Povestea unei cărţi
Era vară. Soarele mângâia delicat fiecare floricică în parte şi cocea roadele pomilor de vară
Eu cu sora mea, fiind în vacanţă , ne plictiseam foarte tare. Neavând ce face am hotărât să mergem într- o pădure umbroasă, la iarbă verde. Acolo chiar dacă era cea mai linistită zonă se întâmplau lucruri puţin ciudate.
Am văzut un om care purta pălărie si era îmbrăcat cu un halat gri. Curioasă fiind, l- am urmărit, dar nu după mult timp mi- am dat seama că mă văzuse.
M- am apropiat, mi- a dat ceva să beau şi am adormit.
Când m- am trezit eram în laboratorul pe care îl visasem în urmă cu trei zile. În el erau semne de punctuaţie, cărţi care vorbeau , personaje din poveşti şi multe alte surprize. Mă Întrebam dacă visez sau ceea ce se întâmpla era adevărat. Ei bine, totul era real .
Laboratorul ,,magic” arăta ca un laborator normal dar toate lucrurile ce se petreceau acolo îl făceau într-adevăr special, ceva de vis.
Iarăşi venind acel om ciudat mi-a dat ceva să beau. De data aceasta însă m-am trezit lângă sora mea pe iarba verde, mătăsoasă .
Aceasta a fost cea mai specială si ciudată zi din viaţa mea.
BAI 2005
Un peisaj de primăvară
Zâna luminoasă şi divină a bătrânului an sosise. Pe un câmp stătea macul roşu la faţă care dormea dus pe acea lume, suave floricele galbene, ghiocei cu clopoţei de argint, toporaşi ce se închinau gingaşelor lăcrămioare, clopoţei și măzărele îmbătate de parfumuri.
Lumina se cernea în ploaie caldă și deasă de soare. Vieţuitoarele ies din ascunzişurile lor. Roiuri de musculiţe se roteau într- un joc grăbit. Un graur stă nemişcat pe o ramură groasă de copac. Păsări mărunte se chemau de pe vârfuri de nuieluşe. Zboruri de gâze cu aripi strâvezii se încrucişau. Fluturi jucau pe deasupra ierbii dese şi un iepure sta pitit pe labe cu urechile lăsate pe spatele gheboşat.
BAI 2005
Zâna vară
Vara, fiica cea mai strălucitoare dintre anotimpuri a venit cu miresme în grai și pe la noi. Ea a chemat copiii în vacanță, ea a făcut ca toată natura să fie plină de culoare.
Prin livezi și grădini, fluturii aleargă din floare în floare. Mănunchiul strălucitor al razelor de soare se resfiră din înaltul cer. Pomii, încărcați în lumină și culoare, sunt în sărbătoare. Pe sub copaci, vara cu gene din mărar, ochii de muștar și obrajii de caisă, a plantat multe și felurite ciuperci. Vântul poartă pe aripile sale puful păpădiilor și miresme dulci de vară.
Marea cea nesfârșită cu valuri înspumate și nisipul fin și argintiu cheamă copiii în vacanță.
Pe câmpia aurie au ieșit florile albastre de cicoare, mai curate ca albastrul cerului și valurile de grâu. Văzduhul pare inundat de lumina ce izvorăște de pretutindeni, din înălțimi. Pâraiele se despletesc în cărări de argint. Pentru râuri și lacuri s- a ales un albastru strălucitor și transparent. Natura îi zâmbește soarelui gata să apună. Păsările își înmoaie penele în albastrul cerului, își poartă aripile prin verdele ierbii. Cântecul păsărilor se împletește cu cântecul copiilor. În nuferi, ca- n niște potire plutitoare, curg raze de aur. Șoapta pădurilor și susurul apelor ne mângâie auzul.
BAI 2005
Eu şi Zâna dorinţelor
Într- o zi stăteam şi mă gândeam cum ar fi să merg pe Lună. Fiind plictisită, am citit o poveste în care era vorba de un copil pe nume James, care a călătorit cu o piersică uriaşă, până la nori. Brusc mi- a venit o idee.
Am luat o căpşună din grădină şi m- am dus la Zâna dorinţelor, care nu stătea prea departe de mine. Odată ajunsă la casa ei, am bătut la uşă, dar nu era nimeni. Am mai bătut o dată. Tot nimic. Zâna era la mine acasă şi bătea şi ea la uşa mea. Am mers încet pe drumul prăfuit, până ce am ajuns acasă. Acolo am văzut- o pe zână plângând.
-De ce plângi, Zâna a dorinţelor? am întrebat- o apropiindu- mă încet de ea.
-Nişte hoţi mi- au furat bagheta şi nu pot face nimic făra ea! a răspuns Zâna, printre lacrimi.
-Te pot ajuta eu să o recuperezi, dar aş avea nevoie ca şi tu să îmi faci această căpşună mică într-una mare, cu care să pot zbura pe lună.
-Desigur! Şi îți mulţumesc, pentru că mă ajuţi.
- Eu îți mulțumesc, pentru că îmi îndeplinești visul!
-Păi, cu asta mă ocup.
- Apropo, am văzut nişte oameni ciudaţi intrând în casa ta când am venit, dar am crezut că au venit pentru a le îndeplini dorinţele.
-Păi, ce mai aşteptăm? Haide să- i căutăm!
Mergând din nou spre casa Zânei am văzut nişte urme care duceau în dormitor. Acolo ţinea Zăna dorinţelor, bagheta magică.
Hoţii erau ascunşi sub pat. Când i- am văzut, i- am speriat și le- am luat bagheta.
Zâna mi- a mulţumit şi drept răsplată a transformat căpşuna cea mică într- o căpşună imensă.
-Mulţumesc! Vrei să vii cu mine pe Lună?
-Cum aş putea să ratez aşa ceva?
Am plecat spre Lună. Pe drum am văzut foarte multe stele. Când am ajuns, m- am uitat spre Pământ, care arăta mai mic decât imi imaginasem.
Dintr- odată am auzit un zgomot şi speriate am plecat spre casă. Pe drum era să ne lovim de un asteroid. Din fericire am ajuns tefere acasă.
-Pa! a spus Zâna.
-Pa!
Aceea a fost ce mai frumoasă zi.
BBG 2007
Întâlnire cu bucluc
Au fost odată doi copii care nu se înţelegau deloc, dar pe măsură ce creşteau se înțelegeau din ce în ce mai bine. Este vorba de un băiat pe nume Raul şi de o fată pe nume Bianca. Amândoi erau timizi.
Când Raul şi- a făcut puţin curaj, a invitat- o pe Riana în oraş:
-Vrei să vii cu mine la o cină ro....?
-Ro, ce ?
-Romantică.
- Desigur.
Raul a respirat uşurat. Riana l-a luat de mână.
Acesta mai avea puţin şi leşina.
-Haide, mergem? a întrebat Riana.
-Da.
Când au ajuns, chelnerul i- a întrebat ce vor să comande.
-O pizza! au strigat amândoi deodată.
-Şi de băut?
- Eu vreau un fresh de portocale, a spus Riana.
- Și eu la fel.
Cei doi au mâncat pizza şi li s- a făcut sete, dar din neatenţie, a luat fiecare paharul celuilalt.
-Scuze! au spus amândoi odată.
Într- un final a venit şi nota de plată.
Raul se caută prin buzunare, dar nu găsește portofelul, aşa că ridică din umeri.
-Ce e ?
-Nu găsesc portofelul.
-Nu-i nimic, plătesc eu .
-Ok. Să şti că îmi pare rău. Nu voiam ca prima mea întâlnire să se termine aşa.
BBG 2007
Ţara copilăriei
În Ţara copilariei toate casele au diferite forme, iar la ferestre este câte un tobogan. Copacii sunt făcuţi din bomboane de diferite culori. Depinde ce anotimp este. Acolo nimeni nu se plictiseşte şi adulţii se pot face din nou copii, dar pentru asta trebuie să mănânce puţin dintr- un tufiş, care este facut din biscuiţi, iar apoi să bea apă din fântâna tinereţii.
Acolo nimeni nu trebuie să muncească pentru că, dacă o persoană îşî doreşte ceva, se îndeplineşte. De exemplu un copil şi- a dorit să aibă o piscină în faţa casei şi a închis ochii, a numărat până la trei şi piscina a apărut în faţa casei lui.
Şcoala este făcută din turtă dulce. Bănuiesc că știți cu toţii povestea cu casa de turtă dulce. Ei bine este şcoala de turtă dulce. Mai exact pereţii, acoperişul și podeaua, tablele sunt facute din lemn dulce. Catedrele, băncile şi scaunele sunt făcute din îngheţată, dar nu se topesc.
La şcoală copiii învaţă despre cum să se comporte. Cel mai des copiii ascultă poveşti citite de doamna profesoară sau recită poezii.
Mi- ar plăcea să facem şi noi asta la şcoală pentru că nu am mai primi teme.
Totuşi există câteva reguli, cum ar fi: să nu se certe nimeni, toţi copiii trebuie să fie cuminţi şi ordonaţi şi nu trebuie ca părinţii să- şi certe copiii.
Cam aşa arată ,,Ţara copilăriei ‘’, pentru mine.
BBG 2007
Premiul al II- lea- Secțiunea Proză Scurtă
În pădurea fermecată
Lângă casa mea, se află o pădure, dar mai diferită. Copacii erau foarte înalți, iepurii aveau labe de cristal, norii erau roz, păsărelele cântau duios, aerul era cald și îmbietor.
Acolo, răsăritul părea a fi o minge de foc pe un fundal luminos și azuriu.
Lacrimile păsărilor se transformau în flori, iar mici râsete zglobii se auzeau din tufișuri.
Mă plimbam voioasă pe acolo, iar iarba îmi gâdila tălpile. Gândăceii zburau deasupra capului, iar ciupercile chițăiau voios.
Deodată în fața mea au apărut doi spiriduși, ce mi- au spus că îmi vor îndeplini trei dorințe.
Văzând cât de urât îmbrăcați erau, mi- am dorit ca toți spiridușii să aibă un trai fericit.
A doua oară, mi- am dorit să am doi iepurași cu labele de cristal, ceea ce s- a și rezolvat.
La a treia dorință mă cam îndoiam, deoarece nu aveam ce să cer. Dar, până la urmă, mi- am dorit să cunosc pădurea foarte bine.
Spiridușii m- au luat de mână, apoi mi- au spus povestea fiecărui gândăcel, copac sau animal.
Înainte de a ne despărți, ei mi- au făcut cadou două vulpi, iar cu lacrimi pe obraz mi- au spus că nu ne vom mai putea revedea vreodată.
Eu, i- am îmbrățișat și le- am urat rămas- bun.
Deși dispăruseră, întotdeauna, ceva divin, mă făcea să văd chipul lor zâmbitor pe fiecare frunză proaspătă, cu culoarea fragedă.
Ploaia 2003
Norii
Se apropia ploaia. Nourii de pe boltă se îngroșau, mâncând albastrul cerului. De sus, ploaia curgea tot mai deasă, măruntă și caldă.
Săgeți lungi de aur, fulgerând în sus și în jos, nelinișteau lacul.
Vântul șuiera sălbatic. Norii negri cerneau ploaie. Deveniseră și ei sălbatici, parcă urlau.
Dar după ce ploaia se opri, deveniră albi, pufoși, împrăștiind căldură nu fulgere.
Cerul parcă îi mângâia lin. E incredibil cât de mult pot schimba starea vremii, de la cald și fericire la urlet și furie.
Cerul ar părea neinteresant dacă nu s- ar ivi aceste minunății din ceață, ce oferă lacrimi sau căldură.
Ploaia 2003
Ploaia
Ploua. Era o zi de vară. Ploaia deasă de lacrimi cădea ușor pe pământ. Picăturile de ploaie sticleau ușor în lumină. Într- un ascunziș, doi iepuri roșcați își mișcau ușor boturile crăpate.
Băteau vânturi ușoare. Se auzea un șuiet adânc, ca o chemare. Roiuri de musculițe se ascundeau pe unde apucau. Pe deasupra ierbii dese atârnau picături.
Norii din vată de zahăr se mișcau lin, ca într- un dans. Soarele străbătea câmpiile înverzite. Ploua cu soare, ploaia devenind din ce in ce mai caldă.
Câțiva șoricei alergau prin iarbă. Era mirific să privești această ploaie cu sunete ușoare.
Veverițele ascultau din scorburile lor sunetele și parcă le înțelegeau.
Ploaia încetase. Toate viețuitoarele ieșeau din ascunzători. Nu era frig. Era doar puțină răcoare, cu un șușotit prelung, ce aducea aminte de frumoasa poveste a ploii.
Era vară. Soarele mângâia delicat fiecare floricică în parte şi cocea roadele pomilor de vară
Eu cu sora mea, fiind în vacanţă , ne plictiseam foarte tare. Neavând ce face am hotărât să mergem într- o pădure umbroasă, la iarbă verde. Acolo chiar dacă era cea mai linistită zonă se întâmplau lucruri puţin ciudate.
Am văzut un om care purta pălărie si era îmbrăcat cu un halat gri. Curioasă fiind, l- am urmărit, dar nu după mult timp mi- am dat seama că mă văzuse.
M- am apropiat, mi- a dat ceva să beau şi am adormit.
Când m- am trezit eram în laboratorul pe care îl visasem în urmă cu trei zile. În el erau semne de punctuaţie, cărţi care vorbeau , personaje din poveşti şi multe alte surprize. Mă Întrebam dacă visez sau ceea ce se întâmpla era adevărat. Ei bine, totul era real .
Laboratorul ,,magic” arăta ca un laborator normal dar toate lucrurile ce se petreceau acolo îl făceau într-adevăr special, ceva de vis.
Iarăşi venind acel om ciudat mi-a dat ceva să beau. De data aceasta însă m-am trezit lângă sora mea pe iarba verde, mătăsoasă .
Aceasta a fost cea mai specială si ciudată zi din viaţa mea.
BAI 2005
Un peisaj de primăvară
Zâna luminoasă şi divină a bătrânului an sosise. Pe un câmp stătea macul roşu la faţă care dormea dus pe acea lume, suave floricele galbene, ghiocei cu clopoţei de argint, toporaşi ce se închinau gingaşelor lăcrămioare, clopoţei și măzărele îmbătate de parfumuri.
Lumina se cernea în ploaie caldă și deasă de soare. Vieţuitoarele ies din ascunzişurile lor. Roiuri de musculiţe se roteau într- un joc grăbit. Un graur stă nemişcat pe o ramură groasă de copac. Păsări mărunte se chemau de pe vârfuri de nuieluşe. Zboruri de gâze cu aripi strâvezii se încrucişau. Fluturi jucau pe deasupra ierbii dese şi un iepure sta pitit pe labe cu urechile lăsate pe spatele gheboşat.
BAI 2005
Zâna vară
Vara, fiica cea mai strălucitoare dintre anotimpuri a venit cu miresme în grai și pe la noi. Ea a chemat copiii în vacanță, ea a făcut ca toată natura să fie plină de culoare.
Prin livezi și grădini, fluturii aleargă din floare în floare. Mănunchiul strălucitor al razelor de soare se resfiră din înaltul cer. Pomii, încărcați în lumină și culoare, sunt în sărbătoare. Pe sub copaci, vara cu gene din mărar, ochii de muștar și obrajii de caisă, a plantat multe și felurite ciuperci. Vântul poartă pe aripile sale puful păpădiilor și miresme dulci de vară.
Marea cea nesfârșită cu valuri înspumate și nisipul fin și argintiu cheamă copiii în vacanță.
Pe câmpia aurie au ieșit florile albastre de cicoare, mai curate ca albastrul cerului și valurile de grâu. Văzduhul pare inundat de lumina ce izvorăște de pretutindeni, din înălțimi. Pâraiele se despletesc în cărări de argint. Pentru râuri și lacuri s- a ales un albastru strălucitor și transparent. Natura îi zâmbește soarelui gata să apună. Păsările își înmoaie penele în albastrul cerului, își poartă aripile prin verdele ierbii. Cântecul păsărilor se împletește cu cântecul copiilor. În nuferi, ca- n niște potire plutitoare, curg raze de aur. Șoapta pădurilor și susurul apelor ne mângâie auzul.
BAI 2005
Eu şi Zâna dorinţelor
Într- o zi stăteam şi mă gândeam cum ar fi să merg pe Lună. Fiind plictisită, am citit o poveste în care era vorba de un copil pe nume James, care a călătorit cu o piersică uriaşă, până la nori. Brusc mi- a venit o idee.
Am luat o căpşună din grădină şi m- am dus la Zâna dorinţelor, care nu stătea prea departe de mine. Odată ajunsă la casa ei, am bătut la uşă, dar nu era nimeni. Am mai bătut o dată. Tot nimic. Zâna era la mine acasă şi bătea şi ea la uşa mea. Am mers încet pe drumul prăfuit, până ce am ajuns acasă. Acolo am văzut- o pe zână plângând.
-De ce plângi, Zâna a dorinţelor? am întrebat- o apropiindu- mă încet de ea.
-Nişte hoţi mi- au furat bagheta şi nu pot face nimic făra ea! a răspuns Zâna, printre lacrimi.
-Te pot ajuta eu să o recuperezi, dar aş avea nevoie ca şi tu să îmi faci această căpşună mică într-una mare, cu care să pot zbura pe lună.
-Desigur! Şi îți mulţumesc, pentru că mă ajuţi.
- Eu îți mulțumesc, pentru că îmi îndeplinești visul!
-Păi, cu asta mă ocup.
- Apropo, am văzut nişte oameni ciudaţi intrând în casa ta când am venit, dar am crezut că au venit pentru a le îndeplini dorinţele.
-Păi, ce mai aşteptăm? Haide să- i căutăm!
Mergând din nou spre casa Zânei am văzut nişte urme care duceau în dormitor. Acolo ţinea Zăna dorinţelor, bagheta magică.
Hoţii erau ascunşi sub pat. Când i- am văzut, i- am speriat și le- am luat bagheta.
Zâna mi- a mulţumit şi drept răsplată a transformat căpşuna cea mică într- o căpşună imensă.
-Mulţumesc! Vrei să vii cu mine pe Lună?
-Cum aş putea să ratez aşa ceva?
Am plecat spre Lună. Pe drum am văzut foarte multe stele. Când am ajuns, m- am uitat spre Pământ, care arăta mai mic decât imi imaginasem.
Dintr- odată am auzit un zgomot şi speriate am plecat spre casă. Pe drum era să ne lovim de un asteroid. Din fericire am ajuns tefere acasă.
-Pa! a spus Zâna.
-Pa!
Aceea a fost ce mai frumoasă zi.
BBG 2007
Întâlnire cu bucluc
Au fost odată doi copii care nu se înţelegau deloc, dar pe măsură ce creşteau se înțelegeau din ce în ce mai bine. Este vorba de un băiat pe nume Raul şi de o fată pe nume Bianca. Amândoi erau timizi.
Când Raul şi- a făcut puţin curaj, a invitat- o pe Riana în oraş:
-Vrei să vii cu mine la o cină ro....?
-Ro, ce ?
-Romantică.
- Desigur.
Raul a respirat uşurat. Riana l-a luat de mână.
Acesta mai avea puţin şi leşina.
-Haide, mergem? a întrebat Riana.
-Da.
Când au ajuns, chelnerul i- a întrebat ce vor să comande.
-O pizza! au strigat amândoi deodată.
-Şi de băut?
- Eu vreau un fresh de portocale, a spus Riana.
- Și eu la fel.
Cei doi au mâncat pizza şi li s- a făcut sete, dar din neatenţie, a luat fiecare paharul celuilalt.
-Scuze! au spus amândoi odată.
Într- un final a venit şi nota de plată.
Raul se caută prin buzunare, dar nu găsește portofelul, aşa că ridică din umeri.
-Ce e ?
-Nu găsesc portofelul.
-Nu-i nimic, plătesc eu .
-Ok. Să şti că îmi pare rău. Nu voiam ca prima mea întâlnire să se termine aşa.
BBG 2007
Ţara copilăriei
În Ţara copilariei toate casele au diferite forme, iar la ferestre este câte un tobogan. Copacii sunt făcuţi din bomboane de diferite culori. Depinde ce anotimp este. Acolo nimeni nu se plictiseşte şi adulţii se pot face din nou copii, dar pentru asta trebuie să mănânce puţin dintr- un tufiş, care este facut din biscuiţi, iar apoi să bea apă din fântâna tinereţii.
Acolo nimeni nu trebuie să muncească pentru că, dacă o persoană îşî doreşte ceva, se îndeplineşte. De exemplu un copil şi- a dorit să aibă o piscină în faţa casei şi a închis ochii, a numărat până la trei şi piscina a apărut în faţa casei lui.
Şcoala este făcută din turtă dulce. Bănuiesc că știți cu toţii povestea cu casa de turtă dulce. Ei bine este şcoala de turtă dulce. Mai exact pereţii, acoperişul și podeaua, tablele sunt facute din lemn dulce. Catedrele, băncile şi scaunele sunt făcute din îngheţată, dar nu se topesc.
La şcoală copiii învaţă despre cum să se comporte. Cel mai des copiii ascultă poveşti citite de doamna profesoară sau recită poezii.
Mi- ar plăcea să facem şi noi asta la şcoală pentru că nu am mai primi teme.
Totuşi există câteva reguli, cum ar fi: să nu se certe nimeni, toţi copiii trebuie să fie cuminţi şi ordonaţi şi nu trebuie ca părinţii să- şi certe copiii.
Cam aşa arată ,,Ţara copilăriei ‘’, pentru mine.
BBG 2007
Premiul al II- lea- Secțiunea Proză Scurtă
În pădurea fermecată
Lângă casa mea, se află o pădure, dar mai diferită. Copacii erau foarte înalți, iepurii aveau labe de cristal, norii erau roz, păsărelele cântau duios, aerul era cald și îmbietor.
Acolo, răsăritul părea a fi o minge de foc pe un fundal luminos și azuriu.
Lacrimile păsărilor se transformau în flori, iar mici râsete zglobii se auzeau din tufișuri.
Mă plimbam voioasă pe acolo, iar iarba îmi gâdila tălpile. Gândăceii zburau deasupra capului, iar ciupercile chițăiau voios.
Deodată în fața mea au apărut doi spiriduși, ce mi- au spus că îmi vor îndeplini trei dorințe.
Văzând cât de urât îmbrăcați erau, mi- am dorit ca toți spiridușii să aibă un trai fericit.
A doua oară, mi- am dorit să am doi iepurași cu labele de cristal, ceea ce s- a și rezolvat.
La a treia dorință mă cam îndoiam, deoarece nu aveam ce să cer. Dar, până la urmă, mi- am dorit să cunosc pădurea foarte bine.
Spiridușii m- au luat de mână, apoi mi- au spus povestea fiecărui gândăcel, copac sau animal.
Înainte de a ne despărți, ei mi- au făcut cadou două vulpi, iar cu lacrimi pe obraz mi- au spus că nu ne vom mai putea revedea vreodată.
Eu, i- am îmbrățișat și le- am urat rămas- bun.
Deși dispăruseră, întotdeauna, ceva divin, mă făcea să văd chipul lor zâmbitor pe fiecare frunză proaspătă, cu culoarea fragedă.
Ploaia 2003
Norii
Se apropia ploaia. Nourii de pe boltă se îngroșau, mâncând albastrul cerului. De sus, ploaia curgea tot mai deasă, măruntă și caldă.
Săgeți lungi de aur, fulgerând în sus și în jos, nelinișteau lacul.
Vântul șuiera sălbatic. Norii negri cerneau ploaie. Deveniseră și ei sălbatici, parcă urlau.
Dar după ce ploaia se opri, deveniră albi, pufoși, împrăștiind căldură nu fulgere.
Cerul parcă îi mângâia lin. E incredibil cât de mult pot schimba starea vremii, de la cald și fericire la urlet și furie.
Cerul ar părea neinteresant dacă nu s- ar ivi aceste minunății din ceață, ce oferă lacrimi sau căldură.
Ploaia 2003
Ploaia
Ploua. Era o zi de vară. Ploaia deasă de lacrimi cădea ușor pe pământ. Picăturile de ploaie sticleau ușor în lumină. Într- un ascunziș, doi iepuri roșcați își mișcau ușor boturile crăpate.
Băteau vânturi ușoare. Se auzea un șuiet adânc, ca o chemare. Roiuri de musculițe se ascundeau pe unde apucau. Pe deasupra ierbii dese atârnau picături.
Norii din vată de zahăr se mișcau lin, ca într- un dans. Soarele străbătea câmpiile înverzite. Ploua cu soare, ploaia devenind din ce in ce mai caldă.
Câțiva șoricei alergau prin iarbă. Era mirific să privești această ploaie cu sunete ușoare.
Veverițele ascultau din scorburile lor sunetele și parcă le înțelegeau.
Ploaia încetase. Toate viețuitoarele ieșeau din ascunzători. Nu era frig. Era doar puțină răcoare, cu un șușotit prelung, ce aducea aminte de frumoasa poveste a ploii.
Ploaia 2003 Premiul I- Secțiunea, Poezie
Casa copilăriei
Nu e casă mai frumoasă ,
Cum e casa părintească,
Locul în care m-am născut,
Cu fratele am crescut.
E casa copilăriei,
Dar şi locul bucuriei,
Nu mi-aş da copilăria,
În ea îmi este bucuria.
Cât copil încă mai eşti,
Viaţa pare ca în poveşti!
Dar atunci când creşti mai mare,
Viaţa, nu mai e o floare!
Când ţi se scurtează,
Anii tăi îţi sunt povaţă,
Şi atunci îţi vei dori,
Să mai poţi copilări.
Îmi aduc aminte bine,
De a mea copilărie,
Când stăteam cu mama mea,
Şi-mi spunea ce e viaţa.
LEU13
Iarna
Cerul albastru întunecat,
Freamătă neîncetat,
Stârnind furia norilor
Şi ştergând culoarea zorilor.
Raze palide de soare,
Se ivesc de după nori,
Dansând pe zăpada lucitoare,
Fulgi micuţi desprinşi de printre nori.
Fulgi micuţi ca de smarald,
Se risipesc prin toată lumea,
Covorul alb de iarnă imaculat,
Se întinde cât lumea.
LEU13
Străinătatea
Prin străini viaţa e grea,
Nimeni nu te- ar ajuta,
Nu eşti cu familia,
Şi n- o ai pe mama ta.
Când pleci în străinătate,
Dorul de ai tăi te arde,
Şi când vi acasă la tine,
Zici: ,, Niciunde nu-i mai bine!”
Tot strângi bani să faci avere,
Atât cât eşti în putere,
Dar când ai îmbătrânit,
Te întrebi ,, De ce- ai muncit?”
Şi atunci când ai mulţi bani,
Ţi- ai făcut şi mulţi duşmani,
Tu le spui că ai tras greu,
Să fie banul al tău.
Nu vei trăi cât pământul!
Şi ţie îţi vine rândul,
Să munceşti prin ţări străine,
Vărsând lacrimi în suspine.
LEU13
Premiul al II- lea- Secțiunea Poezie
Ești mama mea și te iubesc
Ești mama mea și te iubesc,
Că tu mi-ai dat viaţă,
Casa copilăriei
Nu e casă mai frumoasă ,
Cum e casa părintească,
Locul în care m-am născut,
Cu fratele am crescut.
E casa copilăriei,
Dar şi locul bucuriei,
Nu mi-aş da copilăria,
În ea îmi este bucuria.
Cât copil încă mai eşti,
Viaţa pare ca în poveşti!
Dar atunci când creşti mai mare,
Viaţa, nu mai e o floare!
Când ţi se scurtează,
Anii tăi îţi sunt povaţă,
Şi atunci îţi vei dori,
Să mai poţi copilări.
Îmi aduc aminte bine,
De a mea copilărie,
Când stăteam cu mama mea,
Şi-mi spunea ce e viaţa.
LEU13
Iarna
Cerul albastru întunecat,
Freamătă neîncetat,
Stârnind furia norilor
Şi ştergând culoarea zorilor.
Raze palide de soare,
Se ivesc de după nori,
Dansând pe zăpada lucitoare,
Fulgi micuţi desprinşi de printre nori.
Fulgi micuţi ca de smarald,
Se risipesc prin toată lumea,
Covorul alb de iarnă imaculat,
Se întinde cât lumea.
LEU13
Străinătatea
Prin străini viaţa e grea,
Nimeni nu te- ar ajuta,
Nu eşti cu familia,
Şi n- o ai pe mama ta.
Când pleci în străinătate,
Dorul de ai tăi te arde,
Şi când vi acasă la tine,
Zici: ,, Niciunde nu-i mai bine!”
Tot strângi bani să faci avere,
Atât cât eşti în putere,
Dar când ai îmbătrânit,
Te întrebi ,, De ce- ai muncit?”
Şi atunci când ai mulţi bani,
Ţi- ai făcut şi mulţi duşmani,
Tu le spui că ai tras greu,
Să fie banul al tău.
Nu vei trăi cât pământul!
Şi ţie îţi vine rândul,
Să munceşti prin ţări străine,
Vărsând lacrimi în suspine.
LEU13
Premiul al II- lea- Secțiunea Poezie
Ești mama mea și te iubesc
Ești mama mea și te iubesc,
Că tu mi-ai dat viaţă,
Intotdeauna mă ocrotești,
De răul cel din viaţă.
Îmi dai sfaturi cum să fiu,
Și mă îndrumi spre bine,
De dragul meu, că- s fiul tău,
Și- ți place de mine.
Iţi multumesc că m- ai crescut,
Că te ocupi de mine,
Şi că mă înveţi să fiu cuminte,
Ca să îmi fie bine.
Ady05
La altar
La altar copiii vin,
Cu frunţile deschise,
Deşi cu suflet senin,
Sunt cuceriţi de visuri.
Şi roagă Domnului în gând
Şi ascultă liturghia,
Ei sunt îngeri pe pământ,
În ei e veşnicia.
Noi îi privim, ne bucurăm,
Şi îi luăm de mână,
În lumea mare îi purtăm,
Și suntem împreună.
Vin la altar copiii , vin
Cu porumbei in braţe,
Ei ne iubesc și îi iubim,
Cât mai suntem in viaţă.
Ady05
Rugăciunea de Înălțare
Niciodată nu m- ajunge,
Bunicul meu pe cărare,
Mergem pentru rugăciune,
Doar la Sfânta Înălțare.
Eu am pașii mei și iuți,
El păseşte rar, agale,
Greutate mare n- are,
Duce doar o lumânare.
Tu ești mucul de lumină,
Spune zâmbitor bunicul,
Eu sunt rest de lumânare,
Mi s- apropie sfârșitul.
Auzind a lui cuvinte,
Mă- mplinesc pe acea cărare,
Mergem pentru rugăciune,
Rugăciunea de Înălțare.
Ady05
Premiul I- Secțiunea, Desen 074NAN
De răul cel din viaţă.
Îmi dai sfaturi cum să fiu,
Și mă îndrumi spre bine,
De dragul meu, că- s fiul tău,
Și- ți place de mine.
Iţi multumesc că m- ai crescut,
Că te ocupi de mine,
Şi că mă înveţi să fiu cuminte,
Ca să îmi fie bine.
Ady05
La altar
La altar copiii vin,
Cu frunţile deschise,
Deşi cu suflet senin,
Sunt cuceriţi de visuri.
Şi roagă Domnului în gând
Şi ascultă liturghia,
Ei sunt îngeri pe pământ,
În ei e veşnicia.
Noi îi privim, ne bucurăm,
Şi îi luăm de mână,
În lumea mare îi purtăm,
Și suntem împreună.
Vin la altar copiii , vin
Cu porumbei in braţe,
Ei ne iubesc și îi iubim,
Cât mai suntem in viaţă.
Ady05
Rugăciunea de Înălțare
Niciodată nu m- ajunge,
Bunicul meu pe cărare,
Mergem pentru rugăciune,
Doar la Sfânta Înălțare.
Eu am pașii mei și iuți,
El păseşte rar, agale,
Greutate mare n- are,
Duce doar o lumânare.
Tu ești mucul de lumină,
Spune zâmbitor bunicul,
Eu sunt rest de lumânare,
Mi s- apropie sfârșitul.
Auzind a lui cuvinte,
Mă- mplinesc pe acea cărare,
Mergem pentru rugăciune,
Rugăciunea de Înălțare.
Ady05
Premiul I- Secțiunea, Desen 074NAN
Premiul al II- lea ALE2007
https://www.youtube.com/watch?v=58h10ipa-WE
https://www.youtube.com/watch?v=43PJV77Ht24
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu