In urma jurizarii lucrarilor, pe sectiuni, clasamentul este urmatorul:
SECTIUNEA Proza:
Locul I - Stefi V., VII
Satul
bunicilor
Mi-a dat trezirea cocoşul bătrân
cumpărat acum 2 ani de bunicul de la târgul obişnuit de sâmbătă. E ora şase
dimineaţa, dar bunica nu mai e de mult în pat. Îmi amintesc vag că am auzit-o
dându-se jos. S-a aşezat lângă pat, s-a rugat, m-a sărutat pe frunte şi apoi a
ieşit afară. Nu am avut energia necesară pentru a rosti un „bună dimineaţa”,
dar am zâmbit şi apoi m-am cufundat înapoi în lumea viselor.
Face
aşa în fiecare dimineaţă. Acum, când scriu, privesc pe fereastră soarele
însângerând bolta cenuşie. Bunica e în grădina din spate, smulge buruienile.
Din câte ştiu, a hrănit deja animalele, a trimis vaca la turmă, iar bunicul a
plecat în sat să ducă laptele la câteva familii.
Ador
vacanţa de vară. Ador satul acesta mic în care s-au născut părinţii mei şi în
care timpul pare că stagnează. Aceiaşi oameni, tipici, condiţionaţi şi legaţi
de mediul în care s-au născut şi care nu ar renunţa la locul lor natal pentru
nimic în lume. Ei au ales să trăiască
simplu, ordonat, frumos şi cuviincios. Şi nu ar da pacea, liniştea şi fericirea
lor simplistă pentru nimic în lume.
Imediat
o să ies afară, bunica o să îmi scoată apă din fântână ca să mă spăl şi apoi o
să mă trimită în şură să adun ouăle lăsate de găini pe acolo. O să inspir cu
nesaţ aerul curat, o să o ajut pe bunica să frământe pâine, iar bunicul o să mă
ia la o plimbare prin pădurea din apropiere.
Viaţa
în satul acesta mic e anonimă, dar
satisfăcătoare. Trec ore bune până auzi trecând vreo maşină pe aici, iar dacă o
va face, va fi doar pentru a aproviziona micuţul şi rudimentarul magazin din
centru.
Trebuie
să menţionez că „centrul” nu e cine ştie ce. Primăria, magazinul şi un bloc.
Primăria
a construit blocul cu puţinele fonduri care i-au fost alocate. De ce vorbesc
atâta de acest bloc? Pentru că e singurul lucru „modern” din satul acesta. În
rest, timpul stagnează, viaţa aici stagnează, oamenii stagnează. Aici lucrurile
rămân veşnic neschimbate. Acelaşi aer curat, lapte proaspăt, multă muncă şi o
cămară plină toamna. Iarnă grea, dar primăvară care aduce renaştere. Nu aş da
toate aceste momente, toate aceste experienţe trăite nici pentru toate oraşele
din lume!
Ştefi V.
Locul II - Andreea T., VIII
Bucuria Sfintei Sărbători
Lumina
lumânării sfinte îți înveselește obrajii îmbujorați de frigul dimineții in timp ce ochii lacomi asista la slujba de
Înviere. Ascultă vocea groasă a preotului ce îti liniștește sufletul. Atâta
pace, atâta alinare, așa cum n-ai simțit niciodată! Te detașezi parcă de toate,
pătrunzi în lumea credinței, în lumea liniștii, făcând abstracție de tot ce te
înconjoară...
Mama, am luat Lumină! Se aude incetișor, în timp ce ușa
se inchide ușor și lasă dincolo toate gândurile de până atunci. Ea, Lumina, își
ocupă locul de onoare și acaparează întreaga încăpere, trimițându-și razele
vestirii Invierii Domnului în tot locul.
Noaptea
nici nu poți dormi de fericire, de emoție că ziua următoare va fi sarbatoarea
mult așteptată. Ouăle frumos încondeiate cu cea mai mare îndemânare așteaptă în
coșulețulde nuiele împletit de bunica. Mâine este ziua cea mare, când vor fi
ciocnite, iar cel mai puternic va fi întronat. Costumul popular asteaptă
înălbit și apretat pe spătarul scaunului din odaia mare. Și el va avea un cuvânt de spus în
marea zi. Va fi în centrul atenției, ca, de altfel și ia cusută cu mărgele
colorate de mâinile dibace ale bunicii ce se potrivește de minune cu fusta
subțire tradițională și cu opincile noi, abia croite de bunicul.
Cozonacii cu miez gălbui și coaja puțin crocantă încă
sunt la gura vetrei. Pasca gustoasă cu brânză dulce abia scoasă din cuptorul de
pământ ce a muncit toată ziua suportând
limbile de foc, împrăștie mireasma prin casa plină de fericirea și emoția zilei
ce vine. Totul e pregătit: casa curată, bucatele alese pe masă, lumina sfântă
guvernează locul, innobilând sărbătoarea, straiele noi stau aliniate pe
macatele și cuverturile bunicii ce și-au arătat și ele fața pentru această
măreață zi așteptând să fie îmbrăcate pentru a se putea făli că ele sunt cele
mai frumoase.
Doar
mama încă trebăluiește ... niciodată nu se odihnește. De fiecare dată găsește
câte ceva de făcut... Bunica a pus deja capul pe pernă – pentru ea bătrânețea
își spune cuvântul - în timp ce bunicul
încă moțăie lângă sobă, gândindu-se la ultimele lucruri pe care le mai
are de făcut. Încet, încet luminile din casă se sting. Lumina sfântă rămâne să
vegheze sosirea marii sărbători. Mai sunt doar câteva ore...Hristos a Înviat!
Andreea T.
Locul III - Nico M., VII
Muzica, pasiunea mea
Eram în clasa a V-a şi îmi
amintesc că îmi plăcea atât de mult să umblu pe aleile şcolii, să simt parfumul
florilor , să mă plimb cu paşi mărunţi şi şovăielnici pe coridoarele lungi ce
îmi vorbeau în şoapte înţelese numai de mine.
Insă nu coridoarele, nu florile, ce aveau un
farmec aparte ,mă atrăgeau atât de mult ,ci o fiinţă cumpătată ,calmă ,pe care
o vedeam adesea mergând cu chitara in mână ori stătea uneori ascultand şoaptele
gâzelor ,incercând să fure ceva din armonia cântecului lor. Era profesorul de
muzică.
Nu ştiu ce mă atrăgea atât la firea lui.
Poate caracterul său de atâtea ori vesel şi tot de atâtea ori melancolic.
Chipul luminos şi zâmbetul cald , genele in clipiri timide ori galeşe…gândul
lui aplecat asupra notelor muzicale,
risipind de fiecare dată un cu totul alt farmec…Avea o adâncitură scurtă intre sprâncene ce-i
dădea un aer de gravitate. Dar acest profesor nu era rău , nu era aspru ,ci
intelegător, tăcut şi calm.
Iubeam
şi datorita lui, incă iubesc orele de
muzică .Nu pentru că aş avea anumite planuri de viitor in legatura cu acest domeniu, nu pentru că vreau să ajung cântăreaţă,
ci pentru că făcliile sufletului meu se aprind mereu atunci când incerc să-mi
amintesc de profesorul copilăriei mele.
Imi plăcea să ascult cum cânta la chitară ,imi plăcea să ascult
imbinaţia versurilor cu notele muzicale,îi auzeam fiecare răsuflare scurtă.
Avea vocea puternică şi melodioasă .
Melodia se desfăşura lent şi atunci simţeam sunetele. Notele cu o intensitate
disproporţionată aşa cum se auzea palpitaţia inimii in adâncurile pădurii.
Ascultãm muzica lui pentru a trãi în
linişte şi pace , pentru a simţi bucuria rãsăritului de soare sau de-a zâmbi
adesea .
Drumeţiile şi
excursiile pe care le făceam impreună cu domnul profesor erau de neuitat. El ne
spunea adesea:,,Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate
cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna
îndreptându-te spre sfârşit.”
Prietenul sau cel mai bun era chitara şi nu
pleca nicăieri fără ea .Acea chitară insemna totul pentru el. Era un instrument
de culoare maro şi avea gâtul lung delimitat cu ajutorul corzilor. În lateral i
se formau ,,umerii” aşa cum spunea
domnul profesor.
Îmi
amintesc într-una din zilele în care am plecat la plimbare, am mers la un
spectacol de folk…Ne-am luat biletele şi am intrat în sala imensă. Scaunele erau
îmbrăcate în pluş, înconjurate de zidurile înalte ca şi coloana infinitului. Eu
nu mai intrasem niciodată într-o astfel de sală.
Spectacolul a
început…Domnul profesor parcă ,,trăia”fiecare notă transmisă de soliştii de
pe scena. Noi eram uimiţi de spectacolul la care ne adusese domnul
profesor. Acum înţelegeam vorbele spuse adesea de acest muzician…
Locul I - Andreea T., VIII
Şcoală dragă…
Te-am cunoscut
la început de drum în viaţa
Cu holuri lungi
solemnă ca un imn
Şi n-am ştiut că o
să-mi fii povaţă
Dar tu ai fost bolta
cerului senin.
N-ai fost un cimitir,
cum credeau alţii
Ci ne-ai format cu
drag încă de mici
Vai cu cât drag
trecut-am pragul porţii
În prima zi eram
numai un pici!
Şi azi la scumpa ta
aniversare
M-alătur şi eu plin
de dor
Şi spun că nu te voi
lăsa-n uitare
Mă alătur si rostim
cu toţii in cor
Să auzim mereu doar
lucruri bune
Şi veşnic şcoala mea
să dăinuieşti
Profesorii în fiecare
zi s-adune
Roadele tale, şcoala
noastră eşti.
Şi vei rămâne pururi
şcoala noastră
Podoaba anilor de
mult apuşi
Îţi mulţumim de
educarea noastră
Pe veci de veci la
suflet ai pătruns!
Andreea T.
O NOUĂ PRIMĂVARĂ DE VISURI...
O nouă primăvară de visuri şi păreri
se joacă de-a căldura cu razele de soare
şi-un verde crud şi dulce ce duce la plăceri
şi inima
vuieşte cu drag a transformare;
un fir de ghiocel zâmbeşte din zăpadă
cu raze de lumină pierdute în nesomn
şi risipeşte-n taină trecută şi uitată
pe iarna mofturoasă şi rea ca şi un om.
O nouă primăvară de visuri şi păreri
Se joacă azi cu mine şi râde amuzată
De verdele din suflet ce duce la schimbări;
Că doar e primăvară şi lumea e schimbată
De-o nouă dimineaţă de visuri şi plăceri...
Nico M.
Locul III - Stefi V., VII
Toamnă … în gând
E toamnă iar, îmi vine
în minte un cântec
E un ecou al unui timp
îndepărtat
Pe care anii l-au uitat
Pe care eu îl vreau
descântec
E toamnă iar, bucură-te
dragă cu mine
Plouă, și e atât de
bine...
Oare toamna asta vine
Cu tine?
Oare toamna asta o să mă
aline?
E toamnă iar, plouă
cerul un cântec
Of, anilor, cum l-ați
uitat
Știu că-i ecou
îndepărtat
Dar pentru mine e
descântec
e toamnă iar…
Ştefi V.
SECTIUNEA Desen:
Locul I - Ana Z., V
Locul II - Dani T., V
Bibliotecar,
IOANA STOICA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu