Obiectivul acestui târg de știință a fost promovarea activităților STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics) în Biblioteca Județeană Vâlcea, respectiv a activităților din cadrul Cluburilor CODE Kids din județul Vâlcea. •
Proiectul CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice are ca scop crearea unei mișcări de coding și STEM în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural și urban mic își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative. Prin activitățile de formare și atelierele organizate este deschisă o altă fereastră către explorarea lumii digitale cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare, astfel încât peste 2000 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, să fie încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în tehnologie.
Importante centre de învățare pe tot parcursul vieții și de inovare socială, bibliotecile au un rol central pentru învățarea tehnologiei și utilizarea Internetului într-un mod practic de către grupuri vulnerabile.Organizații care implementează proiectul: Fundația PROGRESS și Asociația ETIC (Cluj).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu