luni, 24 aprilie 2023

Drăgășani : De ziua lui - ”Acasă” la Gib Mihăescu

Scriitorul Gib I. Mihăescu, a fost omagiat, ieri , 23 aprilie 2023, la împlinirea celor 129 de ani de la nașterea sa. Evenimentul a avut loc chiar ”acasă” la Gib, la Casa Memorială. Familia Floroiu, Costel și Daciana, care este nepoata scriitorului, au fost deosebit de ospitalieri și s-au bucurat pentru faptul că Gib I. Mihăescu este cinstit așa cum se cuvine . În prima parte a activității a fost prezentată biografia scriitorului, presărată cu documente și fotografii din acea perioadă, acestea trezind aduceri aminte din partea unor invitați, ei văzând în ele locuri și oameni care au aparținut cândva familiilor lor. Partea a doua a evenimentului a avut un aer boem, într-un fel de ”pavilion” ca în opera lui Gib Mihăescu, unde poezia, muzica și amintirile au încununat o zi deosebită, cu mult soare și încărcătură emoțională. Au participat invitați din Hunedoara, Craiova, Slatina, Rm.Vâlcea, Curtea de Argeș, toți și-au adus aportul pentru a sărbători această zi minunată. Le mulțumim tuturor, pentru faptul că ne sunt aproape de fiecare dată, la manifestările cu tentă culturală!
 
Bibliotecar:
 
Cristina Prunel-Bărbulescu;
Alecsandrina Bătae;
ing.sistem, Romeo Istocescu.

 






























 


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu