vineri, 10 mai 2024

Regulament Concurs «Valcea - colt de rai» 2024, Ediția a XIII-a

Regulament Concurs „Vâlcea - colţ de rai” 2024

(Ediţia a XIII-a)

SECTIUNEA 1. Organizatorii/ Partenerii 

Concursul este organizat de Biblioteca Judeţeana „Antim Ivireanul” Vâlcea şi bibliotecile publice din judeţul Vâlcea.

Parteneri ne sunt Cercul de la Râmnic „România - Grădina Maicii Domnului”, Societatea Culturală "Anton Pann", Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” - Filiala Vâlcea, Cenaclul „Petale”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, oameni de cultură, edituri, sponsori.

  Organizatorii şi participantii la concurs se obligă să respecte prezentul Regulament oficial de concurs, făcut public prin intermediul platformelor Biblioteci Valcene blog, Memoria V@lceană în mintea Intenetului și a paginii FB Biblioteci Valcene, în data de 10.05.2024.

SECTIUNEA 2. Zona de desfăşurare

Concursul este organizat şi se desfăşoară pe teritoriul judeţului Vâlcea, în bibliotecile publice locale (B. Municipală Drăgăşani, bibl. orăşenesti şi comunale + Biblioteca Judeţeana „Antim Ivireanul”), cu utilizarea echipamentelor şi tehnologiilor primite donaţie prin Programul „Biblionet – lumea în biblioteca mea”. 

Creațiile înscrise în concurs pot fi/ vor fi transpuse în format digital și transmise către bibliotecile locale și cu ajutorul oricăror alte PC-uri, laptopuri, tablete și telefoane mobile personale sau la care elevii înscriși în competiție au acces, în cadrul familiei bunăoară.