Între centrele actuale de ceramică populară vîlceană de veche tradiţie ne-am oprit asupra centrului Vlădeşti, important atît sub raportul numeric al meşterilor, cît şi sub aspectul formelor de vase şi a realizării lor artistice.
Comuna Vlădeşti situată pe valea rîului Olăneşti, afluent al Oltului, delimitată de dealuri subcarpatice este atestată documentar pentru prima dată în timpul domniei lui Vlad Călugărul, la 1480—1490, cînd acesta dă hrisovul de stăpînire al schitului Sf. Arhangheli asupra moşiei Vlădeşti pe care era clădit (1). În anii 1677—1679, prin hrisovul emis de Şerban Cantacuzino se pomeneşte de moşia Vlădeşti care aparţinea logofătului Badea (2).
Din secolul al XVII-lea, informaţii preţioase referitoare la Vlădeşti, le întîlnim în memoriile generalului von Bauer în care sînt descrise printre altele, condiţiile istorico-geografice, precum şi unele aspecte economice ale localităţii (3).
Epoca modernă, prin documentele sale istorice ne crează posibilitatea unei cunoaşteri mai exacte a situaţiei răspîndirii diferitelor meşteşuguri în satele Ţării Româneşti. La sfirşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX, locuitorii din Vlădeşti se ocupau cu agricultura în primul rînd, precum şi cu practicarea unor meşteşuguri, cum ar fi: dulgheritul, dogăritul, ţesutul şi olăritul, acesta din urmă practicat ca o anexă în cadrul gospodăriei (4).
În perioada aceasta, cînd ne este semnalată pentru prima oară existenţa olăritului, arta olarilor din Vlădeşti atinsese un înalt nivel de măiestrie, fapt consemnat de documentele vremii, precum şi de participarea meşterilor olari la concursul de olărie din 1908 (5), organizat de „Societatea Domniţa Maria”, al cărui scop era sprijinirea şi răspîndirea în România a artei naţionale. La acest concurs premiul II a fost atribuit olarului Constantin Niţă Moraru din Vlădeşti (6). Citește tot/ vezi mai multe foto.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu