Biblioteca Publică „Ada Orleanu” Horezu - Concursul „Vâlcea-colț de rai”, etapa locală, 2023

În perioada iunie-decembrie 2023 la Biblioteca Publică „Ada Orleanu” Horezu s-a desfășurat concursul „Vâlcea - colț de rai”, etapa locală,  la care s-au înscris elevi în cadrul secțiunilor poezie, proză, legende și desen/pictură. Profesorii coordonatori au fost: Elena Ridichie  și Dana Dăscălete - profesori limba și literatura română; Iris Crețu - profesor desen/pictură. Creațiile calificate în etapa județeană sunt prezentate mai jos. 

    Bibliotecar,     

            Aniela Badea

Secțiunea poezie

COM

 Bunicii mei

Bunicii mei cu glasul blând…

Mi-e dor să îi revăd

Nimic pe lumea asta nu-i

Cum e dragostea lor.

 

Doar bucurii și fericire

Aduc în viața mea

Și-mi luminează pașii mici

Cu brațe pline de dor .

 

Vă mulțumesc, drăguți bunici,

Că reușiți mereu

Să aduceți dragoste și cânt

Nepoatei mult iubite.

COPILĂRIA

                                  

Pe cărările din vale

Un bătrân îmi iese-n cale,

Cu doi prunci ce vin agale

Cu sania pe-nserat.

 

Ulițele-acoperite cu nămeți de iarnă grea

Îmi aduc cu drag aminte de copilăria mea…

Căsuța din ulicioară și soba de teracotă,

Doamne, ce frumos era…

 

Pe ulițele singuratice,

Se-așterne-un dor, o jale

Satul a îmbătrânit …

Dor și jale…

           

DENI

  Mănăstirea „Alina Maria”

Mănăstirea „Alina Maria” e mare

Și se vede din depărtare

Când ajungi la ea, Îți sclipește inima!

Este nemaipomenită

De îngeri împrejmuită.

 

Când fata s-a stins, Multe lacrimi au curs.

Iar tatăl a vrut, un lăcaș de cult,

Deoarece a iubit-o mult!

A ales un loc, aproape de cer,

Pentru că acolo, trăiește un înger.

 

Mănăstirea de pe Vârful lui Roman,

Este o încântare pentru fiecare cetățean,

Prin felul în care este amplasată,

De munți înconjurată…

Oferindu-ți liniștea la care mult visai…

           

 

      MARY    

MIRCEA LA COZIA                                                                         

Cozia, mănăstire de demult,

Ce stai frumos pe pământ

Suporți și ploaie, suporți și vânt,

Însă în al meu gând

Eu stau înțelegând

Că pe acest pământ         

Mircea cel Bătrân a stat luptând

Pentru țară și popor,

Însă timpul a trecut în zbor...

Curgând ca un izvor strălucitor!

Însă Mircea n-a murit,

Pentru mine n-a pierit,

A rămas în al meu gând

Ca un simbol pe pământ.

                       

 

                                                        ISA

Poezie de iarnă

                    

În grădina casei mele,

A sosit iarna cea grea

Iar copacii fără frunze.

Sunt acoperiți de nea.

 

Câte-o pasăre răzleață

Zgribulită și-nghețată,

La fereastra casei mele

Tot mai cântă câteodată.

 

Iar din norii plumburii

A-nceput de ieri să cearnă,

Fulgii mari și argintii

Ce-i bucură pe copii.

 

Gerul aprig și cumplit

Care a-nveselit băieții

Pe la poartă vin țipând

Să vestească, colindeții.

 

Iar fratele cel mare

Ce deszăpezește drumul,

A venit ca să ne spună,

Că se apropie Crăciunul.

 

Din văzduh se aude-un clinchet.

Noi cu toți ne bucurăm

E Crăciun și toți simțim

Un cadou să dăruim.

 

 

Rătăcire

 

În pădurea de la Frunți

Rătăcii o noapte,

Fiindcă satul și cu casa îmi erau departe.

Dar acolo, ce să vezi?

Eu cu frica-n sân,

Mi-am ales loc de dormire lângă un fag bătrân.

Și noaptea venind târziu,

Pe la jumătate,

Au-nceput lupii să urle,

Și le-am uitat toate.

 

Secțiunea proză

 

                                BIA

Regăsire

 

Aveam șase ani când părinții mei au organizat această „tabără”. Habar nu aveam că această vacanță de vreo lună îmi va lăsa așa amintiri plăcute.

            Nu sunt o adeptă a plecărilor de acasă, dar la insistențele mamei am acceptat și am început să împachetez. Ideea era că vom petrece o lună la bunica mea care locuia în Horezu, un oraș nu foarte mare, de la poalele muntelui, dar care, m-a asigurat ea, îmi va capta toată atenția. Bineînțeles că nu i-am dat dreptate, pe mine foarte greu mă convinge ceva, mai ales că era o schimbare care mă speria. Plecam de acasă, din Spania, într-un loc pe care îl mai văzusem pe la doi-trei ani, dar de care nu îmi mai aminteam...

            Pe drum le-am tot explicat alor mei că ar fi fost o idee mai bună să fi rămas acasă. Ei știau prea bine că nu îmi plăcea îmbulzeala și zgomotul din orașe, doar că aceasta era prima mea dată când veneam în vizită în România și rămâneam mai mult!

Nu m-am obosit să caut măcar informații despre locul unde va urma să ajung, mama îmi mai povestise, dar nu puteam să îmi imaginez prea multe, am preferat să stau îmbufnată ca un copilaș care nu a primit ceea ce și-a dorit.

            După câteva ore bune petrecute în mașină am ajuns la destinație sau cel puțin așa am bănuit când am văzut că ne oprim. Mi-am ridicat capul din telefon, mi-am scos căștile din urechi și am aruncat o privire pe geam. Eram in fața unei căsuțe de lemn, în fața căreia era o tarabă. Erau mai multe astfel de căsuțe și de tarabe, pe ale căror rafturi prinse în peretele de lemn, erau așezate ordonat o mulțime de oale, ulcele și căni făcute și pictate manual. Am fost destul de impresionată de talentul acelui meșter, numai că nu înțelegeam ce căutam acolo.

            Mama mi-a făcut semn să cobor.

Am observat că undeva, lângă mica tarabă, se făcea o alee ce ducea undeva in spate. Am coborât și mi-am urmat părinții cu pași repezi. Nu mi-a luat mult să-mi dau seama că de fapt e un întreg magazin de ornamente din lut și că taraba era doar partea din față.

M-am învârtit prin magazin, admirând fiecare accesoriu. Dar ceea ce mi-a atras atenția cel mai tare a fost un costum popular foarte sofisticat, un tip de costum pe care eu nu-l mai văzusem undeva vreodată. Modelele de flori și detaliile de pe cămașa costumului m-au captivat. Fiecare țesătură era lucrată cu grijă, ceea ce părea o muncă foarte grea. Am mai văzut păpuși confecționate din paie și bucăți de material, dar ce predomina era lutul în cele mai frumoase forme ale lui.

Nu la mult timp după intrarea mea, își face apariția o doamnă în vârstă, îmbrăcată într-un costum bătrânesc, popular, care a îmbrățișat-o pe mama, urmată de tata. Nu eram sigură cine poate fi, deși îmi părea cunoscută.

S-a apropiat de mine și mi-a mângâiat blând obrazul. M-a privit în ochi cu atâta blândețe și căldură, la fel cum o făcea și mama, încât mi-am dat seama pe loc că e bunica. Am zâmbit și am îmbrățișat-o cu entuziasm. Nu îmi aminteam de ea, o mai văzusem pe bunica până atunci, dar când eram mult mai mică! În ultimii trei ani nici noi nu veniserăm în România, nici ea, la noi, în Spania... Pentru mine, dar și pentru ceilalți a fost un moment emoționant! Ne-am strâns în brațe, încercând să reluăm o legătură...

Mama avea dreptate. Locul acela chiar m-a impresionat și m-a făcut să mă simt una cu el. Mă simțeam de parcă aparțineam acelui oraș.

Mi-a plăcut foarte mult faptul că bunica a ținut să mă învețe să fac unul dintre acele obiecte tradiționale, o farfurie cu cocoșul pe ea. Olăritul nu e o activitate ușoară, dar este foarte relaxantă și distractivă. Am pictat câteva farfurii în acea vacanță, mi-a plăcut mult, pentru că era mai ușor decât să dai formă lutului. Mi-am făcut amintiri și chiar am plecat cu ceva suveniruri, plus ornamentul pentru bradul de Crăciun, pe care l-am făcut cu propriile mâini.

Îmi place la Horezu. Le-am propus alor mei să mai venim aici și să stăm chiar mai mult. E un oraș liniștit, plin de tradiții si obiceiuri interesante, un loc în care ai putea să-ți descoperi pasiuni de care nici măcar tu nu știai.

De acum, Horezu este pentru mine locul de poveste, un alt acasă! Sunt fericită că pot avea totuși două locuri pe care le simt „acasă”!

                                                                                                                                          

Secțiunea legende

DDG

Legenda haiducului Nicu Munteanu din pădurea Cotoșmanului

 

În pădurea Cotoșmanului, pe valea Luncavățului, era un haiduc pe nume Nicu Munteanu care jefuia boierii și dădea bani săracilor. Printre victime erau și familiile Prodescu și Helcovici din Oteșani și Buidescu din Popești.

Se zice că haiducul Munteanu ar fi ascuns pe malul abrupt al râului Luncavăț o parte din comoară. Se vorbește de găleți cu aur și pe cealaltă a ascuns-o la rădăcina unor stejari din pădurea Cotoșmanului.

Bătrânii locului spun că în nopțile senine de primăvară, în locurile unde au fost ascunse comorile, se văd flăcări ieșind din pământ. Ei numesc asta „jocul banilor de aur”.

 

Legenda „dealul cărămizilor”

 

Dealul cărămizilor este ce a mai rămas dintr-o cetate sau așezare dacică din pădurea Cotoșmanului. Case vechi din comună au avut în temelii cărămizi despre care specialiștii spun că datează de pe vremea regilor daci, de acum două milenii. Proprietarii actuali nu știu să spună de unde au fost luate cărămizile și nici arheologii nu au găsit locul cetății dacice. Există însă indicii, cum ar fi culmea cea mai înaltă din pădurea numită „Dealul cărămizilor”.

Secțiunea desen/pictură

            RDA

                RHIA

                ADD