Malaia/ Concursul de creație ,,Vâlcea colț de rai” 2025

Secțiunea Desen/ Pictură: 

&&&

Secțiunea Proză/ Eseu:

Motto:

,, Poveste,,

 

 

DE CRĂCIUN, POVESTEA UNUI COPIL

 

     Orice poveste de Crăciun este, în fiecare an, un nou început. Și viața fiecărei familii e o poveste din marea Carte a Universului...

     Rămăsese o zi până la Ajunul Crăciunului, se lăsase întunericul și din înaltul cerului începuseră să se cearnă fulgi mari, scămoși, care se roteau deasupra lumii ca-ntr-un carusel de diamant.

     Pe strada mare, o singură casă rămăsese luminată la acel ceas târziu, care-i aruncase pe toți, cu mic, cu mare, într-o lume a fericitelor vise de Crăciun.

     În vila familiei Dascălu, luminițele ornamentelor de Crăciun sclipeau, multicolore, cu irizări ciudate, iar în micul lui dormitor, aranjat cu multă dragoste de bunica pentru sărbători, Găbiță urmărea, pe peretele lateral umbrele proiectate de luminițele din încăpere.

     Pe fereastră, în lumina felinarului din curte dansau, cu grație, mii de steluțe albe și reci, într-un miraj pe care băiatul îl aștepta, în fiecare decembrie, cu aceeași bucurie copilărească pe care o simțea, la fiecare Crăciun, de când începuse să-și dea seama de mersul și rostul lucrurilor. Era cea mai frumoasă perioadă din an.

     Dintre toate anotimpurile, iarna era cea mai iubită, pentru că ea-i oferea un adevărat spectacol: părinții, persoane cu o situație materială foarte bună( mama era actriță la Teatrul Național și tatăl, grafician la o mare firmă bucureșteană) îi oferiseră copilului, singurului copil tot ce-și putea dori. Bunicii îl divinizau, iar băiatul crescuse, până la cei patru anișori fără să cunoască vreo supărare, fără să-i lipsească ceva, fără vreo grijă.

     În seara aceea târzie își aștepta mama care, între timp ieșise din dormitorul lui, pentru eterna poveste pe care i-o citea, seară de seară, înainte de culcare.

     Ieși din cameră, pășind cu piciorușele goale pe covorul alb și pufos de pe holul imens, frumos decorat cu ghirlande și, tocmai când se îndrepta spre scara interioară, auzi dinspre camera părinților glasul iritat al mamei:

  -Te rog să-nțelegi că, nu se mai poate, așa...ar fi trbuit să ne despărțim, de mult timp...

 Vocea tatălui său izbucni, cu iritare, așa cum copilul n-o mai auzise, niciodată până atunci:

     -Gândește-te bine înainte să iei asemenea hotărâri. E, totuși, Crăciunul. Și copilul...el n-are nicio vină pentru neînțelegerile noastre.

     Se ghemui, instinctiv, într-un colț, după un fotoliu acoperit cu blană de urs și decorat cu o ghirlandă de brad, așteptând...nu-și putea da seama ce, când, în secunda următoare femeia trânti pe măsuță teancul de chei și ușa se deschise brusc.

     Mama lui, femeia aceea superbă, așa cum copilul și-o amintea de când deschisese prima oară ochii asupra ei, părăsise în seara aceea de Ajun nu doar casa lor și pe ei, toți, dar, zdrobise în sufletul acela de patru ani vise fericite, amintiri, imagini care-n timp rămăseseră doar umbre fără chip.

     Acum, după ani, tot îi mai reveneau imagini din acel Ajun de Crăciun, când mama plecase peste hotare, pentru a-și împlini visele întrerupte de familia care o iubise așa mult.

     În noaptea aceea rece, de iarnă, tatăl îi citise povestea promisă, însă copilul adormise înainte de terminarea poveștii, visând sărutul de ,, noapte bună ,, al mamei( rămăsese, mulți ani de atunci cu senzația aceea, cu atingerea ei blândă, pe obraz, ca o aripă dintr-un zbor frânt). Iar în dimineața de Crăciun, adunați cu toții în jurul bradului superb, pentru a deschide cadourile, Găbiță închisese o clipă ochii triști și, în gând, îi ceruse ca mama să fie cu ei; și privise, lung, spre ușa pe care aștepta ca ea să apară, dintr-o clipă în alta.

     Clipa așteptată venise, însă mult mai târziu, peste ani în care, femeia care-i dăduse viață rămăsese doar amintirea unui chip frumos, luminat de bucuria atâtor Crăciunuri care trecuseră peste ei.

     Își petrecea sărbătorile de iarnă la Viena, alături de familie și, plimbându-se prin Târgul de Crăciun, privirea îi fusese atrasă de un afiș al Concertului de Crăciun, unde, în mijloc, i se păru că vede un chip cunoscut, dar, care venea, parcă, din alte timpuri: aceeași lumină, aceiași ochi mari, albaștri, dar, cumva mai maturi, umbriți de o inexplicabilă tristețe.

Cumpărase bilete și-n seara următoare, după concert, ceruse permisiunea de a merge în culise pentru a –i aduce felicitările interpretei principale. Cumpătase trandafiri albi, florile ei preferate, printre care străluceau, sângerii ca sufletul său, câteva crăciunițe.

Femeia, încă îmbrăcată în costumul de scenă îl primise mirată, iar în secunda în care ochii lor se întâlniseră avu senzația stranie că, un vârtej nevăzut o trage înapoi, în urmă cu douăzeci de ani. Privi spre copilul de altădată, copilul ei, acum matur, și întreg pământul îi alunecă, parcă, de sub picioare.

Bărbatul din fața ei îi întinse buchetul de flori și o privi adânc în ochi, fără un cuvânt, în timp ce ea îi atinse obrazul alb, rostind singurul cuvânt pe care-l purtase, ațâția ani pe buze și-n suflet, în clipele ei de singurătate și liniște:

     - Găbiță...

Cuvintele, puține și sărace deveniseră acum de prisos. Bărbatul se întoarse spre ușă, mai privi o clipă încăperea care se micșorase, parcă dintr-o dată și ieși, cu pași împleticiți în stradă. Abia când ajunse pe bulevardul frumos împodobit pentru sărbători, în apropierea hotelului, se opri din mers, închise ochii și revăzu, în întunericul din față, imaginea care-i bântuise toți anii de până acum: o noapte de Ajun, copilul ghemuit după fotoliu, privindu-și mama cum pleacă.

Deschise ochii și, pentru prima oară de atunci, imaginea care-i stăpânise gândurile, obsesiv, dispăru prin ninsoarea deasă...

&&&

Secțiunea Poezie:

Motto:

,,Scânteie,,

 

SCÂNTEIE

 

Scânteie blândă, de azur,

Lumească poezie,

În seara asta, stelele

Ți le dedic doar ție.

  

Când chipul lunii-l țin în mâini

Și-i noapte, pe vecie,

În clipa asta stelele

Ți le dedic, doar ție...

  &&&

  

Motto:

,,Crăciun,,

CRĂCIUN

E peste tot Crăciun...prin sat

Pornesc colindători în ceată,

Bătrânii codri s-au culcat

Visând povești de altădată,

 

Coboară neaua din înalt

Și-n felinarul de la drum

Dansează fluturi de smarald,

Plutesc și se preschimbă-n fum,

 

Văzduhul tot e numai jar,

Când Steaua Magilor vestește

Cum că, Iisus se naște , iar,

Și totu-n jurul LUI pălește,

 

Ne intră-n inimi și-n pridvor

Și se-ntrupează-n gândul bun,

Când colindăm cu-atâta dor.

Și-n suflet e, din nou, Crăciun...

 &&& 

 

Motto:

,,Noiembrie,,

 

ÎN MUNȚI

 

Pictează munții sute de culori,

Noiembrie-așterne frunze de rugină

Și-un soare palid fuge printre nori,

Țesând, în zori, fuioare de lumină,

 

Peste păduri răsună pași de ciute,

Se zbat izvoare repezi printre stânci,

Când seara-și culcă umbrele tăcute,

Și-alintă Lotrul apele adânci.

 

Coboară turme albe la iernat

Și-ntâii fulgi se prăvălesc din nouri.

Natura toată-i templu de-nchinat,

Și cântă ale apelor ecouri.

&&&

Motto:

,,Iarnă,,

 

NE NINGE...

 

Ne bate iarna la ferestre,

Pe culmi s-au cocoțat zăpezi,

Și-n dimineți cu ger, măiestre,

Aleargă ciute prin livezi,

 

Se cerne-n ceruri nemurirea,

Câte-un colind se naște-n prag,

Să dea de veste bucuria

Crăciunului, atât de drag.

 

Decembrie vine din poveste

Și se așterne rânduri, rânduri,

Când iarna bate la ferestre

Și ninge-n suflet și în gânduri.

  

 &&&

Motto:

,,Fulg,,

 

FULG DE NEA

Fiecare fulg mă-nvață

Cum să țin magia-n viață,

Cum să cred că-n orice zi

Iarna poate străluci.

 

Ea sosește –n pas dansant,

Cu lumini de diamant,

Cerul toarce fulgi ușori,

Povești albe până-n zori,

 

Clopoțeii sună-n noapte,

E decembrie peste toate

Și din brazii verzi, cuminți,

Cad minuni cu mii de sfinți,

 

Și se-așterne peste drum

Brâul cald de Moș Crăciun,

Iar sub chipul lui, tăcut

Ninge pacea pe pămînt.

prof. Marijana Taloș-Măluțeanu, 
Școala Gimnazială Malaia
Coordonator Etapa locală Malaia