Secțiunea Proză scurtă/ Eseu:
Sărbătoare în Ţara Loviştei
Când părinţii m-au anunţat că urma să-mi petrec o săptămână din vacanţa de primăvară la bunicii din partea mamei în Ţara Loviştei, vestea nu mi-a picat tocmai bine, însă ceea ce am văzut şi am trăit în acest colţ de rai a depăşit orice aşteptare a mea.
Fiind înainte de Sfintele sărbători de Paşte, m-am umplut de voie bună şi am sperat că timpul va trece repede şi mă voi întoarce cât ai clipi acasă.
Am ajuns la bunici foarte repede, iar soarele de aprilie ce îşi recăpătase forţa îmi lumina sufletul, încălzind totodată pământul reavăn pe care erau presărate albăstrele plăpânde şi păpădii ca nişte bănuţi de aur. În fiecare dimineaţă mergeam în grădina cu pruni şi zarzări ale căror flori albe şi delicate răspândeau o mireasmă ce-mi îmbăta simţurile, acompaniată de zumzetul vesel al albinelor ce culegeau polenul dăruit de fiecare floare. Uneori, mi-era milă să mă aşez în iarbă de teamă să nu strivesc prea multe fire.
În acest peisaj mirific aveam să-mi petrec sărbătoarea Învierii Domnului. În Vinerea Mare, bunica a scos dintr-o ladă veche costume populare cusute cu roşu pe o pânză albă ca neaua. Toţi ne-am îmbrăcat în straie populare pentru a merge la slujba ce se ţinea într-o biserică mică, de lemn, încărcată de istorie. Aici se cununaseră bunicii mei şi tot aici fusese botezată mama mea. Pe drum, am întâlnit săteni în straie vechi de sărbătoare, cu lumânări şi flori în mână. Toţi mergeau smeriţi spre biserica de pe deal, ce ne aştepta primenită de sărbătoare. Glasul clopotului din turla veche mi se părea pentru prima dată atât de solemn şi în acelaşi timp atât de suav. Am asistat emoţionată la slujbă, cântând împreună cu sătenii Prohodul.
Ziua următoare, femei cu copii, tineri şi bătrâni au mers la împărtăşit în aceleaşi costume cusute cu fir roşu, asemenea ouălor din coşurile femeilor. Pe coloana sonoră se puteau distinge notele de soprană ale vrăbiilor şi acustica zumzăitoare a gâzelor de tot felul, ce sărbătoreau împreună cu oamenii.
Am înţeles atunci că doar un arhitect divin putea crea un astfel de loc precum Ţara Loviştei, a cărei frumuseţe îţi umple sufletul de linişte şi de încântare.
yoni01
_________________
Tradiţii în Ţara Loviştei
Tradiţiile păstrate de-a lungul timpului ne leagă de trecut. Oricât de moderni am vrea să fim, nu ne putem rupe de trecut, căci acesta ne-a făcut ceea ce suntem azi.
În toate regiunile ţării s-au transmis din generaţii în generaţii tradiţii ce marchează diferite momente din viaţa omului sau diferite perioade ale anului.
Perioada iernii e încărcată cu evenimente ce sunt marcate prin diverse obiceiuri. Sărbătoarea Crăciunului este prilej de bucurii pentru copii şi adulţi, iar în fiecare zonă a ţării există datini ce anunţă acest moment. Acestea sunt promovate în familie, dar şi la şcoală. Prin intermediul lor, elevii învaţă că această perioadă nu înseamnă doar cadouri.
În Ţara Loviştei, tradiţiile de Crăciun s-au transmis în fiecare familie din tată în fiu, dar un rol important continuă să aibă şi şcoala şi preotul. În luna decembrie şi chiar în noiembrie, se organizează în Racoviţa diverse activităţi al căror rol este de a păstra şi a promova tradiţiile locale şi de a le dezvolta copiilor sentimente precum bunătatea, respectul, demnitatea.
Elevii împreună cu dascălii (învăţători sau diriginţi) organizează ateliere de lucru unde creează obiecte de decor (globuri, steluţe, suporturi pentru lumânări), felicitări, plicuri etc. pe care le vând apoi sătenilor, cunoscuţilor, iar banii obţinuţi îi donează unor familii nevoiaşe sau unor copii bolnavi, învăţând astfel că sărbătoarea Naşterii Domnului înseamnă mai ales bunătate, grija pentru cel de lângă tine.
De asemenea, cu o lună înainte de Crăciun, se organizează şezători unde sunt invitaţi bătrâni din sat care îi învaţă pe copii colinde şi le povestesc obiceiuri locale legate de această sărbătoare. De exemplu, sunt învăţaţi că în dimineaţa de Ajun cei mici trebuie să se strângă în faţa bisericii şi să colinde. Acolo vor fi aşteptaţi de săteni care le vor da colindeţi (covrigi, biscuiţi, fructe). Toate familiile îşi vor trimite un reprezentant să le dea copiilor colindeţi, căci altfel ar fi o mare ruşine. Aici copiii cei mici învaţă pentru prima dată colindul:
„Foaie verde portocală,
Noi suntem copii de şcoală,
Am plecat să colindăm,
Pe la case să strigăm:
Bună dimineaţa la Moş Ajun,
Ne dati ori nu ne dati?
Daţi-ne un covrig, că murim de frig,
Daţi-ne şi ceva mere, să nu sărim peste nuiele!
Bună dimineaţa la Moş Ajun!”
Tot aici sunt învăţaţi când trebuie să colinde fiecare, căci în comuna Racovita sunt mai multe cete de colindători. în ziua Ajunului, colindă copiii cei mici, între trei şi şapte ani, prin vecini. Pe la orele 19 încep cei mari, dar înainte de a pleca în sat, colindătorii se împărtăşesc în jurul amiezii. Ei se opresc la cimitirul satului încercând să păstreze astfel legătura între generaţii, iar pentru tineri şi săteni, acest obicei are o semnificaţie deosebită. Colindele sunt învăţate cu drag de copii cu ajutorul bătrânilor satului care participă cu bucurie la şezătorile organizate pentru cei tineri. Unele bunici participă la aceste şezători şi le învaţă pe fete să tricoteze fulare sau ciorapi de lână pentru a le dărui fraţilor mai mari sau cunoştinţelor să le poarte în noaptea de Crăciun la colindat.
Cu o săptămână înainte de Crăciun, elevii şcolii, fete şi băieţi, se îmbracă în portul popular specific zonei însoţiţi de învăţători sau diriginţi și merg să colinde oamenii bătrâni şi bolnavi din sat, oferindu-le astfel un moment de bucurie.
Totodată, înainte de vacanţa de iarnă, se organizează serbarea de Crăciun, unde elevii, îmbrăcaţi în portul tradiţional specific zonei, prezintă invitaţilor un program artistic prin care transmit urări de bine legate de îndeletniciri străvechi precum păstoritul, semănatul.
Aceste serbări îi fac să intre într-o atmosferă de sărbătoare şi de bucurie, le deschid un orizont al cunoașterii, îi implică afectiv (școala nu vizează doar latura cognitivă) și îi învață să prețuiască valorile strămoşilor.
yoni01
______________________________________
Mirajul iernii în Ţara Loviştei
Poate că niciodată nu voi fi mai fermecată de un loc precum sunt de Ţara Loviştei, unde m-am născut şi am copilărit şi unde niciun anotimp nu-i mai feeric decât cel hibernal.
în fiecare iarnă privesc mută de fascinaţie munţii maiestuoşi ce-mi înconjoară satul,cu paltonul lor alb, strălucitor, cu brazii semeţi ca nişte străjeri ai naturii. Aceşti munţi vechi de milioane de anisunt ca nişte mesageri ai pământului ce-şi înalţă fruntea spre cer, pentru a cere binecuvântarea divină.
Aici, norii capătă forme ciudate şi se rotesc ameţitor, iar farmecul acestor locuri se adânceşte noaptea, când luna ca un ochi tainic luminează drumul spre casă al copiilor ce nu se mai satură să se dea pe derdeluş. Întregul peisaj în Ţara Loviştei emană pace şi bucurie. Dacă asculţi atent, simţi adierea vântului ce-ţi şopteşte să te alături jocului fulgilor de nea. Fiecare fulg îmi pare o lacrimă îngheţată a cerului ce cade peste noi pentru a ne da bineţe.
Pârâul ce-mi trece prin faţa casei se preschimbă într-o oglindă de cristal pe care noi, copiii, o zgâriem visându-ne cei mai talentaţi patinatori, iar copacii acoperiţi cu mantii de argint ne sunt cei mai fideli spectatori ce se înclină în faţa graţiei noastre. Când ne dăm pe gheaţă, avem impresia că plutim şi depăşim graniţele lumii reale, trecând încet-încet spre un tărâm de poveste.
Aici, iarna, aflăm povești spuse de bătrânii satului la şezători. În Ţara Loviştei, bătrânii îşi păstrează tinereţea sufletului, hrănindu-se cu energia acestor locuri, energie pe care o transmit şi generaţiilor tinere, alături de înţelepciunea şi modul lor frumos de a trăi.
Cum să nu iubeşti Ţara Loviştei?
yoni01
____________________
Secțiunea Desen/ Pictură:
Mario02
__________________________________
Alex01
___________________________________
Maria Diaconescu,
bibliotecară Biblioteca Publică Racovița
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu