SECTIUNEA 1. Organizatorii/ Partenerii
Concursul este organizat de Biblioteca
Judeţeana „Antim Ivireanul” Vâlcea şi bibliotecile
publice din judeţul Vâlcea.
Parteneri ne sunt Cercul de
la Râmnic „România - Grădina Maicii Domnului”, Societatea Culturală "Anton
Pann", Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” - Filiala Vâlcea, Cenaclul „Petale”,
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea,
oameni de cultură, edituri, sponsori.
Organizatorii şi participantii la concurs se obligă să respecte prezentul Regulament oficial de concurs, făcut public prin intermediul platformelor www.bibliotecivalcene.blogspot.com și https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/ , în data de 18.04.2022.
SECTIUNEA 2. Zona de desfăşurare
Concursul este organizat şi se desfăşoară pe teritoriul judeţului Vâlcea,
în bibliotecile publice locale (B. Municipală Drăgăşani, bibl. orăşenesti şi
comunale + Biblioteca Judeţeana „Antim Ivireanul”), cu utilizarea
echipamentelor şi tehnologiilor primite donaţie prin Programul „Biblionet
– lumea în biblioteca mea”. Creațiile înscrise în concurs pot fi/ vor fi transpuse în format
digital și transmise către bibliotecile locale și cu ajutorul oricăror alte
PC-uri, laptopuri, tablete și telefoane mobile personale sau la care elevii
înscriși în competiție au acces, în cadrul familiei bunăoară.
Ca în fiecare an, Concursul are cinci secţiuni, după cum urmează:
• Proză scurta/ Eseu
• Poezie
• Pictură/ Desen
• Pictură pe temă
religioasă (Icoană)
• Legendele/ Poveştile
Vâlcii
SECTIUNEA 3. Durata
Concursul începe în data de 18.04.2022 şi se derulează în două
etape:
- etapa locală (oraşenească sau comunală), care va dura până la 1 Decembrie 2022, de Ziua Națională.
- etapa judeţeană se
va derula în perioada 1 Decembrie 2022 – 15 Ianuarie 2023, de Ziua Culturii
Naționale.
Câştigătorii etapelor locale ale Concursului, calificaţi în etapa judeţeană, vor fi anuntaţi oficial în online, centralizat, în primul week-end din Decembrie 2022, fără a le fi divulgate numele, ci doar pseudonimul cu care şi-au semnat creaţiile.
SECTIUNEA 4. Mecanismul concursului
I. Etapa locală (comunală/orăşenească):
a) în baza prezentului Regulament, bibliotecarul public optează pentru parteneri de proiect - cadre didactice, personalităţi locale s.a.m.d., cu ajutorul cărora concursul este promovat în şcolile din localitate şi, în general, în comunitate.
b) Participanţii la concurs prezintă bibliotecarului public din localitate creaţiile proprii, care pot fi:
- una/ două/ trei poezii şi/sau
- una/ două/ trei creaţii de proza scurta (compunere,
eseu etc.) şi/ sau
- una/ două/ tre desene/picturi care pot fi inclusiv pe temă religioasă (acuarelă,
grafică etc.) şi/sau
- una/ două/ trei legende/ poveşti locale aflate de elevii comptetitori de
la bătrâni ai satului, de la bunici, părinţi, rude s.a.m.d.
Temele lucrărilor sunt la libera
alegere a elevilor şi vor pune în evidenţă date şi fapte istorice, monumente, trăsături nobile ale
spiritului oamenilor, frumusetea reliefului (florei, faunei), a tradiţiilor locale
şi a valorilor cultural-spirituale locale şi universale.
Aşa cum ne-am obişnuit, fiecare creaţie din fiecare secţiune de concurs va avea
înscris vizibil un cuvânt-cheie (pseudonim/ cod) de recunoaştere, ales de
candidat şi cunoscut de bibliotecar. Acest cuvânt-cheie, care poate conţine
litere şi cifre, (ne) va permite identificarea autorilor
lucrărilor după jurizarea acestora. Subliniem, elevii competitori în concurs nu-şi vor inscrie numele pe
lucrări, ci doar cuvântul-cheie de recunoaştere.
c) fiecare bibliotecar local centralizează și publică într-o postare dedicată, pe blogul www.bibliotecivalcene.blogspot.com creațiile participanților la concurs: proza, poezia, legendele/ poveștile Vâlcii sub forma de text (fişier *.doc), iar picturile/desenele – ca fotografii de rezoluţie acceptabilă (fisier *.jpg); subliniem: adresele din Internet (link-urile) unde se vor afla creaţiile upload-ate din fiecare localitate vor fi făcute publice de către fiecare bibliotecar în parte, pe blogul www.bibliotecivalcene.blogspot.com, indiferent dacă aceste creații au fost încărcate în online de către participanții la concurs înșiși sau au fost transmise bibliotecarului, care a procedat la publicarea în online (evident, pentru a realiza aceasta, bibliotecarii trebuie să primească de la elevii care se înscriu în concurs, link-urile către creațiile pe care aceștia le-au încărcat în online).
d) Bibliotecarul public local şi partenerii cadre didactice (ideal ar fi: profesori de limba şi literatura română, istorie, desen/arte plastice etc.) se constituie într-un juriu care evaluează lucrările centralizate la biblioteca locală; rămâne la latidudinea fiecărui bibliotecar (depinde și de situația fiecărei localități în parte) dacă jurizarea locală se va înfăptui tot în online sau „fizic”, la sediul bibliotecii locale.
e) Lucrările premiate la nivel local în fiecare sectiune de concurs sunt propuse de către juriu pentru etapa judeţeana a concursului; ca în fiecare an, bibliotecarul local anunţă pe www.bibliotecivalcene.blogspot.com premianţii etapei locale a concursului şi link-urile la care se află creaţiile premiate local.
f) recomandăm ca „premierea” câştigătorilor de la nivel local să se efectueze prin recunoaşterea publică a talentului şi meritelor lor, prin menționări/ felicitări adresate în online, inclusiv/ mai ales pe paginile de socializare ale bibliotecilor, ale comunităţilor locale, pe grupuri FB, pe contul personal al bibliotecarului s.a.m.d.;
II. Etapa judeţeana:
a) Se constituie juriul de evaluare a creaţiilor pentru cele patru secţiuni de concurs (componenţa juriului este cea consacrată)*.
b) Subsemnatul centralizează într-un document online unic toate creaţiile pentru cele cinci sectiuni, din toate bibliotecile participante. Aceste creaţii, conţinând cuvântul-cheie care permite identificarea autorilor, vor fi libere la vizualizare în Internet încă dinainte de jurizare. Legăturile către creaţii vor fi transmise ulterior juriului.
c) Juriul hotărăşte, până în data de 31 decembrie 2022, cine sunt câştigătorii Concursului „Vâlcea – colţ de rai”, Ediţia a XI-a (2022); după jurizarea judeţeană, subsemnatul îi contactează pe colegii bibliotecari din judeţ pentru a afla numele reale ale premianţilor cunoscuţi până în acel moment doar ca pseudonim, pentru redactarea diplomelor, constituirea premiilor etc.
e) Administratiile locale (primarul şi consiliul local) finanţatoare ale bibliotecilor care se implică în organizarea concursului vor fi înştiinţate (felicitate) pentru meritele bibliotecarului şi ale elevilor participanți/ premiaţi din localitatea respectivă.
SECTIUNEA 5. Proceduri pentru validarea câştigătorilor şi pentru premiere
I.Etapa locală (comunală/orăşenească):
Toti participantii la concurs - conform celor mentionate în Sectiunea 4 - vor fi anunțați personal
de către bibliotecar - prin telefon/ corespondență electronică/ postare publică
- cu privire la premierile de la nivel local și județean.
II.Etapa judeţeana:
La Biblioteca „Antim Ivireanul” Vâlcea vor fi organizate: 1.
jurizarea județeană a creațiilor; 2. anunțarea/ promovarea în online a
premianților și a creațiilor acestora.
Ne dorim ca momentul culminant
al proiectului să fie o acţiune înfaptuită responsabil, cu maximă atenție, concentrată
pe obiective, prin cointeresarea şcolilor din judeţ în a-şi menține elevii în
strânsă conexiune cu biblioteca publică locală, instituție care - prin misiunea
şi funcţiile ei fundamentale, este de importanţă strategică în comunitate/ societate (cum stipulează şi
Legea bibliotecilor).
SECTIUNEA 6. Responsabilitatea
Prin participarea la concurs, toţi elevii acceptă să se conformeze tuturor cerinţelor
şi condiţiilor stabilite de către organizatori, prin prezentul Regulament
oficial, dar şi normelor „nescrise” de consideraţie pentru creaţiile
celorlalţi competitori, de bună purtare, de convieţuire socială fizică și „virtuală”
etc.
SECTIUNEA 7. Dreptul de participare
Concursul este deschis participării tuturor preşcolarilor, elevilor de ciclu
primar şi de gimnaziu, din toate localităţile
judeţului Vâlcea. Din considerente organizatorice
şi dată fiind precaritatea surselor de premiere, nu suntem siguri în acest
moment că vom putea „diviza” concursul şi pe secţiuni de vârstă – conform propunerilor
din edițiile precedente - însă ne reafirmăm convingerea că talentul artistic şi
sârguinţa vor fie edificatoare atât pentru vârste mai fragede, cât şi pentru
cele dinspre absolvirea ciclului gimnazial. Rugămintea
pentru colegii bibliotecari este să menționeze oricum clasa în care sunt elevii
competitori în anul școlar 2022-2023.
Concursul şi anunțarea premianților desfăşurându-se în mod public – în biblioteci şi în online –, participarea constituie acordul implicit ca numele câştigătorilor, imaginea lor şi creaţiile produse conform cerinţelor să fie făcute publice şi utilizate gratuit de către organizatori - desigur doar în scop educaţional/ motivaţional.
SECTIUNEA 8. Durabilitatea concursului
Ne dorim ca prezentul concurs, ajuns la Ediţia a XI-a, să continue a fi organizat
anual, să înceteze numai în cazul producerii unui eveniment ce constituie forţă
majoră.
Valentin Smedescu,
Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”
Vâlcea
*
https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/5353383894678533
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu