Biblioteca Publică Locală Pietrari
Comuna Pietrari
Judeţul Vâlcea
Nr. 62 / 08.01.2019
Raport
de activitate 2018
Biblioteca Publică Locală Pietrari, parte integrată
a sistemului național de biblioteci publice, permite accesul nelimitat și
gratuit la colecții, baze de date și alte surse proprii sau virtuale de
informații. Printr-o preocupare permanentă privind modernizarea activității
bibliotecii și cu sprijinul administrației locale, s-a trecut treptat de la
funcția de conservare și împrumut la domiciliu a documentelor la cea de
disponibilizare a informațiilor și la educarea sub diverse forme a
utilizatorului. Pentru a duce la îndeplinire
obiectivele pe care le are, Biblioteca Publică Locală Pietrari a inițiat,
sprijinit și derulat mai multe initiative, proiecte și programe ce se
desfășoară local, județean, national și international, după cum urmează:
- Inițiative
locale, derulate cu sprijinul administrației locale:
”Programul de vacanță al bibliotecii” – a cuprins, ca
în fiecare an, un număr mare de participanți și mai multe ateliere si cursuri susținute
de voluntarii bibliotecii, respectiv: Atelierul de lectură și ortografie, Curs
de codare și programare, Atelier problemele comunității, Atelier de muzică, Atelier
de cusături populare, Jocuri și concursuri în aer liber.
” Clubul de Robotică pentru Copii” - prin
implementarea acestui nou serviciu de bibliotecă ce continuă atelierele
derulate în Code Kids, biblioteca îşi atinge unul dintre obiective, acela de a
oferi publicului acces la informare şi instruire prin intermediul noilor
tehnologi, aliniindu-se astfel la cele mai moderne viziuni globale în ceea ce
priveşte inovaţia digitală şi Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor
(IT&C) în bibliotecile publice. Cu sprijinul administrației locale au fost
achiziționate kit-urile necesare derulării activităților clubului, respectiv 4
buc.kit eco-roboți, 2 buc.kit roboți mini-sumo, 1 buc.Arduino Uno+Music Shield
pentru realizare ”Harpă cu senzori de lumină”, 1 kit realizare ”Stație meteo
programabilă”. Pe parcursul acestui an, prin proiectul Code Kids, copiii de la
clubul de codare au fost premiați de către Fundatia Progress cu un robot
programabil Lego Boost alcătuit din 17.000 de piese lego care poate fi transformat
în alți 4 roboti. Tot prin Code Kids am primit un kit special creat pentru cei
care vor să înceapă să învețe programarea pe platforma Arduino.
" BEBETECA. Hai cu BEBE... la
bibliotecă !”
Un program săptămânal ce constă în lecturarea de
poveşti bebeluşilor într-un cadru special adaptat vârstei lor, folosind
colecția de cărți-senzoriale de tip Montessori a bibliotecii, dar și alte
volume special create pentru cei mai mici utilizatori ai bibliotecii. La
întâlniri participă mămici, bunici și copii cu vârste cuprinse între 0-3 ani și
3-6 ani. Astfel, părinţii cu bebeluşi au ocazia să cunoască alţi părinţi, să-şi
împărtăşească experienţele şi să contribuie împreună la dezvoltarea armonioasă
a copiilor lor, citindu-le încă de la vârste fragede.
Campania de promovare a istoriei locale
”100 de ani în 100 de postari"
Biblioteca Pietrari si-a propus, prin această
campanie media ce a utilizat cel mai rapid mijloc de informare al zilelor
noastre, internetul, să trimită spre casele și mințile pietrărenilor câteva
"picături de istorie locală" în cele 100 de postări pe care le-am
realizat până la data de 1 decembrie 2018.
Pe parcursul întregului an la bibliotecă au avut loc
Atelierele de Cusături Populare, de Creație, Clubul de Lectură și de Teatru de Umbre, finanțate
de la bugetul local, dar și activitățile
incluse în parteneriatele încheiate cu
cadrele didactice ale Școlii Pietrari – Georgiana Mărăcinescu, Sobolu Marius,
Livia Deaconu, Mihaela Mereș, Laura Moghină, Irina Ceprăzaru, Raluca Năstasie,
Anamaria Săndulescu și Livia Mureșan.
- Inițiative
derulate la nivel județean:
Concursul de creaţie pentru elevi ”Vâlcea – Colţ de rai”,
Ediţia a VII-a- la festivitatea de premiere la nivel judeţean au participat toți cei cinci copii care au fost selectați la
faza locală a concursului.
Premiile primite de copiii noștri în acest an, în
urma jurizării județene, au fost:
- Premiul Cercul de la Râmnic „România – Grădina Maicii Domnului”:
- Locul 2 - Mădălina Crețu – Pietrari / Proză
- Mențiune - Diana Ștefan - Pietrari / Poezie
- Premiul „Cultul Eroilor” pentru proză - Cosmina Anica / Pietrari
- Premii acordate de Biblioteca Judeteana Valcea : la Sectiunea Poezie/ Locul III a fost acordat elevelor Adina Crețu (Pietrari), Cosmina Anica (Pietrari) și Mențiune pentru Daria Mărăcinescu/ Pietrari/ Icoană.
- Premiul Cercul de la Râmnic „România – Grădina Maicii Domnului”:
- Locul 2 - Mădălina Crețu – Pietrari / Proză
- Mențiune - Diana Ștefan - Pietrari / Poezie
- Premiul „Cultul Eroilor” pentru proză - Cosmina Anica / Pietrari
- Premii acordate de Biblioteca Judeteana Valcea : la Sectiunea Poezie/ Locul III a fost acordat elevelor Adina Crețu (Pietrari), Cosmina Anica (Pietrari) și Mențiune pentru Daria Mărăcinescu/ Pietrari/ Icoană.
„Hora costumelor în ochi de copil”, ediția
a III-a
În data de 24 martie, în comuna Pietrari, copiii au
îmbrăcat straie de sărbătoare pe care au învățat să le prezinte sub îndrumarea bibliotecarei și a doamnei Anica David, creator popular premiat național. Organizatorul evenimentului județean este
conducerea Școlii Gimnaziale Pietrari, prin director Anamaria Săndulescu. Și-au
adus sprijinul, în calitate de parteneri, următoarele instituții: Inspectoratul
Școlar Vâlcea, Casa Corpului Didactic, Primăria Pietrari, Biblioteca Publică
Pietrari, Căminul Cultural din comună și Centrul Județean pentru Conservarea și
Promovarea Culturii Tradiționale.
Concursul județean "Nicolae
Popescu-Rebus: Sfinxul din Pietrari"
Biblioteca Comunală Pietrari și Școala Gimnazială
Comuna Pietrari, cu sprijinul Bibliotecii Județene ”Antim Ivirenul” Rm.Vâlcea
și al Primăriei Pietrari a organizat în periada februarie-aprilie 2018 prima
ediție a concursului "Nicolae Popescu-Rebus: Sfinxul din Pietrari"
pentru a promova la nivel județean, în an centenar, personalități locale care
au adus o importantă contribuție la dezvoltarea culturii naționale.Concursul a
constat, în principal, în rezolvări de cuvinte încrucișate/ rebusuri și concurs eseuri, având în vedere utilizarea echipamentelor Biblionet din bibliotecile județului. Un
număr de 10 biblioteci și tot atâția bibliotecari, sprijiniți de 20 de cadre didactice
din școlile vâlcene, au participat în acest an la concursul care a numărat la "linia de start" 104 participanți
înscriși.
”Astronomia pentru toți”
Astroclubul SARM - Gorj, filială a Societății Astronomice
Române de Meteori a început în acest an un parteneriat cu Biblioteca
Publică Locală Pietrari, județul Valcea ce are ca scop promovarea și
dezvoltarea astronomiei în general, cu precădere în rândul tineretului, cu
scopul de a imprima un caracter național acestei activităţi, cu implicarea atât
a amatorilor şi a profesioniştilor, cât şi a publicului larg. În acest sens au
fost derulate activitățile: ”Noi aducem cerul mai aproape de oameni- observarea
Eclipsei totale de Lună”, seri de observații astronomice și participarea gratuită
a două eleve din Pietrari la Tabăra de astronomie de la Tg.Jiu.
- Inițiative
derulate la nivel național:
”Ziua Internațională a Cititului
Împreună”- în data de 1 februarie a fost sărbătorită la
bibliotecă această acțiune derulată în parteneriat cu Asociația Citim Împreună
România, Grădinița Pietrari, Școala Gimnazială Pietrari, cu invitați speciali
de pe la noi sau de ”peste mări și țări” – scriitoarea Iulia Iordan,
teleportați datorită tehnologiei moderne în mica noastră bibliotecă.
Expoziția fotografică ANBPR
Biblioteca Pietrari, alături de Biblioteca Vlădeşti
si de Biblioteca Judeteana Antim Ivireanul, a fost și în acest an prezentă la
expoziţia colectivă de fotografii care reliefează activitatea bibliotecilor
publice din întreaga țară, expoziție lansată de Asociaţia Naţională a
Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România și aflată la cea de-a IV-a
editie.
Bani IQ –educație financiară la bibliotecă
Biblioteca Publica Pietrari derulează programele de
educație financiara la care au
participat un număr însemnat de persoane, copii și adulți, din comuna Pietrari.
Participanții la aceste campanii au aflat informații extrem de utile
referitoare la evitarea dezechilibrelor în bugetele personale,economisire,
alegeri întelepte în ceea ce privește banii, serviciile oferite de bănci,
plățile online, instrumentele de comparare a ofertelor, siguranța
cumpărăturilor pe internet, drepturile consumatorilor online. Raportarea finală
a programelor de educaţie financiară "Banii pe net" şi
"BaniIQ" derulate în Vâlcea în perioada iulie 2017 – februarie 2018,
a condus la obţinerea unui nou premiu de către Biblioteca Pietrari.
Proiectul EduCaB România derulat și în biblioteca
noastră a vizat în acest an: ”CinEd-educatie cinematografica in biblioteci” și
dotarea cu 1buc.computer , 4 buc.mese și 63 de volume noi prin intermediul Bibliotecii Judetene Antim Ivireanul. De asemenea,
Biblioteca Pietrari a fost prezentată ca exemplu de bună-practică la emisiunea
radio ”Povești de succes ale EduCaB” la Smart FM București.
”Ora de net”
Biblioteca Pietrari s-a alăturat reţelei de
profesionişti ”Ora de Net” în promovarea practicilor, politicilor și
infrastructurii necesare pentru ca instituțiile din România să se alinieze la
standardele europene de educare a generației nativilor digitali. Scopul
activităților de consultare este acela de a contribui la crearea unei
înțelegeri mai clare a experiențelor copiilor legate de folosirea Internetului
și care este percepția lor cu privire la atitudinea adulților din viața lor
față de acest aspect.
,,Dă BLOCK agresivității. Și
"glumele" dor. Stop Cyberbullying!"
Biblioteca Publică Pietrari și Școala Gimnazială
Pietrari, în parteneriat cu Organizația Salvați Copiii au desfășurat în a doua parte a anului mai multe activități in cadrul proiectului educațional ”Ora de net” - ,,Dă BLOCK
agresivității. Și "glumele" dor. Stop Cyberbullying!", adresat
copiilor și tinerilor din învățământul primar și gimnazial.
”Maratoanele de lectură on-line” organizate
la nivel national de către Asociația Comunitatea Noastră au fost apreciate de
cititorii din Pietrari, aceștia participând lunar la maratoanele lunare propuse ce au tematici diferite, de la poezie, teatru, până la memorialistică, pe
întreg parcursul anului 2018, clasându-se pe primele locuri în această deosebită competiție, ca și cititori, la
ambele grupe de vârstă, primind premii în cărți din partea organizatorilor.
”Hai pe NET, 2018” Fundația
EOS, în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România
și Asociația APDETIC a organizat cea de-a noua ediție de alfabetizare și incluziune digitală ”Hai
pe NET” la care s-a înscris și Biblioteca Pietrari derulând activități
specifice în perioada 19-25 Martie 2018. Pentru tot efortul depus în cadrul
acestei campanii Biblioteca Pietrari a primit 4 certificate de participare la
campania europeană ALL DIGITAL WEEK, certificate care atestă
implicarea instituției noastre în campania de incluziune digitală prin
organizarea a 4 evenimente distincte derulate în perioada campaniei. De
asemenea, am primit premiul pentru cea mai bună fotografie realizată în timpul unei activități Minecraft
Education Edition.
Clubul
de coding al bibliotecii – CODE Kids – copiii fac coding în biblioteci
Ca urmare a implementării proiectului national ”CODE
Kids- Copiii fac coding în biblioteci” în 2017, am continuat activitățile și în
acest an, cu două grupe de copii . Începătorii au descoperit tainele codării,
iar avansații au participat la ”Fabrica de experimente”, inițiere în STEM. Grupa
de avansați a clubului nostru de coding s-a remarcat atât la nivel județean, la
cele două Târguri de Știință organizate la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul în lunile iunie și noiembrie unde a fost premiată, s-a descurcat cu succes la prezentarea
susținută la BJ Vâlcea în Europe Code Week, cât și la prezentările derulate în
cadrul unor evenimente de promovare a rezultatelor proiectului Code Kids
susținute la București, la Societe Generale European Business Services sau în fața unor invitați
speciali ai Aspen Institute, ai companiilor din
industria IT și Telekom ca Mihai Raneti, Claudia Dehelean, Mircea Geoană,
George Buhnici, etc. De asemenea, participarea la diferitele competiții
organizate în cadrul proiectului ne-a adus satisfacții deosebite prin premierea
clubului nostru la competițiile de Scratch și de AppInventor, competiții
jurizate de un juriu alcătuit din specialiști IT.
Tot în cadrul acestui proiect îndeplinim funcția de
mentori pentru micii coderi ai clubului de coding ce-și desfășoară activitățile
în cadrul Bibliotecii Frâncești.
”Let's Do It Romania! 2018”
Comuna Pietrari s-a alăturat campaniei naționale de
curățenie ”Let's Do It România” la inițiativa bibliotecii. Acțiunea ecologică a avut loc in data de
15.09.2018. Copiii din "Wizard Code Club Pietrari", alături de
voluntarii bibliotecii, de alți colegi, de cadrele didactice ale Școlii
Pietrari, de angajați ai primăriei, si, nu in ultimul rând de primarul
localității noastre, si-au unit forțele pentru a demonstra că natura trebuie
protejată și că nepăsarea noastră poate duce la adevărate dezastre naturale.
”4/4PentruPrieteni”
Ambasada Statelor Unite în România împreună cu
American Councils for International Education și Biblioteca Comunala Pietrari,
alături de alte organizații și instituții din țară au participat la proiectul ”4/4PentruPrieteni” care celebrează
la nivel național valorile voluntariatului şi ale prieteniei și prin care ne unim forțele pentru a schimba
ceva în bine în jurul nostru, oriunde ne-am afla în România.
-
Inițiative derulate la nivel
internațional:
WiFi4EU- proiect finantat de Comisia
Europeana
Biblioteca Publica Locala Pietrari a prezentat
administratiei locale oportunitatea înscrierii în proiectul WiFi4EU, proiect
finanțat de Comisia Europeană, a primit acceptul de a reprezenta administrația
locală și de a derula procedurile de înscriere, urmate de cele de selecție din
acest proiect. Comisia Europeană a anunțat în data de 7 noiembrie
municipalitățile câștigătoare ale primului apel de proiecte din programul
WiFi4EU, iar comuna Pietrari se numără între cele 6 localități vâlcene și cele
224 de localități din România ce vor primi bonuri valorice de 15.000 de euro
fiecare pentru instalarea de puncte de acces public și gratuit la internet
wireless, unul dintre puncte fiind BIBLIOTECA.
• Programul Lideri Award –
sub înaltul patronaj al Fundației The Duke of Edinburgh's International Award
România, se derulează acest program susținut
de Casa Regală a Marii Britanii și Casa Regală a României ce are în vedere înscrierea
tinerilor bibliovoluntari din Pietrari în
programul internațional Award având ca
obiectiv dezvoltarea tinerilor
prin activități de mentorat.
Fotografii și prezentări ale proiectelor bibliotecii
găsiți pe blog http://bibliotecapietrari-crina.blogspot.ro/ și pe pagina de
facebook https://www.facebook.com/crina.steliana/photos_albums
Date statistice 2018:
·
309 utilizatori nou-înscriși din
care:
-173 utilizatori cu vârsta <14 ani
-136 utilizatori cu vârsta
>14 ani.
·
252 volume achiziționate: 142 vol.din finanțare publică, 110 vol. din
donații și campanii de promovare
a lecturii.
·
4313 vizite la bibliotecă;
·
2070 participanți la
programe și evenimente;
· 685 vizite pentru acces internet;
·
25 voluntari implicați în
programe și proiecte;
4537 documente difuzate
244 activități cuprinse
în 89 de programe și evenimente cu extindere anuala, lunara sau saptamanala.
20 de expoziții tematice
·
12 apariții în mass-media.
Pe blogul bibliotecii găsiți și:
Raport de activitate al Bibliotecii Pietrari -2017
Raport de activitate al Bibliotecii Pietrari- 2016
Bibliotecar,
Crina Popescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu