www.bibliotecivalcene.ro: Costești - "Vâlcea Colț de Rai 2024"/ Etapa Locală

Mihaela Silvia Marinescu, bibliotecară

Biblioteca Publică „G-ral Nicolae Ciobanu” Costești

1. PROZĂ SCURTĂ/ ESEU

COMUNA COSTESTI

Intr-un colt ascuns al Olteniei, in inima judetului Valcea unde muntii se imbratiseaza cu cerul si unde raurile isi canta serenadele vesniciei, se afla comuna Costesti. Aici fiecare piatra, copac sau soapta este impregnata de o istorie vie, de o poezie nescrisa care transcede timpul si spatial. In zorii fiecarei zile, lumina soarelui imbraca comuna intr-o mantie de aur, mangaind casele vechi cu pridvoare largi si acoperisuri din sindrila ce par sa pastreze in ele secole de povesti si secrete, despre cele mai grele sau mai bune vremuri ale tarii.

  In acest loc pitoresc, natura isi canta propria simfonie, iar traditiile si obiceiurile sunt pastrate ca pe niste nestemate in cufarul timpului printre acestea numarandu-se si nedeile, sarbatorile pastorale. De Craciun Costestiul se transforma intr-un taram de poveste: casele sunt impodobite cu luminite stralucitoare si ornamente traditionale, iar aerul rece al iernii este imbunatatit de aroma cozonacilor proaspat scosi din cuptor, a sarmalelor ce fierb domol pe soba si a altor multe bucate care mai de care. In seara magica a ajunului, grupuri de colindatori copii si tineri deopotriva imbracati in costume populare, pornesc prin sat cu sufletele pline de bucurie, purtand vestea Nasterii Mantuitorului prin colinde stravechi care rasuna noaptea precum cantecele plapande ale privighetorii. Vocea lor cristalina este insotita de obicei de sunetul talangilor si clopoteilor, creand o atmosfera de basm, fiecare colinda fiind o poveste in sine, o oda adusa bucuriei si miracolului Craciunului. Craciunul in Costesti este un moment de reflectie si recunostinta, unde fiecare gest, cantec si traditie este pastrata cu dragoste si respect. In dimineata de Craciun, dupa ce familiile participa la slujba bisericeasca, se intorc acasa pentru a savura masa festiva, unde oamenii se aduna in jurul mesei si impartasesc povesti si amintiri.
De Anul Nou, Plugusorul aduce cu el urari de belsug si prosperitate pentru anul ce vine. Colindatorii cu plug, impodobit si biciurile lor rasunatoare, vestesc rodnicia pamantului si norocul ce va veni, pastrand vie legatura cu strabunii.In aceasta perioada, satul reinvie sub mantia alba a zapezii, iar oamenii traiesc intens bucuria de a fi impreuna, de a impartasi si de acrea amintiri de neuitat. Aici este un loc unde magia Craciunului prinde viata in fiecare colt, cantec si suflet.
De Paste, gospodinele incep pregatirile cu mult inainte de inceperea sarbatorii. Acestea se dedica curateniei de primavar purificand si pregatind casele. Traditia acestei sarbatori cere ca fiecare coltisor al casei sa fie curat si ordonat, simbolizand reinoirea si pregatirea sufletului pentru inviere. Saptamana Mare este marcata de un amestec de solemnitate si anticipatie. In Vinerea Mare locuitorii participa la Prohodul Domnului, o slujba plina de evlavie si reflectie, care aminteste de patimile si rastignirea lui Iisus. In ajunul Pastelui, comuna se transforma intr-o scena de basm: toate grădinile sunt curate si ingrijite, natura reinvie la viata prin verdele crud al primaverii. Familiile se indreapta catre biserica creand un tablou de o frumusete rara, pe chipul lor se citeste, simplitatea, smerenia si credinta. La finalul slujbei oamenii se intorc acasa, purtand luminile aprinse pe care le folosesc pentru a lumina intrarea in casele lor, un simbol al luminii divine ce alunga intunericul si aduce speranta. Masa de Paste este un moment de sarbatoare si comuniune la care sunt pregatite o multime de bunatati delicioase. La masa se mai gasesc si ouale rosii, care reprezinta un simbol al vietii si al invierii, sunt ciocnite cu bucurie de toti membrii familiei, in timp cde se foloseste formula de salut « Hristos a Inviat ! » Prin urmare aici Pastele este mai mult decat o sarbatoare, este o reafirmare a credintei, a traditiilor si a legaturilor de familie. Este un moment de reinnoire si speranta, unde fiecare gest si cantec reflecta bucuria si frumusetea vietii.
   Primavara, cand pamantul incepe sa se dezmorteasca sub razele blande ale soarelui, locuitorii comunei Costesti se pregatesc de arat si de semanat. Aceste munci sunt insotite de obiceiuri pline de simbolism, precum sfintirea plugului si a semintelor menite sa aduca belsug si roade bogate. Vara aduce cu sine vremea secerisului, moment asteptat cu nerabdare de intreaga comunitate. Secerisul graului este un adevarat ritual in care fiecare satean isi aduce contributia cu harnicie si devotement.
   Toamna, cand frunzele incep sa imbrace haina ruginita, este timpul culesului. Viile si livezile din Costesti se anima de glasurile vesele ale celor care aduna roadele, transformand fructele si strugurii in dulceturi, compot si must. Culesul viei este marcat de sarbatori si nedei, evenimente ce aduna intreaga comunitate pentru a celebra belsugul si munca binecuvantata. Muncile campului si obiceiurile agricole din comuna noastra nu sunt doar activitati de zi cu zi, ele reprezinta o parte integranta a identitatii comunitatii, un fir rosu care leaga trecut de prezent si viitor.
   In Costesti ritualurile arhaice sunt ca niste poeme nescrise ale pamantului invocand fortele sacre ale naturii. « Plugarul » un ritual ce marcheaza inceputul sezonului agricol este sarbatorit cu o solemitate care transcede generatiile. Plugul este sfintit de preot, iar satenii se aduna in procesiune pe campuri rugandu-se pentru roade bogate si ploi.
   « Noaptea Sanzaienelor » o sarbatoare a solstitiului de vara, ce aduce cu sine magia si misterul naturii. In aceasta noapte, fetele impletesc cununi de sanzaiene, pe care le arunca pe acoperisurile caselor invocand norocul si sanatatea. Focurile aprinse pe dealuri lumineaza cerul, iar cantecele si dansurile se impletesc cu soaptele vantului, intr-o simfonie a bucuriei si a sperantei.
   Comuna Costesti este tesuta din legende care captiveaza si incanta, adaugand un strat de mister si poezie vietii de zi cu zi.
   Nunta, un eveniment profund semnificativ in viata oricarwei comunitati, este invaluita de traditii si obiceiuri ce reflecta identitatea culturala a locului. In comuna Costesti, aceste obiceiuri sunt pastrate cu sfintenie, fiind transmise din generatie in generatie. Ele nu doar ca unesc doi oameni, dar si celebreaza spiritul comunitatii ai valorile acesteia. Primul pas in drumul catre nunta este vazutul, un moment de consens intre parinti. Intr-un sat unde valorile familiale sunt esentiale, aceasta etapa este o binecuvantare oficiala a uniunii dintre tineri. Este un obicei care subliniaza importanta apropierii dintre familii si a intelegerii reciproce. Asezatul este echivalentul logodnei moderne, un ritual unde cele doua familii se intalnesc pentru a discuta detaliile nuntii, este o ceremonie incarcata de emotie, in cadrul careia se ofera daruri si se fac juraminte. Un alt element central al nuntii din Costesti este bradul. Acest simbol al fertilitatii si prosperitatii este impodobit frumos si dus la casa miresei inainte de nunta. Bradul impodobit cu panglici colorate si alte ornamente, reprezinta o dorinta pentru o viata plina de belsug si fericire. Chemarea la nunta este un obicei plin de viata si traditie. Membrii familiei insotiti de muzica traditionala, merg din casa in casa pentru a invita personal oaspetii la nunta. Acest gest de ospitalitate si respect arata dorinta de a impartasi bucuria nuntii cu intreaga comunitate. Fedelesul este ceremonia in care mirii isi jura fidelitate unul altuia. Este un moment solemn, incarcat de emotie, in care parintii si apropiatii ofera sfaturi si binecuvantari. Obiceiurile de nunta din comuna Costesti sunt o frumoasa imbinare intre traditie si modernitate, reflectand valorile si spiritul comunitatii. Ele sunt mai mult decat simple ritualuri, sunt o celebrare a vietii, a iubirii si a legaturilor familiale. Intr-o lume in continua schimbare, aceste obiceiuri pastreaza vie esenta culturala a locului, oferind o baza solida pentru viitorii miri. Aceste traditii sunt un testament al bogatiei culturale si spirituale a comunei Costesti si continua sa fie celebrate cu mandrie de fiecare noua generatie.
   Obiceiurile de inmormantare din comuna Costesti sunt adanc inradacinate in traditiile si credintele locale, reflectand respectul profund pentru cei trecuti in nefiinta si dorinta de a le asigura un drum lin catre lumea de dincolo. Aceste ritualuri sunt o marturie a legaturii stranse dintre comunitate si valorile spirituale pe care aceasta le pastreaza cu sfintenie. Pregatirea defunctului, unul dintre primele obiceiuri dupa decesul unei persoane este spalarea si imbracarea decedatului in haine noi si curate. Acesta este un act de purificare si rspect, pregatindu-l pentru ultimul sau drum. Persoana decedata este asezata intr-un sicriu si vegheat de familie si prieteni, de obicei timp de trei zile in care se rostesc rugaciuni si se canta imnuri religioase. Priveghiul este o traditie importanta, unde rudele, prietenii si membrii comunitatii se aduna pentru a isi lua ramas bun de la cel plecat. In aceasta perioada, se aprind lumanari si se rostesc pasaje din biblie, iar atmosfera este una de reflectie si solidaritate. Priveghiul nu este doar un moment de doliu, ci si unul de comemorare a vietii defunctului, plin de amintiri si povesti impartasite. Ceremonia de inmormantare incepe cu o slujba religioasa tinuta de la biserica locala, unde preotul oficiaza ritualurile necesare pentru odihna sufletuui celui decedat. Sicriul este dus apoi in procesiune la cimitir, insotit de rugaciuni si cantece religioase. La mormant, preotul rosteste ultimele rugaciuni si se toarna vin si ulei sfintit pe sicriu, semnificand binecuvantarea si purificarea. Dupa inmormantare are loc o masa de pomenire numita parastas, unde cei prezenti se roaga pentru sufletul decedatului si impartasesc mancare si bautura. Printre obiceiurile specifice comunei Costesti se numara acoperirea oglinzilor din casa cu panze negre, pentru a impiedica spiritul defunctului sa ramana blocat intre lumi, si pastrarea unui pahar cu apa si o bucata de paine pe masa, ca simbol al hranei pentru sufletul celui plecat. De asemenea, familia poarta doliu, adesea imbracand haine negre sau culori inchise in semn de respect si durere. Prin aceste obiceiuri se reflecta o profunda legatura si un respect deosebit pentru cei decedati. Ele ofera un cadru ritualic prin care comunitatea isi exprima durerea dar si speranta pentru viata de apoi, integrand astfel moartea intr-un ciclu continuu al existentei umane.
   Traditii Artistice si Mestesuguri din Comuna Costesti
Comuna Costesti este un loc plin de traditii artistice si mestesuguri care au fost pastrate si transmise din generatie in generatie. Aceste traditii sunt un element esential al identitatii culturalea zonei.
   Broderia traditionala este un mestesug care implica realizarea de ornamente si motive decorative pe haine si alte textile. Broderia traditionala este realizata manual, cu mici acoperiri de fir si diverse tehnici de impletire. Aceste produse sunt apreciate pentru frumusetea lor si pentru modul in care isi pastreaza traditiile culturale ale regiunii.
   Tamplaria este un mestesug care implica realizarea de obiecte din lemn cum ar fi mobilierul trditional, icoane si alte piese decorative. Tamplarii din Costesti sunt renumiti pentru abilitatile lor in sculptura lemnului si pentru modul in care creaza produse de o valoare estetica deosebita. Carausii sunt artizani care se ocupa de confectionareasi repararea obiectelor din lemn, cum ar fi camasile, carausii si alte piese de port. Acestia folosesc tehnici traditionale pentru a crea produse durabile si estetice, care sunt apreciate pentru frumusetea lor si pentru modul in care pastreaza traditiile culturale ale regiunii.    Ansamblul «Floricica» format pe binecunoscutul grup de fete, Domnitele, prezinta spectacole impresionante de obiceiuri și dansuri populare, unde participantii poarta costume traditionale specifice zonei. Ansamblul conserva traditiile locale si educa tinerele generatii cu privire la importanta acestora. Fiecare întalnire cu acesta este un moment de socalizare si de celebrare a identitatii culturale a comunitatii Costesti.
   Zilele comunei Costesti
   Sub genericul « La obarsie, la izvoare », zilele Comunei Costesti sunt sarbatorite in perioada 13- 14 august, fiind o ocazie pentru comunitatea locala sa se intalneasca si sa celebreze traditiile si obiceiurile locale. Evenimentul include parade, concursuri, spectacole de folclor si muzica traditionala, precum si expozitii de arta si produse traditionale.
   Ritualurile arhaice si legendele din comuna Costesti sunt mai mult decat simple traditii, ele sunt expresia unei identitati colective, o punte intre trecut si prezent. Aceste obiceiuri pastreaza vie legatura cu natura si spiritualitatea, oferind comunitatii un sens profund al continuitatii si al apartenentei.

Costestiul, cu farmecul sau aparte si bogatia sa culturala, ramane un loc de poveste, un refugiu al sufletului unde fiecare piatra si copac sopteste tainele vesniciei.

Sanziana

Schitul 44 de Izvoare
Schitul 44 de Izvoare, cunoscut și sub denumirea de ,,Schitu' de Su' Piatră", se află în satul Pietreni, comuna Costești din județul Vâlcea la poalele muntelui Buila-Vânturarița. Este apărat de codrii seculari, de livezi de meri și peri și înconjurat de un gard scund zidit din piatră de râu.
Drumul de acces este asfaltat dar îngust, pe sens putând circula doar o singură mașină.
Bisericuța este ghemuită sub aripa muntelui, pe un covor imens de iarbă verde mătăsoasă, pe sub care se strecoară cu îndârjire izvoare curate de apă, numărate, 44, spune legenda, de însuși regele Carol I. Izvoarele alimentează nu numai satul Pietreni ci și satele Costești și Văratici iar numărul lor a rămas pentru localnici, numele bisericii, 44 de Izvoare.
La intrare se află o masă din lemn unde turiștii ajunși aici poposesc pentru a bea o gură de apă rece și a admira frumusețea locului.
Intrând în curtea bisericii te întâmpină mirosul tufelor splendide de trandafiri de toate culorile și o clopotniță mică, rezemată parcă de un zid înalt de piatră ce pare a sprijini muntele.
Biserica are formă de navă, este acoperită cu șiță, are ferestre mici iar zidurile sunt înconjurate de un brâu de cărămidă aparentă.
Pictura realizată de Efrem Zugravul este din păcate deteriorată, în mare parte, de fisurarea zidurilor care s-a produs, în timp, în urma exploziilor controlate din Cariera de calcar.
Astăzi slujbele sunt oficiate de preotul Ion Mladin iar biserica are hramul sfântului Nicolae.
Toți cei ajunși aici rămân surprinși de frumusețea și liniștea acestor locuri.
Lin-Lin

Lumea magică

Într-o zi de vară pe când soarele strălucea puternic pe cerul senin, împreună cu familia mea am mers în excursie pe Buila-Vânturarița.

Cum am ajuns acolo, după mult mers obositor, Aura, sora mea zice:

- Mie îmi este foame! Vouă, nu?

- Ba da și mie îmi este foame.

Atunci noi am făcut un picnic. După aceea noi nu am mai putut continua drumul pentru că se întunecase. În îndepărtare vedem o cabană și ne hotărâm să înnoptăm acolo. Cum am ajuns acolo un om ciudat ne poftește înăuntru și ne anunță că putem sta doar o singură noapte.

Deodată un sunet puternic se aude. Mă uit îngrozită pe o fereastră superbă. Acolo văd un copac mare și uimitor. Un copil de turtă dulce vine spre mine și zice:

- Salut! Pe mine mă cheamă Turtițali și sunt încântat să te cunosc .

- Bună! Eu sunt Anastasia și sunt uimită de locul acesta.

O fetiță făcută din fructe pe nume Fructița vrea să îmi zică ceva:

- Bine ai venit la Piscul Turcilor.

Turtițali și Fructița mi-au vorbit despre: Valea Morii, Valea Căpriorii, Patruzeci și patru de Izvoare și Cârlige. M-au plimbat peste tot. M-au dus apoi într-un loc vrăjit.

Pe cât era de fantastic, pe atât era de groaznic. Piscu Turcilor, se numea. Se spune că dacă o frunză din Copacul magic îți cade pe cap vei fi trimis într-o lume paralelă, numită Păzuica Jupâneselor.

M-am speriat îngrozitor pentru că îmi căzuse o frunză pe cap și nu voiam să ajung în Păzuica Jupțneselor.

Nu știu cum m-am trezit din nou la fereastra cabanei.

A fost doar un vis.

De atunci eu nu am mai avut un vis asemănător.

Cred că asta înseamnă că sunt deja mare.

Theo Rose

Prietenul meu, Pufi

Într-o zi de vară, eu cu clasa mea ne decidem să organizăm o drumeție interesantă, speram noi, în comuna noastră, în satul Bistrița.
Prima data am mers pe defileul Bistritei, Ghidul nostru ne-a povestit multe, lucruri, interesante.
- Acolo sunt multe peșteri printre care și Peștera Urșilor si Peștera Liliecilor. Acolo este foarte periculos pentru că zona este alunecoasă și sunt riscuri mari să aluneci și să te lovești.
Mie imi era frică să urc la peșteră chiar dacă colegii mei mă încurajau și mă susțineau. Deodată apare, Pufi, un unicorn cu care eu mă înțelegeam foarte, bine.
- Bună, Teo! Vrei sa te ajut?
- Salut, Pufi! Nu cred că sunt pregătită să urc. M-am cățărat pe spatele lui Pufi crezând că vom urca panta alunecoasã. El începe să zboare.
Am aiuns într-un loc magic. Totul era colorat ca un curcubeu. În iur vedeam numai bunătăți dulci: acadele, bomboane, biscuiți cu glazură roz și suc de mere pentru toată lumea.

Era paradisul copiilor.
Deodată un uriaș vine la mine și mă întreabă:
- Tu cine ești, dragă copilă?

- Eu sunt Teodora! răspund eu speriată. Ce te aduce în tărâmul fermecat?

- Pe mine m-a adus aici Pufi, unicornul.
- Atunci îmi pare rău pentru tine fiindcă tărâmul fermecat, are un blestem. Orice ființă care intră aici se transformă într-un om de tută dulce pentru totdeauna.
Am început să plâng decarece mâinile mele se făcuseră ovale și erau de turtă dulce.
Dintr-o dată o aud pe mami cum mă strigă. Trebuia să merg la școală.