Sectiunea: desen-pictura
Äde 7
Secțiunea poezie:
Marea schimbare
O familie frumoasă, fericită şi voioasă
Așa toți ne
lăudau,
Când pe la
poartă treceau,
Vorbe bune
aduceau.
Însă totul s-a
schimbat,
Când bunicul a
plecat,
Nu mai eram
fericiți,
Ba din contră,
foarte trişti
L-am iubit mult pe bunicul,
Îl pupam, îl
mângâiam,
Până când n-am
mai putut, decât până la mormânt.
După aceea a
plecat și plângând el m-a lăsat.
Pe bunica o
consolam,
Dar nici eu nu
mai puteam
Mama, tata ei
plângeau,
Ambele surori
țipau.
Eu am vrut să
îi ajut,
Și singură eu
am plâns,
Nu i-am lăsat
să mă vadă,
Să nu-i fac să
plângă iară.
Îmi e greu fără
bunicul,
Fiindcă n-am
putut vorbi
Decât la un
telefon,
Fără să îl văd
puțin.
Când am auzit
eu vestea
Repede-am venit
acasă
Și când l-am
văzut acolo
Am ieșit rapid
din casă.
Mi-a fost greu
să înțeleg,
Că bunicul nu
mai e,
Dar eu tot
vorbesc cu el,
Prin poze sau
prin vise.
Încă mă întreb
acum,
Dacă atunci
când voi muri,
Mă voi întâlni
cu el,
Să vorbim măcar
puțin.
Știu, acum e-un
înger bun,
Ce-mi călăuzește-un drum,
Dar aş vrea
să-l fac mândru,
Intrând la un
profil bun.
Chiar de au
trecut 5 luni,
Eu nu am putut
uita,
Durerea ce
înc-o simt
Și pe care n-o
mai vreau.
Aş vrea să dau
timpul înapoi,
Să-l mai pot
pupa o dată
Și să-i spun
cât îl iubesc,
Îl iubesc și
știu prea bine,
Că mă vede
chiar acum
Și îmi spune că
e mândru
De mine până
acum.
Numele nu-l voi
uita
Și așa îl va
chema,
Pe viitorul meu
copil,
Să-mi
amintească mereu,
De iubitul meu
bunic.
ELSA
Copilărie, repede ai trecut!
Mi-e dor de casă, dar nu
unde am crescut
Mi-e dor de acasă, unde
m-am cunoscut.
Fiind copilă, nu
înțelegeam
Lucrurile pe care ei mi
le spuneau.
„Copilăria trece,
bucură-te de ea
Căci vei deveni adult,
și crunt vei regreta”.
Maturizarea însă, s-a
cam grăbit
Timpul trecând, nu l-am
mai simțit.
Mi-e dor de mine, din
trecut
De fata care își dorea
mai mult
Dar da, m-am pierdut
Unde și când? Nu știu să
răspund.
A fost în trecut, știu
doar că a durut
Aveam mulți prieteni..
Sau cel puțin așa am
crezut
Crescând, nu m-am văzut
M-am uitat doar în
oglindă
Și nu m-am recunoscut
Fetița de ieri, era
dispărută în apus.
A durut, nimeni nu
înțelegea
Totuși, oare s-a
întâmplat ceva?
Da, am crescut.
Problemele venind, eu nu
le-am mai văzut.
M-am lovit de ele, dar
m-am distrus
Uitându-mă în jur, pe
nimeni n-am văzut
Trecând prin ele, m-am
împiedicat
Dar tot singură m-am
ridicat.
Judecând, toți au știut
Am întors spatele
Întrebând, nimeni nu a
știut.
Ce se întâmplă oare cu
copila de demult?
Îmi cer iertare mie,
fetița din trecut
Care a iubit mult și nu
s-a prefăcut
Dulce copilărie, acum
te-ai pierdut
Într-un amarnic zbor tăcut.
ANA
Sentimentul stingher
Cânt la pian,
Dar nu știu notele,
Ascult oameni,
Dar nu-i înțeleg,
Privesc cerul,
Dar nu-i văd
culoarea...
Ascult păsări
Și privesc,
Multe flori de
porțelan,
Dar nimic nu mă mai
face
Să simt tot ceea ce-mi place.
Ploaia
Și vin uneori ploi,
Bat încet,încet în
geamuri
Ce își lasă lacrima
Să valseze printre
ramuri.
Vântul bate tare
afară,
Se luptă cu ploaia
Și-ntr-o mare de
săbii și de scuturi,
Se lasă înfrânt în toată hărmălaia...
Alerg
Pe iarba deasă,
Pe roua ce s-a așternut,
Alerg.
Alerg și simt vântul...
Simt cum îmi flutură părul,
Cum îmi răcește întregul corp,
Alerg.
Alerg să uit de toate,
Să simt cum mă privește cerul,
Să împart în două ceața,
Alerg.
Alerg de tine
De mine
De lume
Alerg și tot alerg...
MAR
Crăciunul e aproape
Când te uiți,
Crăciunul e aproape,
Dar departe-n același
timp,
Dacă te gândești
așa,
Cât ai așteptat
deja,
Să te bucuri de
acesta,
Dar pregătit tot nu
ești.
Datini,colinde și
covrigi,
Fiecare seară își
are câte-un rost,
Luate la rând, de
la cap la coadă,
Nici de respirat nu
ai,
Căci timpul este cu
folos.
Pregătiri peste
pregătiri,
Musafiri peste
musafiri,
Invitați,
neinvitați,
Fiecare vine cu
câte-un gând bun.
Și așa perioada
trece,
Altul nou e în vizor,
Parcă, ca nou început,
Dar la fel facem și pe-ăsta,
Încercând din nou cu altul,
Crezând că va fi mai bine.
CRIS
Mănăstirea Dintr-un
Lemn
Mânăstirea Dintr-un Lemn este un așezământ monahal din
comuna Frâncești, județul Vâlcea.
Paul Alep în anii (1653-1658), ce a fost însoțit de catre
Patriahul Macarie al Antahiei, spune că un călugăr a găsit într-un stejar Icoana Maicii Domnului. O voce l-a
îndemnat pe acesta să construiască frumoasa bisericuță de astăzi.
O altă mărturisire a mitropolitului Neolit Cretanul,
spune că un cioban visase Icoana Maicii Domnului. În această biserică se află
Icoana de la care a și pornit construirea acesteia. Biserica a fost construită
chiar din stejarul în care se afla Icoana.
Mânăstirea aceasta
este foarte vizitată de către mulți oaspeți din înconjurul țării până și în
ziua de astăzi.
Orașul Horezu
Horezu este un oraș
în Județul Vâlcea, Oltenia din Romania format din localitatea componentă Horezu
(reședința) și satele Tănăsești, Urșani, Romanii de Sus, Romanii de Jos.
Orașul Horezu este născut ca centru etnografic și ca un vechi centru de ceramică populară, iar in același timp este cunoscut ca zonă de practicare a pomiculturii, olăritului, exploatarea și prelucrarea lemnului. Emblema Horezului este cocoșul, un simbol dominant ca ornament pe vasele de ceramică. Ceramica este cocoșul alături de care, însă, întâlnim și alte figuri ornamentale precum: stele, flori, pești, spirala dublă, linia dreaptă, linia ondulată, pomul vieții, coada de păun. Există și două culori specifice Horezului, acestea fiind roșu și galben.
IZA
Legenda
Drumul oaselor și mireasa fantomă
Drumul oaselor a fost construit la sfârșitul anilor '70,
trebuie să fi fost construit cât mai
rapid acest drum tehnologic.
Drumul a fost construit cu soldați, cu tineri UTC-ști și
cu deținuți de drept comun. Lucrau 10-12 ore pe zi și cu utilaje primitive.
Trebuiau să muncească în fiecare zi, pentru că țara avea nevoie de cărbune cât mai rapid. În ultimii
trei ani au fost 450 de morți oficiali.
În ultimul an se lucra și noaptea. După ceva timp au
apărut și povești despre oameni care cădeau în gropi sau erau călcați de rabe
sau pe alții se turna ciment pe ei .
După ceva timp drumul este finalizat și este dat în
folosință și au început să treacă sute de camioane cu cărbuni zi și noapte care
cărau cărbune la Govora. Dar drumul prost făcut, aluneca și se rupea, camionele
se răsturnau, mai erau și morți în accidente, raportări nu prea existau pentru
că lumea era fericită că erau locuri de muncă. În anii '90 s-a pus capăt
acestui drum și acestei legende, dar nu pentru mult timp. În 1987, în ajunul
Înălțării a avut loc o nuntă. Această nuntă a fost făcută la Cernișoara.
Mireasa era din Ursi-Popești, mirele era din Cernișoara
și lucra la mina Amărăști. Nunta a fost mare cu sute de invitați, toată lumea
se distra. La ora 23 trebuia să se fure mireasa. Vărul miresei și cu câteva
persoane au fost de acord să fure mireasa împreună, vărul ei lucra ca șofer la
mină, el s-a dus să ia raba de la baza auto. Se zice că era puțin băut. A adus
raba împreună cu alții. Au furat mireasa, au luat-o pe drumul oaselor. Din
păcate se întâmpla o nenorocire, raba se răstoarnă și mireasa își pierde viața.
Peste puțin timp în Craiova, la spital moare și vărul ei.
Nici în ziua de azi nu s-a uitat această tragedie. Oameni
spun că mireasa apare la fiecare lună plină și se plimbă în rochia ei albă
strălucitoare pe mijlocul drum.
RHI
Secțiunea pictură religioasă:
ANDY
INA
ILE
Tara mea
scrisa de PRINTESA
Romania este locul
Unde eu iubesc, sa cresc
Limba noastră este dorul
Si cu drag am s-o cinstesc
Codrii verzi si ape line
Dupa ploi, zile senine,
Ma aduc mereu acasa
Romanie maestuoasa
Si acum si pe vecie,
Voi cinsti drapelul meu
Tu, esti una Romanie,
Si te voi iubi mereu!
Emotie
Scrisa de PRINTESA
Inca nu stim ce-i frumos
Fara glas, dar aratos
Este campul plin de flori,
Este soarele din nori
Si cand picaturi de roua
Cad alene doua, doua
Se strecoara printre flori
Rade dimineata-n zori
Doar natura este cea
Care stie a ne da,
Frumusete in privire,
Si multe zile senine.
Sa oprim timpul in loc,
Sa privim din loc in loc
Si atunci vom intelege,
Ca nimic nu se alege!
Doar de noi depinde totul
Frumusetea din tot locul.
Sa iubim , tot ce-i frumos
Ca in viata-i cu folos!
Satul meu Tomsani
Scrisa de LUCEAFARUL
Satul meu e mare , mare,
Un loc pentru fiecare.
Satul meu Tomsani de mult,
E si acuma neintrerupt.
Am si eu un loc in care
Ma simt mai implinit
E acest sat ca o floare
Unde traim fiecare
Acest sat privit aproape
Seamana leit cu o carte
Minunatul sat cu povesti
Tot ce cauti aici gasesti
Acei oameni din satul meu
Buni la suflet si dragi mie.
I am purtat mereu
In ganduri ca o poezie.
Si acum inchei aceasta poveste
Cum niciuna nu mai este
Satul meu bogat in bani
Va fi satul meu iubit Tomsani
Satul meu
Scrisa de STEAUA
Intr-o margine de lume
Langa raul cel batran,
Langa lunca inverzita
Si langa padurea deasa.
Satul meu batran si calm
Sta in tihna singuratic,
Cu o mana de copii
Si doi domni batrani , saracii;
Vara raul e ca oglinda
Lunca verdele aprins,
Padurea deasa , fara fund,
Iar drumul liber si tacut.
Fluturii zboara de zori
Precum si corbi si randunele,
Albinele zumzaie in cor
Si greierii canta in noapte
Iarna neaua-i peste tot
Albul predomina-n prejur,
Casa mea e inalbita
De zapada cristalina.
Drumul e un covor de nea
Si copacii nori de puf
Satul meu e de poveste,
Si sclipeste in Ajun.
Satul meu e de poveste ,
Din basme el e desprins,
Are o splendoare aparte
Si un cantec linistit.
Tara mea
SCRISA DE MARGARETA
Tara mea e tara mandra
Cladita din jerfa sfanta
Este o tara cu altare
Cu glas de privighetoare
Tara mea cu brazi carunti
Ce rasar pe langa munti
Este o tara cu izvoare
Ape dulci si curgatoare
Am o tara si-o comuna
Amandoua ca o luna
Si-o scoala minunata
C- o directoare inteleapta
Si-o biserica strabuna
Parca e ca o cununa
Si un preot iubitor
E pe placul tuturor.
II SECTIUNEA PROZA
Comuna Tomsani
Scrisa de ELA
Pe vremuri, tare demult, pe cand toate erau la inceput pe lumea aceasta , cand nu erau impartirile teritoriale ca in ziua de astazi, aceste locuri, unde se gaseste astazi Comuna Tomsani , erau cunoscute ca ar fi fost construite de zei.
Si atunci, ca si acum, oamenii se indeletniceau cu apicultura , iar mierea era asa de buna si gustoasa, incat lumea spunea ca are gustul ambroziei din Olimp. Doar zeii mancau aceasta hrana si cei care trebuiau sa devina zei. Asa ca localnicii s au gandit ca acel loc era construit de zei, iar vestea s a imprastiat prin lume.
In ziua de astazi , comuna noastra Tomsani , s a dezvoltat frumos, avem tot ce este necesar pentru un trai placut. Comuna noastra , Tomsani, este situata la poalele orasului Horezu si la 43 km distanta de capitala de judet Rm. Valcea, este comuna nepoluata , cu multa verdeata, precipitatii moderate, si temperaturi blande , conditii prielnice pentru locuitori care sunt oameni harnici, gospodari si iubitori.
Comuna este situata intr o zona de deal , cu multe izvoare, livezi de meri si ograzi de pruni , pasuni , fanete si paduri dese .
Prin mijlocul localitatii trece raul Bistrita, care oglindeste toata frumusetea comunei . Raul Bistrita are 3 baraje de acumulare , din care se produce energie electrica.
Comuna Tomsani este renumita si pentru apele sarate care se gasesc in locul numit ,, Apa Sarata,,, , ape foarte apreciate de locuitori, pentru uz medical dar si pentru folosiinta in gospodarie.
Un mare ajutor pentru locuitorii comunei a fost trecerea Mocanitei care pleca din Comuna Costesti, satul Bistrita si mergea la Babeni. Multi oameni foloseau Mocanita sa ajunga in celelalte localitati din judetul Valcea.
Tot in comuna Tomsani avem si Ansamblul ,, Nedeita ,, cu jocuri si cantece, ansamblul ce ne reprezinta cu mandrie oriunde este invitat. In comuna Tomsani se mentin traditiile si obiceiurile locului. In timpul anului femeile se intalnesc la sezatori, sa faca schimb de modele pentu camasile cusute in multe culori vii, inflorate, pentru a infrumuseta costumul popular , pe care il poarta cu drag, respect si mandrie de fiecare data.
De sarbatori locuitorii merg la balurile organizate la caminele culturale, pentru a juca cu drag jocurile specifice si traditionale din zona noastra.
Incepand cu Sfantul Nicolae , cand incep sarbatorile de iarna, si in toata perioada Sarbatorii Nasterii Domnului Nostru IIsus Hristos, Sarbatoarea Craciunului, se merge cu colinda , dupa care in noaptea de An Nou , sunt obiceiurile specifice ,,Pusul Cepei,, pentru a vedea cum va fi vremea in anul care urmeaza, ,,Datul de grinda,, a copiilor pana la 3 ani, si vesela ,,Sorcova,,.
Asa am copilarit, si m am dezvoltat la noi in comuna, copilarie frumoasa, sanatoasa, langa oameni buni si dragi, dornici intotdeauna sa ajute, sa iti fie aproape, sa te sustina si sa ti spuna o vorba buna.
Noi tinerii , trebuie sa pastram tot ce este sfant si bun aici, in comunitatea noastra , sa spunem aceste povesti mai departe si sa pastram obiceiurile si traditiile locului nostru natal!
Satul meu, mic colt de rai
SCRISA DE ESCU
Cuvintele cred ca nu ar putea niciodata sa redea emotia care te cuprinde atunci cand gandul te poarta catre locurile natale.
Vei purta intotdeauna in suflet soarele care ti a zambit pentru prima data atunci cand alergai descult pe iarba cruda si nimic nu ti statea in cale.
Frumusetea locului te-a fermecat pentru totdeauna , radacinile tale, copilaria , linistea sufletului tau sunt universul unicului colt de rai.
De-ar putea vantul sa vorbeasca iar pasarile sa doineasca ar fermeca intr o clipita , orice iubitor de frumos .
Aceste locuri minunate, pline de insemnatate si valoare culturala inestimabila , inconjoara satul natal si se oglindesc in privirea fiecarui trecator , iubitor de traditii si obiceiuri strabune.
In graba sau nu , fiecare loc tiparit pe retina , este o amintire de neuitat pe care cu drag o vei impartasi apropiatilor si celor care isi doresc sa regaseasca simplitatea si frumusetea locurilor de altadata.
Sunt locuri minunate peste tot dar aici simt si cred ca Dumnezeu si a dorit sa puna o picatura in plus , sa picteze un tablou cu o valoare inestimabila, un tablou de suflet unde culorile nu se pastreaza la fel pe panza , dar raman pentru totdeauna in suflet.
Daca porti in suflet frumusetea locului, daca simti cum te innobileaza si iti dezvolta orizontul cultural, atunci plaiul romanesc este parte din tine.
Vei fi legat pentru totdeauna de acel fir de nisip care ti-a atins pentru prima data talpa piciorului.
Suntem datori sa respectam , sa iubim , sa valorificam, sa fim pastratori de traditii si obiceiuri, sa le transmitem fiecarei generatii si sa iubim istoria neamului romanesc.
Fiecare generatie se educa tinand seama de valoarea trecutului nostru de cei care au pus suflet si au facut totul pentru tara unde si au cusut cu fir de aur amintirile de suflet.
Trecutul ne defineste ca popor , prezentul ne cladeste viitorul, pastratori de frumos, parte dintr un buchet de flori multicolor si mandri de frumusetea tezaurului cultural romanesc.
III. SECTIUNEA PICTURA/DESEN
1.pictura realizata de ZINA