Gala Națională a Voluntarilor este evenimentul care de 5 ani marchează și sărbătorește meritele voluntariatului la nivel național. Organizații și instituții care implică voluntari, coordonatori de voluntari, voluntari și centre de voluntariat… toți la un loc se vor strânge pentru a aprecia pașii pe care i-au făcut cu toții de-a lungul anului 2015 astfel încât, lumea în care trăim să fie un loc mai bun, un loc în care ne dorim să fim și un loc în care dorința de schimbare este mai mare ca oriunde în altă parte.
Competiția Gala Națională a Voluntarilor este organizată de Federația VOLUM – Federația Organizațiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România – are 4 categorii și 21 de secţiuni.
Ediția de anul acesta a avut 193 de nominalizări, dintre care au fost preselectați 98 de finaliști, astfel: 47 de nominalizări pentru categoria Proiectul de Voluntariat al anului, 42 de nominalizări pentru categoria Voluntarul anului, 6 nominalizări pentru categoria Coordonatorul de voluntari al anului și 3 nominalizări pentru categoria Centrul de voluntariat al anului.
Vă invităm pe pagina destinată votului online, pentru a putea vota favoriții din anul acesta, până pe 7 decembrie, ora 23:59. În seara de gală, 14 decembrie, vor fi acordate premiile pentru cele patru categorii din competiție .
În perioada 23 noiembrie-7 decembrie 2015 are loc votul online al competiției Gala Națională a Voluntarilor. Pentru fiecare categorie (Voluntarul anului, Proiectul de Voluntariat al anului, Coordonatorul de Voluntari al anului și Centrul de Voluntariat al anului) se va acorda Premiul Publicului pentru cel mai votat voluntar/proiect/coordonator/centru. Câștigătorii vor fi anunțați și premiați la Gala din 14 decembrie 2015.
Din Vâlcea avem două nominalizări, la două categorii, iar cei care iubesc voluntariatul sau apreciază oamenii care se implică pot vota proiectul Bibliotecii Publice Locale Pietrari -BIBLIOTECA DIN LIVADĂ la adresa http://www.galavoluntarilor.ro/finalist/biblioteca-din-livada-606, dar și pe Andreea Nicoleta Florescu, cea mai implicată voluntară a bibliotecii noastre, la categoria Voluntarul anului în domeniul tineret la adresa http://www.galavoluntarilor.ro/finalist/andreea-nicoleta-florescu-601 .
Pe de altă parte, Biblioteca Pietrari și Andreea Florescu vor fi în sala de festivități a Galei din acest an doar ca urmare a nominalizării noastre printre finaliștii din acest an. Caștigătorul la fiecare secțiune a Galei Naționale a Voluntarilor va fi desemnat de un juriu atent selectat, dar pană în 7 decembrie ne puteți vota pentru a ne susține pentru Premiul Publicului.
Bibliotecar,
Crina Popescu
Crina Popescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu