Astăzi s-a dat startul competiției de cuvinte încrucișate dedicată marelui rebusist pietrărean Nicolae Popescu-Rebus. Ne dorim ca prin scoaterea în evidență a valorilor noastre locale, în Anul Centenarului, care este și anul european al patrimoniului, să încercăm să conștientizăm eforturile pe care trebuie să le depunem pentru dezvoltarea infrastructurii culturale, pentru punerea în valoare a creatorilor români și a operelor lor, din orice domeniu, pentru o Românie educată, o Românie care se poate dezvolta prin cultură.
Nicolae Popescu-Rebus nu trebuie uitat, pentru că nu sunt cuvinte mari dacă spunem că celebrul careu care îi poartă numele este deja patrimoniu național și că trebuie să-și găsească un loc de cinste în zestrea noastră națională. Din acest motiv ne-am gândit să vă propunem tuturor această competiție în care elevii să re/descopere, cu ajutorul nostru, al tuturor, fascinația cuvintelor "potrivite și încrucișate", așa cum bine le numea Tudor Arghezi.
Un număr de 10 biblioteci și tot atâția bibliotecari, sprijiniți de 20 de cadre didactice din școlile vâlcene, vor participa în acest an la concursul care numără la "linia de start" 104 participanți înscriși. Acestea sunt, în ordine aleatorie:
1. Biblioteca Publică Locală Popești/Dăești în parteneriat cu Școala Gimnazială Popești/Dăești:
- 10 elevi susținuți de cadrele didactice: Sîrbu Adelina Delia, Șerban Rozalia Elena, Șerban Sica Floriana și Sărsan Maria-Diana.
2. Biblioteca Publică Locală Vlădești în parteneriat cu Școala Gimnazială Vlădești:
- 25 elevi înscriși, susținuți de cadrele didactice: Stamate Carmen, Olaru Maria, Giuran Adriana, Rogoveanu Corina.
3. Biblioteca Publică Locală Bărbătești în parteneriat cu Școala Gimnazială Bodești-Bărbătești:
- 5 elevi susținuți de prof. Mirela Mentea.
4. Biblioteca Publică Locală Stoenești în parteneriat cu Școala Gimnazială Stoenești:
- 9 elevi înscriși, susținuți de cadrele didactice: Mihaela Popescu, Popescu Maria Simona și Bușoi Ramona.
5. Biblioteca Publică Locală Tomșani în parteneriat cu Școala Gimnazială Tomșani:
- 3 elevi înscriși, susținuți de prof. Nițu Camelia.
6. Biblioteca Publică Locală Frâncești în parteneriat cu Școala Gimnazială Frâncești:
- 7 elevi susținuți de prof. Marina Fera.
7. Biblioteca Publică Locală Bunești în parteneriat cu Școala Gimnazială Bunești:
- 14 elevi susținuți de cadrele didactice: Nicula Ramona și Mentea Mirela.
8. Biblioteca Publică Locală Păușești-Otăsău în parteneriat cu Școala Gimnazială Păușești-Otăsău:
- 12 elevi susținuți de cadrele didactice: Bugiu Anca-Elena și Butănescu Valentina.
9. Biblioteca Publică Locală Olănești în parteneriat cu Liceul Tehnologic "Justinian Marina" Olănești:
- 4 elevi susținuți de înv. Diana Ștefanache.
10. Biblioteca Publică Locală Pietrari în parteneriat cu Școala Gimnazială Pietrari:
- 15 elevi înscriși, susținuți de cadrele didactice: Anamaria Săndulescu, Raluca Năstasie, Irina Ceprăzaru și Marius Sobolu.
În conformitate cu regulamentul concursului, evaluarea lucrărilor va fi realizată de un juriu de specialiști din cadrul Bibliotecii Județene "Antim Ivireanul" Vâlcea ce va fi anunțat ulterior. Festivitatea de premiere a Concursului Județean de Cuvinte Încrucișate ”Sfinxul din Pietrari”, ediția I, va avea loc în data de 22 aprilie, data nașterii întemeietorului rebusismului românesc.
Nu putem decât să urăm "mult succes" tuturor și să sperăm că vom avea cât mai mulți rebusiști, mai mici și mai mari, în urma acestui demers, astfel încât, să putem organiza un concurs prin participare directă a celor pasionați de enigmistică, la noi, la Pietrari, la a II-a ediție a "Sfinxului din Pietrari".
Bibliotecar,
Crina Popescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu