Secțiunea Pictură/Desen
Premiul I
COD MAZ
Premiul II
COD A13
Toamna cântă-n
rugi și frunze
Toamna cântă-n rugi și frunze,
Printre vânturi reci, ascunse,
Aur curge pe cărare.
Lăsând codrii fără floare.
Cerul plânge-n ploi ușoare,
Împodobind pădurea-n zare.
Vântul poartă foșnet lin,
Ca un vis de chilimbar divin.
Ziua-i scurtă, noaptea cade,
Sub copaci, umbrele-s roade,
Soarele, obosit, apune,
Iar frunzele tac sub lună.
Toamna-n noi și toamna-n șoapte,
Învăluită-n daruri coapte.
Ia ne-mbracă-n amintiri,
Cu parfum de trandafiri.
Povestea toamnei
A fost odată,
Într-un colț de rai,
Un anotimp ce- apărea cu alai,
Când soarele blând, pe câmpuri scădea
Și frunzele-n taină începeau a cădea.
Ea, Toamna, regină cu părul ruginit,
Sosea printre ramuri de vânt hărăzit,
Cu mantia-i largă, de frunze și foc,
Pășea peste dealuri și peste soroc.
,, Veniți , șoptea frunzelor
toate,
E vremea, vremea să cădeți încet peste sate,
Să-mbrăcați pământul în vis de culori,
Să fiți o poveste de vechi sărbători.
Și-n taină frunzele se legănau,
Sub atingerea ei blând se-nclinau,
Roșii, aurii, veșminte ușoare,
Cădeau rând pe rând în ploi visătoare.
Iar vântul, prietenul ei călător,
Îi purta șoapta prin codri de dor,
O ducea spre câmpii, peste văi și cămpii,
Învăluind lumea-n parfumul dintâi.
,, Când plec, vă las tihna, lăsând cerul gol,
Șoptea Toamna blând, pășind spre sol.
Eu sunt doar o clipă din jocul de sus,
Și-n urmă-mi rămâne ce vara a spus.
Și astfel se ascunde când vine-n amurg
Ca o poveste ce atinge un burg,
Cu lacrimi de ploaie, cu brumă și vis,
Toamna, regină a cerului scris.
Drumul școlii
În zori de zi, cu ghiozdanul în spate,
Pășesc spre școală, spre lumi nevisate.
Cu fiecare pas, un vis se deschide,
Cărări de cunoaștere-n suflet îmi prinde
Ușor pătrund prin porți de povești,
Unde întrebări, ca stelele cresc,
La geamuri bat raze de soare,
În clase răsună un zumzet de floare.
Abecedarul- primul meu prieten tăcut,
Îmi spunea povești despre lumi de demult
Din curte în carte, învăț să citesc
Și lumea întreagă o înțeleg, o iubesc.
Cu fiecare lecție sunt mai aproape
De visul meu mare, de steaua ce-apare.
Profesorii-mi sunt ca niște făclii
Ce aprind în suflet minuni, bucurii.
Și-i greu uneori și simt să renunț,
Dar știu că drumul e lung și e sfânt.
Căci școala mă-nvață să zbor și să cresc,
Să fiu om mai bun și să iubesc.
Aș vrea să-i spun mulțumesc fiecărei cărți,
Fiecărui coleg, fiecărui sfat blând.
Căci azi, în banca mea mică și-n zori,
Pun temelii pentru vise și flori.
De aceea mă-nclin cu respect și iubire,
Pentru școală, căci ea e al meu drum spre-mplinire.
PREMIUL II
COD 2535M
Gata
Nu
pot să zic c-o duc bine,
Nu
pot să zic c-o duc rău,
C-alți
o duc mai rău ca mine,
Tu
ai grijă de sufletul tău,
Nu
pot să zic că vreau faimă
Vreau
să fac ce-mi place și-așa,
Să
știu că vine din suflet
Decât
să spun versul altcuiva.
Am
participat la concursuri,
S-a
dovedit că se poate,
Chiar
și cu multe întreruperi,
Am
toți prietenii-n spate,
Deși
am luat-o la vale,
Și
viața mi-a stat în cale,
Multe
obstacole rare,
Nimeni
n-a știut cât mă doare.
Am
ținut garda, n-am rămas moale,
Mi-am
dat răspuns la-ntrebare,
Îmi
îndeplinesc visul și mă duc cu viața în
spate
Știam
c-o să dau de soare,
Că
nu sunt doar zile amare,
Combin
nebunie cu agonie, cine mai știe,
Înțelege
că-mpletesc cu realități o poezie,
Și
chiar de ție nu-ți plac, mie nu-mi pasă.
SECȚIUNEA PROZĂ SCURTĂ/ESEU
PREMIUL I
COD 8184A
Iarna
Era o zi de iarnă autentică, iar
pădurea se afla sub stăpânirea unei mantii albe și strălucitoare. Aerul era
rece și proaspăt, iar fiecare respirație părea să înghețe în aer. Am hotărât să
ies la o plimbare, îmbrăcată bine, cu fularul până la nas și mănușile groase.
De cum am pășit în pădure, am simțit liniștea adâncă și parcă auzeam foșnetul
zăpezii sub pașii mei. Ramurile copacilor, încărcate de zăpadă, arătau ca niște
brăduți împodobiți, iar când vântul adia ușor, din ele se scuturau mii de fulgi
strălucitori.
Pe măsură ce înaintam., am zărit
în zăpadă urmele unor animale, posibil ale unei vulpi sau ale unei căprioare.
Curiozitatea m-a făcut să le urmăresc, iar acest lucru m-a condus mai adânc în
pădure. La un moment dat , am observat cum, de după un tufiș ieșea o căprioară.
Era o frumusețe rară, blana ei părea aurie în lumina slabă a iernii, iar ochii
mari și expresivi mă priveau cu o liniște greu de descris. Simțeam că mă aflu
în fața unei minuni, într-un loc ascuns doar pentru cei care se aventurează să
caute frumusețea iernii. Am stat nemișcată, temându-mă că orice mișcare ar
putea să o sperie. Căprioara a mai privit o dată în jur, apoi a făcut câțiva
pași liniștiți în zăpada pufoasă, lăsând urme delicate. În acel moment am
simțit o bucurie simplă și pură, aceea de a fi martoră la frumusețea naturii.
Totul părea magic, ca într-un vis.
Bibiotecar: Alexandra Bercea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu