miercuri, 18 decembrie 2019

Drăgășani: Repetiții pentru Serbarea de Crăciun

Preșcolarii  Grupei Mijlocii - Prietenii culorilor, de la Grădinița cu Program Prelungit Nr.1, coordonați de doamnele educatoare, Sidonia Istocescu și Roxana Buiculescu, au repetat astăzi la Biblioteca Municipală Drăgășani, cântecele, poeziile, colindele și dansurile pe care le vor prezenta mâine, 19 decembrie 2019, părinților, bunicilor și în special lui Moș Crăciun pe care îl așteaptă cu multă emoție și nerăbdare.
Bibliotecar:
Cristina Prunel-Bărbulescu;
Floarea Barbu;
Alecsandrina Bătae;
Ing. sistem Romeo Istocescu.






















luni, 16 decembrie 2019

Pietrari: Conferința de evaluare a proiectului "Code kids - copiii fac coding în bibliotecile publice"

În perioada 11-13 decembrie 2019, la București, a avut loc conferința de evaluare a celui de-al doilea an al proiectului ,,Code kids - copiii fac coding în bibliotecile publice". La această conferință au participat bibliotecari din bibliotecile publice locale, coordonatori județeni și manageri ai bibliotecilor județene înscrise în proiect, echipa județului nostru fiind formată din: Crina Popescu-bibliotecar Biblioteca Pietrari, Alina Nicola - coordonator județean Vâlcea și Remus Grigorescu - director Biblioteca Județeană Antim Ivireanul. S-au prezentat rezultatele proiectului, am discutat atât despre provocările cât și despre lecțiile învățate pe parcursul anului, am conturat direcțiile de acțiune și am stabilit calendarul de activități pentru anul 2020.





















La finalul conferinței, toți bibliotecarii implicați în proiect au primit un dar special din partea Fundației Progress – volumul al II-lea din Nes(u)pusele. 100 de femei pentru 100 de ani de României modernă, o carte ce conține povești despre eroism, curaj, tenacitate, frumusețe interioară, performanță sau spirit civic. Vă invităm să descoperiți poveștile unor femei de vârste, profesii, educație sau etnii diferite, povești semi-ficționale, completate de scurte biografii, povești create de Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Laura Grunberg, Cristina Andone.


Organizații care implementează proiectul “CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice”: biblioteci publice din 18 județe (Sălaj, Bihor, Timiș, Vâlcea, Gorj, Argeș, Vrancea, Tulcea, Galați, Hunedoara, Caraș-Severin, Harghita, Brașov, Neamț, Iași, Constanța, Bacău, Arad) în parteneriat cu Fundația PROGRESS și Asociația ETIC (Cluj).
Obiectivele generale ale proiectului “CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice” vizează realizarea, pilotarea și sustenabilitatea unui model de intervenție comunitară cu ajutorul bibliotecilor publice, care să le permită copiilor din mediul rural și urban mic să-și crească competențele de programare.
Finanțator: Romanian - American Foundation (RAF),
Donatori privați: Orange România, CEZ Vânzări, Societe Generale EBS, Alpha Bank, Farmaciile Alphega.

Bibliotecar,
Crina Popescu

vineri, 13 decembrie 2019

Drăgășani:Proiectul ”A.C.C.E.S.-Asistență pentru Creșterea Calității vieții și Egalitate de Șanse pentru vârstnici”

Vineri, 13 decembrie 2019, la Biblioteca Municipală Drăgășani, a fost prezentat Proiectul ”A.C.C.E.S.-Asistență pentru Creșterea Calității vieții și Egalitate de Șanse pentru vârstnici”, beneficiar : Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drăgășani. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Obiectivul se referă la creșterea calității vieții persoanelor vârstnice din Drăgășani expuse riscului de excluziune socială, asigurarea egalității de șanse pentru o viață sănătoasă, activă și demnă și reducerea numărului de persoane vârstnice care se află în situații de vulnerabilitate, prin furnizarea de servicii sociale integrate de calitate, adaptate nevoilor specifice.
Bibliotecar:
Cristina Prunel-Bărbulescu;
Floarea Barbu;
Alecsandrina Bătae;
Ing. sistem Romeo Istocescu.





joi, 12 decembrie 2019

Drăgășani: Servicii diverse la Biblioteca Municipală Drăgășani

Zilnic, Biblioteca Municipală Drăgășani este vizitată de persoane din diferite categorii sociale care se bucură de serviciile oferite la această instituție. Este vorba despre elevi care lucrează la proiecte în Power Point sau Word la computere, elevi care repetă scenetele în limba engleză sau vin împreună cu clasa la punctul de  informare ecologică prezentat de voluntarii străini, alte persoane vin să se informeze sau să se relaxeze folosind internetul. Sunt zilnic prezenți voluntarii din Turcia, Gambia, Ucraina, Georgia, Iordania, Tunisia, care lucrează la proiectele ce vizează ecologia și mediul înconjurător, creează materiale specifice, exersează limba română cu cei prezenți la bibliotecă sau interacționează în limba engleză cu elevii și cu alte persoane care cunosc limba engleză. Sunt interesați de cărțile în limba engleză și chiar în română ce prezintă tradițiile de sărbători, pentru a pregăti activități interesante atât în școli și licee cât și la bibliotecă. Un alt segment de populație pe lângă utilizatorii fideli ai bibliotecii o reprezintă și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Sunt organizate permanent întâlniri cu diferiți angajatori și foarte multe persoane au găsit un loc de muncă în țară sau în străinătate. De asemenea în cadrul parteneriatelor educaționale încheiate cu instituțiile de învățământ sau cu diverse asociații sunt organizate foarte multe activități. Asociația Pro Dezvoltare Dacia implementează diferite proiecte pentru tineri finanțate de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+, care oferă foarte multe oportunități tinerilor privind afacerile sau alte domenii de dezvoltare. Se fac schimburi de idei între tineri, mulți tineri de la noi din oraș merg în diferite țări prin intermediul acestor proiecte și de asemenea tineri din alte țări vin la noi în oraș în schimb de experiență și își desfășoară ședințele de lucru și de pregătire tot la bibliotecă.
Bibliotecar:
Cristina Prunel-Bărbulescu;
Floarea Barbu;
Alecsandrina Bătae;
Ing.sistem, Romeo Istocescu