Picătura de cultură

Ion Hangiu - O viață închinată școlii și presei literare românești

„ (...) Vedeţi dumneavoastră, în general, există o uşoară desconsiderare faţă de munca aceasta de tip documentar; este o eroare imensă, pentru că o cultură ca a noastră nu se poate socoti nici măcar la începuturile modernizării ei dacă n-are bine repertoriată întreaga lucrare a intelectualilor români. Iată de ce, chiar din plecare, salutăm cartea lui Ion Hangiu, apreciindu-i atât rîvna, cât şi truda realizării unei astfel de întreprinderi întru totul spinoase.” (Acad. Zoe Dumitrescu – Buşulenga)

"Trebuie să vă mărturisesc că aceste cărți nu le scriu numai pentru contemporani, ci, mai ales, pentru generațiile viitoare. Am și spus într-o prefață că las moștenire generațiilor viitoare aceste lucrări pentru ca oamenii politici să știe ce a însemnat istoria poporului român și ce a însemnat presa românească, considerată drept a patra putere în stat."  Profesor doctor Ion Hangiu

Foto - străbunicul Adam Comănescu, Vaideeni, Ioana Hangiu, mama si Elena Constantinescu, mătușă, Dumitru Hangiu - frate și Alexandrina Marinescu, soră, profesor de istorie-geografie la Horezu.

Ion Hangiu s-a născut în Horezu, județul Vâlcea pe 16 februarie 1924. Școala primară în comuna natală, Școala Profesională la Drăgășani, 1940, Liceul Al Lahovary, Rm Vâlcea, 1942, Liceul Gh Lazăr, Sibiu, 1942, Facultatea de Litere și Drept, București, 1949. Teza de doctorat susținută din anul 1968, purta titlul Sămănătorismul (geneză, ideologie, reprezentanți). Activitate didactică: profesor la Horezu (1949 - 1950) și apoi la câteva licee bucureștene; șeful redacției de manuale de limba și literatura română la Editura Didactică și Pedagogică (din anul 1958); expert la Consiliul Național al Cercetării Științifice și secretar al Comisiei de Științe Sociale și Umaniste (din anul 1966); secretar-general al Societății de Științe Filologice (din anul 1971); redactor-șef la revistele ”Limba și literatura română” și ”Buletinul de Științe Filologice”(din anul 1971). În anul1999 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor, Societatea Română de Radiodifuziune conferindu-i Diploma de Onoare pentru „îndelungata și valoroasa colaborare la redacția Învățământ Programe Educaționale”. Debutul editorial a avut loc în anul 1959, cu lucrarea Un scurt istoric al tipografiilor din România (1508 - 1958) urmată de Societăți și asociații în știința românească (1981) și Centenarul concursurilor școlare - De la „Tinerimea Română” la concursul „Mihail Eminescu” (1985) (Vâlcea oameni de știință, cultură și artă, vol. 2, Petre Petria și Cristina Tănăsoiu).
Va mai semna o carte descriptivă despre Reviste şi curente în evoluţia literaturii române (1978), după care se va ocupa sistematic de periodicele care au marcat istoria noastră culturală, adunîndu-şi fişele într-un prim Dicţionar al presei literare româneşti. 1790-1982, în 1987, extins la ediţia a II-a, în 1996, conform intervalului indicat în titlu, ca Dicţionarul presei literare româneşti. 1790-1990, apoi, la a III-a, în 2004, ca Dicţionarul presei literare româneşti. 1790-2000. A mai urmat, în 2006, Panorama presei româneşti contemporane, din 1989 încoace, antologie – iarăşi – de articole-program. (Art Act Magazine - Panorama lui Ion Hangiu: Istoria presei româneşti în 4 volume)

Foto - Ion Hangiu și fiica sa Anca Ionescu, medic

Mihaela -Silvia Marinescu

Biblioteca Publică „G-ral Nicolae Ciobanu”, Costești