concursul județean „Hora Costumelor, în ochi de copil”, ediția I


 

Arta populară românească este o minunată oglindă în care se reflectă frumuseţea României, istoria şi sufletul neamului. Manifestată sub toate aspectele, aceasta prezintă o bogăţie de comori, un izvor nesecat pentru cei ce doresc s-o cunoască.
  Moştenirea pe care o avem trebuie dusă mai departe, pentru că un popor trăieşte prin ceea ce lasă fiilor săi. Ca dascăli şi ca părinţi avem datoria morală de a cultiva în sufletele generaţiilor pe care le educăm dragostea pentru valorile care ne definesc şi ne individualizează ca popor.
  Costumele populare au rămas în lăzile de zestre ale bătrânelor, fiind din ce în ce mai rar folosite şi confecţionate. Împodobite cu mărgele, flori, altiţe şi şebac reprezintă o podoabă admirată şi preţuită de turiştii străini. Ele erau cusute numai cu arnici de cea mai bună calitate pentru a nu se decolora. Aceste tradiţii sunt pe cale de dispariţie.  
În localitatea Pietrari se desfăşoară anual o manifestare culturală organizată de Comunitatea locală prin reprezentanţii săi, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea. Această manifestare, „HORA COSTUMELOR”,  promovează costumul popular confecţionat de meşterii populari sau de ţesătoarele satului, realizat în războiul de ţesut sau cusut.
Pe de altă parte, elevii nu au suficiente cunoştinţe privind tradiţiile şi obiectele tradiţionale şi de artă populară ale strămoşilor. Costumele populare, fiind foarte vechi, trebuie întreţinute şi păstrate cu sfinţenie de generaţia tânără, care trebuie să înveţe să le aprecieze şi să le promoveze. Elevii trebuie implicaţi în păstrarea şi cultivarea tradiţiilor locale. În calitate de educatori, avem  obligaţia de a face din creaţia noastră populară o carte de vizită cu care să batem la porţile cunoaşterii şi cu care vom fi primiţi şi apreciaţi, fără îndoială, oriunde în lume.
         La Şcoala Gimnazială Comuna Pietrari prinde contur începând cu acest an şcolar Concursul județean „Hora Costumelor, în ochi de copil”, Ediția I, 2016, ce se adresează preşcolarilor,  elevilor din învăţământul primar şi gimnazial, dar şi cadrelor didactice.  Dorim continuarea proiectului și în anii următori, pe alte domenii de activitate prin atragerea de sponsori, prin evoluţia acestuia la nivel interjudeţean şi naţional, prin adăugarea de noi secţiuni. Partenerii proiectului sunt: Inspectoratul Școlar Vâlcea, Primăria Pietrari, Biblioteca Publică Locală Pietrari, Căminul Cultural Pietrari și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea. 


        Până în prezent, s-a încheiat etapa de înscriere în concurs prin trimiterea fişelor de înscriere către organizatori (15 februarie – 31 martie 2016) și etapa de primire a lucrărilor participanților prin poştă / poşta electronică – termen limită:15.04. 2016 (data poştei).
          Desfăşurarea propriu-zisă a concursului are în vedere, în această perioadă, organizarea expoziţiei cu lucrări (18-19 aprilie 2016), jurizarea lucrărilor şi stabilirea premiilor (între 20-24 aprilie 2016) și mediatizarea rezultatelor, acordarea diplomelor și adeverințelor de participare cadrelor didactice îndrumătoare; acordarea diplomelor elevilor, pe cele trei secţiuni; realizarea unui CD pentru organizatori cuprinzând toate lucrările de creaţie literară şi cele de artă plastică și colaje (24 aprilie-20 mai 2016).
Pentru anul şcolar 2015-2016, acest concurs este stabilit să se desfăşoare pe două secţiuni, astfel:
Secţiunea I
Concursul de creaţie, Sufletul satului meu”, se desfăşoară pe patru subsecţiuni:
a) creaţii literare – un eseu de maximum două pagini cu tematica "satul meu" sau o poezie de minimum patru strofe- care va conţine cuvintele: strai, zestre, suflet, uliţă.
b) creaţii artistico-plastice (pictură, colaj, desen în creion, acuarelă, pictură, alte tehnici), respectând tema concursului
c) ”Istoria satului în imagini” - prezentări Power Point, film
d) Referate ale cadrelor didactice: modele de activităţi extracurriculare ce implică promovarea tradiţiilor – maximum 3 pagini.
Secţiunea II
,,Copii în strai de sărbătoare” – participare directă
            Elevii vor participa la această secțiune purtând costumul popular specific localităţii lor, însoţit de o descriere detaliată, în cadrul manifestărilor organizate în data de 20 aprilie 2016, începând cu orele 10, în sala Căminului Cultural Pietrari, acolo unde va avea loc și vernisajul expozițiilor de costume populare și de creații artistico-plastice realizate de copii.

 A consemnat,
Crina Popescu - bibliotecar.