luni, 30 decembrie 2019

Galicea, concertul de colinde ,, S-a născut Domnul Iisus”



În perioada 9-26 decembrie, în anotimpul bucuriilor, prilejuite de atâtea datini și obiceiuri, legate de sărbătoarea Sf. Nicolae și a Nașterii Domnului, am desfățurat la bibliotecă diverse activități, citit povești specifice ,,Nașterii Domnului”, cântând colinde, recitând poezii, pentru a descoperii poveștile de iarnă și de Crăciun, pentru a ne lăsa cuprinși de feeria Nașterii Domnului.                                Biblioteca Publică Galicea în parteneriat cu ,,Școala Catehetică de Duminică” din Parohia Galicea, Primăria Galicea, Consiliul Local Galicea și Biserica Cuvioasa Parascheva, din Rm. Vâlcea au organizat la Căminul Cultural Galicea, respectiv Biserica Sf. Parascheva, concertul anual de colinde și poezie religioasă ,, S- a născut Domnul Hristos”, susținut de cei 45 coriști din corul ,, Vocea Topologului”.                                                                                            
În program s- a prezentat o scurtă istorie a Nașterii Domnului, s- au interpretat colinde românești, tradiționale și s- au recitat poezii specifice sărbătorii.                                                    Moșul și- a făcut prezența, alături de Administrația Publică Locală, Consiliul Local Galicea, oferind daruri tuturor copiilor participanți la concert.











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu