Dragi colegi bibliotecari din judeţul Vâlcea,
Avem mai jos link-urile către creaţiile
participante la Etapa judeţeană a Concursului „Vâlcea - colţ de rai”, Ediţia
2016.
Lucrările urmează să fie jurizate, prin urmare
vă rog să vă revedeţi postările, să nu fie nicio omisiune, neconcordanţă sau
dubiu cu privire la bibliotecile partcipanete, creaţiile din concurs şi autorii
lor (lucrările
pentru toate secţiunile abordate în fiecare bibliotecă locală se găsesc la
acelaşi link).
Ca şi în anii trecuţi, secţiunile sunt:
• Proza scurta/ Eseu
• Poezie
• Pictura/ Desen
• Pictură pe temă religioasă (Icoană)
• Creaţii video
Regulamentul Concursului, publicat în 4 mai 2016, poate fi vizualizat aici.
Potrivit celor agreate împreună, competitorii
şi-au „semnat” creaţiile nu cu propriul nume, ci cu un cuvânt-cheie (cod) de
recunoaştere, ales de candidat şi cunoscut de bibliotecarul local. Acest
cuvânt-cheie, care poate conţine litere şi cifre, (ne) va permite identificarea
autorilor lucrărilor după jurizarea acestora la nivel judeţean.
Ca şi în ediţiile precedente ale proiectului, Juriul constituit la nivel judeţean este format din:
• Proza scurta/ Eseu - Mihai Sporiş (preşedinte Juriu); Marian Pătraşcu
• Poezie - Felix Sima
• Pictura/ Desen - Violeta Scrociob; Dumitru Zamfira
• Pictură pe temă religioasă (Icoană) - Violeta Scrociob; Dumitru Zamfira
• Creaţii video - Valentin Şchiopu-Mateiu; Valentin SmedescuÎn afara Bibliotecii Judeţene "Antim Ivireanul" Vâlcea şi a bibliotecilor din judeţ, în proiect avem ca parteneri Cercul de la Râmnic/ România - Grădina Maicii Domnului, Societatea Culturală "Anton Pann", Asociaţia Naţională Cultul Eroilor - Filiala Vâlcea, Cenaclul Petale.
Biblioteci participante Concurs „Vâlcea - colţ
de rai” 2016
(alfabetic)
foto: imagine de la festivitatea
de premiere a Ediţiei din 2015 a Concursului „Vâlcea - colţ de rai”
Valentin Smedescu,
organizator
organizator
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu