luni, 24 octombrie 2022

Drăgășani: Medalion comemorativ Gib I. Mihăescu și Aurelian Drăgușin

 Sâmbătă, 22 octombrie 2022, într-o zi frumoasă și caldă de toamnă așa pe sufletul iubitorilor de cultură, au fost omagiați, scriitorul, Gib I. Mihăescu la 87 de ani de la trecerea la cele sfinte și profesorul, Aurelian Drăgușin, la 30 de ani de la dispariție. Evenimentul a început cu slujba religioasă la mormântul scriitorului, Gib I. Mihăescu, unde au fost depuse coroane de flori din partea administrației locale, a Asociației ”Rusidava Culturală” și a Ligii Scriitorilor Români, din partea familiei Țene. Au susținut alocuțiuni diverși invitați, apoi toți cei prezenți s-au deplasat la Casa Memorială ”Gib Mihăescu, unde au fost primiți de nepoata scriitorului , Daciana Floroiu împreună cu soțul. În această incintă au fost admirate documente, cărți, fotografii, s-au depănat amintiri de familie. A urmat un scurt popas la statuia scriitorului din Parcul central, iar în final activitatea tematică s-a derulat la Biblioteca Municipală. Aici programul a conținut muzică , poezie, lansare de carte, ”Reflecții și cugetări”, autor Magalena Neagoe, de asemenea amintiri și comentarii despre opera lui Gib Mihăescu, despre poeziile lui Aurelian Drăgușin. În urma acestui eveniment literar, colecțiile bibliotecii s-au îmbogățit cu câteva donații din partea unor scriitori prezenți precum și cu un nou număr al revistei ”Rusidava Culturală”.

Bibliotecar:

Cristina Prunel-Bărbulescu;

Alecsandrina Bătae;

Ruxandra Zamfir;

ing.sistem, Romeo Istocescu.











































 

joi, 20 octombrie 2022

Drăgășani: Manifestarea culturală ”Gloria Limbii române”

 Ieri, 19 octombrie 2022, la Biblioteca Municipală Drăgășani, a avut loc un eveniment cultural deosebit, dedicat scriitorului Al. Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor din România, care a lansat cu această ocazie volumul ”Gloria limbii române”. Sala bibliotecii a fost plină cu scriitori, oameni de cultură, elevi de la Colegiul Național ”Gib Mihăescu”, prieteni, colegi, familia scriitorului. Au participat scriitori din Rm.Vâlcea, Slatina, Bălcești, Glăvile, Drăgășani. Toți cei prezenți au marcat personalitatea scriitorului, acesta abordează în operele sale, 92 la număr, tematici diverse: biografii, poezii, proză, reportaje, interviuri, eseuri, critică literară, analize economice. Toate aceste opere precum și volume scrise de doamna Titina Nica Țene, soția dânsului și cele aparținând fiului, Ionuț Țene, pot fi solicitate la bibliotecă. Familia Țene chiar propagă toate informațiile și trăirile sufletești atât prin intermediul volumelor scrise cât și prin intermediul rețelelor de socializare, a revistelor de specialitate, în mass media, un aport având în acest sens și celălalt fiu, Forinel   Țene, care este dedicat televiziunii și reportajelor. Domnul Al. Florin Țene a primit Carta Excellentia din partea Uniunii Ziariștilor Profesioniștilor din România, înmânată de prof. univ.dr. Nicolae Dinescu, o plachetă din partea Comisiei de Cultură a Consiliului Local Drăgășani, reprezentată de domnul consilier, ing. Costinel Stoica, precum și alte distincții, diplome și medalii. A primit felicitări pentru vasta activitate și din partea domnului viceprimar, Adrian Zăuleț. Volumele aparținând familiei Țene, precum și un tablou al scriitorului pot fi admirate și studiate, în Sala de lectură a Bibliotecii Municipale Drăgășani. Scriitorul și omul de cultură, Al. Florin Țene a creat prin poezie, proză, eseu, teatru, cronici sau studii, un limbaj prin intermediul căruia transformă sufletul cititorilor. 

Bibliotecari:

Cristina Prunel-Bărbulescu;

Alecsandrina Bătae;

Ruxandra Zamfir;

 ing.sistem, Romeo Istocescu