Ade
 |
| Ade |
Legenda pietrei cu 12 cruci
-Svetlana Igrayet
Era o noapte friguroasă de toamnă.
Nori negri acopereau cerul, iar vântul rece șuiera din toate părțile. Ciobanul
Gheorghe tocmai a ajuns în Titești, satul lui natal, după o vară caniculară
petrecută la munte cu oile sale. În timp ce mergea, acesta a observat ceva
straniu în depărtare. Un mic foc ardea în acel loc, deși nimeni în afară de el
și oile lui nu era prin preajmă. Dezorientat, acesta a decis să se ducă să vadă
ce se petrece. Când a ajuns acolo, el a fost uimit să vadă că acel mic foc plutea
deasupra faimoasei pietre cu doisprezece cruci! Bunica lui i-a spus multe
legende despre asemenea locuri, că unde joacă flăcările pe o noapte de
sărbătoare se află o comoară. Entuziasmat, acesta luă o creangă de pe jos și o înfipse în pământ lângă piatră, deoarece
el știa că dacă nu marchează locul unde a văzut flăcările, nu îl va mai găsi
niciodată.
-Voi deveni bogat!
Voi deveni celebru! Exclamă Gheorghe în timp ce alerga să ajungă cât mai repede
acasă, oile sale alergând și behăind nebunește în urma lui.
În dimineața următoare, Gheorghe se întoarce
la piatră cu o lopată și un sac mare, alb. Gheorghe a început să sape, un
zâmbet fericit fiind prezent pe buzele lui. “Voi deveni bogat, voi deveni
bogat…” murmura el în continuu. La un moment dat, sapa lui lovi ceva tare în
pământ. Și-a ținut respirația și a continuat să sape până când o cutie mare se
ivi la suprafață. Gheorghe chichoti și se aplecă, scoțând comoara din groapă.
El s-a uitat la aceast, respirând greu de la efortul depus. Gheorghe a băgat cutia
în sac și a fugit acasă, bucuros că în sfârșit
va avea bani. În timp ce fugea, el observă ceva ciudat – pădurea era
înfricoșător de liniștită, singurele sunete fiind gâfâielile lui și frunzele ce
se destrămau sub forța tălpilor bocancilor. Dar Gheorghe nu-i dădu atenție,
fiind prea prins în gândurile lui. După ceva timp, acesta a ajuns înapoi acasă
și a pus comoara jos. A deschis-o și a rămas acolo, holbându-se la minunăția
din fața lui. În cutie se aflau bijuteri,
galbeni, pietre prețioase și multe alte bogății.
-Vai, ăstea o să-mi
aducă atâția bani, nu va trebui să mă îngrijorez niciodată pentru ziua de
mâine! Exclamă el, ochii sclipindu-I de fericire.
Restul zilei a trecut rapid – Gheorghe și-a
făcut treburile, s-a întâlnit cu ceilalți săteni la cârciumă și a fost la
vânătoare cu amicii săi. Dar în tot acest timp, Gheorghe se gândea doar la
averiile ce se aflau în acel cufăr. Seara, când se pregătea de culcare, a
început să audă sunete ciudate din podul casei lui, de parcă mai mulți copii
dansau acolo. „Hi, hi, hi!”, „Ho, ho, ho!” și ”Ha, ha, ha!” se auzeau în
continuu, de parcă orice se afla în podul lui se aproipia de el. Speriat,
Gheorghe luă o lanternă și a început să se îndrepte spre pod. „Haide Gheorghe,
nu mai fii așa fricos, ești bărbat mare, la naiba!”. Dar totuși, nu își putu
calma frica ce-i creștea în timp ce se îndrepta pod. Când deschise trapa,
Gheorghe observă că nimeni nu era acolo.
Pe parcursul săptămânii, lucruri din ce în
ce mai stranii se întâmplau la el în casă. Obiectele din locuința lui își
schimbau pozițiile, ușile se închideau singure, siluete înalte și negre se
mișcau prin fața geamurilor lui și auzea strigăte de durere la doisprezece
noaptea în fiecare seară, deși el locuia singur. Acesta chemă pe Preotul Vasile
pentru a-și sfinți casa într-o zi, dar
nimic nu s-a oprit.
-Ce naiba, casa mea
e blestemată! Zise el în timp ce se îndrepta spre biblioteca satului. Trebuie
să fie o explicație pentru ce mi se întâmplă!
Ajuns la bibliotecă, acesta începu să
răsfoiască rafturile. La un moment dat, o carte intitulată ”Legendele satului
Titești” căzu de pe un raft. Acesta vru să o pună la loc, dar ceva îi spuse să
se uite prin ea. ”Doar câteva pagini.” își spuse el și începu să citească.
Cartea conținea și legenda pietrei cu doisprezece cruci, locul în care Gheorghe
a găsit comoara. La sfârșitul legendei se afla o avertizare scrisă cu litere de
tipar: „NU DEZGROPA NICIODATĂ COMOARA CARE SE AFLĂ SUB PIATRĂ, ORI VE FI
BLESTEMAT DE SPIRITELE HAIDUCILOR!!!”
-La naiba, zise
Gheorghe și închise cartea. Toată legenda asta e o mare porcărie. Acesta puse
cartea la loc și ieși din bibliotecă enervat. Voi vinde comoara și tot ce am,
iar apoi voi pleca la oraș și totul se va termina!
A doua zi, Gheorghe și-a vândut casa și
oile. A anunțat apoi autoritățiile despre comoară, aceștia dându-i o sumă mare
de bani pe ea. După ce și-a primit toți banii, a luat primul autobuz spre
Vâlcea și a plecat, vrând să uite de tot ceea ce a citit și de tot ceea ce i
s-a întâmplat. Când a ajuns în oraș, Gheorghe și-a cumpărat un apartament în
cel mai izolat colț al Vâlcii.
Prima lună în noua sa locuință a fost
liniștită – s-a angajat la un restaurant, și-a renovat apartamentul, chiar și-a
făcut și o prietenă pe nume Patricia! Viața lui era bună. Puțin cam prea bună.
În a doua lună după mutarea sa în Vâlcea,
Gheorghe era în pat cu Patricia, încercând să adoarmă, când dintr-o dată a
auzit un sunet din bucătărie. Curios, el se ridică din pat și se îndreptă spre
bucătărie. „Este trei dimineața, ce naiba ar putea fi acolo...?” se întrebă
Gheorghe și aprinse lumina. Ochii lui se măriră când văzu ce se află în fața
lui, sau mai degrabă, cine se află în fața lui. Un haiduc înalt
și solid stătea în bucătăria sa, ținând un topor uriaș în mână. Gheorghe
încremeni. Se holba la el cu ochi mari. „Trebuie să fie un vis. Nu are cum să
fie real. Pot să-l văd, pot să-l aud, dar nu poate fi real.”, își zise
Gheorghe, încercând să-și calmeze respirația.
Haiducul se întoarse spre Gheorghe, ochii
lui reci trimițându-i fiori pe șira spinării.
-Te-am avertizat,
Gheorghe, a spus haiducul, vocea lui groasă și aspră. Ți-am trimis draci în
pod, ți-am mișcat lucrurile prin casă. Ar fi trebuit să fie în de-ajuns ca tu
să-ți dai seama că ceea ce ai dezgropat era blestemat. Ar fi trebuit să o duci
înapoi, să o îngropi și să uiți de ea. Dar tu ai vândut-o. Ai vrut să uiți de
tot ceea ce ți s-a întâmplat. Tu ai fost lacom, Gheorghe. Foarte, foarte lacom.
-Îmi pare rău..! se
bâlbâi Gheorghe. Am crezut că tot ceea ce mi se întâmplă a fost în imaginația
mea! N-am crezut-
-Liniște!!! Exclamă
haiducul. Orice faptă rea are consecințe, Gheorghe.
Cu asta, haiducul își ridică securea și îi
tăie capul lui Gheorghe, sângele țâșnindu-i din gâtul acestuia și capul
rostogolindu-se pe jos, ochii dați peste cap. Haiducul se uită nepăsător când
trupul ciobanului se prăbuși, sângele de pe securea lui sclipind în lumina
lunii.
-Te-am avertizat,
ciobanule...
Mai târziu..............
-Vai, domnule ofițer, dar nu știu cum s-a
putut întâmpla așa ceva! Ieri era bine, vă jur pe ce am eu mai sfânt! Zise
Patricia, ștergându-și lacrimile care îi curgeau pe obrajii roși.
-Am înțeles doamnă,
dar noi credem că a făcut un infarct, îi răspunse polițistul, tot uitându-se în
carnetul lui.
-Uhhhhh, șefu’? un
alt ofițer apăru de după ușă. Cred că ar trebui să veniți să vedeți ce am
găsit...
Ofițerul a dat din
cap și a intrat în dormitor, Patricia urmându-l și ea.
-Ce-ai văzut, mă? A
întrebat ofițerul când a intrat în dormitor. Se opri în fața patului unde se
afla cadavrul lui Gheorghe și încremeni. Gheorghe zăcea pe spate cu ochii larg
deschiși, cele doisprezece monde risipite în jurul mâinilor sale încleștate, ca
și cum ar mai fi încercat să le mai apuce încă odată și în moarte.
Svetlana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu