vineri, 19 aprilie 2019

Universul nostru



„Suprafaţa Pământului este malul oceanului cosmic. Pe acest mal, am aflat cele mai multe din ceea ce ştim. Recent, am înaintat un pic mai în larg, poate pana la gleznă, şi apa pare primitoare (sa ne invite sa mergem mai departe). O parte din fiinţa noastră ştie că de aici (din Cosmos) am ajuns să fim. Tânjim să revenim (la/în Cosmos), şi putem, deoarece Cosmosul este de asemenea în noi. Suntem făcuţi din praf stelar. Suntem o modalitate a cosmosului de a se cunoaşte pe sine. (Carl Sagan)



Universul nostru (în imagine doar o parte) a fost creat de elevii claselor V - VIII. Ne-au ajutat să începem un alt micuț proiect, un „spațiu verde” al nostru, al tuturor celor ce vin aici la bibliotecă.
Mereu alături de ei, profesorii: Mirabela Prodescu, Marius Ilinca și Bogdan Nicolae Rădescu. 



 Clasa 0 - Poveste cu un iepuraș

 Când trec pragul bibliotecii, copiii aduc cu ei o lume, o lume a lor pe care poate, uneori, noi adulții nu o înțelegem în totalitate. Copiii sunt niște minuni de la care și tu, adult poți învăța. În lumea lor prefăcătoria și minciuna pătrund mai greu dacă mediul în care ei cresc este nealterat. Aduc cu ei lumină, aduc cu ei cântec și bucurie. 
 I-am primit cu drag! Mulți au mai trecut pragul bibliotecii și al muzeului nostru. Am început cu un concurs pe care l-am intitulat noi „Ai carte, ai parte”. Cei mici, împărțiți în echipe, au avut de descoperit cu ajutorul prezentării personajele unei cărți. Și da, au reușit. Au descoperit titlul cărții și autorul și apoi au mers la raft pentru a găsi cartea.

Cartea ascundea alte surprize. Au avut parte de încercări nu tocmai ușoare dar bucuria finală a fost mare. A fost și bucuria doamnelor învățătoare. Roadele muncii dumnealor!

Am pictat pe sticlă, am pictat ouă și ne-am amuzat împreună la prezentarea povestioarei „Prostia omenească”. Cei mici au avut tendința de a mustra serios personajele atât de...neîndemânatice.


Și pentru că sunt partenerii noștri în micile noastre activități, vă spunem că ne-au trecut pragul:

Clasa 0 - învățător Amelia Stănescu
Clasa a III-a - învățător Ana Borăscu
Clasa a IV-a - învățător Maria Borăscu


Prostia omenească - mereu în actualitate


 Clasa 0 - Recunoaște povestea!


 Vizită în Secția de Artă „Gh.D.Anghel”


Câți dintre copiii unei comune pot vizita, la ei „acasă”, un muzeu și încă unul de artă contemporană? Un fiu al satului, Alexandru Bălintescu a lăsat moștenire o colecție impresionantă. Printre lucrări, sculpturile lui Gh.D.Anghel. În programul acestei săptămâni intră ca în fiecare an, activități la Secția de Artă „Gh.D.Anghel” și în biblioteca publică, al cărei fond de carte a fost simțitor mărit datorită unui alt fiu al satului, general de brigadă (r) Nicolae Ciobanu, istoric.

(http://www.curierul.ro/in-cadrul-activitatilor-din-programul-scoala-altfel-copiii-costestiului-au-facut-cunostinta-cu-arta-contemporana-a-lui-gheorghe-anghel/) 


Clasa a III-a  - Pictură pe sticlă


 Reconstruiește textul



Sunetul muzicii






„În lumina soarelui sau în miez de întuneric - fiecare dintre noi este un unicat! Niciodată repetabil!”

(George Şovu în Întâlnire-n oglindă)



Bibliotecar,
Mihaela-Silvia Marinescu
Biblioteca Publică „G-ral Nicolae Ciobanu”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu