&&&
«Colțul meu de rai
Autor: „Acasă”
Acolo unde
se nasc și apun poveștile noastre suntem, întotdeauna ,,acasă”. Ne-ntoarcem
aici cu siguranța călătorului care știe că nu va rătăci, niciodată, drumul, că,
la hotarul dintre pământ și cer, îl vor întâmpina, mereu, amintirile care-au
rămas agățate de suflet.
La mine-n
sat mă simt întotdeauna ,,acasă”, aici e locul în care, oricât de departe m-aș
afla, pașii gândurilor mă poartă pe aripa lor, ca și cum o mână nevăzută m-ar
conduce înapoi, prin timp.
În ,,colțul
meu de rai”, anotimpurile se perindă ca într-un joc de copii: an de an, fiecare
trece în goană, zăbovește o vreme pe malurile Lotrului, peste păduri, apoi urcă
în goană muntele și se pierde pe culmi, printre zăpezi.
Aceste
meleaguri dragi, care-n trecut se aflau ,,la o margine de lume”, ți se lipesc
de suflet și rămân acolo, într-un ungher ascuns: imagini sacre, care să-ți țină
de cald în nopțile friguroase de iarnă.
Ținut
binecuvântat de Dumnezeu, cu rădăcini adânci, care se pierd în vremuri imemoriale,
colțul acesta de lume a găzduit, întotdeauna, pașii unor cioplitori ai
cuvântului, atrași și ei de miracolul înfăptuit de natura darnică și iubitoare
de oameni și locuri minunate: Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, George
Topârceanu ș.a.
Când îi
studiezi la orele de literatură, parcă-ți cresc aripi știind că pașii lor au
poposit, cândva, prin locurile dragi ție, amestecându-se cu umbra pașilor tăi
de-acum. Că ei au respirat, în trecut, același aer pe care-l respiri tu azi.
Cel mai mare
,,cântăreț” al naturii, povestitorul Mihail Sadoveanu consemna, în multe dintre
scrierile sale amintiri ale trecerii, în perioada interbelică, pe Valea
Lotrului, spre Voineasa (era unul dintre traseele sale de suflet, pe care l-a
iubit, în mod deosebit). Iubea călătoriile, pescuitul și vânătoarea, iar
locurile acestea i le ofereau pe toate, atunci când simțea nevoia de a evada
dintr-o lume obișnuită.
A lăsat
localnicilor amintiri neprețuite (puțini dintre ei mai trăiesc, mulți au rămas
doar umbre fără pași), pe care le-au povestit urmașilor, ca să dăinuie peste
timp și să păstreze și alții memoria unor vremuri bune, în care omul era înfrățit
cu natura care știa să-l răsplătească. Avea scriitorul familiile lui preferate
la Voineasa, unde poposea in desele sale călătorii: se interesa de folclor, de
obiceiurile locului sau scria poezioare pe care-apoi le recita și comenta cu
localnicii, la masă.
Ceea ce i-a
rămas în suflet în mod deosebit (și, mai ales, în însemnările sale din
călătoriile de pe Valea Lotrului) a fost amintirea ,,femeilor cu miros de
țărancă curată”. Și în istoria literară există referiri la faptul că anumite
opere ale scriitorului au avut ca sursă de inspirație locurile dragi în care
poposea, la Voineasa. Se presupune că romanul ,,Baltagul” ar fi fost inspirat
de munții de acolo, unde viața oierilor se derulează și azi după aceleași
ritualuri, la aproape un secol de la scrierea romanului. Și, dacă e să privim
cu atenție, totul se potrivește: transhumanța, viața aspră a oierilor și a
soțiilor credincioase care îi așteaptă întoarcerea acasă, legătura omului cu
natura și cu câinele care-i veghează pașii pe tot parcursul călătoriei.
Uneori, Sadoveanu
făcea un popas la școală, unde le spunea copiilor povești, le recita câte ceva
într-o atmosferă plăcută, făcându-i să retrăiască evenimentele ca și cum ar fi
făcut parte din poveste. Aceste lucruri au a rămas în amintirile localnicilor, povestite
sau consemnate de cei care le-au trăit, alături de Sadoveanu. De aceea, nu se
poate să nu ne bucurăm, noi, copiii de aici, când depănăm ,,amintiri despre
Sadoveanu” și avem revelația trecerii sale prin aceste locuri.
Sunt multe motive
pentru care, așa cum am mai spus, ,,acolo unde se nasc și apun poveștile
noastre, suntem, întotdeauna „acasă”. Fiecare dintre noi poartă ,,pecetea”
meleagului natal, e-n firea lucrurilor să fie așa. Marea călătorie a vieții ne
poartă pașii prin locuri străine, care ne plac mai mult sau mai puțin. Dar, în
final, întoarcerea ,,acasă” rămâne țărmul unde ancorăm, atunci când obosim
de-atâta căutare...»
&&&
SATUL MEU
Autor: ,,Copilărie”
În universul
meu de vise
Mai
clipocesc în noapte stele,
Ce
bat în zori la porți închise
Și-n
toate versurile mele,
Pe
ulița ce duce-n sat
Se
plimbă-n zori declinul lunii
Ca
într-un vis de mult uitat
Pe
cer, când se trezesc lăstunii,
E
pace-n inimă și-n gând,
Zburdalnic
fuge Lotru-n grabă,
Se
face ziuă pe pământ
Printre
cocoșii din ogradă.
&&&
UNDE EȘTI, COPILĂRIE?
Autor: ,,Copilărie”
Unde
ești, copilărie?
Ești
departe de-al meu suflet,
Ți-ai
pus pe cap pălărie
Și-ai
plecat cu tot cu zâmbet.
Când
lumea mi-era mai dragă
M-ai
trezit de dimineață
Și
mi-ai pus într-o desagă
Griji
ce se topesc în ceață.
Unde-s
mama și cu tata?
(În
desagă nu-i găsesc!)
Le-am
lăsat ca amintire
Râsul
meu copilăresc.
Las
în urmă satul, Lotrul
Și
un suflet de copil
Care
nu știa ce-i frigul,
i
care-a fugit,tiptil...
&&&
TĂRÂM DE VIS
Autor: ,,Amintiri”
Mă-ntorc în
satul meu de vis
În dimineți
de toamnă,
Când ploaia
prin grădini a scris
Povești ce
stau s-adoarmă,
M-așteaptă-n
curte un castan-
Același din
trecut-,
Și-mi spun
c-a mai fugit un an
În care-am
mai crescut,
Mă-ntâmpină,la
fel ca ieri
Copii de
prin vecini,
Coboar-aceleași
primăveri
Mustind
printre arini,
Aici e totul
neschimbat,
Doar timpul
nu ne iartă,
Iar ziua
care-a scăpătat
A-ncremenit
în poartă...
Lucrări înscrise în concurs de către profesor coordonator Mari-Jana Taloș-Măluțeanu/ Școala Gimnazială Mălaia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu