luni, 6 mai 2019

Drăgășani: Proiectul Girl Up la Drăgășani

Campania Girl Up a Fundației ONU, s-a lansat în România la 20 iunie 2018. Campania se axează pe egalitatea de gen, egalitate de șanse, pe diversitatea, colaborarea , unitatea și puterea femeilor.
 Diversitatea în 2019 este prezentă în fiecare domeniu de activitate. Apar joburi și oportunități noi, care păreau imposibile până acum. Una dintre problemele cu care se confruntă însă femeile până și în ziua de azi e violența domestică. În România deși este o problemă foarte des întâlnită, nu există suficientă asistență legală pentru victimele abuzurilor.
  Evenimentul de azi a fost organizat de Ioana Pănescu, ambasador, care a prezentat obiectivele organizației, filmulețe din țări în care femeilor nu li se respectă drepturile ce li se cuvin, unde violența domestică este la ordinea zilei. Ioana a pregătit pentru colegii ei și bilețele cu întrebări care au fost incluse sub forma unor jocuri, despre problemele cu care se pot confrunta adolescenții, în prin plan adolescentele.
Bibliotecari:
Cristina Prunel-Bărbulescu,
Floarea Barbu
Alecsandrina Bătae,
inspector de specialitate,
Romeo Istocescu












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu