joi, 23 decembrie 2021

Concursul «Vâlcea - colț de rai»: Etapa județeană a Ediției a X-a (2021); premierea - în online/ 15 Ianuarie 2022, de Ziua Culturii Naționale



  

Concursul „Vâlcea – colț de rai” își conturează „tabloul final” al Ediției a X-a a proiectului, cea din acest tumultuos 2021.

Avem azi la o singură adresă toate creațiile propuse pentru jurizare în Etapa județeană de către colegii noștri bibliotecari în cele 11 biblioteci vâlcene de mai jos. Dacă la nivel local juriile au fost constituite „cum s-a putut” (sprijin ocazional/ punctual, de la relativ puține cadre didactice pe deplin dedicate procesului educațional - de neimaginat pe deplin în absența „tandemului” Bibliotecă-Școală -) Juriul de nivel județean are o caracteristică esențială: de 10 ani „bătuți pe muchie”, „mâna de Oameni” admirabili nu doar că ne este alături pro bono și rezonează pe deplin cu dorința noastră de a ne atinge obiectivele anunțate prin Regulament*, nu doar că a jurizat an de an creațiile în competiție (poezii, eseuri, desene/picturi și legende ale Vâlcii) și a participat constant la toate festivitățile finale anuale, dar a și premiat - prin creații artistice și mijloace (incl. pecuniare) proprii - copiii/ adolescenții din cătunele, satele și orașele Vâlcii; de asemenea, în situații oficiale, dar și în cadru restrâns, privat, ,,mâna de Oameni” admirabili a făcut nu o dată referire/ a promovat importanța proiectului și mai ales importanța continuării lui, indiferent de opreliști; în sfârșit, „mâna de Oameni” pe care contăm în continuare și căreia îi adresăm mulțumirile noastre publice la această a X-a ediție a proiectului este formată dintr-un „careu de ași” în domenii diferite ca pregătire profesională și vocațională: Doamna Violeta Scrociob, Domnul Mihai Sporiș (președinte), Domnul Dumitru Zamfira și Domnul Felix Sima. ❤🙏👏🤗

Pentru a deveni colț de rai, Vâlcea are mare nevoie de astfel de vectori și susținători concentrați prioritar pe interesul public - care nu trebuie pierdut nicio clipă din vedere, indiferent de domeniul de activitate al fiecăruia dintre noi.

Iar copii? Adolescenții sârguincioși și talentați ai Vâlcii, mai ales din zone rurale? Cine le călăuzește pașii de început, cine le descoperă și le relevă talentul/ vocația? Cine îi încurajează, în afara familiei și, eventual, a unui dascăl dedicat ,,cauzei”?
Cum zicea dl. Dumitru Zamfira la festivitatea de premiere din 15 Ianuarie a.c. (pentru ediția din 2020 a concursului, link mai jos) – citat aproximativ din memorie: copii noștri au nevoie să li se spună că sunt frumoși, că sunt buni, că sunt geniali, și astfel ei vor începe să fie așa cum ni-i dorim!

 &&&

Mai jos avem legăturile către creațiile înscrise în Ediția a X-a a concursului, care va avea festivitatea de premiere în 15 Ianuarie 2022, de Ziua Culturii Naționale, în online, ca și în ediția precedentă.

Mulțumiri alese pentru toate colegele bibliotecare din județ implicate, precum și pentru toți partenerii/ colaboratorii care ne susțin proiectele!

Așadar:

1. Biblioteca Publică Locală Amărăști/ bibliotecară Alexandra Bercea - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2021/12/sectiunea-picturadesen-premiul-i-cod.html

 2. Biblioteca Orășenească Bălcești/ Georgiana Dumitrana -  https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2021/12/blog-post.html

 3. Biblioteca Publică Locală Copăceni -  https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2021/12/biblioteca-publica-copaceni-creatiile.html

 4. Biblioteca Publică Locală Costești/ Mihaela Silvia Marinescu - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2021/12/costesti-concurs-valcea-colt-de-rai2021.html

 5.  - Biblioteca Publică Locală Diculești/ Daniela Bădică - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2021/12/biblioteca-publica-diculesti-creatiile.html

 6. Biblioteca Publică Locală Galicea/ Maria Tițu - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2021/12/galicea-concurs-valcea-colt-de-rai-faza.html

 7. Biblioteca Orășenească Horezu/ Aniela Badea - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2021/12/concursul-valcea-colt-de-rai-etapa.html

 8. Biblioteca Publică Locală Păușești-Măglași/ Ioana Goran - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2021/12/pausesti-maglasi-concurs-valcea-colt-de.html

 9. Biblioteca Publică Locală Pietrari/ Crina Popescu - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2021/12/pietrari-concurs-valcea-colt-de-rai.html

 10. Biblioteca Publică Locală Tomșani/ Georgeta Cîrstea - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2021/12/publica-locala-tomsani-concursul-valcea.html

 11. Biblioteca Publică Locală Valea Mare/ Viorica Stroe - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2021/12/valea-mare-concurs-valcea-colt-de-rai.html

 &&&

Festivitatea de premiere din 15 Ianuarie a.c. pentru ediția din anul trecut - premianți, album foto + diplome și video-ul în care am anunțat premiile (împreună cu membri ai juriului și colegii bibliotecari din județ) - este în online la https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4272634496086817  

 

 &&&

_______

* https://bibliotecivalcene.blogspot.com/p/regulamentconcurs-valcea-colt-de-rai.html

miercuri, 22 decembrie 2021

Drăgășani : Magia sărbătorilor de iarnă

Atmosfera de Crăciun ne aduce bucurie şi ne aminteşte cu precădere de anii copilăriei, de emoţia aşteptării împodobirii bradului, de clipa la care visăm să-l întâlnim pe Moş Crăciun.

Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creştine, Crăciunul e aşteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă, uneori chiar şi de religie. Sigur te gândeşti cu drag la cadourile lui Moş Crăciun, la colinde, la mirosul de brad şi la vâscul din pragul uşii. Şi, cu siguranţă, experienţele personale au încărcat astfel de clipe magice cu semnificaţii proprii. Dar mai mult decât atât, tradiţiile legate de Crăciun aduc simboluri naturale vechi de sute de ani.

Bradul de Crăciun

Bradul deţine rolul principal în perioada Crăciunului. Împodobitul acestuia este cel mai îndrăgit obicei de sărbători, datorită simbolurilor care i se asociază: iubire (pentru că este împodobit de întreaga familie), bucurie şi fericire (pentru că sub el sunt puse cadourile), magie (se spune că Moş Crăciun nu vine în casele unde nu e brad), viaţă, trăinicie şi sănătate (pentru că este mereu verde, chiar şi când afară e zăpadă). Practic, bradul a devenit centrul sărbătorilor de iarnă!

Şosete tricotate, crenguţe de brad şi de vâsc, globuleţe, fundiţe, ghirlande colorate, oameni de zăpadă, steluţe şi fulgi, toate te vor ajuta să intri în atmosfera de sărbătoare.

Sărbătorile de iarnă pun în evidență numeroase tradiții și obiceiuri ce diferă de la o zonă la alta. Colindele răsună peste tot aducând bucurie și binecuvântare în casele tuturor.

La Biblioteca Municipală Drăgășani expoziția de carte, cu cărți tematice pentru toate vârstele, cu colaje ce conțin tradiții și obiceiuri din toată lumea și în mod special din Oltenia, precum și decorațiunile, jucăriile, brăduțul vă așteaptă să le admirați măcar virtual. Chiar dacă sala bibliotecii nu mai este animată în această perioadă de serbările minunate de la grădinițele și școlile din oraș, din cauza pandemiei, spiritul sărbătorilor trebuie să fie la fel de magic.

Sărbători fericite!

Bibliotecari:

Cristina Prunel-Bărbulescu;

Alecsandrina Bătae;

ing.sistem, Romeo Istocescu

 





































BIBLIOTECA PUBLICA DICULESTI--CREATIILE CALIFICATE PENTRU ETAPA JUDETEANA A CONCURSULUI ''VALCEA--COLT DE RAI'',EDITIA A X-A

 Sectiunea proza/eseu 


    BUJOR

                                                                                 A venit toamna

Zilele se micsoreaza.Razele soarelui nu mai stralucesc cu putere.

Cu pasi domoli se apropie toamna .E adusa de vantul rece care,jucandu-se printre frunze  ,le trimite in zbor  eleganat spre pamant.

Copacii vor ramane goi si tristi.Ii vor parasi si pasarelele care se pregatesc de plecare spre tinuturile calde.In vazduhul  plumburiu se rotesc déjà  stoluri ,gata de drumul lung si primejdios.Si vietuitoarele speriate de adierea rece a vantului si cauta adapost si provizii pentru iarna.

In curand ,natura va intra in amortire.Campul,acoperit cu valul de bruma ,asteapta parca o odihna bine meritata.

Tomna ,harnica tesatoare,a acoperit totul cu un covor ruginiu si se duce odata cu fosnetul  frunzelor  ingalbenite,luand cu ea parfumul crizantemelor si al tufanelelor,aroma gutuilor si a strugurilor.

Toamna ,anotimpul culegerii roadelor,e intotdeauna darnica,rasplatind  harnicia tuturor oamenilor.

 

                                        PUIUL DE CAPRIOARA

 BUJOR

      Era o zi calduta de primavara.Coltul ierbii abia se iviese dupa o iarna lunga si grea.Soarele ne mangaia timid cu razele sale intinse spre pamant.

      Am iesit cu mama in gradina sa salutam noul anotimp.Deodata  crengile unui tufis s-au miscat.Ne-am apropiat si am zarit un pui mic si plapand de caprioara.Am hotarat sa-l luam acasa si sa-l  ingrijim.

     I-am facut culcus,l-am hranit si l-am invatat sa zburde.

Adeseori,mergem in padure cu puiul de caprioara.El alerga,cerceta  padurea si deodata aparea in spatele meu.

     Il iubeam mult,Ii mangaiam blanita cafenie,iar el intindea  gatul subtire dornic sa fie alintat.Uneori Il vedeam  inaltand capul,privind si ascultand padurea,Ii intelegeam intristarea.

Intr-o zi ,Botic,pentru ca asa il chema,a tasnit din curte ,a sarit portita de la gradina si  s-a pierdut in padure.

     Am fost trist,dar mama mi-a spus ca el este fericit.Padurea este casa lui.

 


          LALEA                                                                     COPILARIA

Copilarie…..inocenta,vise,sperante.Poate uita cineva minunatii ani ai copilariei??Ea este un dar care ne este oferit  si de care ne vom aminti cu drag atunci  cand vom fii mari.

Copilaria este un taram magic.Nu se stie cand si de ce incepe si nu stim unde si cand se termina.Este o lume fermecata,duioasa,dulce lina in care orice se poate intampla.Este varsta la care suntem cel mai aproape de Dumnezeu si de toate tainele existente,ne putem intalni oricand cu balaurul cu sapte capete,cu zgipturoaica cea haina,putem fi vrajitori sau zana cea buna,eroi de filme sau benzi desenate.Inchidem ochii si ca prin minune ajungem in Dumbrava Minunata,alaturi de Lizuca si Patrocle sau in minunata lume a Vrajitorului din Oz.

Copilaria este singurul  moment al vietii in care traim tolul la intensitate maxima,in care plangem si radem in acelasi timp,in care ne suparam si  iertam dupa cateva momente,in care suntem singuri si cu toata lumea totodata.Este raza de soare,un zambet,un vis,veselie,e o adevarata comoara.

    De aceea trebuie sa ne bucuram din plin de tot ceea ce ne ofera  copilaria ,deoarece ea nu se va mai intoarce niciodata.                                                                              

 

 


         LALEA                                                                        LA PATINAJ

    Este iarna.O iarna cu multa zapda si inca din cer cade puzderie  marunta si deasa ca faina la cernut.

    Ma aflu in vacanta la bunici.Aici,impreuna cu prietenii mei ma asteapta cateva zile minunate.Intre timp,harnica iarna isi tese panzele ei moi ,transformand plopii in fantome albe.Iazul de langa casa e de cristal.Totul e alb.

Imediat ce am ajuns la bunici,mi-am intalnit prietenii si ne-am facut planuri de joaca.Locul nostrum preferat era iazul inghetat.Acolo ne placea sa patinam.

Nicu patina pentru prima data.Noi aveam misiunea de a-l invata acest lucru.Dar de cum incepu sa alunece pe intindera de cristal,sfaturile noastre parca nici nu le mai auzea.Era asa de incantat!!!

Dintr-o data am vazut ca se clatina.Am alergat spre el.In spatele meu erau Mihai si Oana.Cand am ajuns déjà cazuse,dar din fericire nu se lovise prea tare.Dupa acea  prinse curaj joaca a reinceput.

Ce frumos e iarna !!!!Ce frumos e cu prietenii mei!!!

 

Sectiunea --poezie

 

CARTEA

Trandafir

 

 

 

Motto:

,,Carte frumoasă, cinste cui te-a scris

Încet gândită, gingaş cumpănită,

Eşti ca o floare, anume înflorită

În mâinile mele care te-au deschis.”

 

Două cărți prietenoase,

O lecturăsi un abecedar

S-au făcut strălucitoare

Să atragă copii iar.

 

Au în ele poezii,

Texte bune de-a citi;

Mulți copii s-au adunat

La cărți să citeasca-n dat'.

 

Ele chiari-au învățat

Lucruri noi cu-adevărat

Despre Universul mare,

Despre ape curgătoare.

 

Sper că v-a plăcut, copii!

Tot ce-am învățat să stiți

La cărți ca să vă opriți

Pe toate să le citiți…

LA REVEDERE ,PRIMĂVARĂ!

 CARTE 1.

 

Imi place mult,Primăvara

Dar acum ţi-o spun cinstit

La cât am ieşit afară

Mai bine n-ai fi venit.

 

Tu aveai vreme frumoasă

Zburdam liberi pe câmpii

Acum am zburdat prin casă

Şi-am ieşit doar cu hârtii.

 

Pleci azi,dar mai e ceva

Care chiar o să ma doară

Sper că-n nebunia ta

N-ai prostit-o şi pe Vara.



TOAMNA TĂRZIE

 

 GAROAFA

Toamna este unul din cele mai frumoase şi bogate anotimpuri,este plină de magie si farmec rustic.

Soarele şi el obosit cu ultimele puteri ne măngâie chipul parcă spunăndu-ne că are nevoie de o pauză,

Zilele sunt tot mai mici iar dimineţile tot mai răcoroase cernute cu o perdea albă şi cristalină.

Frunzele copacilor parcă obosite de atâtea vânturi şi ploi se aşează într-un somn al tăcerii ca o plapumă ce acoperă pământul.Pe câmpii se zăreşte un covor asemeni unui curcubeu de culori calde,ruginii peste iarba uscată.

În grădină gospodarii adună ultimele roade ale muncii lor completând cămara cu bunătăţii.

La geam o tufă de crizantemă pictată pe petale cu steluţe argintii,ne aminteste ca este ultima şi cea mai frumoasa floare a toamnei.



POVESTE SCLIPITOARE

 

 ROSU 1.

 

A sosit pe meleagurile noastre iarna. Cea mai bătrână fiica a anului.

Acoperită cu o mantie argintie şi o cuşmă albă pe cap,ea coboară din munţi,jucându-se cu fulgii uşori ca un roi de fluturi albi.

     În dansul lor,fulgii împodobesc ramurile pomilor cu o beteală strălucitoare.Pe jos se aşterne un covor moale şi pufos.În jur nu se mai vad decât perdele de fulgi care cad.

   Întreaga natură pare un imens ocean de lapte transformând această lume într-un tărâm alb şi parcă vrajit.Chiar dacă este frig,copii sunt bucuroşi să se joace cu bulgării,să construiască unicul lor prieten îngheţat ce-i va astepta mereu în curte.Să scoată săniile pe derdeluş,să aştepte cadourile mult visate şi să petreaca mai mult timp cu familia.

Deşi veşmintele ierni sunt reci inima ei e calda pentru că revarsă asupra noastră bucurie,emoţie,încântare şi ne umple sufletele de fericire.

       Sectiunea--Pictura/desen.                           

                                       BUJOR.



ROSU1.





TRANDAFIR.


                                                             ROBOT.



                                                         URSULET.





                                                        PISIC.