Castigatorii etapei locale a concursului judetean "Valcea - Colt de rai 2015" de la Pausesti-Maglasi

Categoria desen

Premiul I: Trandafirul alb, cu lucrarile: 

Chiliile Manastirii Saracinesti

Troita Utesti

Troita Bratosin

Premiul II: Garofita cu lucrarile:

         Vas cu flori

         Liniste

         Forta

Categoria poezie

Premiul I: Ploaie de stele, cu poeziile:

         Pomul meu

Mărul  din a mea grădina

Tare-i trist de-o săptamana,

C-a primit o telegramă

De la vântul  cel de toamna

În  care scria cu brumă

Că-i departe vremea bună!..

Ș-o să vină –n mare grabă

Toamna rece si bogată…

Tot gândindu-se la toamnă

Mărul a –nceput să geamă

Și de el mi-e tare milă!

Să-l ajut aș vrea și-n grabă

Pun pe el camașa-mi albă

Toamnei pare că nu-i pasă

Ia în zbor a mea cămasă

Și declară că-i stăpâna

Pe alei si pe grădină

Pomul meu se cocosază

Brațe spre pămant ș-apleaca

Și de toamnă se mai roagă

De mânie să-i mai treacă…

Vantul rece înceteză

Pomisorului  îi spune la ureche-o veche snoavă…

Toamna se transformă-n  zână!…

Pomul meu se luminează

Și covoare de aramă

La picioare îi așază… 

         Ruga pentru parinti

Doamne , dă-mi  întelepciune

Niciodată  să nu uit

C-a părinților mei vorbă îmi dă aripi pe pământ

Că parinții-mi sunt mândrie

Și cununa  lor eu  sunt.

Și îmi dă Doamne , putere

Gândul bun să îl ascult

Și fugind de lucruri rele să mă lepăd de păcat

Ca viața mea și a părinților mei să fie

Drum spre mântuire, nu mormânt!

Și mai revarsă , Doamne,blândețe

Peste ai mei parinti,și revarsă Duh Sfant,

Și iubire și milă picură-n a lor suflete ne-ncetat

Căci se ostenesc pentru mine cu dragoste mare

Și-mi îndreaptă pașii pe drum  luminat.

Din sufletul meu, fă un soare calduros, Doamne

Să-ncălzească ale părinților mei suflete ne-ncetat

Și prin rugăciunile mele rostite șoptit

Să simtă ajutor de la Tine, Doamne

Și binecuvântarea-Ți Sfantă, fie-le cuvânt!

Binecuvantează-mă, Sfinte Doamne,

Cu bucurii părinții să-mi încânt

Și-n cărările tale cele sfinte să umblu smerit

Și fapte bune să fac , din iubire…

Doamne, în veci fii slăvit!

         Acasa

Foaie verde foi de crini

Dragă-mi e casa  din vii

Cu amintiri ce n-au a-ți spune

Case mari din astă lume.

Foaie verde foi de fagi

Dragi îmi sunt parintii , dragi

Cu comori ce n-au anume

Alti părinti din astă lume.

Foaie verde foi de fragi

Dragi îmi sunt bunicii, dragi

Cu energii ce nu pot spune

Că au  alti bunici pe lume.

Foaie verde foi de tei

Dragi mi-s maglășenii mei

Cu povești ce nu pot spune

Oameni, alți din asta lume.

Foaie verde foi de meri

Drag mi-e satul dintre tei

Cu iubiri ,ce n-o s-adune

Vr-un alt sat din astă lume.

Categoria proza

Premiul I: Iris, cu lucrarile:

         Gasca ratacita

                                  Gâsca rătăcită

    

     Povestea gâştei rătăcite, pe care am să v-o spun, a început în luna noiembrie a anului trecut. Era sâmbătă. Eram cu mama şi cu tata acasă. Ningea frumos de aproape două zile, în satul nostru. Frumuseţea peisajului ne-a convins să facem o plimbare pe malul râului Olăneşti.

     Ne-am îmbrăcat cu haine groase, ne-am pus căciuli, fulare şi mănuşi şi am pornit la plimbare prin zăpadă, spre râu. Fulgii argintii, de zăpadă, cădeau necontenit şi râul Olăneşti şi zăvoiul din apropierea râului păreau un tablou de iarnă foarte reuşit. Înaintam, pe marginea râului, încântaţi de atâta frumuseţe, când deodată, în faţa noastră, a apărut un bulgăre de zăpadă mişcător. Tata s-a apropiat de acel bulgăre şi a spus, uimit:

     - Un pui de gâscă sălbatică, rătăcit!

     Ne-am apropiat, şi noi, curioşi, de bulgărele de zăpadă mişcător. Era într-adevăr o gâscă sălbatică speriată şi aproape îngheţată de frig.Văzându-mă a încercat să zboare dar nu a reuşit. Avea o aripă rănită. Pesemne, un vânător o împuşcase în aripă, când, ea, se afla în zbor, cu cârdul ei de gâşte, spre ţările calde. Nu a mai putut zbura şi a rătăcit pe malul râului Olăneşti. Am hotărât să o luăm acasă şi s-o îngrijim cum putem mai bine. Dacă o lăsam în zăpadă, în curând, ar fi îngheţat de frig. Iarna a trecut repede. Gâsculiţa noastră a mai crescut puţin, rana de la aripă s-a vindecat şi putea să zboare din nou. Ne-am ataşat mult de gâscuţa rătăcită şi i-am pus numele: Norocel pentru că, mama, a spus că, gâsculiţa noastră este norocosă fiindcă am găsit-o noi şi nu a îngheţat de frig sau nu a mâncat-o vr’un câine sau vreo vulpe. A avut, mare noroc, Norocel, acum. Zboară prin ogradă de colo până colo, urmărindu-ne fiecare pas. Când a fost în stare să zboare din nou, mi-a fost teamă că va zbura departe şi n-am s-o mai pot vedea, n-am s-o mai pot mângâia, n-o să-i mai pot da grăunţe, n-am s-o mai pot îngâna, şi-mi voi pierde un prieten. Norocel zbura, însă prin copacii din grădină, pe gard, pe balconul casei şi când o strigam, venea lângă mine şi căuta, cu ciocul, grăunţe în palmele mele.

     Într-o zi, pe la amiază, ţipetele de gâşte sălbatice, fericite de întoarcerea din ţările calde, se auzeau în depărtare. Norocel a devenit agitată. A început să zboare, când pe casă, când pe gard. A dat ocol curţii şi grădinii noastre şi, deodată, a dispărut. Am strigat-o:

     - Norocel! Norocel! Norocel!...

     Nu mi-a răspuns. Am luat grăunţe şi le-am împrăştiat în curte şi am tot chemat-o. Când credeam că n-am s-o mai văd vreodată, Norocel a „aterizat”, nu ştiu de unde, în faţa mea. Am mângâiat-o, am îngânat-o, am „certat-o”, pentru că nu a venit, mai repede, la chemarea mea. Grăbită şi cu inima bătându-i tare, tare, a luat din palma mea două grăunţe, apoi a zburat pe gardul grădinii noastre. M-a privit câteva clipe, şi, când cârdul de gâşte sălbatice a trecut pe deasupra casei noastre, Norocel, şi-a deschis aripile, a întors capul spre mine, a scos un ţipăt puternic şi a zburat sus, tot mai sus. Din văzduh, zeci de ţipete ale cârdului de gâşte sălbatice, i-au răspuns. Eu am rămas nemişcat, în mijlocul grădinii, cu un pumn de grăunţe în mână.

     Norocel era acum cu familia lui. Era fericit. M-am bucurat pentru el, dar ochii mei s-au umplut de lacrimi…

         Paste in sufletul meu

                                                       Paştele  în sufletul meu

                                                                                               

"Hristos a înviat din morti,

Cu moartea pre moarte călcând

Şi celor  din morminte

Viaţă  dăruindu-le…"

Versurile acestea cântate , de zeci de oameni  în curtea bisericii din satul meu în Noaptea  Sfântă a Învierii Domnului,mi- aduc  , în suflet mare bucurie şi  emoţie puternică, greu de descris…

Cred ca aveam  trei ani când am simţit prima  data aceste sentimente. Eram cu familia mea  la biserică  pentru a participa   la Sfânta Slujbă a  Învierii Domnului şi -mi amintesc cât de fericit eram. Nu inţelegeam  prea bine ce se întampla în jurul meu, dar mă simţeam atat de  bine în curtea bisericii alaturi de parinţii şi bunicii mei, de verişorii şi unchii mei, de prietenii din sat.  Era o noapte ploioasa de primăvara.Lumea fericită, venită la biserică, aştepta, în linişte, să primească Lumina Sfântă a Învierii.Pe nesimţite ploaia s-a oprit. Chipurile oamenilor au fost luminate de flacăra Sfântă  ce pâlpâia în lumânările pe care le ţineam fiecare în mâini. Curând, din zeci de glasuri, a răsunat cântarea:"Hristos a înviat din morţi…".Fără să ştiu cum , glasul meu s-a alăturat glasurilor consătenilor mei…eram atât de fericit…cântam şi păzeam , în căuşul palmelor mele, ca un om mare,  Lumina Sfântă a Învierii, ce ardea în lumânărica  pe care o ţineam strâns în mânuţele mele… Au zburat ca gândul zile şi zile din vremea despre care povestesc. Au trecut veri, toamne, ierni şi şapte primăveri care au adus cu ele , de fiecare dată :căldură , frumuseţe, speranţă şi mult aşteptata Sărbătoare a Paştelui.În tot acest timp, părinţii şi invăţătorii mei mi-au vorbit despre Dumnezeu, mi-au vorbit despre Iisus, despre rostul nostru pe pământ şi am înţeles naşterea, viaţa, suferinţele, moartea şi Învierea  Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, am aflat ce înseamă   iubirea.Sărbătoarea Paştelui este pentru mine,momentul din an în care mă gândesc mai mult decât în oricare moment al anului, la cât de fericit sunt pentru că am sănătate, pentru că am parinţi  buni, pe care-i iubesc mult , pentru că  am prieteni , pentru că Îl iubesc pe Dumnezeu, căruia  Îi mulţumesc pentru fericirea mea.De Paşti mă gândesc   mult si la prietenii mei din sat , uitaţi  pe la bunici  bătrâni şi bolnavi , de părinţii lor  prin lume plecaţi.Inviţatia mea şi a părinţilor mei , pentru ei la masa de Paşti şi pacheţelul cu câteva ouă roşii , câteva felii de cozonac, cu ouă de ciocolată pe care le oferă mama , cu drag ,  în fiecare an ,de Paşti aduc bucurie şi-n sufletele lor. Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului îmi aminteşte să fiu mai bun, să cer iertare celor  pe care , cu voie sau făra voie ,i-am supărat cu ceva şi , am neglijat să le spun că-mi pare rău de fapta mea.Învierea Domnului  este întâmpinată de oamenii din satul meu cu grădini, curţi, case curate, cu linişte, cu fapte bune, cu post şi rugăciune.În aşteptarea  Paştelui, dau şi eu, an de an , o mână de ajutor bunicului meu la  greblatul grădinii, curăţatul şi văruitul pomilor.Şi bunica primeşte ajutor din partea mea , în preajma Paştelui, căci mare plăcere îmi face să-mpăturesc sărmaluţe în foi de varză murată, cot la cot cu dumneaei.Vopsitul ouălor în  fiertură de foi de ceapă roşie şi flori de tei, în Joia Mare ,e un ritual la care particip, în fiecare an alături de bunica şi  verişorii mei.Mersul la biserică, la Denii, la Prohod, mersul în cimitir pentru a curăţa mormintele străbunicilor  mei, a planta flori şi a aprinde lumânări pe mormintele celor apropiaţi plecaţi  dintre  noi, la Domnu’  sunt lucruri pe care le fac bucuros , împreună cu familia mea, în preajma Sfintei Sărbători a Învierii Domnului.Masa din Vinerea Mare, pusă în curtea sau în casa bunicilor mei ,la care servim ciorbă de lobodă sau de dragavei , fără oţet, fără ou  şi fără ulei e nelipsită din obiceiurile familiei mele.Aşteptarea Învierii Domnului e atât de plăcută!În fiecare an merg cu toţi ai mei "la spovedit", mergem să primim lumină, să luăm Sfânta Împărtăşanie.Iepuraşul va veni , cu siguranţă, şi în acest an de Paşti şi îmi va aduce ouă de ciocolată, cadouri şi haine noi , că aşa e obiceiul în sat la noi.

Peste câteva zile mă voi afla , din nou , în curtea bisericii din satul meu şi voi trăi, împreuna cu familia mea ,Învierea Fiului Lui Dumnezeu. Vom duce cu noi coşuri cu ouă roşii, vin şi cozonaci pentru a le dărui celor nevoiaşi să simtă , şi ei , bucurie in Sfânta Zi de Paşti.Cu emoţie  puternica şi mare bucurie , greu de descris, voi ,cânta :  

,,  Hristos a înviat din morţi 

Cu moartea pre moarte călcând

Şi celor din morminte

Viaţă dăruindu-le…”

şi voi păzi cu grijă Lumina Sfântă în căuşul palmelor mele şi-n cămăruţa sufletului meu…

         Scrisoare catre bunici.   

                                                                       Dragi bunici,

   Scrisoarea pe care o citiți este prima scrisoare pe care o scriu și o trimit cuiva. Ea este , așa cum vedeți, adresată vouă, dragi bunici. Știu că sunteți surprinși să primiți o scrisoare de la mine și vă intrebați ce aș putea să vă scriu, când noi ne întâlnim aproape zilnic și vă povestesc câte-n luna și-n stele, mă joc și glumesc cu voi. E totuși ceva ce n-am  făcut  prea des…nu    v-am spus cât de mult vă iubesc și prea puțin v-am spus :"mulțumesc"…

   Dragă bunicule, "Babu"al meu, am vrut să-ți mulțumesc, sâmbătă seara, când mi-ai făcut arcul cel nou, dar prea fericit eram  și dornic să-l testez și am uitat să spun: "mulțumesc"…am vrut să-ți mulțumesc pentru salutul vesel cu care mă întâmpini de fiecare dată când trec pragul  căsuței tale, dragi bunici, dar curios să văd ce mai e nou în  primitoarea  căsuță a bunicilor, am uitat să spun:"mulțumesc"…am vrut să-ți mulțumesc de fiecare dată când ai avut răbdare     să-mi răspunzi la toate  întrebările mele despre război, despre întâmplările de pe front ale străbunicului, despre avioanele rusești și  nemțești care au făcut parte din copilăria ta, dar  prea impresionat  am fost de istoriile povestite  încât am  uitat să –ți mulțumesc…am vrut    să-ți mulțumesc ca nu te-ai lăsat învins la jocul de șah, dar fiind prea motivat pentru a mă revanșa, am uitat să-ți mulțumesc…

   Dragă bunică, tu ești mamaia mea dragă în casa căreia mă simt ca la mine acasă, care m-a hrănit, m-a imbrăcat, s-a jucat cu mine, mi-a citit povești când părinții mei erau la servici și eu eram prea mic ca să spun : " mulțumesc "pentru dragostea și grija pe care mi le purtai.

   Bunică dragă îți mulțumesc, acum , pentru dragostea  ce mi-o porți, dragoste care te face să străbați tot satul pentru a-mi aduce câteva gogoși sau clătite calde, dragoste care te-a făcut să te trezești, cu noaptea în cap, luni de zile pentru a ajunge în zori la casa mea, să ai grijă de  mine, chiar dacă afară ploua cu găleata  sau era ger de înghețau pietrele …dragoste , care te-a făcut să nu te superi pe mine când  te trimeteam acasă la tine, pentru că o lăsai pe mama să plece la servici, și așteptai ,răbdătoare , de fiecare dată, să-mi treacă supărarea  , să te iert și să te ajut să construiești castele din cubulețe, lucru care nu-ți reușea niciodată, fără ajutorul meu… dragoste ,care  te-a făcut să mă  porți în brațe  când mama, bolnavă , suferea mult că nu o poate face…

   Vă iubesc, dragi bunici, vă mulțumesc și vă îmbrățisez , cu drag,

                                                                                                               Iris

Bibliotecar 

Ioana Goran

Valcea- Colt de rai, 2015 finalizat la Gradistea

Rezultate, faza locală, la Concursul ” Vâlcea – colt de rai” – Grădiștea 2015

În acest an au participat un numar de 32 elevi, la următoarele categorii: desen – 21 elevi, icoane – 1 elev, proză – 4 elevi și poezie – 6 elevi.

Au fost acordate 13 premii în cărți și câte o ciocolată.

S-au înmânat diplome la toti participantii.

Pentru faza județeană propun următoarele lucrări:

I.                    Categoria desen: Premiul I :

-          P.D.G. , clasa a II-a, Liceul Grădiștea, cu lucrarea “ Spre casa bunicii”;

-          P.M.I., clasa a VIII –a, Liceul Grădiștea, cu lucrarea “ PEISAJ”.

II.                  Categoria icoană: Premiul I

-          P.C.A., clasa a VI –a, Liceul Gradistea, cu lucrarea “ Fecioara cu Pruncul”.

III.                Categoria proză: Premiul I

-          M.N.I., clasa a VI-a, Liceul Gradistea, cu lucrarea „ Pădurea, prietena mea”;

-          P.D.G. , clasa a II-a, Liceul Grădiștea, cu lucrarea „Vara”.

 Mai jos lucrarile premiate:

Vara

     Este începutul lunii iulie,soarele arde pământul cu razele lui de foc.

     Vântul mai adie din când în când, iar păsărelele nu mai ciripesc. Niciun norișor jucăuș nu se mai vede pe seninul cer, iar căldura te topește ușor precum s-ar topi o înghețată. Ziua este mai lungă decât noaptea,iar acest lucru bucură sufletul copiilor. Ei au mai mult timp de joacă.

     Jocuri peste jocuri, tumbe peste tumbe și trăsnăi peste trăsnăi. Asta înțeleg copiii că este menirea verii. Pentru a putea rezista mingii de foc imense,am plecat spre râul Olteţ împreună cu prietenele, prietenii mei şi fratele meu,Bogdan, care ne-a dus cu maşina. În câteva minute am ajuns acolo. Pot să vă spun că numai văzusem până atunci Olteţul.

     Râul Olteţ străbate comuna mea, Grădiştea de la nord la sud. Am găsit un loc de plajă în nisipul auriu şi nespus de cald, încât ne-a făcut să sărim în apa caldă ca a duşului. Bălăceala a început. Glasurile noastre se întreceau cu trilurile păsărelelor care se aflau in sălcile pletoase de pe malurile Olteţului. Odată cu noi se jucau şi peştişorii aurii.

     Ne-am zis, că într-o zi vom reveni să pescuim aceşti peştişori minunaţi.

     Ce zi plăcută de vară!

 

                                                      
Pădurea,prietena mea   

        

            Mireasma primăverii trezeşte în mine curiozitatea pentru tot ce e nou și mirific.

         Soarele, florile, gâzele și păsărelele ne chemă la joacă. Împreună cu prietenele mele Laura, Cami și Ioana, am plecat la pădurea de la marginea satului. Toată natura întinerise. Iarba era proaspătă, florile așternuseră un covor multicolor pe pajiște, iar fluturii și albinele zburau vesele. Păsărelele gureșe se luaseră la întrecere cu noi. Pe pajiște erau și Bogdan, Andrei, Dan și Doru.

                  Băieții au încins un joc de fotbal, iar noi,  fetele, am cules floricele și am făcut coronițe. La un moment dat am intrat în joc alături de băieți. Pădurea răsuna de veselia noastră.

                  Soarele strălucea cu putere. Când am obosit ne-am așezat pe iarba fragedă să ne odihnim. Razele calde ale soarelui ne zâmbeau. Ciripitul dulce al păsărelelor se îngâna cu vocile noastre. Mirosul suav al floricelelor ne umplea sufletul de liniște și de pace.

           Niciun colţ din natură nu este mai curat şi mai plin de linişte decât pădurea înverzită. Ea este prietena mea, pe care o port în suflet şi la care revin ori de câte ori mi-e dor de ceva scump.

          Îmi place să mă pierd pe potecile încurcate sau prin umbroasele hrube de verdeaţă, să ascult mândrele păsărele care cântă şi se bucură de viaţă.

         Aerul  curat al pădurii mă face să mă simt ca-n rai. În luminișuri se află poienițe cu floricele sălbatice, unde dorm iepurașii sau se joacă vulpile și alte lighioane.

         Pădurea este casa animalelor mari, a păsărilor mici și a gâzelor minuscule. Aici este pace și dragoste. Drumeții sunt întâmpinați cu cântece voioase și primesc în dar fragi roșii sau mure negre.Se odihnesc pe covorul verde și ascultă șoaptele vântului sau susurul izvorului.

         Încet-încet soarele se pregătea de culcare. Am plecat ușor spre casă, luând cu noi în suflet frumusețea acelei zile de primăvară gingașă.

           Și, dacă ea, pădurea, este așa bună și darnică cu noi oamenii, eu o numesc ‘’Pădurea, prietena mea’’.

“ PEISAJ”.

“ Spre casa bunicii”;

“ Fecioara cu Pruncul”.

SERBARE DE SFARSIT DE AN SCOLAR--SCOALA GIMNAZIALA BABENI- OLTETU

Astazi,19.06..2015,a avut loc serbarea de sfarsit de an scolar a elevilor scolii gimnaziale Babeni-Oltetu,la caminul cultural si biblioteca publica din comuna Diculesti.Elevii au sustinut diverse programe artistice,care au constat in:scenete cantece,dansuri si poezii,la final avand premierea celor mai buni. Bibliotecar  Daniela Badica

Dragasani: Cercetasii in sedinta de analiza privind "Cupa izvoarelor"

  Cercetasii din Centrul Local "Tudor Vladimirescu" Dragasani s-au intalnit azi, 22 iunie 2015, la Biblioteca Municipala Dragasani pentru a face repetitii pentru diversele ateliere la care vor participa in cadrul editiei din acest an a ''Cupei izvoarelor".

   Centrul de Cercetaşi Vâlcea, coordonat de Nicolae Almaşi organizează a XVIII-a ediţie a Campului Naţional “Cupa izvoarelor”, în perioada 25-28 iunie 2015 în oraşul Brezoi.

La ”Cupa izvoarelor” din acest an vor participa temerari, exploratori şi seniori în patrule de 4-8 cercetaşi, însoţite de cel puţin un lider adult cu vârsta de peste 21 de ani.

Timp de patru zile se va desfăşura un program destul de dens, din care nu vor lipsi hike-urile în munţii Lotrului, acţiunile sociale, activităţi în camp, ateliere de istoria cercetasiei, supravieţuire, acordarea primului ajutor in accidentele ce se pot produce în munţi, prevenirea accidentelor casnice, origami şi colaje, împletituri, dezbateri, democraţie – drepturi şi libertăţi, limbajul mimico-gestual, supravieţuire, educaţie civică, fotografie şi film, jurnalism, tiroliană, tir, heraldică şi intervenţia pentru prevenirea pierderilor umane şi materiale în cazul unor dezastre naturale. Un loc important îl vor avea în programul reuniunii activităţile de cunoaştere a legendelor Văii Lotrului şi a istoriei acestor locuri. În curând se vor împlini 100 de ani de la crâncenele lupte din toamna anului 1916 duse de români (unii chiar în Regimentul 2 Infanterie Vâlcea) cu unităţile germane din Corpul Alpin Bavarez chiar aici în munţii Lotrului şi pe Valea Oltului.

   Le uram succes!

Bibliotecar,

Cristina Prunel-Barbulescu

CONCURSUL "VALCEA- COLT DE RAI"

Concursul Valcea Colt de rai - etapa locala - Ocnele Mari

Sectiunea Proza:

Premiul I - Porumbita

Premiul II - Laleaua

https://drive.google.com/open?id=0B7AfQ5UugjOmflpWNXpXYXNPbW1iZHdMcmVLczBXNVpHLXVIZWZPQzNUb0JGTXpXcWZodUE&authuser=0

DANICEI - FINALISTII CONCURSULUI "VALCEA- COLT DE RAI"

Vineri, 19.06.2015, odata cu festivitatea de incheiere a anului scolar, au fost premiate urmatoarele lucrar, in cadrul concursului "Valcea colt de rai", etapa locala, 2015:

 Sectiunea PROZA:

      PREMIUL I: 

                                                     O poveste încâlcită                                   

A fost odată ca niciodată o casă ţărănească în apropierea unui izvor, aflat aproape de sat. În ea locuia fata babei, tot urâtă, dar mai harnică şi plină de amintirea fiarelor ce o mâncaseră, însă  fata moşului găsise o poţiune pentru a le readuce la viaţă, căci inima sa îi era mare.

Într-o zi, la uşa fetei apăru o capră bătrână ce îi încredinţă un ieduţ mic şi singur. Trebuia să aibă grijă de acesta şase luni, iar dacă ieduţul era sănătos când se întorcea, îi dădea o vrajă a frumuseţii. Fata oftă şi spuse:

-Pentru frumuseţe fac orice.

După ce ieduţul adormi, când aceasta se pregătea de somnul de frumuseţe, puiul începu să plângă iar şi iar, până când se făcu dimineaţă, reuşind să o supere pe fată. Acesta avea 4 anişori, deci şi energia şi imaginaţia maximă. Se juca de ziua până seara, dar într-o zi mâncarea se termină, aşa că merseră împreună în sat pentru a lua de-ale gurii. Banii se împuţinau, aşa că fata babei trebuia să muncească.

În timp ce zilele treceau, Clara, căci acesta era numele ei, se făcea din ce în ce mai frumoasă şi bună la suflet. Se juca alături de ieduţ, dar şi îndeplinea rolul unei gospodine iscusite.

Într-o zi ieduţul le zări pe cele trei nurori ce îşi construiau case din cărămizi. Acesta le întrebă:

- Ce faceţi aici? Toate trei casele din cărămidă? Cred că sunteţi unice!

- Vine lupul şi ne mănâncă, tu nu îl cunoşti… Ne sperie! strigară cele trei în cor.

- Nu, eu sunt curajos şi îl voi înfrunta!

- Nu te lăsăm singur, venim şi noi.

Cei patru prieteni porniră spre ascunzătoarea lupului. Când, deodată, se întâlniră cu fiul său ce înfulecă o fată şi fugi. După aceea veni mama-lup care mâncă şi ea încă una, iar când se întâlniră cu lupul cel rău, nora cea mică, fiind cea mai deşteaptă, împreună cu ieduţul îl învinseră şi scăpară. Fata moşului veni cu copilaşii ei să se joace cu puiul de capră şi aflară cele întâmplate.  Tare se mai întristară de ceea ce păţiseră cele două nurori! Dar erau uimite de curajul ieduţului.

Într-o altă zi, ieduţul se rătăci prin pădure şi se întâlni cu un urs imens cu blana maronie ca scoarţa copacilor şi cu ochii ca două scântei îndurerate. Acesta era înţeleptul pădurii, ce în tinereţe fusese păcălit de o fiinţă crudă şi vicleană şi dusese lupte cumplite cu animale rele, dar descoperise învăţături prin păţaniile din viaţa sa.

Ieduţul îşi recăpătă curajul povestind basme şi buclucuri pe care le auzise, dar le şi încercase pe pielea sa. Ursul povesti şi el, punând accentul pe păcăleala vulpii viclene, care se pare că îl afectase cel mai mult. Cineva chiar scrisese şi o carte despre această întâmplare, povestind despre umilinţa pe care i-o produsese, iar acum toţi îi ştiau furia ce îi cuprindea sufletul ca o pasăre fără glas ce se zbate să scape din cuşcă.

În altă zi se întâlni cu vulpea cea şireată, care, la fel ca ursul, povesti aceeaşi poveste, dar puţin schimbată, că nici nu îţi dădeai seama cine spune adevărul şi cine nu. După două zile lungi se gândi să aibă încredere în urs, căci el era înţelept, iar vulpile sunt de fel viclene.

Avusese cele mai frumoase două luni, iar iedul se gândea la cât de trist va fi momentul despărţirii, aşa că se duse în sat să îi cumpere un buchet de flori persoanei pe care o iubea aşa de mult şi care îl îngrijise în acest timp.

Iată că veni şi capra bătrână pentru a-şi lua ieduţul… Aceasta îl găsi mai năzdrăvan, dar foarte educat. Acesta dori să rămână alături de cea care îi fusese mamă pe parcursul celor şase luni, iar în acel moment fata babei înţelese ce este iubirea adevărată.

Şi, ca-n orice poveste, un fecior de împărat îşi făcu apariţia la casa acestora. Nunta a durat aşa de mult, că poate chiar şi azi se mai petrec, dacă nu cumva vor fi îmbătrânit. Şi am încălecat pe-o căpşună şi v-am spus o mare minciună.

M.E.D. - vi

PREMIUL AL II-LEA:

Prin lumea poveştilor

        Stau la fereastră, iar luna răsare împrăștiind pulbere argintie. Pătrunde în odaia mea pe care o luminează, iar pleoapele străvezii încearcă să-mi aducă somnul. Imediat văd că o zână din povești cu straie de aur coboară pe pământ și, la rugămintea mea, cu bagheta ei magică mă duce în lumea fantasticului, a poveștilor.

        Un mic colț de rai mi se arăta în fața ochilor. Era lumea din vis... lumea la care am visat totdeauna. Eram încântată și plăcut surprinsă. Preafrumoasa zână îmi ghicise gândurile și mă dusese exact acolo unde voiam să ajung. Dar, totuși, nu cunoșteam pe nimeni.

         La scurt timp, zâna m-a lămurit unde eram: în lumea basmelor. Lumea din vis. În timp ce mergeam pe aleile împodobite cu flori cu potirul rubiniu și albăstriu, ce să vezi? Ne-am întâlnit cu Cenușăreasa. M-am speriat foarte tare, dar era lumea din vis. Fața sa feciorelnică m-a impresionat. Era altfel în realitate. Întotdeauna mi-a plăcut literatura franceză și în această lume am avut ocazia să-l întâlnesc pe Cocoșatul de la Notre-Dames, dar lumea poveștilor a avut mereu ceva mult mai misterios, ceva magic, fascinant, mult mai atrăgător.

         Drumul nostru pe aleile frumos împodobite, s-a oprit în fața unui castel impunător, care trona toată grădina personajelor de poveste. Am pășit în castel și, la o primă privire, m-am speriat. Statuile m-au înfricoșat. Speram ca restul castelului să nu fie la fel. Zâna m-a condus către sala tronului. Ajungând acolo, m-am înclinat, așa cum văzusem în filme că fac domnițele, în fața regelui, care era chiar Peter Pann. Am facut cunoștiință, iar eu eram foarte rușinoasă. Totul arăta altfel decât în realitate (am vizitat și eu niște castele de la noi din țară) și era greu să-mi dau seama dacă obiectele din jurul mei erau materiale sau puteam să pipăi doar aerul, ele fiind un fel de holograme. Nu îndrăzneam să verific. Încăperea era pavoazată cu tablouri frumos pictate, în culori curcubeice. Scaunul regelui vestit era tapițat în aur, cu pietricele prețioase. Toate lucrurile erau prețioase. Înțelegeam asta, pentru că doar eram în lumea prinților și a prințeselor, dar totul era prea mult pentru ființa mea, crescută la bloc, într-un apartament modest. Holul către altă încăpere era foarte lung: parcă am mers o eternitate. În sala de oaspeți m-a întâmpinat nimeni alta decât  Albă-ca-Zăpada. Rochia sa era de un galben strălucitor, cu pietricele firave străvezii. Pe cap purta o coroniță frumos lustruită, din flori de cristal, cele mai frumoase flori ale grădinii palatului. Prințesa m-a poftit înăuntru, în sala de oaspeți. M-a servit cu o ceașcă de ceai regal după care mi-a istorisit din trecutul castelului. Am aflat că a fost construit demult, demult, atât de demult că negura timpului a șters urmele întemeierii, încât nici bătrânul vrăjitor nu mai știa.        
          După minunatele povești grăite de Albă-ca-Zăpada, am ieșit din castel în splendida grădină. Tot ce-am auzit și ce-am văzut m-a fascinat. Toată istoria castelului și frumusețile sale vor rămâne în mintea mea ca o amintire de neuitat. Aceata este lumea la care visez de câteva luni, ani..., dar știu că nu o voi aparține ei niciodată, pentru că eu sunt o simplă muritoare care poate ajunge doar cu gândul în această lume de basm...

            Am ieșit pe poarta castelului să plec... nu știu nici eu încotro. Mergând așa abătută, m-am întâlnit cu un ostaș rus pe nume Ivan. Tocmai ce se întorcea de la oaste și, văzându-l atât de obosit, am hotărât să-l ajut să se așeze la umbra unui copac. Și, cum s-a așezat lângă copac, gura nu i s-a mai oprit. A început să îmi spună viața sa în multe fraze, fraze mai lungi sau mai scurte, mai simple sau mai întortocheate, ce mai, amintiri din copilărie... Dar, ce mai copilărie!... memorii dureroase, dar și unele mai vesele. Câte mi-au auzit urechile... vrute și nevrute... Și,, pe când îmi povestea el d-ale lui, din depărtare se aud niște zgomote. Încetișor ne-am ridicat de la umbra copacului și ne-am îndreptat în direcția de unde veneau sunetele.

Un moșneag se apropia și ne spuse că vindea șapte fluiere de aur, fermecate. Le vindea pentru că nu avea niciun ban. Era sărac și jerpelit de vreme. Bun la suflet cum era, Ivan a hotărât să-i cumpere două: unul pentru el și unul pentru mine. După ce pactul a fost încheiat, moșul i-a spus ostașului că îi va îndeplini trei dorințe fluierul. Doar trebuie să sufle în el și dorința-i gata. Auzind acestea ostașul îl crezu pe moșneag și plecarăm mai departe.

             Pe când mergeam pe câmpiile de smarald ale unui sat, am hotorât să fiu eu prima care cere o dorință. Imediat ce am suflat în el s-a spart în mici bucățele de aur. Văzând ce se petrecuse, Ivan încercă și el și cum își puse dorința care era să-și primească turbinca înapoi, cu draci cu tot în ea, căci numai ei erau de vină pentru războaiele din lume. Fluierul însă, nu făcea nimic. În secunda următoare, ostașul s-a enervat foarte tare și a aruncat cu fluierul încât s-a spart și acesta în bucățele la fel de mici ca celelalte. Dar, înăuntru era un răvaș pe care scria: Ai fost păcălit!

            Ivan s-a enervat foarte tare și se înroșise la față ca focul iar, după două secunde... a dispărut, a dispărut complet. Nu-mi venea să cred. Parcă mai auzisem eu undeva de Ivan ăsta, dar nu-mi aminteam. Și nici nu-mi puteam explica faptul că îl întâlnisem la poarta unui palat în care domnea liniștea și nimeni nu știa nimic de niciun război.

          La un moment dat, am auzit un sunet. Ca o alarmă. Era ceasul deșteptător. M-am trezit încetișor și m-am uitat la ceas, după ce îl oprisem. Era ora 10 fix. M-am speriat foarte tare, pentru că întârziasem la sceneta de la teatru cu prinți și prințese. Aveam rolul rincipal și cum puteam întârzia?

              Câteva secunde am cugetat la visul pe care l-am avut și mi-am dat seama că îmi făcusem deja rolul din scenetă în lumea din vis. Păcat că și acolo îmi mai rămăsese atâta luciditate încât să știu că eu sunt altfel decât personajele întâlnite. Dar tot nu-mi explicam ce căuta Ivan acolo...

   M.N. - v

PREMIUL AL III-LEA:

                                                Cuvinte magice

Motto: Cu gândul hai-hui

         Este o zi frumoasă de primavera. Împreună cu cei mai buni prieteni, creionul şi foaia, mă refugiez în fundul livezii lângă mărul cel bătrân, sursa inspiraţiei mele. Tot gândindu-mă la o idee pentru următoarea mea operă, zăresc nişte creaturi micuţe şi ciudate, neîntâlnite până acum. Fascinată, dar şi curioasă, încep a urmări misterioasele creaturi. Obosite de atâta mers, acestea  se opresc sub un copac. Profitând de un moment de neatenţie, mă apropii de micile făpturi pentru a afla ce sunt de fapt şi le întreb:

            - Cine sunteţi voi?

            - Noi suntem două din cele trei cuvinte, protectoarele Templului Literaturii. Eu mă numesc FANTEZIE, iar ea este AVENTURĂ. Dar tu cum te numeşti fetiţo?

            - Eu sunt Cosmin, dar cel de-al treilea cuvânt unde este? Şi ce este acest Templu al Literaturii?

            - Acum mult timp, un scriitor a conceput o carte magică. Fără să-şi dea seama,  din paginile cărţii s-a deschis un portal şi din el au ieşit realii, personajele negative ale cărţii, care au hotărât să distrugă lumea noastră. Pentru a-i opri pe aceștia, scriitorul ne-a creat pe noi. Noi am reuşit să închidem portalul deschis între paginile cărţii şi am ascuns cartea în Templul Literaturii, aflat la ruinele de la Machu Picchu în Peru, America de Sud.

            - În timp ce am încercat să oprim invazia realilor, zice Aventură completând povestea lui Fantezie, sora noastră, EMOŢIE, a fost răpită de aceşti soldaţi și dusă departe.

            - Bine, dar ce căutaţi aici? întreb eu nedumerită.

            - Am venit să-ţi cerem ajutorul. Trebuie să ne ajuţi s-o găsim pe Emoție. Singura cale de a învinge realii rămaşi este ca protectorii să fie din nou împreună. Puterea noastră adunată, a celor trei protectori, Fantezie, Aventură și Emoție, poate reînvia magia cărţii din paginile căreia să aducem la viaţă Frunzmanii, apărătorii Templului Literaturii.

            - Dar, ce sunt Frunzmanii?

            - Frunzmanii sunt fiinţe albe, plate, create din frunze, care sunt singurii ce pot învinge soldaţii malefici.

            - După cunoştinţele voastre, unde o ţin captivă pe Emoție?

            - Din ceea ce am aflat, Emoție se află în ascunzătoarea lor din Obiectivitatea, o lume searbădă, fără pic de culoare, fără sensibilitate. Cosmin, ne vei ajuta în lupta pentru recuperarea Emoției?

            - Da, vă voi ajuta, dar cum vom ajunge și cu ce vom călători?

            - Cu balonul nostru cu aer cald.

            - Atunci, să pornim!

            Împreună cu Fantezie şi Aventură am pornit spre Obiectivitatea. Aventură alegea drumul și Fantezie găsea imediat soluții când întâmpinam câte un obstacol. Așa am trecut cu bine de vârfurile ascuțite ale munților Săgeată ce străjuiau la Poarta Universului Artistic. În peștera întunecată ce lega toate tărâmurile posibile, ne-am deghizat în vagabonzi și imediat ne-au deschis realii poarta, dar tot ne-au supus Testului Adevărului. Teama pusese stăpânire pe mine, pentru că am fost învățată să nu mint, dar Fantezie m-a încurajat spunându-mi că nu vom minți, ci vom îmbrăca doar adevărul în haine frumoase.

Realii ne-au spus că a doua zi în zori vom da prima probă. Aceasta implica realizarea unui labirint care să se înscrie în toate coordonatele și datele precise precizate într-un document oficial. Fantezie aproape că nu se putea abține să nu intervină cu niște idei originale. Labirintul era prea anost, nu oferea nicio satisfacție. În trei zile am reușit. Când am pus ultima cărămidă a zidului am observat că am ajuns în fața unei clădiri a cărei ușă era ferecată o  încuietoare cu cifru. Pentru că am reușit să ducem la îndeplinire proba și am căpătat încrederea realilor, aceștia ne-au dat în sarcină păzirea ușii în spatele căreia ne-au mărturisit că o țin prizonieră pe dușmanca lor de moarte, Emoție, din pricina căreia, cosiderau ei, se produseseră în trecut diverse accidente.

Dimineaţa, în zori, am mers la turnul nordic pentru a o păzi pe Emoție. Profitând de pauza de masă dată soldaţilor care se aflau acum la tot pasul în labirintul construit de noi, ne furişăm în turn, o luăm pe Emoție şi plecăm imediat din Obiectivitatea. Știind foarte bine drumul prin labirint, am reușit să fugim foarte repede, însă curând am simțit că suntem urmăriți de soldații reali. Fantezie a construit imediat un balon invizibil și am reușit să ne înălțăm și să zburăm spre Tărâmul Literaturii. Aventură ne-a reamintit că trebuie să ajungem la Pădurea Sacră pentru a-i reînvia pe frunzmani şi a dezvolta lumea literaturii.

            Frunzmanii ne-au spus că cel mai bine pentru toată lumea ar fi să facem pace între cele două tabere. Nu face bine nimănui să ne aflăm în permanent în război. Dar pentru asta trebuia să apelăm la domnul Echilibru, cel care locuia pe Tărâmul Neutru, aflat pe granița dintre Litaratură și Realitate.

            Negociator bun, domnul Echilibru a instaurat pacea și toată lumea a plecat mulțumită, iar eu m-am trezit gâdilată pe nas de o frunzuliță a mărului sub care îmi căutasem inspirația.

            Clar, experiența prin care trecusem merita din plin să fie cunoscută de toți iubitorii Tărâmului Literaturii, la poarta căruia îi primesc foarte ospitalieri Fantezie, Aventură și Emoție.

        

T.C. - VIII

 Sectiunea POEZIE:

PREMIUL I

De Paști

Când a murit Iisus pe cruce,

Întreaga omenire a salvat

De păcatul care veșnic

Ne ținea legați.

Sulița ce-a fost înfiptă

Pe cruce în fiul plăpând,

Și azi mai este amintită

În Cartea Sfântă din trecut.

Sângele ce-a curs cu-amar

Pentru păcatul nost’ murdar

A înnoit și-a curățat

Pământu-acesta vinovat.

După ce-a fost îngropat

A treia zi a înviat.

Pacea a venit în lume

Și mântuirea prin al său nume.

Toți creștinii laolaltă

Vin a mulțumi îndată

Pentru harul cel de sus

Trimis de domnul Iisus.

V.Ş.D. – v

Sectiunea  DESEN:

          PREMIUL I :

PREMIUL AL II-LEA :

PREMIUL AL III-LEA:

 

Bibliotecar,
IOANA STOICA