Concentrarea
resurselor electronice pe care le constituim de 10 ani aproape exclusiv pe informații
privind memoria și cunoașterea locală vâlceană a fost (conștientizăm) vizibil în
detrimentul valorilor cunoașterii universale pe care orice bibliotecă de profil
enciclopedic le pune la dispoziția publicului său...
Recuperăm
(o picătură) astăzi, oferindu-vă – la Secțiunea „Recomandările bibliotecarului”
- un tezaur de cunoaștere pe teme cu siguranță de mare interes 😊 în societatea noastră „modernă”.
Autoarea extraordinarei incursiuni în fascinanta
civilizație greacă a sec. V î.Hr.,
pe care v-o recomandăm,
este regretata doamnă Zoe Petre, profesor emerit, specialist în Istoria antică și
fost consilier prezidenţial.
Mai tinerilor noștri cititori/ abonați ai resurselor noastre mai trebuie să le
spunem că pentru strălucirea intelectuală pe care „un
strateg” (comandant militar și magistrat în orașele-stat/ cetățile Greciei
antice, ales pe o durată de un an) a dat-o civilizației elene, un întreg veac
(secolul V î.Hr.) a fost supranumit «Secolul lui Pericle». Pericle a fost ales
strateg - de către atenieni - de 15 ori consecutiv, între
446 și 430, ceea ce nu s-a mai întâmplat cu niciun conducător...
&&&
Atunci, Socrate*
a observat că Theodote e îmbrăcată de-a dreptul luxos, și că și mama ei, care
îi stă alături, poartă veșminte elegante și bijuterii; de-asemeni, are
servitoare plăcute la vedere și îngrijite, iar casa ei e plină de mobile
elegante. „Spune-mi, Theodote, ai cumva o proprietate rurală?”, „Nu”, a răspuns
ea. „Sau o casă care îți aduce venituri?”, „Nici atât”. „Ceva ateliere,
meșteșugari?”, „Nu, nici unul”. „Atunci de unde le-ai dobândit pe toate?”,
„Trăiesc datorită generozității oricărui prieten pe care îl agăț”. „Asta zic și
eu proprietate, pe cuvânt, Theodote, cu mult mai bună decât mulțimea de oi,
capre sau boi. Dar spune-mi, aștepți ca prietenii să vină la tine ca muștele,
sau ai vreun șiretlic al tău?”, „Ce-aș putea oare să născocesc pentru asta?”,
„Ți-ar fi mult mai lesne decât păianjenului. Acesta, știi bine, vânează și el
ca să trăiască, și știi cum: țese o plasă subțire și se hrănește cu orice se
prinde în ea”. „Și adică mă sfătuiești să țes și eu un soi de capcană?”, „Nici
gând. Nu presupun că vânezi prieteni – cel mai nobil vânat de pe lumea asta –
cu metode atât de rudimentare. Dar nu ai observat că, până și pentru a vâna un
biet iepure, se folosesc tot felul de vicleșuguri?”
Vânat,
vânători, ogari și codoși
Nu voi continua
să citez descrierea pe care Xenofon***, cu mare pricepere, o face celor trei
specii de câini de vânătoare care ar lua urma iepurilor – noaptea, în zori și
în plină zi, ca și a plaselor care să captureze vânatul. Căci acesta e doar un
apolog menit să o învețe pe frumoasa curtezană cum poate folosi un agent care
să ia urma unor bărbați bogați cu ochiul sensibil la frumusețe și să-i mâne în
plasa Theodotei.
„Plasa? Dar ce
plasă am eu?”, întreabă ea. „Una măcar destul de eficace: trupul tău. Și
înăuntrul lui ai și un suflet, care te învață ce privire e mai atrăgătoare, ce
vorbe încântă, și care îți spune că treaba ta este să primești cu drag un
pețitor înfierbântat, dar să-i trântești ușa în nas unuia bleg”.
Socrate
– profesor de erotică
Socrate predă
frumoasei Theodote un adevărat curs de seducţie erotică, pe care îi las
cititorului plăcerea de a-l descoperi singur în textul lui Xenofon. La
sfârşitul acestuia, Theodote este într-atât de cucerită de vorbele lui Socrate,
încât îi propune cu graţie să devină el agentul și mijlocitorul ei pentru a o
ajuta să-şi seducă amanţii. Socrate însă îi răspunde că nu ştie dacă va avea
timp pentru acest suav codoşlâc, fiindcă iubitele lui fecioare care nu-l
părăsesc nici zi, nici noapte, studiază împreună cu el leacuri magice,
pharmaka, şi descântece, epoidai. Adaugă că tocmai faptul că e priceput în asemenea
descântece şi farmece de iubire îi atrage pe Apollodor, Antisthenes, Cebes şi
Simmias în preajma lui.
Eros
și filosofie
Numele
acestor împătimiți de descântecele lui Socrate dovedeşte fără putinţă de
îndoială caracterul metaforic şi jucăuş al întregului episod: e vorba de
filosofi de mare notorietate la sfârşitul secolului al V-lea a.Chr. Antisthenes
este un apropiat al lui Socrate şi fondatorul şcolii cinice, iar Simmias şi
Cebes, principalii interlocutori ai lui Socrate din dialogul platonic Phaidon,
se numără printre cei mai cunoscuţi pitagoreici din cercul teban de apropiaţi
ai lui Philolaos. Iar „fecioarele” care nu-l părăsesc pe Socrate sunt de bună
seamă muzele filosofiei . Tocmai această alunecare, de la hetairă la filosof,
dă sens și culoare întregului pasaj, și ne poate indica foarte sugestiv care
era viziunea unui atenian din epoca clasică asupra frumoaselor curtezane.
Pentru
învățăturile sale, Socrate nu este plătit cu bani peșin, ca un sofist oarecare.
El trăiește, sau măcar are iluzia că trăiește, într-un regim tradițional de
schimb de daruri, la care contribuția lui este aceea de a deschide mintea și
sufletul discipolilor săi, arătându-le calea spre înțelepciune. Asemeni lui, o
hetairă oferă favoruri în schimbul favorurilor primite de la un protector, ceea
ce nu ar avea nici o legătură cu plata în bani pe care o solicită o prostituată
de rând.
Confuzii
peiorative
De bună seamă,
confuzia, și mai ales confuzia deliberată, e oricând posibilă: poeții comici,
în frunte cu Eupolis și Aristofan, îl batjocoreau pe Socrate ca fiind sofist și
pe hetaire ca pornai, prostituate de rând. De altfel, cea mai faimoasă hetairă
din toate timpurile, frumoasa milesiană care va deveni soția lui Pericle, a
fost rând pe rând prototipul curtezanei inteligente și rafinate, simbolul unei
excepționale ascensiuni sociale – câtă vreme Aspasia a izbutit imposibilul,
adică să devină soția legitimă a nobilului urmaș al Buzygilor și al
Alcmeonizilor – dar și modelul perfect al femeii emancipate, lipsite de
prejudecăți și înfruntând fără ezitare tabuurile societății în care
trăia.
Politică
și moravuri
În Comedia
Veche, Aspasia ajunge însă pradă invectivelor pe care teatrul atic le culege,
le amplifică și le difuzează, înainte de toate din pricina legăturii ei cu cel
mai important om politic al Atenei – Pericle*, fiul lui Xanthippos (495-429 a. Chr.),
cel pe care atenienii îl aleg strateg de 15 ori consecutiv, în mod cu totul
excepțional, între 446/5 și 430.
Fideli unei
solide și foarte populare tradiții de misoginism, autorii de comedii o
distribuie, direct sau indirect, pe Aspasia în rolul prostituatei și codoașei.
Cercetătorii moderni sunt îndeobște sceptici față de aceste calomnii, chiar
dacă probele concrete ale faptului că e vorba de niște simple născociri nu se găsesc
prea ușor. Abia în generația următoare, când nici Aspasia, nici Pericle nu mai
erau în viață, câțiva literați și filosofi încearcă să o reabiliteze ca pe o
personalitate intelectuală de prim rang.
Hera-Aspasia
cu ochii de câine
Cratinos, cel
mai timpuriu autor de comedii cu substrat politic – principala caracteristică a
Vechii Comedii atice – a atacat-o probabil pe Aspasia în mai multe dintre
piesele sale, dar în una anume știm fără dubiu că o insulta. Este vorba de
comedia Cheirones, care o menționează explicit.
Datarea acestei
piese e discutabilă: Cratinos ar fi putut concura cu Cheirones fie către 440
a.Chr., când Pericle era în culmea carierei sale politice, fie spre 430, în
preajma sau chiar în anul izbucnirii Războiului Peloponesiac. În ambele cazuri,
și Pericle, și soția sa ar fi fost încă în viață, ceea ce nu-l împiedică pe
poet să folosească un limbaj violent și crud la adresa acestui cuplu care
simboliza pentru Cratinos decăderea moravurilor, în contrast cu vremurile bune
de odinioară.
Fragmentele 258
și 259 K-A din Cheirones sună astfel: Războiul fratricid (stasis) și
străvechiul Timp s-au însoțit, zămislind un tiran prea puternic, pe care chiar
zeii îl numesc cel ce adună capete. Nerușinata poftă de curvăsăreală
(katapugosune) i-a hărăzit-o drept țiitoare pe Hera-Aspasia, cea cu ochii de
câine.»
Sursa: Zoe
Petre/ «Hetaire mai mult sau mai puțin drăgălașe»/ revista Historia - în online
la https://www.istorielocala.ro/index.php/biblioteca-judeteana-antim-ivireanul-valcea/item/2050-hetaire-mai-mult-sau-mai-pu%C8%9Bin-dr%C4%83g%C4%83la%C8%99e.html
Sursă foto și
articolul în original: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/hetaire-mai-mult-sau-mai-putin-dragalase
Hetaire, concubine, soții
Citam, la sfârșitul articolului precedent, câteva rânduri – fragmentele
258 și 259 K-A – din comedia Cheirones, reprezentată de Cratinos fie în jurul
anului 440 a.Chr., când Pericle era în culmea gloriei, fie spre 430, în preajma
izbucnirii războiului cu Sparta, pentru care comediografii de toate vârstele îl
învinuiau pe Pericle, adesea împreună cu Aspasia. O altă comedie a lui
Cratinos, Nemesis – în care se presupune deseori că Pericle însuși apărea pe
scenă – se bazează pe un scenariu derivat din mitul Ledei însoțită cu Zeus în
înfățișarea unei lebede: eroina era reprezentată pe scenă clocind un ou din
care se va ivi Elena, autoarea morală a războiului troian (fr. 115 K-A, 118
K-A). Elena ar putea-o reprezenta pe Aspasia, sau, în interpretarea altor
savanți moderni, Nemesis ar fi Aspasia și oul l-ar reprezenta pe fiul acesteia
cu Pericle, dacă nu cumva oul va fi fost chiar Războiul Peloponesiac.
Aspasia
și Troia
Cratinos
a perseverat de-a lungul întregii sale cariere în a-l reprezenta pe Pericle ca
pe un personaj desfrânat, a cărui viață personală imorală are consecințe
negative asupra întregii cetăți pe care el o conduce. În comedia
Dionysalexandros, Pericle e asemănat cu Paris, ceea ce înseamnă că Aspasia
putea fi „distribuită” în rolul Elenei, cea care, prin inconduita ei sexuală, a
provocat un mare și sângeros război.
Neaira
cea desfrânată
Tot
Cratinos e cel care a numit-o pallake pe Aspasia. Termenul, în genere echivalat
cu „concubină”, merită o discuție aparte. Un faimos pasaj din discursul Contra
Neairei, eronat atribuit de antici lui Demostene, evocă trei categorii
distincte de femei: Avem hetairai, curtezane, pentru plăcere, și concubine –
pallakai – pentru îngrijirea cotidiană a trupului, în vreme ce soțiile
legiuite, gunaikes, sunt pentru a ne dărui urmași legitimi și pentru a avea
păzitoare de încredere ale avutului casei . Într-un alt pasaj, discursul o
numește pe Neaira de-a dreptul pornê, „prostituată”, dar nu insistă asupra
acestei identități insultătoare, în schimb lasă deschisă posibila ei
apartenență la una din cele trei ipostaze: gune, pallake, hetaira?
Curtezana
și basilinna
Impresia
pe care urmărește să o creeze discursul este cea a unei femei de moravuri
ușoare, care izbutește să treacă drept soție legitimă, astfel încât fiica ei
ajunge chiar să se mărite cu însuși arhontele basileu, un înalt magistrat al
cetății, ceea ce înseamnă că ea, fiica unei „femei de acest tip”, cum îi spune
discursul cu abilitate, va săvârși cele mai sacre rituri în numele întregii
Atene. Departe de a fi lipsit de coerență, cum se mai crede uneori, discursul
alunecă cu o mare abilitate retorică de la un termen la altul prin vocabularul
rolurilor feminine lipsite de statut legitim, astfel încât să nu lase loc unor
distincții prea clare între acestea.
O
pubertate aservită
Apollodoros,
autorul prezumat al discursului, începe prin a descrie statutul Neairei la
pubertate ca pe unul servil de pornê, chiar dacă nu îi dă explicit acest nume: înainte
de a deveni adultă, această Neaira, scrie el, îi aparținea Nicaretei, și lucra
cu propriul corp, pe care îl ceda contra cost oricui vroia să aibă o relație cu
ea. Deși abia puberă, ea bea și mânca împreună cu o seamă de bărbați, de parcă
ar fi fost o hetairă; înțelegem că hetairele erau femei în toată puterea
cuvântului, în vreme ce copilele nevârstnice meritau calificativul de pornai.
De bună seamă, multe prostituate erau femei în toată firea, dar fetele tinere,
sclave sau dependente de o codoașă, nu puteau încă pretinde la condiția de
hetairă.
Un
vocabular alunecos
În
realitate, orice studiu al fenomenelor legate de prostituție trebuie să accepte
că vocabularul uzual admite alunecări și suprapuneri de sens: între concubinaj,
adulter și sex pe bani, locuitorii accentuează adesea similitudinile mai
degrabă decât deosebirile. Femeile de moravuri promiscue sunt de multe ori
amintite de-a valma, adultere și concubine, hetaire și prostituate: la Roma,
femeile adultere erau pedepsite, la fel cu prostituatele, prin obligația de a
purta toga virilă în locul costumului feminin.
În
acest context, ce înseamnă de fapt pallake? Marea deosebire între o concubină –
pallake – și o hetairă pare a consta în faptul că hetaira locuia în propria ei
casă, în vreme ce o pallake locuia în casa protectorului ei. Asta însemna că o
hetairă era liberă să-și aleagă partenerul – sau partenerii – în vreme ce
concubina era „rezervată” bărbatului cu care coabita, având un statut de
dependență mai accentuat decât al hetairei. Într-un discurs atribuit lui
Andocides, Alcibiades e acuzat că aduce hetaire acasă și astfel își alungă
soția legitimă din domiciliul conjugal [Andocides] 4 (14).
Politică
și moravuri
Or,
confuzia între hetairă, pallake și soție este unul dintre instrumentele
predilecte de denigrare ale lui Pericle și a Aspasiei.. Aceasta ar fi renunțat
la independența ei de hetairă, locuind în casa lui Pericle asemeni unei
concubine și nu ca soție legitimă. Asta implică, de fapt, Cratinos, numind-o pe
Aspasia pallake:căsătoria lui Pericle cu o hetairă din Milet este, implicit, de
rang inferior unei adevărate căsătorii, și e calificată mai degrabă drept
concubinaj, astfel că fiul celor doi, Pericle cel tânăr, căruia părintele său
îi obținuse ca pe o favoare personală calitatea de cetățean, rămâne de fapt un
bastard.
Eupolis
– un poet comic de mare talent, contemporan cu Aristofan, care, în comedia
Demoi, o numeşte pe Aspasia de-a dreptul pornê, prostituată de rând – o atacă
și în piesa Marikas, tocmai ca mamă a unui bastard (Eupolis fr. 110 K-A, Demoi,
192 K-A Marikas).
Hermippos o
acuză pe Aspasia de impietate, asebeia, şi de coruperea femeilor de condiţie
liberă pe care le-ar procura insaţiabilului Pericle;Plutarh, care relatează
faptele, înţelege că era vorba de o acuzaţie în justiţie, dar e posibil să fi
fost vorba în realitate doar de invective în teatru. Acuzația că Aspasia i-ar
fi procurat lui Pericle partenere sexuale fragede este, probabil, un topos
antic, de vreme ce și soția lui Augustus, Livia, va fi acuzată de practici
similare.
Război și pace
În
fine, dar nu în ultimul rând, Aristofan este autorul unor invective obscene la
adresa Aspasiei în prima sa comedie păstrată până azi, Acharneenii (Ar.,
Acharn., v. 516-539, cf. şi Ar. Vesp., v.1015-1035;Pax, v.739-759),
reprezentată la sărbătoarea Leneenelor din 425 a.Chr. Protagonistul comediei,
pe nume Dikaiopolis („Cetatea dreaptă”), încearcă din răsputeri să-și convingă
concetățenii să înceteze războiul cu Sparta. Parodiind primele fraze ale
Istoriilor lui Herodot, cum bine observă David Sansone, Dikaiopolis/Aristofan
descrie cauzele – derizorii – ale războiului astfel: nu spun cetatea, ci doar
unii de-ai noștri, niște pițifelnici, făcături lipsite de orice onoare, niște
biete corcituri, au început să pârască hăinuțele megariene... Atunci, câțiva
tineri bețivani s-au furișat la Megara și au răpit-o pe curva Simaitha. La
asta, megarienii și-au ieșit din minți și au răpit și ei două curve de-ale
Aspasiei. De la asta a început Marele Război în întreaga Eladă: de la niște
boarfe (laikastriai=fellatrices, Ar. Ach. 516-539).
Sursa: Zoe Petre/ «Hetaire, concubine, soții», revista Historia
- în online la
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/hetaire-concubine-sotii
_____
* https://ro.wikipedia.org/wiki/Pericle
**https://ro.wikipedia.org/wiki/Socrate
***https://ro.wikipedia.org/wiki/Xenofon
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu