vineri, 8 septembrie 2017

Pietrari: „Vrem cărţile tale! Lasă cărţile din biblioteca ta să-şi continue povestea în Bibliotecile Publice România"

Campania „Vrem cărţile tale! Lasă cărţile din biblioteca ta să-şi continue povestea în Bibliotecile Publice România", o campanie marca EduCaB este relansată la nivel local cu accent şi mai mare pe ideea ca fiecare dintre utilizatorii serviciilor noastre şi orice membru al comunităţii, în general, să aducă la Biblioteca Publică o carte nouă sau aproape nouă. Prin aceasta, ne dorim să creştem puţin câte puţin, cu ajutorul oamenilor pentru care lucrăm, colecţiile de cărţi care devin tot mai vechi, tot mai perimate fizic şi moral, şi care – din motive independente de voinţa noastră – nu sunt înnoite prin alocaţii bugetare, aşa cum prevede Legea bibliotecilor.
Astazi am avut parte de o mare bucurie, un prim pas in aceasta campanie: o tranşă consistentă de cărţi şi publicaţii de colorat, mai exact 75 de volume frumos ilustrate, însoţite de seturi de carioci si stickere, care vor bucura copilăria micuţilor nostri, chiar acum la inceput de an scolar. „Furnizor” a fost domnul Sorin Dinculescu, actor la Teatrul Masca din Bucuresti, caruia ii multumim din suflet pentru frumosul sau gest!




miercuri, 6 septembrie 2017

„Investiţii în bibliotecile vâlcene”, făcute de voluntari şi societatea civilă


Graţie lui Mihai Lupu, Roxanei Nicolaescu şi colegilor lor de la Ipsos România - care susţin Campania România EduCab – dedicată bibliotecilor publice din ţară* - ieri am avut parte de încă o «investiţie în bibliotecile vâlcene»: o tranşă consistentă de cărţi, reviste şi publicaţii de colorat, puzzler-uri si dvd-uri cu filme, teatru şi desene animate, multe însoţite de jucării promoţionale care bucură copilăria micuţilor vâlceni. „Furnizorii” sunt Editurile Nemira şi Cărtureşti, colecţia particulară Simona Kessler şi muulte alte persoane private.

Începând cu 2015, în Vâlcea au ajuns, în mod similar, 5-6 transporturi de acest fel (Dacia Logan 7 locuri încărcată la capacitate), plus cărţile aduse şi distribuite personal de către Roxana Nicolaescu, cu o maşină particulară, în 20 de biblioteci vâlcene.

Trei echipamente multifunctionale Xerox obţinute de EduCab tot sub formă de „investiţie în biblioteci” (de la UniCredit) au fost transportate în luna mai a.c. la Bibliotecile Publice Tomşani, Vlădeşti şi Cernişoara, pe spezele adminitraţiilor locale. Un computer solicitat de către Biblioteca Publică Băbeni urmează să ajungă la destinatar şi, de asemenea, în bibliotecile vâlcene care mi-au completat formularul online** de necesităţi de mobilier va ajunge şi acest mobiler.

Cele de mai sus completează fericit programele de educaţie cinematografică (CinEd), de educaţie parentală („Părinţi reali pentru copii digitali”), Speakers' Arena (cluburi de vorbire în public), precum şi campania „Vrem cărţile tale! Lasă cărţile din biblioteca ta să-şi continue povestea în Bibliotecile Publice” despre care am postat recent - http://bibliotecivalcene.blogspot.ro/…/vrem-cartile-tale-la…

După înregistrarea şi clasificarea „investiţiei în biblioteci” de ieri, unităţile de bibliotecă vor fi disponibile în colecţiile Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea***, precum şi în bibliotecile publice din judeţ care au mai rămas funcţionale****.
Citându-i pe Mihai, Roxana şi colegii lor - „E bine!” 
Pun şi eu de la mine: deci, se poate, voluntarii şi societatea civilă completează/suplinesc/ ...contribuie la dezvoltarea şi modernizarea bibliotecilor.
Mulţumim frumos, felicitări!

____________________________
*amănunte la https://bibliotecivalcene.blogspot.ro/…/conferinta-de-presa… si la https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/photos/a.1257942210889409.1073741828.1129989227018042/1889893237694300/?type=3&theater
** http://bibliotecivalcene.blogspot.ro/…/actualizare-nevoi-al…
*** mai ales cărţile în limbile engleză şi franceză, care vor îmbogăţi/primeni fondul Secţiei de carte în limbi străine, dar şi beletristică, literatură şcolară, creaţii SF
**** unde există – din partea bibliotecarului şi a administraţiei locale – preocupare consecventă pentru funcţionarea normală bibliotecii, ca instituţie fundamentală în comunitate


Horezu, Istorie si Adevar


 
 
  
             In data de 5 septembrie 2017, in sala de conferinte  a Centrului National de Promovare si Informare Turistica Horezu a avut loc, cu ocazia sarbatoririi a celor 530 de ani de atestare documentara, simpozionul intitulat “ Horezu, Istorie si Adevar.
Au luat cuvantul:
-          Primarul orasului Horezu:  d-l Nicolae Sardarescu;
-          Florin Epure: Vlad IV Calugarul si documentul primei atestari a Horezului  si a Ramestilor;
-          Laurentiu Szemkovics: Sigilii ale domnitorului C-tin Brancoveanu;
-          Dragos Teodorescu; Biblioteca lui C-tin Brancoveanu de la Manastirea Hurezi;
-          D-tru Garoafa: Nesfarsitul litigiilor al mosnenilor din Ramesti si Romani pentru stapanirea muntilor (1724-1786);
-          Ionela Nitu: Horezenii si Razboiul de Independenta;
-          Doina Glavan: Documente de arhiva privind administratia orasului Horezu;
-          Catalin Siiulescu: Regina Maria si Horezu;
-          Preot C-tin Manescu: Ursanii si I. GH. Duca.
Lansare de carte: Tiparul bisericesc la romani, de Arhim. Veniamin Micle si Petre Cichirdan, editura Praxis Rm Valcea.
La acest eveniment Biblioteca Publica "'Ada Orleanu" Horezu a participat cu o expozitie de carte despre localitatea Horezu: istorie, cultura, civilizatie si personalitati locale.
               






                         Bibliotecar, Aniela Badea
 

duminică, 3 septembrie 2017

DANICEI: Biblioteca - o alternativa de petrecere a timpului liber

         Pentru ca e vara, e vacanta; satul intinereste - acum nepotii sunt alaturi de bunici, verisori sau copii (prietenii lor din sat),  dornici sa guste si anul acesta din viata la tara. Se antreneaza in treburi gospodaresti, se întâlnesc in fata portii cu totii si isi reamintesc jocuri sau inventeaza altele noi. In zile de sarbatoare - si nu numai, viziteaza biblioteca; ea reprezinta pentru ei liantul intre scoala si vacanta. Aici rasfoiesc carti, enciclopedii, se amuza cu ghicitori si povesti haioase sau isi culeg informatii pentru realizarea temei de vacanta; cei mai mari isi completeaza informatiile din carti cu cele de pe diverse site-uri, iar cei mici sunt dornici de povesti animate sau jocuri distractive pe calculator.
         La biblioteca vin si adulti / pensionari dornici de lectura sau de nou; aici pot folosi internetul in mai multe scopuri: de la retete de gatit  pana la curiozitati in diverse domenii sau la documentare istorice/stiintifice.











Bibliotecar,
Ioana Stoica


vineri, 1 septembrie 2017

Drăgășani : ”Ziua Limbii Române” în stil cercetășesc

Cercetașii din Centrul local ”Tudor Vladimirescu” Drăgășani, s-au întâlnit la Biblioteca Municipală, ieri, 31 august 2017, la o ședință de lucru având ca scop pregătirea membrilor  pentru participarea la un camp tematic într-o zonă în care pot să-și pună în valoare cunoștințele asimilate la geografie, istorie, abilitățile dobândite la cursurile de Crucea Roșie sau talentul privind arta culinară, înclinații muzicale, de dans,etc. În cadrul acestor campuri se organizează diverse ateliere de lucru, fiecare membru se înscrie acolo unde crede că se descurcă mai bine, se efectuează drumeții de orientare turistică, au loc acțiuni de ecologie. Și pentru că ieri am sărbătorit ”Ziua Limbii Române” au inclus pe ordinea de zi și scurte momente de lectură precum și de punere în evidență a diverselor modalități corecte sau greșite de exprimare, folosindu-se de anumite  cărți de la bibliotecă. Astfel de ședințe de lucru se desfășoară periodic la bibliotecă, atât în timpul vacanțelor cât și în timpul școlii.
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu



joi, 31 august 2017

Galicea- ,, Ziua Limbii Române”



Astăzi 31 august am sărbătorit ,, Ziua Limbii Române” prin participarea unui grup de utilizatori de carte ai bibliotecii. Am citit despre originile limbii române, am recitat poezii patriotice scrise de autori români, am cântat poezia ,, Limba noastră”, versuri de Alexei Mateevici, am citit cugetări despre limba română.
De asemenea am citit despre prințesa Diana, Prințesă de Wales la împlinirea a 20 de ani de la moarte ( 31 august 1997) care a fost prima soție a lui Charles, Prinț de Wales, moștenitorul tronului Regatului Unit. Fiii lor, William, Prinț de Wales și Prințul Henry (Harry), sunt al doilea și al treilea în linia de succesiune la tronul britanic și a celor cincisprezece state supuse Angliei.






„Vrem cărţile tale!” Lasă cărţile din biblioteca ta să-şi continue povestea în Bibliotecile Publice


Dragi colegi bibliotecari publici din Vâlcea,

Campania România EduCaB* este relansată la nivel judeţean/local cu accent şi mai mare pe ideea ca fiecare dintre utilizatorii serviciilor noastre şi orice membru al comunităţii, în general, să aducă la Biblioteca Publică o carte nouă sau aproape nouă. Prin aceasta, ne dorim să creştem puţin câte puţin, cu ajutorul oamenilor pentru care lucrăm, colecţiile de cărţi care devin tot mai vechi, tot mai perimate fizic şi moral, şi care – din motive independente de voinţa noastră – nu sunt înnoite prin alocaţii bugetare, aşa cum prevede Legea bibliotecilor.

Vă rog, prin urmare, pe cei care aveţi posibilitatea, să descărcaţi posterul campaniei (vi-l trimit şi în *pdf pe e-mail - insist să vă verificaţi e-mail-urile), să-l printaţi şi să-l afişaţi la loc vizibil în biblioteca dvs., de preferinţă la intrare. Săptămâna viitoare, oamenii extraordinari de la EduCaB ne vor trimite şi afişe gata printate, pe care le veţi putea ridica de la mine, personal sau prin trimis.
Succes!
V.S.


___________________________________

*prin care am reuşit câteva lucruri frumoase în bibliotecile noastre în ultimii ani – ceea ce s-a promovat pe blog v-a-v de interogaţia „EduCaB” este indexat la https://bibliotecivalcene.blogspot.ro/search?q=Educab&max-results=20&by-date=true

miercuri, 30 august 2017

Zilele comunei Pesceana, sarbatorita de Sfanta Maria - 15 August-2017

    Marti 15 August-2017 a avut loc sub genericul Manifestarii Cultural-Traditional"Targ la Pesceana", s-au sarbatorit 491 de ani de atestare documentara a localitatii. Evenimentul a fost marcat de prezenta unei delegatii din Ukraina, a numeroase personalitati politice si reprezentanti ai administratiei judetene si locale. Cu aceasta ocazie a fost lansata revista nr 3/August,2017 publicatie informativa periodica de educatie, cultura, traditie si credinta









                                                Bibliotecar, Paul Diaconu

Începem Programul de educaţie parentală „Copiii au nevoie de noi şi atunci când nu sunt în pericol”



Dragi colegi bibliotecari publici din judeţul Vâlcea,

Link-ul
vă permite vizualizarea/ descărcarea prezentării cu care începem derularea programului de educaţie parentală „Copiii au nevoie de noi şi atunci când nu sunt în pericol”, înfăptuit în parteneriat cu organizaţiile ActiveWatch şi Salvaţi copiii.

Instrumentul de lucru constituie materializarea informaţiilor acumulate ca urmare a participării subsemnatului şi a nouă dintre dvs. la Conferinţa „Părinţi reali pentru copii digitali”, organizată de ActiveWatch, în 16 iunie 2017, la inițiativa unui consorțiu de organizații din Italia, Marea Britanie și România, sub coordonarea asociației Mira Media (Olanda) și în parteneriat cu Salvați Copiii România și Rețeaua de Biblioteci EduCaB România, pornind de la realitatea că sistemele educaționale formale și informale din România au de înfruntat o problemă dificilă, generată de dezvoltarea accelerată a tehnologiei informației (TI): decalajele de competențe între părinți și copii în navigarea în spațiul virtual. Am scris despre aceasta la http://bibliotecivalcene.blogspot.ro/2017/06/parinti-reali-pentru-copii-digitali.html

Ideile au pornit de la esenţa unui excelent document, mai dezvoltat, realizat de Georgiana Roşculeţ - psihoterapeut și coordonator programe educaționale Salvați Copiii; reiau recomandarea din 3 iulie a.c. privind parcurgerea acestui material aflat la https://oradenet.salvaticopiii.ro/docs/Parenting_in_era_digitala.pdf
Fotografiile cu care am ilustrat slide-urile  sunt selectate de mine din Internet, cu menţionarea sursei.

Scopul pentru care  am realizat această prezentare este de a oferi bibliotecarilor publici din judeţul Vâlcea – precizez, tuturor, nu doar celor cu care am fost la conferinţa de la Bucureşti - un  instrument de început în derularea  şi în bibliotecile noastre a programelor de  educaţie parentală, de care avem atâta nevoie.

Desigur, toţi cei care veţi utiliza prezentarea în sesiuni de informare/ instruire a publicului bibliotecilor dvs. (pe care vi-l selectaţi în funcţie de nevoile acestor oameni) aveţi posibilitatea să folosiţi *ppt-ul aşa cum consideraţi de cuviinţă (adăugând/ omiţând informaţii, dacă este cazul). Recomand insistent lecturarea  şi reţinerea „Introducerii” şi a notelor, pentru înţelegerea cât mai bună a ideilor care trebuie subliniate/dezvoltate la fiecare dintre slide-uri . În nici caz nu este de dorit/acceptat afişarea slide-ului şi apoi afişarea explicaţiilor (a Introducerii şi a Notelor de final) şi nici citirea lor de pe proiecţie: publicul va fi bulversat, va lectura şi va asimila în timpi diferiţi şi …până la urmă, care mai este rostul prezentatorului? J

Succes!

Valentin Smedescu

Vladesti-Programul Banii pe net

  La Biblioteca Vladesti are loc implementarea programului Banii pe Net - http://baniipenet.ro/start/ - prin care inclusiv varstnicii se pot familiariza cu achizitiile si platile online si, in general, cu toate avantajele comertului electronic.
 Banii pe Net este un program online de educaţie şi popularizare a comerţului electronic în rândul tuturor românilor. Fie că vorbim de adulţi, copii sau bătrâni, scopul acestui ghid complet e-commerce este de a face tranzacţiile digitale tot mai cunoscute şi mai de încredere în rândul tuturor.
   În cel mult 20 de minute, fiecare participant la acest training va fi informat şi instruit în legătură cu toate facilităţile pe care le oferă comerţul electronic. Programul, conceput ca o călătorie printr-o lume a banilor pe net oferă şi şansa de a caştiga premii după terminarea lui.
   După crearea unui cont şi rezolvarea unui test pre-training, utilizatorii vor explora toate locurile acestei lumi, urmând ca la sfârşitul călătoriei, aceştia să aibă deja cunoştinţe mai bune despre comerţul electronic.




    Bibliotecara,Ciobotea Elena Maria
PARTENERI

marți, 29 august 2017

Galicea- ,, Micii poeți și prozatori galiceni”



Astăzi 25.08.2017 s-a concretizat în fapt proiectul ,, Micii poeți și prozatori galiceni”.Au avut loc următoarele activități:

1.    Expoziție de carte- Titluri noi la achiziția de carte pentru biblioteca Galicea;
2.    Prezentare referate: Ce este poezia? Ce este proza?, autor  Maria Tițu, bibliotecar;
3.    Micii poeți galiceni( compoziție proprie), s- au remarcat creațiile galicenilor: Stan Ioana Alexia, Ursei Luiza,  Botea Bianca, Comăneci Andrei.
4.    Micii prozatori ( compoziție proprie), s- au remarcat creațiile galicenilor: Petroșel Anda, Stan Ioana Alexia, Bârsoianu Ioana Alisa, Botea Georgiana.
Au participat un număr de  25  tineri, proiectul implementat fiind un real succes, de educație și cultură.
De asemenea am prezentat și trainingurile de educație financiară și e- commerce BaniIQ și Banii pe net- Etapa 2017/ 2018 și cursanții și- au susținut testele finale.
Bibliotecar,
Tițu Maria