luni, 29 martie 2021

Ora de lectura la Biblioteca Amărăști

            

          În urma parteneriatului educațional cu Școala Gimnazială Amărăști “ Să citim pentru noi elevii clasei I și a II-a, însoțiți de doamna învățător Doina Tudosie, au venit în vizită la bibliotecă. 

          Am discutat împreună despre importanța lecturii în viața noastră de zi cu zi, despre modul în care cărțile sunt așezate în rafturile din bibliotecă, cum se pot împrumuta acestea, și, de asemenea, despre cum pot întreține cărțile, astfel încât ele să nu se deterioreze și să ajungă în mâinile tuturor care doresc să le citească. Așadar, prin subiectele abordate, în mod succint, am reușit să le insuflăm celor mici dorința de a citi cât mai mult pentru a călători în lumea jocului, alături de personaje precum Vrăjitorul din Oz, Vulpoiul și Găina, Pinocchio, spiritul ludic având un rol deosebit nu doar în educarea și dezvoltarea acestora, cât și în captarea atenției lor. 

        La finalul activității elevii au împrumutat cărți și au pus întrebări, dornici să mai vină la bibliotecă pentru a învăța lucruri noi.

”Lucrul cu cartea este de neînlocuit pe parcursul școlarizării. Este necesar să – l apropiem pe copil, în mod conștient de universul cărții. El trebuie să simtă bucuria lecturii, fiecare carte fiind ” o călătorie prin suflete, gânduri și frumuseți” 

(Mihail Sadoveanu)







Bibliotecar: Alexandra-Elena Bercea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu