Resursă electronică online: Misterele Râmnicului din noaptea de 23 – 24 august 1944, cele care au schimbat România

Între 1-19 august 1944, Ion Antonescu s-a odihnit la Olănești-Vâlcea. Șederea aceasta îndelungată a fost interpretată de oamenii politici ai vremii ca un fel de… abdicare, căci, în timp ce evenimente foarte importante se petreceau pe front, Antonescu își permitea să fie departe de acestea și de problemele acestuia. Șederea aceasta, de aproape trei săptămâni, a fost întreruptă doar pentru două zile, căci, la 5 august 1944, mareșalul s-a întâlnit pentru ultima oara cu Hitler, la Rastenburg. Dar, în timp ce Ion Antonescu se odihnea în stațiunea vâlceană, din lagărul de la Târgu Jiu evadau Gheorghe Gheorghiu-Dej, împreună cu Ion Vidrașcu, iar din lagărul de la Târgu Cărbunești evadau alte 15 persoane, printre care Gheorghe Apostol și Alexandru Drăghici.

Bodnăraș netezește terenul, eliminându-l pe Foriş

Dej fusese condamnat la 15 ani de închisoare pentru participarea sa la acțiunile de la Grivita din 1933; deși slab pregătit în teoria stalinist-comunistă, era un bun organizator și se bucura de mare autoritate și influență printre comuniștii români. El era, practic, șeful comunistilor români în 1944. Tocmai scăpase de grija anihilării secretarului P.C.R. în functie, Stefan Foris. Acest lucru fusese realizat de Emil Bodnăraș la 4 aprilie 1944, de unul singur, Foris, ca și ajutoarele lui imediate acceptând, ca hipnotizați, mazilirea.

A fost apoi “autonumită” o conducere provizorie, formată din Emil Bodnăraș, Iosif Rangheț și Constantin Pîrvulescu, ultimul fiind formal și secretar general. Evadarea lui Dej, departe de a fi o piesă din angrenajul loviturii de stat la care participau și comuniștii, era mai curând punctul final al luptei dintre “gruparea din închisori” și “gruparea internă, dar rămasă în libertate”, din cadrul Partidului Comunist. Comuniștii din lagărul de la Tîrgu Jiu erau la curent cu evenimentele politice și militare care se petreceau atunci, datorită unui sistem de corespondență cifrată și întâlniri secrete. Sub dușumeaua uneia din camerele lagărului, era ținut un aparat de radio, ale carui piese fusesera introduse în lagar ascunse în bucăți de săpun.

Două persoane au jucat un rol esențial în această acțiune: Mihail Roșianu și Ion Gheorghe Maurer. Mihail Roșianu era secretarul Comitetului regional P.C.R. Oltenia. El a fost și cel care a lansat versiunea oficială a întâmplării, într-un articol din “Scînteia”, în august 1964, la aniversarea a 20 de ani de la eveniment. El susținea că evadarea activului de partid aflat în lagărul de la Tîrgu Jiu devenise o condiție esențiala a desăvârșirii acțiunilor politice, în vederea declanșării loviturii de stat de la 23 august 1944.

O dată ieșiți din lagăre, ei urmau să preia conducerea organizațiilor de partid din principalele centre ale țării și să organizeze grupe de partizani și formațiuni patriotice de luptă. Evident că articolul lui Roșianu avea scop propagandistic, el încercând să întărească astfel opinia după care comuniștii au fost realizatorii actului de la 23 august 1944. Și asta cu atât mai mult cu cât ne aflam în climatul de după “Declarația din aprilie 1964” și eliberarea deținuților politici, dintre care unii cunoscuseră îndeaproape “contribuția” comuniștilor la realizarea loviturii de stat din 23 august 1944.

Maurer – însărcinat să conducă operațiunea evadării

În articol, Rosianu mai sustinea si ideea ca lui i-au încredintat Bodnaras, Ranghet si Pîrvulescu misiunea organizarii evadarii lui Gheorghiu-Dej din lagarul de la Tîrgu Jiu si apoi, pe grupe, a altor tovarasi. De fapt, Rosianu spune un neadevar. Nu el a fost “vioara întîi” în acest plan, ci Ion Gheorghe Maurer.

Citeşte articolul integral

prof. dr. Sorin Oane